joi, 24 februarie 2011

Dobânzile de întârziere

Dobânzile de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

 De la 1 octombrie 2010 nivelul dobânzii de întârziere este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere.

De la 1 iulie 2010 până la 30 septembrie 2010 nivelul dobânzii de întârziere era de 0.05% pe fiecare zi de întârziere, iar pentru perioada scursă din iulie 2009 până la data de 30 iunie 2010 nivelul dobânzii de întarziere a fost de 0.1% pe zi de întârziere.

Calculaţi valoarea dobânzii de întârziere aplicând asupra sumei restante cota zilnică a dobânzii de întârziere corespunzătoare fiecărei perioade enumerate mai sus, înmulţind această cotă procentuală cu numărul de zile restante, până la data stingerii respectivelor datorii către stat, inclusiv.

Contul 473 "Decontări din operaţii în curs de clarificare"-data "clarificarii"

Operaţiunile care nu pot fi înregistrate direct în conturile corespunzătoare, pentru care sunt necesare clarificări ulterioare, se înregistrează, provizoriu, în contul 473 "Decontări din operaţii în curs de clarificare".


Sumele înregistrate în acest cont trebuie clarificate de către entitate într-un termen de cel mult trei luni de la data constatării. (Baza legală: pct. 208 din OMFP nr. 3055/2009 modificată prin OMFP nr. 2869/2010)
Data constatarii -NU este obligatoriu sa fie data documentului,poate fi si data INREGISTRARII in contabilitate sau data la care prin control intern se stabileste faptul ca sunt necesare clarificări ulterioare.

Contul 267 "Creanţe imobilizate"-valoarea garanţiilor depuse la clienti.

Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa creanţelor imobilizate sub forma împrumuturilor acordate pe termen lung altor entităţi, a altor creanţe imobilizate, cum sunt depozite, garanţii şi cauţiuni depuse de entitate la terţi, precum şi a obligaţiunilor achiziţionate cu ocazia emisiunilor de obligaţiuni efectuate de terţi, care urmează a fi deţinute pe o perioadă mai mare de un an.
Contul 267 «Creanţe imobilizate» este un cont de activ.
În debitul contului 267 «Creanţe imobilizate» se înregistrează si- valoarea garanţiilor depuse la clienti (411);
267=411
În creditul contului 267 "Creanţe imobilizate" se înregistrează si - valoarea împrumuturilor restituite de clienti (512);
5121=267

Ordinul MEF nr.3.512/2008-part.2

Începând cu data de 1 ianuarie 2011, entităţile care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro NU mai depun la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice raportări contabile în cursul exerciţiului financiar. Pentru determinarea plafonului cifrei de afaceri se utilizează cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data încheierii exerciţiului.

Ordinul MEF nr.3.512/2008

Din completările aduse la Normele metodologice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar-contabile, aprobate prin Ordinul MEF nr.3.512/2008 privind documentele financiar-contabile.

-înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor economico- financiare se efectuează, de regulă, lunar.

-pe cale de excepţie, entităţile care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro pot înregistra în contabilitate operaţiunile economico-financiare la alte perioade decât lunar. Înregistrarea nu poate, însă, să depăşească data pentru care se întocmesc declaraţiile privind impozitul pe profit, respectiv data situaţiilor financiare anuale sau a raportărilor contabile stabilite potrivit legii.Mai clar,înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor economico- financiare se efectuează TRIMESTRIAL.

 În acest caz, înregistrarea în contabilitate se efectuează pe baza documentelor justificative sau a unui centralizator în care sunt înscrise mai multe documente justificative al căror conţinut se referă la operaţiuni de aceeaşi natură şi la aceeaşi perioadă,insa la date diferite lunar, situaţie în care documentele justificative se anexează la acesta.

În mod similar, înregistrarea în Registrul-jurnal şi Cartea mare se efectuează pentru aceeaşi perioadă.

Pentru determinarea plafonului de 35.000 euro se utilizează cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data încheierii exerciţiului financiar precedent.

Creditarea administratorului de către societatea administrata.

Contractele între societatea cu răspundere limitată şi persoana fizică sau persoana juridică, asociat unic al celei dintâi, se încheie în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute. (temeiul legal: art. 15 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare).

Insa,creditarea administratorului de către societate a administratorului acesteia este o operaţiune interzisă.


Creditarea de către societate a administratorilor acesteia NU este interzisă:
  • (a) în cazul operaţiunilor a căror valoare exigibilă cumulată este inferioară echivalentului în lei al sumei de 5.000 de euro şi
  • (b) în cazul în care operaţiunea este încheiată de societate în condiţiile exercitării curente a activităţii sale, iar clauzele operaţiunii nu sunt mai favorabile persoanelor afiliate decât cele pe care, în mod obişnuit, societatea le practică faţă de terţe persoane.
    • (temeiul legal: art. 144^4 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare)