Societăţile care întocmesc şi publică situaţii financiare au obligaţia elaborării unui raport de gestiune .
Administratorii societăţii vor elabora un raport de gestiune care să prezinte evoluţia activităţii pe parcursul exerciţiului financiar.
Raportul de gestiune trebuie să cuprindă:
a) Situaţia de ansamblu ;
b) Informaţii privind evenimentele posterioare închiderii exerciţiului;
c) O estimare a evoluţiei previzibile ;
d) Informaţii privind cercetarea şi dezvoltarea (dacă există o astfel de preocupare);
e) Numărul şi valoarea nominală a tuturor acţiunilor societăţii, deţinute de acea societate, de filialele acesteia sau de o persoană care acţionează în nume propriu, dar în contul acelor societăţi;
f) Informaţii privind personalul grupului şi pregătirea sa;
g) Informaţii sectoriale;
- descrierea activităţilor cuprinse în fiecare sector de activitate;
- rezultatele pe zone geografice etc.
duminică, 1 august 2010
Despre consolidare
Dezvoltarea externă presupune preluarea controlului asupra altor societăţi.
Apariţia grupurilor de societăţi a fost generată, în principal, de următoarele cauze:
- concentrarea economică;
- dezvoltarea economică în ţările industrializate;
- existenţa şi dezvoltarea pieţelor financiare;
- condiţiile de acces la piaţa internaţională.
Grupul reprezintă o entitate economică formată dintr-un ansamblu de societăţi, fiecare cu personalitate juridică proprie, unite între ele prin diverse legături, în virtutea cărora una dintre ele deţine unitatea deciziei şi exercită o influenţă sau un control asupra celorlalte, dominându-le.
Definiţii internationale:
Un grup (a group) reprezintă ansamblul constituit din societatea-mamă şi filialele sale. Grupul este un ansamblu de societăţi, fiecare având personalitate juridică proprie, dar cu un centru unic de decizie, numit societate-mamă.
O societate-mamă (a parent) este o societate care are una sau mai multe filiale.
Societatea-mamă deţine puterea şi unicitatea deciziei în vederea realizării strategiei de dezvoltare comune pentru grup, ea are un rol major în atingerea obiectivelor grupului.
O filială (a subsidiary) este o întreprindere controlată de o altă întreprindere (denumită societate-mamă).
Celelalte societăţi din cadrul grupului, considerate consolidate, pot fi:
- societăţi dependente sau filiale, în care societatea-mamă exercită direct sau indirect un control exclusiv;
- societăţi controlate concomitent sau conjugat, aflate sub controlul unui număr limitat de asociaţi sau acţionari, respectiv mai multe societăţi din care una este reprezentată de societatea-mamă consolidantă;
- societăţi ataşate grupului, asupra cărora societatea-mamă exercită o influenţă notabilă.
Întreprinderea asociată reprezintă o întreprindere în care investitorul are o influenţă semnificativă şi care nu este nici filială, nici afiliată. În mod normal aceasta este evidenţiată prin deţinerea de către investitor a 20 până la 50 % din acţiunile cu drept de vot ale întreprinderii asociate.
Între societăţile unui grup se pot regăsi următoarele tipuri de legături:
Legăturile indirecte (denumite şi piramidale)
O societate dominantă M deţine participaţii într-o societate A care la rândul ei deţine participaţii într-o altă societate B. În acest caz, societatea M are o legătură indirectă cu B.
Legăturile radiale apar atunci când o societate este înconjurată de filiale, iar unele filiale au subfiliale.
Legăturile circulare apar atunci când o societate deţine participaţii ale unei filiale iar aceasta la rândul ei deţine participaţii ale altei filiale, iar ultima filială din lanţ deţine participaţii la prima societate.
Legăturile reciproce sau încrucişate pot fi de două tipuri:
- legături reciproce ale societăţii-mamă cu o filială, când ambele deţin participaţii în cealaltă: M>A A>M
- legături reciproce între filialele unui grup:
M>A M>B si A<>B
___________________________________________
Necesitatea consolidarii
Necesitatea conturilor consolidate este evidentă, ele dau o imagine mai cuprinzătoare a situaţiei reale a unui grup, imagine pe care nu o poate da ansamblul bilanţurilor societăţilor componente, ele permit exprimarea într-o manieră globală a situaţiei financiare şi a rezultatului grupului.
Printre cauzele apariţiei necesităţii consolidării conturilor:
- dezvoltarea economică puternică a societăţilor şi expansiunea puternică a acestora;
- concentrarea economică şi tendinţele de regrupare a întreprinderilor;
- existenţa şi dezvoltarea pieţei financiare şi finanţarea dominantă a societăţilor prin intermediul instituţiilor financiare;
- creşterea cerinţelor utilizatorilor şi presiunea acestora pentru informaţii suplimentare pe care situaţiile financiare obţinute pe baza contabilităţii financiare nu le puteau oferi;
- existenţa unei profesii contabile liberale preocupata să răspundă reflectării imaginii fidele şi nevoilor utilizatorilor.
Obiectivul consolidarii
Obiectivul consolidării conturilor este de a prezenta poziţia financiară, performanţele şi evoluţia poziţiei financiare referitoare la unităţile cuprinse în grupul de societăţi, ca şi cum ar fi vorba despre o singură societate. Subiectul consolidării îl constituie societăţile din cadrul grupului iar obiectul consolidării situaţiile lor financiare anuale.
Conturile consolidate asigură agregarea activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a veniturilor şi cheltuielilor pentru a furniza o imagine globală şi fidelă a grupului de societăţi.
_______________________________________
Metode şi procedee de consolidare
cuvinte cheie:perimetrul de consolidare;procentul de control
În vederea consolidării conturilor trebuie să se delimiteze ansamblul societăţilor care aparţin grupului. Cu alte cuvinte trebuie să se determine mai întâi perimetrul de consolidare. Un grup este alcătuit dintr-un ansamblu de societăţi care depind de un centru unic de decizie.
Perimetrul de consolidare cuprinde societatea-mamă şi filialele sale, societăţile asociate grupului şi societăţile multigrup comunitare constituite în spaţiul UE.
Pentru aprecierea puterii în cadrul grupului se utilizează procentul de control. Dependenţa financiară ce rezultă din deţinerea unei părţi din capitalul unei societăţi se măsoară cu ajutorul procentului de interes.
Procentul de control indică intensitatea controlului politic şi strategic, direct sau indirect al societăţii-mamă asupra unei alte societăţi din grup.
Controlul poate îmbrăca următoarele forme:
- control exclusiv;
- control conjugat;
- influenţă notabilă.
Cunoaşterea tipurilor de control permite alegerea metodei de consolidare a conturilor.
În practica internaţională sunt utilizate următoarele metode de consolidare:
1. În cazul controlului exclusiv: metoda integrării globale. În acest caz se aplică prevederile IAS 27 "Situaţiile financiare consolidate şi contabilitatea investiţiilor în filiale".
2. În cazul controlului conjugat (concomitent): metoda integrării proporţionale ca prelucrare de bază sau metoda punerii în echivalenţă ca tratament alternativ. Reglementările ce se aplică în cazul controlului conjugat (concomitent) fac obiectul IAS 31 "Raportarea financiară a intereselor în asocierile în participaţie".
3. În cazul influenţei notabile: metoda punerii în echivalenţă ca tratament de bază sau metoda costului ca tratament alternativ. Reglementările propuse în cazul întreprinderilor asociate fac obiectul IAS 28 "Contabilitatea investiţiilor în întreprinderile asociate".
Dupa cum se observa cunoasterea tipurilor de control este determinanta in aplicarea IAS.
___________________________________________
1.Cumularea conturilor individuale(retratate si convertite)
Cumularea se realizează post cu post pentru bilanţurile şi conturile de rezultate ale societăţilor integrate astfel: în totalitate pentru societăţile consolidate după metoda integrării globale sau în funcţie de procentul de interes pentru societăţile consolidate după metoda integrării proporţionale. Pentru societăţile puse în echivalenţă se înlocuieşte valoarea titlurilor de participare din activul societăţii-mamă cu parte ce i se cuvine acesteia din capitalurile proprii ale societăţilor puse în echivalenţă, fără a se mai face cumularea conturilor.
2.Eliminarea efectelor tranzacţiilor dintre societăţile din cadrul grupului, a dividendelor intragrup, a provizioanelor pentru depreciere şi a provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli legate de societăţile consolidate.
Există două tipuri de eliminări ale operaţiilor intragrup:
a) eliminări fără incidenţă asupra rezultatului consolidat:
- acordare/primire împrumuturi;
- creanţe/datorii reciproce;
- cumpărări/vânzări;
- cheltuieli/venituri etc.
b) eliminări cu incidenţă asupra rezultatului consolidat:
- rezultate obţinute din cedarea activelor;
- rezultatul intern cuprins în stocuri;
- provizioane pentru depreciere;
- provizioane pentru riscuri şi cheltuieli;
- dividende distribuite între societăţile din grup.
În situaţia în care ansamblul consolidabil este mare se utilizează Jurnalul de consolidare. Potrivit acestui sistem este necesară ţinerea de către societatea-mamă a unei contabilităţi de consolidare distinctă de contabilitatea financiară a societăţii-mamă.
Aceasta implică:
- deschiderea unui jurnal de înregistrări pentru consolidarea bilanţului;
- deschiderea unui jurnal de înregistrări pentru consolidarea contului de rezultate;
- folosirea cărţii-mari pentru consolidare;
- întocmirea balanţei de verificare cu o egalitate.
Nota:deoarece ţinerea unei contabilităţi a consolidării nu este obligatorie, societatea-mamă va trebui să-şi definească planul de conturi utilizat în consolidare, metodologia de înregistrare şi de centralizare a operaţiilor.
Situaţiile financiare anuale trebuie să cuprindă:
a) bilanţul;
b) contul de profit şi pierdere;
c) situaţia modificărilor capitalului propriu;
d) situaţia fluxurilor de trezorerie;
e) politici contabile şi note explicative.
Apariţia grupurilor de societăţi a fost generată, în principal, de următoarele cauze:
- concentrarea economică;
- dezvoltarea economică în ţările industrializate;
- existenţa şi dezvoltarea pieţelor financiare;
- condiţiile de acces la piaţa internaţională.
Grupul reprezintă o entitate economică formată dintr-un ansamblu de societăţi, fiecare cu personalitate juridică proprie, unite între ele prin diverse legături, în virtutea cărora una dintre ele deţine unitatea deciziei şi exercită o influenţă sau un control asupra celorlalte, dominându-le.
Definiţii internationale:
Un grup (a group) reprezintă ansamblul constituit din societatea-mamă şi filialele sale. Grupul este un ansamblu de societăţi, fiecare având personalitate juridică proprie, dar cu un centru unic de decizie, numit societate-mamă.
O societate-mamă (a parent) este o societate care are una sau mai multe filiale.
Societatea-mamă deţine puterea şi unicitatea deciziei în vederea realizării strategiei de dezvoltare comune pentru grup, ea are un rol major în atingerea obiectivelor grupului.
O filială (a subsidiary) este o întreprindere controlată de o altă întreprindere (denumită societate-mamă).
Celelalte societăţi din cadrul grupului, considerate consolidate, pot fi:
- societăţi dependente sau filiale, în care societatea-mamă exercită direct sau indirect un control exclusiv;
- societăţi controlate concomitent sau conjugat, aflate sub controlul unui număr limitat de asociaţi sau acţionari, respectiv mai multe societăţi din care una este reprezentată de societatea-mamă consolidantă;
- societăţi ataşate grupului, asupra cărora societatea-mamă exercită o influenţă notabilă.
Întreprinderea asociată reprezintă o întreprindere în care investitorul are o influenţă semnificativă şi care nu este nici filială, nici afiliată. În mod normal aceasta este evidenţiată prin deţinerea de către investitor a 20 până la 50 % din acţiunile cu drept de vot ale întreprinderii asociate.
Între societăţile unui grup se pot regăsi următoarele tipuri de legături:
- legături directe,
- legături indirecte,
- legături radiale,
- legături circulare,
- legături reciproce.
Legăturile indirecte (denumite şi piramidale)
O societate dominantă M deţine participaţii într-o societate A care la rândul ei deţine participaţii într-o altă societate B. În acest caz, societatea M are o legătură indirectă cu B.
Legăturile radiale apar atunci când o societate este înconjurată de filiale, iar unele filiale au subfiliale.
Legăturile circulare apar atunci când o societate deţine participaţii ale unei filiale iar aceasta la rândul ei deţine participaţii ale altei filiale, iar ultima filială din lanţ deţine participaţii la prima societate.
Legăturile reciproce sau încrucişate pot fi de două tipuri:
- legături reciproce ale societăţii-mamă cu o filială, când ambele deţin participaţii în cealaltă: M>A A>M
- legături reciproce între filialele unui grup:
M>A M>B si A<>B
___________________________________________
Necesitatea consolidarii
Necesitatea conturilor consolidate este evidentă, ele dau o imagine mai cuprinzătoare a situaţiei reale a unui grup, imagine pe care nu o poate da ansamblul bilanţurilor societăţilor componente, ele permit exprimarea într-o manieră globală a situaţiei financiare şi a rezultatului grupului.
Printre cauzele apariţiei necesităţii consolidării conturilor:
- dezvoltarea economică puternică a societăţilor şi expansiunea puternică a acestora;
- concentrarea economică şi tendinţele de regrupare a întreprinderilor;
- existenţa şi dezvoltarea pieţei financiare şi finanţarea dominantă a societăţilor prin intermediul instituţiilor financiare;
- creşterea cerinţelor utilizatorilor şi presiunea acestora pentru informaţii suplimentare pe care situaţiile financiare obţinute pe baza contabilităţii financiare nu le puteau oferi;
- existenţa unei profesii contabile liberale preocupata să răspundă reflectării imaginii fidele şi nevoilor utilizatorilor.
Obiectivul consolidarii
Obiectivul consolidării conturilor este de a prezenta poziţia financiară, performanţele şi evoluţia poziţiei financiare referitoare la unităţile cuprinse în grupul de societăţi, ca şi cum ar fi vorba despre o singură societate. Subiectul consolidării îl constituie societăţile din cadrul grupului iar obiectul consolidării situaţiile lor financiare anuale.
Conturile consolidate asigură agregarea activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a veniturilor şi cheltuielilor pentru a furniza o imagine globală şi fidelă a grupului de societăţi.
_______________________________________
Metode şi procedee de consolidare
cuvinte cheie:perimetrul de consolidare;procentul de control
În vederea consolidării conturilor trebuie să se delimiteze ansamblul societăţilor care aparţin grupului. Cu alte cuvinte trebuie să se determine mai întâi perimetrul de consolidare. Un grup este alcătuit dintr-un ansamblu de societăţi care depind de un centru unic de decizie.
Perimetrul de consolidare cuprinde societatea-mamă şi filialele sale, societăţile asociate grupului şi societăţile multigrup comunitare constituite în spaţiul UE.
Pentru aprecierea puterii în cadrul grupului se utilizează procentul de control. Dependenţa financiară ce rezultă din deţinerea unei părţi din capitalul unei societăţi se măsoară cu ajutorul procentului de interes.
Procentul de control indică intensitatea controlului politic şi strategic, direct sau indirect al societăţii-mamă asupra unei alte societăţi din grup.
Controlul poate îmbrăca următoarele forme:
- control exclusiv;
- control conjugat;
- influenţă notabilă.
Cunoaşterea tipurilor de control permite alegerea metodei de consolidare a conturilor.
În practica internaţională sunt utilizate următoarele metode de consolidare:
1. În cazul controlului exclusiv: metoda integrării globale. În acest caz se aplică prevederile IAS 27 "Situaţiile financiare consolidate şi contabilitatea investiţiilor în filiale".
2. În cazul controlului conjugat (concomitent): metoda integrării proporţionale ca prelucrare de bază sau metoda punerii în echivalenţă ca tratament alternativ. Reglementările ce se aplică în cazul controlului conjugat (concomitent) fac obiectul IAS 31 "Raportarea financiară a intereselor în asocierile în participaţie".
3. În cazul influenţei notabile: metoda punerii în echivalenţă ca tratament de bază sau metoda costului ca tratament alternativ. Reglementările propuse în cazul întreprinderilor asociate fac obiectul IAS 28 "Contabilitatea investiţiilor în întreprinderile asociate".
Dupa cum se observa cunoasterea tipurilor de control este determinanta in aplicarea IAS.
___________________________________________
1.Cumularea conturilor individuale(retratate si convertite)
Cumularea se realizează post cu post pentru bilanţurile şi conturile de rezultate ale societăţilor integrate astfel: în totalitate pentru societăţile consolidate după metoda integrării globale sau în funcţie de procentul de interes pentru societăţile consolidate după metoda integrării proporţionale. Pentru societăţile puse în echivalenţă se înlocuieşte valoarea titlurilor de participare din activul societăţii-mamă cu parte ce i se cuvine acesteia din capitalurile proprii ale societăţilor puse în echivalenţă, fără a se mai face cumularea conturilor.
2.Eliminarea efectelor tranzacţiilor dintre societăţile din cadrul grupului, a dividendelor intragrup, a provizioanelor pentru depreciere şi a provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli legate de societăţile consolidate.
Există două tipuri de eliminări ale operaţiilor intragrup:
a) eliminări fără incidenţă asupra rezultatului consolidat:
- acordare/primire împrumuturi;
- creanţe/datorii reciproce;
- cumpărări/vânzări;
- cheltuieli/venituri etc.
b) eliminări cu incidenţă asupra rezultatului consolidat:
- rezultate obţinute din cedarea activelor;
- rezultatul intern cuprins în stocuri;
- provizioane pentru depreciere;
- provizioane pentru riscuri şi cheltuieli;
- dividende distribuite între societăţile din grup.
În situaţia în care ansamblul consolidabil este mare se utilizează Jurnalul de consolidare. Potrivit acestui sistem este necesară ţinerea de către societatea-mamă a unei contabilităţi de consolidare distinctă de contabilitatea financiară a societăţii-mamă.
Aceasta implică:
- deschiderea unui jurnal de înregistrări pentru consolidarea bilanţului;
- deschiderea unui jurnal de înregistrări pentru consolidarea contului de rezultate;
- folosirea cărţii-mari pentru consolidare;
- întocmirea balanţei de verificare cu o egalitate.
Nota:deoarece ţinerea unei contabilităţi a consolidării nu este obligatorie, societatea-mamă va trebui să-şi definească planul de conturi utilizat în consolidare, metodologia de înregistrare şi de centralizare a operaţiilor.
Situaţiile financiare anuale trebuie să cuprindă:
a) bilanţul;
b) contul de profit şi pierdere;
c) situaţia modificărilor capitalului propriu;
d) situaţia fluxurilor de trezorerie;
e) politici contabile şi note explicative.
Operaţii de lichidare a societăţilor comerciale
Operaţiile efectuate de către lichidator pot fi repartizare în trei etape:
1. deschiderea lichidării;
2. operaţii de lichidare;
3. operaţii de partaj.
1. Deschiderea lichidării cuprinde:
a) inventarierea patrimoniului;
b) întocmirea bilanţului de pornire a lichidării.
a) Inventarierea patrimoniului se face în conformitate cu Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi Ordinul ministrului finanţelor nr. 2.388/ 1995 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului.
Inventarierea urmăreşte să pună de acord contabilitatea cu realitatea faptică. Se realizează prin inventarierea fizică a activelor şi constatarea valorică a existenţei creanţelor şi datoriilor întreprinderii.
Inventarul trebuie să indice valoarea aproximativă a bunurilor din patrimoniul societăţii comerciale. Se poate numi un expert, pe cheltuiala averii debitorului, pentru a realiza evaluarea bunurilor.
b) Întocmirea bilanţului de pornire a lichidării
Se realizează pe baza ultimului bilanţ întocmit de către societatea comercială căruia i se aplică următoarele corecţii:
- se înregistrează rezultatele inventarierii, concretizate în plusuri sau minusuri la inventar;
- se anulează imobilizările necorporale considerate a nu avea valoare economică, prin trecerea pe cheltuială. Printre imobilizări necorporale amintim: cheltuielile de constituire neamortizate integral, cheltuielile de dezvoltare pentru care nu există cumpărători şi fondul comercial când s-a decis vânzarea separată a activelor;
- se anulează activele de regularizare ce privesc exerciţiile următoare, unitatea fiind în lichidare nu îşi mai continuă activitatea. Este cazul cheltuielilor înregistrate în avans şi care vor fi decontate la cheltuielile ultimului exerciţiu.
2. Operaţiile de lichidare constau în vânzarea activelor, încasarea creanţelor şi plata datoriilor.
• Vânzarea activelor
Activele se valorifică la valoarea de lichidare, care, de regulă, este mai scăzută decât valoarea de piaţă (actuală). Bunurile care, în condiţii normale (continuitatea activităţii) au o valoare actuală (de piaţă), în cazul lichidării întreprinderii valoarea acestora suportă o reducere sensibilă, deoarece pot să nu aibă aceeaşi utilitate pentru cei care le achiziţionează sau datorită faptului că vânzarea lor antrenează cheltuieli suplimentare.
• Încasarea creanţelor se face având în vedere lista acestora întocmită de către evalu-
ator în faza de deschidere a lichidării şi ţinând seama de eventualele sconturi acordate clienţilor şi debitorilor societăţii.
• Transferul la venituri a subvenţiilor pentru investiţii nevirate încă la rezultate şi a
provizioanelor pentru deprecierea activelor, a provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli existente la data respectivă.
• Achitarea datoriilor societăţii în ordinea de prioritate stabilită conform listei credi-
torilor şi situaţiei acestora – garantate sau negarantate.
• Achitarea datoriilor legate de operaţiile de lichidare
Lichidarea unei societăţi comerciale generează unele datorii cum ar fi: penalităţi din rezilierea (ruperea) contractelor încheiate, chirii plătite anticipat pentru contractele de închiriere, onorariul lichidatorului, indemnizaţii de concediere a personalului etc.
• Stabilirea rezultatului din operaţiile de lichidare
Efectuarea operaţiilor de lichidare constând din vânzarea activelor, încasarea creanţelor, plata datoriilor, înregistrarea cheltuielilor de lichidare, stabilirea rezultatului nu ridică probleme deosebite în ceea ce priveşte contabilizarea lor, faţă de înregistrările efectuate în cursul vieţii normale a societăţii comerciale.
• Întocmirea bilanţului de lichidare final
Bilanţul de lichidare final se întocmeşte la sfârşitul operaţiilor de lichidare.
Acesta cuprinde:
- ca active, disponibilităţile băneşti aflate în cont şi în mod excepţional, eventuale bunuri, atunci când în contractul de societate şi prin regulile de lichidare s-a prevăzut ca anumite bunuri aduse ca aport la capitalul social să nu facă obiectul vânzării prin licitaţie publică.
- ca pasive, capitalurile proprii şi rezultatul obţinut din operaţiile de lichidare.
3. Operaţiile de partaj
Aceste operaţii constau în restituirea (rambursarea) capitalului social, plata activului net către asociaţi sau acţionari şi împărţirea câştigului din operaţiile de lichidare. Capitalul social de rambursat fiecărui acţionar sau asociat corespunde cu valoarea nominală neamortizată a acţiunilor sau părţilor sociale deţinute de aceştia.
Câştigul din operaţiile de lichidare se repartizează în conformitate cu menţiunile din statutul societăţii sau în funcţie de cota de participare la capitalul social.
Operaţiile de lichidare se pot finaliza cu profit sau cu pierdere. Având în vedere aceste situaţii, operaţiile de partaj se prezintă astfel:
a) Rezultatul obţinut din operaţiile de lichidare este un câştig (pozitiv). Noţiunea de „câştig” din lichidare nu se referă strict la soldul contului 121 „Profit şi pierdere”, analiticul distinct, care reflectă profitul obţinut din operaţiile de lichidare. Această noţiune are un caracter mai cuprinzător, incluzând rezervele societăţii.
În această situaţie partajul se face astfel:
- capitalul social se va distribui la valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale;
- rezervele legale se vor distribui diminuate cu impozitul pe profit şi impozitul pe dividende;
- celelalte elemente ale capitalurilor proprii, inclusiv rezultatul lichidării, se vor distribui diminuate cu impozitul pe dividende.
b) Rezultatul lichidării este negativ. Operaţiile de lichidare propriu-zise s-au finalizat cu o pierdere care poate fi acoperită din capitalurile proprii, proporţional cu contribuţia la capitalul social. Asociaţilor sau acţionarilor li se restituie capitalul social şi restul din capitalurile proprii rămase după acoperirea pierderii din operaţiile de lichidare.
c) Rezultatul lichidării este negativ iar pierderea nu poate fi acoperită din capitalurile proprii. În funcţie de forma de organizare juridică a societăţii lichidate se procedează astfel:
- în cazul societăţilor comerciale cu răspundere limitată şi pe acţiuni în cadrul cărora asociaţii, respectiv acţionarii răspund doar până la limita capitalului social, datoriile rămase neacoperite se anulează. În această situaţie nu se mai restituie capitalul social.
- în cazul societăţilor comerciale în nume colectiv, în comandită simplă şi în comandită pe acţiuni, unde acţionarii, respectiv asociaţii răspund nelimitat şi solidar, datoriile rămase neacoperite sunt suportate de cel puţin unul dintre asociaţi sau acţionari prin executarea silită a averii personale (în cazul lichidării judiciare).
1. deschiderea lichidării;
2. operaţii de lichidare;
3. operaţii de partaj.
1. Deschiderea lichidării cuprinde:
a) inventarierea patrimoniului;
b) întocmirea bilanţului de pornire a lichidării.
a) Inventarierea patrimoniului se face în conformitate cu Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi Ordinul ministrului finanţelor nr. 2.388/ 1995 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului.
Inventarierea urmăreşte să pună de acord contabilitatea cu realitatea faptică. Se realizează prin inventarierea fizică a activelor şi constatarea valorică a existenţei creanţelor şi datoriilor întreprinderii.
Inventarul trebuie să indice valoarea aproximativă a bunurilor din patrimoniul societăţii comerciale. Se poate numi un expert, pe cheltuiala averii debitorului, pentru a realiza evaluarea bunurilor.
b) Întocmirea bilanţului de pornire a lichidării
Se realizează pe baza ultimului bilanţ întocmit de către societatea comercială căruia i se aplică următoarele corecţii:
- se înregistrează rezultatele inventarierii, concretizate în plusuri sau minusuri la inventar;
- se anulează imobilizările necorporale considerate a nu avea valoare economică, prin trecerea pe cheltuială. Printre imobilizări necorporale amintim: cheltuielile de constituire neamortizate integral, cheltuielile de dezvoltare pentru care nu există cumpărători şi fondul comercial când s-a decis vânzarea separată a activelor;
- se anulează activele de regularizare ce privesc exerciţiile următoare, unitatea fiind în lichidare nu îşi mai continuă activitatea. Este cazul cheltuielilor înregistrate în avans şi care vor fi decontate la cheltuielile ultimului exerciţiu.
2. Operaţiile de lichidare constau în vânzarea activelor, încasarea creanţelor şi plata datoriilor.
• Vânzarea activelor
Activele se valorifică la valoarea de lichidare, care, de regulă, este mai scăzută decât valoarea de piaţă (actuală). Bunurile care, în condiţii normale (continuitatea activităţii) au o valoare actuală (de piaţă), în cazul lichidării întreprinderii valoarea acestora suportă o reducere sensibilă, deoarece pot să nu aibă aceeaşi utilitate pentru cei care le achiziţionează sau datorită faptului că vânzarea lor antrenează cheltuieli suplimentare.
• Încasarea creanţelor se face având în vedere lista acestora întocmită de către evalu-
ator în faza de deschidere a lichidării şi ţinând seama de eventualele sconturi acordate clienţilor şi debitorilor societăţii.
• Transferul la venituri a subvenţiilor pentru investiţii nevirate încă la rezultate şi a
provizioanelor pentru deprecierea activelor, a provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli existente la data respectivă.
• Achitarea datoriilor societăţii în ordinea de prioritate stabilită conform listei credi-
torilor şi situaţiei acestora – garantate sau negarantate.
• Achitarea datoriilor legate de operaţiile de lichidare
Lichidarea unei societăţi comerciale generează unele datorii cum ar fi: penalităţi din rezilierea (ruperea) contractelor încheiate, chirii plătite anticipat pentru contractele de închiriere, onorariul lichidatorului, indemnizaţii de concediere a personalului etc.
• Stabilirea rezultatului din operaţiile de lichidare
Efectuarea operaţiilor de lichidare constând din vânzarea activelor, încasarea creanţelor, plata datoriilor, înregistrarea cheltuielilor de lichidare, stabilirea rezultatului nu ridică probleme deosebite în ceea ce priveşte contabilizarea lor, faţă de înregistrările efectuate în cursul vieţii normale a societăţii comerciale.
• Întocmirea bilanţului de lichidare final
Bilanţul de lichidare final se întocmeşte la sfârşitul operaţiilor de lichidare.
Acesta cuprinde:
- ca active, disponibilităţile băneşti aflate în cont şi în mod excepţional, eventuale bunuri, atunci când în contractul de societate şi prin regulile de lichidare s-a prevăzut ca anumite bunuri aduse ca aport la capitalul social să nu facă obiectul vânzării prin licitaţie publică.
- ca pasive, capitalurile proprii şi rezultatul obţinut din operaţiile de lichidare.
3. Operaţiile de partaj
Aceste operaţii constau în restituirea (rambursarea) capitalului social, plata activului net către asociaţi sau acţionari şi împărţirea câştigului din operaţiile de lichidare. Capitalul social de rambursat fiecărui acţionar sau asociat corespunde cu valoarea nominală neamortizată a acţiunilor sau părţilor sociale deţinute de aceştia.
Câştigul din operaţiile de lichidare se repartizează în conformitate cu menţiunile din statutul societăţii sau în funcţie de cota de participare la capitalul social.
Operaţiile de lichidare se pot finaliza cu profit sau cu pierdere. Având în vedere aceste situaţii, operaţiile de partaj se prezintă astfel:
a) Rezultatul obţinut din operaţiile de lichidare este un câştig (pozitiv). Noţiunea de „câştig” din lichidare nu se referă strict la soldul contului 121 „Profit şi pierdere”, analiticul distinct, care reflectă profitul obţinut din operaţiile de lichidare. Această noţiune are un caracter mai cuprinzător, incluzând rezervele societăţii.
În această situaţie partajul se face astfel:
- capitalul social se va distribui la valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale;
- rezervele legale se vor distribui diminuate cu impozitul pe profit şi impozitul pe dividende;
- celelalte elemente ale capitalurilor proprii, inclusiv rezultatul lichidării, se vor distribui diminuate cu impozitul pe dividende.
b) Rezultatul lichidării este negativ. Operaţiile de lichidare propriu-zise s-au finalizat cu o pierdere care poate fi acoperită din capitalurile proprii, proporţional cu contribuţia la capitalul social. Asociaţilor sau acţionarilor li se restituie capitalul social şi restul din capitalurile proprii rămase după acoperirea pierderii din operaţiile de lichidare.
c) Rezultatul lichidării este negativ iar pierderea nu poate fi acoperită din capitalurile proprii. În funcţie de forma de organizare juridică a societăţii lichidate se procedează astfel:
- în cazul societăţilor comerciale cu răspundere limitată şi pe acţiuni în cadrul cărora asociaţii, respectiv acţionarii răspund doar până la limita capitalului social, datoriile rămase neacoperite se anulează. În această situaţie nu se mai restituie capitalul social.
- în cazul societăţilor comerciale în nume colectiv, în comandită simplă şi în comandită pe acţiuni, unde acţionarii, respectiv asociaţii răspund nelimitat şi solidar, datoriile rămase neacoperite sunt suportate de cel puţin unul dintre asociaţi sau acţionari prin executarea silită a averii personale (în cazul lichidării judiciare).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)