Contabilitatea extrabilantiera

1. Contabilitatea angajamentelor şi a creanţelor Se evidenţiază în conturi în afara bilanţului următoarelor elemente patrimoniale: 1. – activele fixe luate cu chirie (firma nu este proprietara lor, dar le foloseşte) 2. – investiţiile la activele fixe luate cu chirie – în anumite condiţii. 3. – mărfurile primite de la terţi în custodie sau consignaţie Atenţie. Se aplică Legea nr 178/ 1934 4. – materii prime, materiale primite de la terţi pentru prelucrare (la operaţiile prelucrate în lohn aţă, nasturi, materiale prelucrate) Pentru mijloacele fixe (activele fixe) luate cu chirie, se întocmesc documentele de înregistrare similare activelor fixe proprii, respectiv: - fişa mijlocului fix (denumirea urmează a fi modificată, fişa activului fix) - procesul verbal de predare primire sau recepţie - calcularea amortizării conform grupei sale Observaţie : amortizarea este calculată de cel care foloseşte mijlocul fix şi inclusă în cheltuielile sale în lipsă de prevedere contrară a contractului de închiriere. O categorie specială a activelor fixe închiriate o reprezintă cele preluate în baza contractelor de leasing. Pentru acestea se vor face înregistrări separate şi specifice conform normelor MFP. Înregistrarea contabilă a acestora este separată în funcţie de tipul de leasing : financiar sau operaţional. Activele fixe luate în leasing se urmăresc distinct şi la nivel de contract (pentru fiecare contract de leasing o evidenţă analitică separată). Activele fixe luate în chirie nu pot fi executate de terţi pentru datorii ale deţinătorului – procedură civilă. Pot fi reţinute în mod excepţional pentru datorii ale proprietarului în baza unei hotărâri judecătoreşti. Simpla creanţă nu justifică oprirea, sechestrarea acestora. Mărfurile primite de la terţi (materii prime, materiale) în custodie sau în consignaţie, se urmăresc distinct pentru că sustragerea lor sau nerespectarea regulilor de custodie / consignaţie poate atrage răspunderea penală. La mărfurile în custodie predarea se face în aceeaşi stare.Cele în consignaţie pot fi vândute în numele proprietarului cu condiţia plăţii imediate a preţului. Materiile prime, materialele luate de la terţi pentru prelucrarea în lohn, se prelucrează analitic pe sortimente, tipuri, similar cu structura eventuală a unor materiale similare proprii. Este foarte importantă stabilirea exactă a relaţiilor matematice de conversie a materiilor prime, materialelor transformate în produse finite. Relaţia respectivă trebuie să fie confirmată de tehnologii proprii _______________________________ Contabilitatea de gestiune şi calculaţia costurilor (a 2-a ramură extrabilanţieră) 1. Contabilitatea de gestiune – ramură a contabilităţii care are drept scop: - calculaţia costului de unitate rezultat final (un produs, o lucrare, un serviciu) - urmărirea bugetelor de costuri şi stabilirea cauzelor pentru depăşiri - analiza structurii costului şi calcularea rentabilităţii pe unitate de rezultat final. Observaţie ! se impune tot mai mult urmărirea cheltuielilor în special a firmelor mari prin intermediul bugetelor (buget de reclamă, de investiţii, pentru protecţia mediului şi buget special în regim confidenţial). 2. Deosebirea între cost şi cheltuială a) Costul exprimă un consum de resurse, de asemenea şi cheltuiala reprezintă consum de resurse în sensul oricărei reduceri a activului net patrimonial. b) Costul are ca element de referinţă rezultatul final, cheltuiala are ca element de referinţă perioada de efectuare. Din punct de vedere al timpului (temporar) raportul cost / cheltuială se prezintă astfel: • cheltuieli ale perioadei de gestiune care nu se reflectă în costurile rezultatelor finale, aceasta putând fi în cele ale perioadelor anterioare, ulterioare sau defalcate (chiria plătită în avans pe o perioadă mare de timp trebuie defalcată). • cheltuieli ale perioadelor anterioare şi viitoare care se regăsesc în costul produselor finale, ale perioadelor de gestiune curente. Majoritatea cheltuielilor perioadei de gestiune cu diferite alte componente de perioade anterioare sau viitoare, are de regulă caracter excepţional. Majoritatea cheltuielilor din perioada de gestiune în principiu se regăsesc în costurile aceleiaşi perioade. Firmele care nu au activitate, înregistrează cheltuieli pentru simpla lor funcţionare dar nu au costuri. În cazul unei societăţi comerciale care nu are activitate, cheltuielile sunt date în principal de următoarele: - chiria spaţiului în care se află sediul social (dacă nu se află în proprietatea unora dintre patroni) - cheltuielile contabile pentru depunerea bilanţului semestrial - cheltuielile de autorizare sau reautorizare conform legislaţiei în vigoare (autorizarea sediului – protecţia muncii, mediului, pază şi stingerea incediilor ). - capitalul social blocat - cheltuieli de constituire blocate în cazul firmelor care nu au avut activitate (dacă nu şi le-au recuperat). 3. Relaţiile informaţionale dintre contabilitatea de gestiune şi alte ramuri • Contabilitatea de gestiune primeşte informaţii de la : a) contabilitatea financiară (bilanţieră, contabilitate în partidă simplă b) de la compartimentele tehnice şi comerciale (date tehnice de la compartimentul mecano-energetic = reparaţii, de la cele comerciale - importurile firmei) • Contabilitatea de gestiune furnizează informaţii: - managerului şi administraţiei privind încadrarea şi rentabilitatea în bugete - patronatului cel puţin cu ocazia bilanţurilor, raport special privind costurile. 4.Deosebirea dintre contabilitatea de gestiune şi cea financiară a) - ambele sunt obligatorii Contabilitatea financiară este normalizată - conturi bine stabilite - formatul raportărilor obligatorii Contabilitatea de gestiune – organizată conform specificului şi nevoilor entităţilor patrimoniale. b) contabilitatea financiară lucrează cu informaţii supuse publicităţii în timp ce contabilitatea de gestiune lucrează cu informaţii confidenţiale. 5. Clasificarea calculaţiei costurilor a) Din punct de vedere al momentului avem: 1. antecalculaţii (calcule făcute înaintea consumurilor şi a perioadei de gestiune respectivă). Principalul tip - calculaţia de deviz necesară la semnarea unor contracte speciale (în domeniul construcţiilor în special) 2. postcalculaţiile – calculaţii întocmite după data efectuării consumurilor = calculaţii efective b) Din punct de vedere al gradului de cuprindere avem: 1. calculaţii totale – cuprind toate elementele (consumurile) 2. calculaţii parţiale – cuprind anumite elemente considerate relevante. Exemplu calculaţia cheltuielilor variabile în cazul în care cheltuielile fixe sunt în general constante şi care permite stabilirea rentabilităţii. Dacă metoda de calculaţie aleasă este de exemplu metoda direct costing se va întocmi numai calculaţia cheltuielilor variabile. 3. calculaţia numai a cheltuielilor directe = metoda de calculaţie a costurilor directe. 6. Etapele calculaţiei costurilor 1. Calculul costurilor directe (cele care se identifică de la început pe rezultat final) 5. Colectarea costurilor indirecte şi a celor generale de administrare 6. Repartizarea costurilor indirecte pe produse finale (rezultate finale) 4. Calcularea costului unitar Cea mai dificilă etapă este cea de repartizare a costurilor indirecte. Arta este de a repartiza uniform şi a identifica consumurile pe rezultat final. 7. Metode de organizare a calculaţiei costurilor a) Metoda globală – cea mai simplă b) Metoda pe comenzi – aplicată în ramurile cu producţie de serie mică sau unicate c) Metoda pe faze - aplicabilă în ramurile cu producţie omogenă şi de serie mare sau de masă d) Metoda tarif-oră-maşină (THM) în ramurile cu tehnicitate ridicată e) Metoda direct costing f) Metoda costurilor directe g) Metoda standard cost – se bazează pe costuri antecalculate considerate standard. Contabilitatea de gestiune urmăreşte numai abaterile de la costurile antecalculate standard h) alte metode 8. Probleme specifice contabilităţii de gestiune 1. Delimitarea în timp a costurilor pentru fiecare rezultat final 2. Repartizarea costurilor indirecte şi generale de administrare - alegerea criteriului de repartizare în unităţi cu producţie eterogenă – televizoare, încălţăminte, gumă 3. Evaluarea decontărilor între subunităţile organizatorice ; alegerea centrelor de cost (nivelul la care se urmăresc costurile). 4. Evaluarea produselor secundare sau a semifabricatelor care se comercializează (în cazul ramurilor productive) 4. Estimarea corectă şi cu cheltuieli minime a producţiei neterminate (producţie în curs de execuţie)