Elementele ce compun situatiile financiare-definitii

• Capitaluri proprii (activ net) - interesul rezidual care exista in valoarea activelor dupa deducerea datoriilor. Intr-o intrerindere, capitalurile proprii reprezinta interesul actionarilor; • Venituri - cresterile de active ale unei entitati sau diminuarile de datorii (ori o combinatie a acestora doua), ce deriva din productia de bunuri sau din prestarile de servicii sau din alte activitati ce decurg din activitatea normala sau principala a unei entitati; • Cheltuileli - diminuarile de active sau cresteri de datorii (ori o combinatie a acestora doua) ce deriva din productia de bunuri, din prestarile de servicii sau din alte activitati considerate ca apartin activitatii normale sau principale a intreprinderii; • Castiguri - cresteri de capitaluri proprii (active nete) ce rezulta din activitati periferice sau accidentale (neobisnuite) sau din orice alte tranzactii, evenimente sau circumstante ce afecteaza entitatea, cu exceptia celor din care rezulta venituri sau investitii ale proprietarilor; • Pierderi - descresteri ale capitalurilor proprii (ative nete), ce rezulta din activitati periferice sau accidentale, precum si din alte tranzactii, evenimente sau circumstante ce afecteaza entitatea cu exceptia celor din care rezulta cheltuieli sau distribuiri in folosul proprietarilor; • Rezultatul economic, global (comprehensive income) - variatia capitalurilor proprii ale unei entitati ce survine in timpul unei perioade, ca urmare a tranzactiilor si a altor evenimente si circumstante, altele decit cele produse in legatura cu actionarii; • Investitiile proprietarilor - cresteri ale capitalurilor proprii ce rezulta din transferuri ale proprietarilor cu scopul de a-si creste participatiile; • Distribuirile in favoarea proprietarilor - descresteri ale capitalurilor proprii ce rezulta din transferul de active, prestari de servicii in favoarea proprietarilor sau din datorii contractate fata de acestia; In afara elementelor ce compun situatiile financiare,se defineste o serie de termeni uzuali des intilniti in limbajul de specialitate american si anume: • Eveniment - consecinta anumitor acte din viata intreprinderii. Un eveniment poate fi intern (utilizarea materiilor prime) sau extern (avantajul tehnologic al unui concurent); • Tranzactie - este un caz particular al evenimentului in sensul ca presupune un transfer de valoare altei entitati; • Circumstanta - reprezinta o anumita conditie sau set de conditii care genereaza situatii care ar fi putut sa nu apara sau sa nu fie anticipate; • Contabilitatea de angajamente - isi propune sa inregistreze efectele financiare ale tranzactiilor unei entitati, precum si evenimentele si circumstantele care au consecinte asupra entitatii in momentele in care aceste tranzactii, evenimente sau circumstante se produc si nu in momentul in care o anumita suma de bani este incasata sau platita de unitate. In acest fel, contabilitatea de angajamente se bazeaza nu doar pe tranzactiile ce implica numerarul, ci si pe alte tipuri de tranzactii cum ar fi : tranzactii de credit, barter, schimbari de preturi, modificarea activelor si datoriilor, si alte tranzactii, circumstante si evenimente care nu implica transferuri de numerar, dar care vor avea consecinte asupra fluxurilor de numerar in viitor;

2 cuvinte despre Pasiv

Pasivul reprezinta sursele de finantare a bunurilor economice. Elementele de activ se structureaza dupa criteriile bilantiere si anume;natura,provenienta si exgibilitate: 1. datorii 2. provizioane pt riscuri si cheltuieli 3. venituri in avans 4. capital si rezerve. 1) O datorie reprezinta o obligatie actuala a intreprinderii ce decurge din evenimente trecute si prin decontarea careia se asteapta sa rezulte o iesire de resurse(plati). Datoriile se concretizeaza in resurse straine atrase temporar in circuitul economico-financiar al agentului economic.ele reprezinta mijloace banesti sau materiale primite de la terti (banci, furnizori, creditori). In functie de scadenta stabilita datoriile pot fi: • datorii curente • datorii necurente Potrivit destinatiei lor,datoriile cuprind urmatoarele structuri: -datorii financiare -datorii comerciale -datorii fiscale -datorii salariale -datorii sociale -datorii fata de actionari sau asociati -creditori diversi 3) Venituri in avans sunt veniturile care se incaseaza in exercitiul financiar curent dar care se refera la un exercitiu financiar ulterior . 4) Capital si rezerve Capitalul reprezinta expresia baneasca a valorii economice investite pt producerea de noi valori economice, cu scopul de a obtine profit. Capitalul are un caracter stabil in sensul ca asigura finantarea activitatii agentului economic pe o perioada mai mare de un an. Capitalul se formeza la inceputul activitaii agentilor economici, se modifica prin cresterea sau diminuarea lui pe parcursul desfasurarii activitatii se se lichideaza la incetarea existentei unitatii. Capitalul propriu reprezinta dreptul actionarilor asupra activelor unei intreprinderi dupa deducerea tuturor datoriilor. 1. Capitalul social are caracter avansabil si exprima finantarea unitatii din aporturile in bani si natura ale proprietarilor. Capitalul social se diferentiaza in: • Capital subscris • Capital subscris varsat • Capital subscris nevarsat 2. Primele de capital sunt determinate de operatiunile de cresterea capitalului prin noi aporturi sau prin fuziuni. 3. Rezervele din reevaluare reprezinta plusul sau minusul de valoare creat prin reevaluare elementelor de activ. 4. Rezervele se constituie in scopul conservarii capitalului . 5. Rezultatul exercitiului. 6. Profitul nerepartizat sau pierderea neacoperita se inregistreaza la rezultatul reportat, care reprezinta rezultatele anilor precedenti . Capitalul propriu impreuna cu datoriile pe termen lung si cu provizioanele pt riscuri si cheltuieli formeaza capitalul permanent. CAPITALUL PEMANENT =CAPITAL PROPRIU+DATORII PE TERMEN LUNG+PROVIZIOANE PT RISCURI SI CHELTUIELI Elementele patrimoniale mai pot fi stucturate dupa natura elementelor evaluate in: • Elemente monetare -disponibilitati -clienti -datorii • Elemente nemonetare -imobilizari -stocuri

Evenimente ulterioare datei bilanţului

Standardul Internaţional de Contabilitate nr. 10 (IAS 10) - Evenimente ulterioare datei bilanţului A. Obiectiv

Obiectivul acestui standard este de a stabili următoarele:

a) Momentul în care o entitate trebuie să-şi ajusteze situaţiile financiare pentru evenimente ulterioare datei bilanţului;

b) Informaţiile pe care o entitate trebuie să le prezinte referitoare la data la care situaţiile financiare sunt autorizate pentru publicare, precum şi la evenimentele ulterioare datei bilanţului.

De asemenea, acest standard solicită ca o entitate să nu îşi pregătească situaţiile financiare pe baza principiului continuităţii activităţii atunci când evenimentele ulterioare datei bilanţului indică faptul că acest principiu nu mai este valabil în cazul entităţii respective. B. Aria de aplicabilitate

IAS 10 se aplică în contabilizarea şi prezentarea informaţiilor referitoare la evenimentele ulterioare datei bilanţului. C. Definiţii

Evenimentele ulterioare datei bilanţului sunt acele evenimente, atât favorabile cât şi nefavorabile, care au loc între data bilanţului şi data la care situaţiile financiare sunt autorizate pentru publicare.

Sunt identificate două tipuri de evenimente ulterioare datei bilanţului, după cum urmează:

• care fac dovada unor condiţii / circumstanţe existente la data bilanţului (evenimente ulterioare datei bilanţului care necesită ajustare);

• care indică circumstanţe ce au apărut ulterior datei bilanţului (evenimente ulterioare datei bilanţului care nu necesită ajustare). Exemplu : O societate pregăteşte situaţii financiare anuale pentru exerciţiul încheiat la 31 decembrie N,Consiliul de Administraţie al societăţii aprobă aceste situaţii financiare pe data de 22 februarie n+1. Pe 23 februarie sunt făcute publice anumite informaţii din aceste situaţii financiare (inclusiv profitul obţinut în N).

Situaţiile financiare sunt apoi distribuite acţionarilor începând cu 3 martie N+1 şi sunt aprobate în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) din data de 28 martieN+1.

Situaţiile financiare aprobate de AGA, însoţite de decizia de aprobare, sunt depuse la Administraţia Financiară pe 25 aprilie N+1

În acest caz, data autorizării pentru publicare este 22 februarie N+1. Evenimentele ulterioare datei bilanţului sunt acele evenimente survenite între 31 decembrie N6 şi 22 februarie N+1. D. Aspecte principale

a. Evenimente ulterioare datei bilanţului care necesită ajustare Entitatea va ajusta sumele recunoscute în situaţiile financiare pentru a reflecta evenimentele ulterioare datei bilanţului care necesită ajustare.

Exemple de evenimente care necesită ajustare:

- soluţionarea la un moment ulterior datei bilanţului a unui litigiu, care confirmă că entitatea avea o obligaţie la data bilanţului; - obţinerea ulterior datei bilanţului a unor informaţii care indică faptul că anumite elemente de activ trebuiau depreciate la data bilanţului;

Exemple: o falimentul unui client, survenit ulterior datei bilanţului, dar care confirmă existenţa la data bilanţului a unei pierderi aferente creanţei faţă de clientul respectiv, şi care astfel necesită ajustare la data bilanţului, o vânzarea stocurilor ulterior datei bilanţului poate fi o probă a valorii realizabile nete de la data bilanţului.

- descoperirea de fraude sau erori ce arată ca situaţiile financiare sunt incorecte; - determinarea, ulterioară datei bilanţului, a costului unor active achiziţionate înainte de data bilanţului, pentru care costul de achiziţie nu a putut fi determinat cu suficientă exactitate până la data bilanţului.

b. Evenimente ulterioare datei bilanţului care nu necesită ajustare Entitatea nu va ajusta sumele recunoscute în situaţiile financiare care reflectă evenimentele ulterioare datei bilanţului care nu necesită ajustare. Exemplu de evenimente ce nu necesită ajustarea: declinul în valoarea de piaţă a participaţiilor în intervalul de timp dintre data bilanţului şi data la care situaţiile financiare sunt autorizate pentru publicare. Entitatea nu va ajusta valoarea investiţiilor prezentate în bilanţ deoarece scăderea valorii de piaţă nu se referă la condiţiile în care s-au făcut investiţiile la data bilanţului, ci reflectă circumstanţe ce au apărut în perioada următoare.

c. Dividende Dacă dividendele deţinătorilor de instrumente de capital sunt declarate după data bilanţului, o entitate nu trebuie să recunoască acele dividende ca datorie la data bilanţului.

Valoarea dividendelor ce au fost declarate după data bilanţului contabil, dar înainte ca situaţiile financiare să fie autorizate pentru depunere, trebuie prezentate în conformitate cu IAS 1 (în notele la situaţiile financiare).

d. Continuitatea activităţii O entitate nu trebuie să-şi întocmească situaţiile financiare pe baza principiului continuităţii activităţii dacă managementul determină după data bilanţului:

• fie că intenţionează din proprie iniţiativă să lichideze entitatea sau să înceteze activitatea acesteia,

• fie că este forţat să recurgă la una din aceste două soluţii pentru că nu are nici o altă variantă realistă în afara acestora.

În acest caz, prezentarea în situaţiile financiare se va face conform prevederilor IAS 1. Prezentarea informaţiilor

Entitatea trebuie să prezinte data la care situaţiile financiare au fost autorizate pentru publicare, precum şi cine a dat această autorizare.

Comunicarea acestei date este foarte importantă pentru utilizatorii situaţiilor financiare, pentru că ea indică şi faptul că evenimentele ulterioare acestei date nu sunt reflectate în respectivele situaţii financiare.

În cazul în care entitatea primeşte după data bilanţului informaţii despre circumstanţe care existau la data bilanţului, va trebui sa actualizeze prezentarea acestor circumstanţe în situaţiile financiare conform noilor informaţii.

În cazul în care evenimentele ulterioare datei bilanţului care nu necesită ajustare au o importanţă semnificativă, neprezentarea lor ar putea afecta capacitatea utilizatorilor situaţiilor financiare de a face evaluări şi de a lua decizii corecte pe baza acestor situaţii.

O entitate trebuie să prezinte următoarele informaţii pentru fiecare categorie semnificativă de evenimente ulterioare datei bilanţului care nu necesită ajustare:

• natura evenimentului;

• o estimare a efectului financiar sau o declaraţie conform căreia o astfel de estimare nu poate să fie făcută.

Exemple de evenimente ulterioare datei bilanţului care nu necesită ajustare, ce pot avea o asemenea importanţă încât neprezentarea lor ar afecta capacitatea utilizatorilor de situaţii financiare de a face evaluări sau de a lua decizii:

- modificări neobişnuit de mari în preţurile activelor sau în cursurile de schimb valutar; -modificări ale ratelor de impozitare sau ale legislaţiei fiscale care au un impact semnificativ asupra creanţelor sau datoriilor privind impozitul amânat sau pe cel curent (IAS 12); - emiterea de garanţii semnificative; - combinarea de societăţi (fuziuni/achiziţii) sau înstrăinarea unei filiale importante; - anunţarea unui plan de întrerupere a unei activităţi; - achiziţionări sau cedări majore de active sau exproprierea de către guvern a unor active importante; - distrugerea unei secţii de producţie în urma unui incendiu / cutremur survenit ulterior datei bilanţului; - anunţarea sau începerea implementării unei restructurări majore (IAS 37); - tranzacţii importante sau potenţiale cu acţiunile entităţii; - începerea unui litigiu major generat în exclusivitate de evenimentele ulterioare datei bilanţului. E. Data aplicării Acest standard se aplică situaţiilor financiare care acoperă perioade începând cu 1 ianuarie 2005.

Noţiunea de control fiscal

Provine din latinescul contra rolus. Controlul fiscal, ca parte a controlului financiar, constituie acţiunea de stabilire a exactităţii operaţiunilor legate de aşezarea şi încasarea creanţelor fiscale în cadrul termenelor legale.

Acesta constituie un mijloc de constatare şi corectare a actelor şi faptelor ilegale, de identificare a deficienţelor şi de restabilire a legalităţii, prin măsuri coercitive de natură pecuniară, iar în situaţii grave, privative de libertate.

Controlul fiscal urmăreşte prevenirea şi constatarea şi înlăturarea cazurilor de sustragere de la calcularea, evidenţa şi plata sumelor datorate, potrivit legii, bugetului de stat şi bugeturilor locale, precum şi a oricăror alte sume care constituie venituri de natură fiscală, a căror administrare revine Ministerului de Finanţe. Funcţiile controlului fiscal: Controlul fiscal îndeplineşte următoarele funcţii: • de informare • de evaluare • de corectare • de recuperare • educaţională.

Reglementarea puterilor în stat, a raporturilor dintre acestea, organizarea administraţiei au contribuit la apariţia primelor forme de control. Ulterior, evoluţia sistemelor de impunere a diferitelor forme de manifestare a veniturilor şi instituirea unui sistem regulat de contabilitate, va influenţa asupra modalităţilor de organizare a controlului fiscal.

Sistemele fiscale moderne se bazează în mod esenţial pe regimul declarativ.

Acesta presupune că toţi contribuabilii dau dovadă de sinceritate şi de bună credinţă, întocmind declaraţii corecte şi complete, asumându-şi întreaga responsabilitate pentru actele întocmite şi faptele comise.

Aceştia trebuie să fie în măsură să justifice elementele declarate cu ocazia controlului exercitat de administraţia fiscală.

La rândul său aceasta are dreptul şi obligaţia de a analiza elementele declarate în vederea aşezării şi încasării impozitelor şi să identifice persoanele care se sustrag de la plată.

În principiu, administraţiei fiscale îi revine sarcina de a dovedi omisiunile şi inexactităţile din documente şi să motiveze corecţiile pe care le face.

În intervalul prevăzut de lege administraţia fiscală corectează lipsurile, omisiunile şi erorile existente, prin mai multe forme de control, care sunt complementare între ele.

Formele controlului fiscal

Controlul formal Acesta constă într-o examinare a calităţii formale a elementelor declarate în vederea sesizării eventualelor erori. Prin acesta nu se verifică exactitatea datelor în ceea ce priveşte conţinutul lor, ci modul în care sunt declarate.

Controlul formal se realizează în cadrul unor compartimente specializate cu ocazia primirii documentelor de la contribuabili. Eventualele erori care se identifică cu această ocazie sunt corectate. Aceasta se efectuează sistematic asupra declaraţiilor fiscale privind impozitul pe societate, impozitul pe venitul global, taxa pe valoare adăugată, impozitul pe închirieri şi este independentă de celelalte forme de control.

Controlul ulterior al documentelor Se efectuează la sediul administraţiei fiscale de servicii specializate ale acesteia, constatările făcute putând determina declanşarea unui control extern.

Acesta se efectuează fără avertizarea contribuabililor şi constă într-o examinare critică a declaraţiilor fiscale, cu ajutorul documentelor din dosarele administrate de fisc (ridicări de salarii, ridicări de onorarii, acte privind vânzările de imobile, declaraţiile de succesiune etc.). prin compararea elementelor cuprinse în declaraţii cu informaţiile din dosarele contribuabililor, se controlează sinceritatea acestora şi se caută contribuabilii care nu au făcut declaraţii fiscale.

Administraţia fiscală poate solicita clarificări sau justificări de la contribuabili, iar când constată lipsuri sau erori declanşează procedura de corectare şi informare a contribuabililor. Constatarea unor incoerenţe între documentele atrage decizia administraţiei de a proceda la un control extern la domiciliul sau sediul contribuabililor.

Controlul extern

Controlul extern la domiciliul contribuabililor survine după controlul contabilităţii societăţii, pentru a se verifica situaţia personală a unui manager, asociat sau partener. Se urmăreşte astfel ansamblul situaţiei fiscale personale a contribuabilului. Practic se verifică coerenţa dintre veniturile declarate şi situaţia patrimonială, financiară şi standardul de viaţă al familiei contribuabilului. Sunt urmărite nu numai veniturile provenite din activitatea profesională, ci ansamblul veniturilor acestuia, analizându-se minuţios fluctuaţiile înregistrate în conturile bancare.

Controlul extern la sediul societăţii unde contribuabilul îşi are organizată activitatea sa economică, urmăreşte verificarea regularităţii şi sincerităţii declaraţiilor fiscale, cu înregistrările şi documentele contabile sau de orice altă natură.

Verificarea documentelor care au stat la baza întocmirii declaraţiilor fiscale se face sub trei aspecte: verificarea formală, cifrică şi de fond. Scopul verificării formale este de a constata dacă documentele justificative utilizate:

• corespund cu cele stabilite de Ministerul de Finanţe, ministere, asociaţii profesionale sau de unitatea patrimonială, corespund naturii operaţiilor consemnate

• sunt completate corect, cu toate elementele necesare pentru reflectarea integrală a operaţiunilor economice

• conţin corecturi certificate corect

• conţin semnăturile necesare

Exactitatea calculelor aritmetice face obiectul verificării cifrice a documentelor justificative, activitate deosebit de importantă, căci poate conduce la identificarea unor erori care denaturează baza impozabilă.

Verificarea de fond a documentelor de organele administraţiei fiscale se adaugă controlului operaţiilor înregistrate în contabilitate de către persoanele care execută controlul financiar preventiv, controlul financiar de gestiune şi cenzorilor. Prin aceasta se urmăreşte realitatea, necesitatea, oportunitatea şi legalitatea operaţiilor economice înscrise în contabilitatea contabilă.

Controlul de fond al documentelor urmăreşte verificarea modului de înregistrare în contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor aferente operaţiilor economice şi a concordanţei cu prevederile legale, pentru identificarea cazurilor de fraudă fiscală prin supradimensionarea cheltuielilor şi diminuarea veniturilor.

Controlul extern, poate fi anunţat sau inopinat. Administraţia fiscală are obligaţia informării contribuabilului printr-un aviz de verificare asupra: zilei şi orei începerii verificării, impozitelor şi taxelor fiscale care fac obiectul verificării, anii supuşi verificării, acceptul ca în timpul verificării contribuabilul să beneficieze de consultanţă.

Excepţie o constituie cazurile când se decide un control inopinat. În acest caz avizul de verificare se înmânează contribuabilului la începutul demarării controlului. Scopul controlului inopinat este de a efectua constatări materiale. Acesta începe cu inventarierea documentelor, valorilor din casierie, ridicarea preţurilor practicate, stabilirea stocurilor şi continuă cu verificarea contabilităţii.

Indiferent dacă obiectul controlului extern este avizat sau nu, verificarea contabilităţii presupune existenţa a două etape.

Mai întâi inspectorul-verificator se informează asupra metodelor de contabilitate utilizate, face inventarul documentelor şi încearcă să cunoască societatea, după care procedează la operaţiunea de verificare propriu zisă.

În această etapă se verifică regularitatea documentelor şi se examinează aprofundat conturile.

În cadrul verificării conturilor se urmăreşte: realitatea operaţiunilor înregistrate, soldurile conturilor şi modul de întocmire a bilanţului pe baza informaţiilor contabile.

În mod excepţional şi numai la cererea scrisă şi semnată de contabil, verificarea contabilităţii poate să se efectueze la contabil (în cazul micilor societăţi) sau în biroul inspectorului verificator.

În acest ultim caz, verificatorul trebuie să urmărească respectarea strictă a următoarelor condiţii: să întocmească o listă detaliată cu documentele necesare pe care să o remită contribuabilului, să restituie documentele contabile la expirarea perioadei de verificare şi să solicite descărcarea de documentele restituite din partea contribuabililor.

Indiferent dacă controlul contabil se efectuează la sediul agentului economic, al contribuabilului sau al verificatorului, între acesta şi contribuabilul asistat sau nu de un consilier, are loc un dialog asupra operaţiunilor economice verificate, care face parte integrantă din procedura de control.

Se impune ca toate activităţile de control să se deruleze astfel încât să nu influenţeze desfăşurarea normală a activităţii societăţii în cadrul termenelor legale.

Controlul cu caracter programat la sediul contribuabililor urmăreşte: verificarea operaţiunilor economice pe baza documentelor justificative din contabilitate, stabilirea corectă a cuantumului prelevărilor fiscale şi plata la temenele legale a acestora.

Calculul Impozitului pe profit

CALCULUL IMPOZITULUI PE PROFIT formula ,impozit pe profit=profit impozabil x cota de impozitare(vezi si rezultatul contabil vs rezultatul fiscal)

profit impozabil= se calculeaza si se evidentiaza lunar,cumulat de la inceputul exercitiului financiar,astfel incat sa se incadreze in dispozitiile legale in viguare.

Aici se impune contabilitatii o norma fiscala. Datorita impunerii regulii(normelor) fiscale in detrimentul celei contabile,in practica pot exista cazuri cand:

1.deficitul contabil(pierderea contabila) se transforma in profit fiscal(ca urmare a cheltuielilor nedeductibile fiscal in totalitate sau partial)si ca urmare se impoziteaza PIERDERA.

Acest fapt inseamna ca ori de cate ori suma pierderilor contabile si a reducerilor fiscale diminuata de suma elementelor nedeductibile este mai mare ca zero,pierderea contabila se transforma in profit fiscal si deci la nasterea datoriei fata de buget.

ex.sold debitor ct.121 (pierdere) - venituri neimpozabile + cheltuieli nedeductibile fiscal

In cazul in care reducerile fiscale sunt mult superioare elementelor nedeductibile ,cumulata cu profitul contabil ,se poate intampla cazul ca profitul contabil sa se transforme in deficit fiscal. In aceasta situatie,impozitul pe profit este ZERO si toate cheltuielile cu acesta pana la data de raportare se STORNEAZA IN ROSU Pierderea anuala declarata de contribuabil prin declaratia de impozit pe profit(decl 101) se recupereaza din profitul impozabil din anii urmatori ( 5 ani)

Contribuabilii care pe o perioada de 3 ani CONSECUTIVI au realizat numai pierderi ,intra automat in obiectivul de control al organismului fiscal pentru constatarea cauzelor care au dus la nerealizarea de profit. Nu se recupereaza pierderea fiscala inregistrata de persoana juridica in cazul in care are loc DIVIZAREA sau FUZIUNEA intreprinderii.

Recupararea pierderilor se va efectua in ordinea inregistrarii acestora ,la fiecare termen de plata a impozitului pe profit. Norma internationala privind impozitul pe profit .

In acceptiunea organismului international de normalizare contabila ,profitul impozabil este definit ca rezultatul exercitiului stabilit pe baza regulilor fixate de administratia fiscala si care serveste pentru calculul impozitului exigibil.

exigibil = impozit de platit pe termen foarte scurt aferent profitului impozabil al exercitiului. Diferentele care apar intre REZULTATUL CONTABIL si cel FISCAL se delimiteaza in :

1.Diferente permanente.

2.Difrente temporare. 1.diferentele permanenete sunt ,dupa tipul de venit sau cheltuiala: 1.ch.nedeductibile fiscal 2.venituri neimpozabile 3.degrevarile fiscale 1.ch.nedeductibile dpv fiscal pentru care nedeductibilitatea este definitiva ( ireversibila) si sunt considerate ch.nedeductibile definitiv ,acele cheltuieli pe care fiscul le CONSIDERA a fi exagerate sau cele care NU sunt NECESARE pentru activitatea intreprinderii ,ex.acordarea de remuneratii excesive managerilor,cheltuieli efectuate in favoarea si folosul exclusiv al managerilor,sau personalului,etc. (vezi si Cheltuieli deductibile si nedeductibile)

2.Venituri pe care fiscul renunta sa le impoziteze definitiv datorita faptului ca ele provin din rezultate deja impozitate(in tara sau strainatate),ex.dividende primite de la o alta persoana juridica.

3.Degrevarile fiscale acordate in scopul incurajarii anumitor actiuni economice promovate de stat (ca politica ) O alta categorie de diferente sunt cele care regula se RESORB in cursul unui exercitiu,ulterior aceste diferente sunt denumite diferente temporare si provin din DECALAJUL in timp intre momentul contabilizarii unui element si includerea sa in rezultatul fiscal.

Avand in vedere faptul ca diferentele temporare reprezinta diferente intre VALOAREA CONTABILA si cea FISCALA a unui ACTIV sau a unei DATORII ,norma IAS 12 prezinta 2 tipuri de diferente temporare:

1.Diferente temporare impozabile = vor genera sume impozabile in determinarea beneficiului impozabil al exercitiilor viitoare,atunci cand valoarea contabila a unui activ va fi incasata sau platita.

2.Diferente temporare deductibile care vor genera sume deductibile in detrimentul beneficiului impozabil al exercitiilor viitoare. Relatia cu principiul " INDEPENDENTEI EXERCITIULUI "

Privite in raport cu acest principiu diferentele dintre rezultatul contabil si cel fiscal se divid in 2 categorii:

a) diferente care NU au incidente asupra impozitelor exercitiilor viitoare.

b) diferente susceptibile sa modifice impozitul unui exercitiu ulterior(in viitor)

Din prima categorie,cele care nu au incidenta in exercitiile viitoare,diferentele permanente si tempoarare constatate anterior ,pentru care s-a stabilit un termen si nu ridica probleme privind contabilizarea si deductibilitatea.

Probleme apar in la categoria 2 care intra in CONTRADICTIE cu principul contabilitatii de mai sus ,cazul diferentelor temporare care nu au fost resorbite si a pierderilor reportate. Pentru rezolvarea acestor probleme s-au conturat 2 metode:

a) impozitul exigibil

b) reportul de impozit a) metoda impozitului exigibil= are la baza conceptia potrivita careia marimea cheltuielilor fiscale aferente unui exercitiu ,trebuie sa corespunda cu impozitul efectiv pentru acel exercitiu.

Ca urmare,diferentele temporare si deficitele reportabile NU sunt luate in calculul PROVIZIOANELOR.

Norma IAS spune,insa,ca la stabilirea cheltuielilor fiscale a unui exercitiu TREBUIE sa se tina seama de TOATE elementele aparute in cursul acelui exercitiu si deci RESPINGE aceasta abordare.

b) metoda reportului de impozit,este o metoda de stabilire a cheltuielii fiscale a exercitiului insusita si de organismele internationale de normalizare contabila in IAS 12.

Se considera impozitul pe profit mai mult ca o cheltuiala a intreprinderii decat ca o distribuire de rezultat (fiscului si pentru sine) si este o consecinta a pricipiului conectarii cheltuielilor la venituri si la pricipiul independentei exercitiilor.

Partea de cheltuiala ajunsa la scadenta este o cheltuiala definitiva,cea neajunsa la scadenta este un ACTIV

Cheltuiala necuplata la un venit este in fapt o pierdere. CONTABILIZAREA IMPOZITULUI AMANAT. Diferentele temporare si reportari ale impozitului ,caz in care cheltuiala fiscala a exercitiului cuprinde:

a) volumul impozitelor exigibile.

b)Incidenta diferentelor temporare provenind din exercitiile anterioare sau reportate asupra exercitiilor viitoare.

c) ajustarea soldurilor de impozit reportate care,figurand in BILANT,genereaza modificari ale procentelor de impozitare sau crearea de noi impozite.

Urmarirea impozitelor exigibile si impozitelor amanate se realizeaza prin urmatoarele cazuri de inregistrari:

1) cheltuieli cu impozitul amanat = impozit amanat la plata,diferente tempoarare ,in cazul unui impozit amanat(activ) 2)creante din impozitul amanat = cheltuieli cu impozitul amanat (stornare)provizioane ptr impozite amanate ,atasate subventiilor pentru investitii. 3)subventii pentru investitii inscrise in impozitul amanat = impozitul amanat la plata,provizioane pentru impozitele amanate atasate unor provizioane reglementate 4)provizioane reglementate inscrise in impozitul amanat = impozitul amanat la plata

Evaluarea structurilor situatiilor financiare

Evaluarea este procesul prin care se determina valorile la care structurile situatiilor financiare vor fi recunoscute in bilant si in contul de profit si pierdere. Aceasta presupune alegerea unei anumite baze de evaluare.

Bazele de evaluare sunt diverse fiind utilizate in situatiile financiare in multiple combinatii si grade de utilizare. Ele includ urmatoarele:

a) Costul istoric.

Conform acestei baze de evaluare rezulta ca:

Activele sunt inregistrate la suma in numerar sau echivalent de numerar platita in momentul cumpararii lor sau la valoarea justa a sumei platite in momentul cumpararii.

Datoriile sunt inregistrate la valoarea echivalentelor obtinute in schimbul obligatiei sau, in anumite imprejurari, la valoarea ce se asteapta sa fie platita in numerar sau echivalent de numerar pentru a stinge datoriile, in cursul normal al afacerilor.

b) Costul curent.

Conform acestei baze de evaluare rezulta ca:

Activele sunt inregistrate la suma in numerar sau echivalent in numerar care ar trebui platita, daca acelasi activ sau unul asemanator ar fi achizitionat in prezent.

Datoriile sunt inregistrate la valoarea neactualizata a numerarului sau echivalentului de numerar, necesara pentru a deconta in prezent obligatia.

c) Valoarea realizabila (de decontare).

Conform acestei baze de evaluare rezulta ca:

Activele sunt inregistrate la suma in numerar sau echivalent de numerar, care poate fi obtinuta in prezent prin vanzarea normala a activelor. Datoriile sunt inregistrate la valoarea lor de decontare; aceasta reprezinta valoarea neactualizata in numerar sau echivalent de numerar, care trebuie platita pentru a achita datoriile in cursul normal al afacerilor.

d) Valoarea actualizata.

Conform acestei baze de evaluare rezulta ca: Activele sunt inregistrate la valoarea actualizata a viitoarelor intrari nete de numerar, care urmeaza a fi generate in derularea normala a activitatii intreprinderii.

Datoriile sunt inregistrate la valoarea actualizata a viitoarelor iesiri de numerar, care se asteapta sa fie necesare pentru a deconta datoriile, in cursul normal al afacerilor.

Baza de evaluare cel mai frecvent adoptata de intreprinderi in evaluarea situatiilor financiare este costul istoric.

Componente ale situatiei financiare

Un set complet de situatii financiare include urmatoarele componente:

a) bilantul;

b) contul de profit si pierdere;

c) o situatie care sa reflecte fie: - toate modificarile capitalurilor proprii; fie - modificarile capitalurilor proprii, altele decat acelea provenind din tranzactii de capital cu proprietarii si distribuiri catre proprietari;

d) situatia fluxurilor de numerar;

e) politicile contabile si notele explicative.

Intreprinderile pot sa prezinte, in afara situatiilor financiare, o analiza financiara efectuata de conducere care descrie si explica caracteristicile principale ale performantei financiare si pozitiei financiare ale intreprinderii, precum si principalele incertitudini cu care se confrunta.

Un astfel de raport poate include o analiza a:

a) principalilor factori si influente care determina performanta, inclusiv a modificarilor mediului in care intreprinderea isi desfasoara activitatea, reactiei intreprinderii la modificarile respective si efectul acestora, precum si a politicii de investitii pentru a mentine si imbunatati aceste performante, inclusiv politica de dividende;

b) surselor de finantare ale intreprinderii, politicii de indatorare si politicilor de gestionare a riscului;

c) punctelor forte si resurselor intreprinderii a caror valoare nu este reflectata in bilant conform Standardelor Internationale de Contabilitate.

Situatiile financiare trebuie sa indeplineasca si sa respecte anumite rigori si caracteristici cum ar fi:

a) Situatiile financiare trebuie sa prezinte fidel pozitia financiara si fluxurile de numerar ale unei intreprinderi. Prezentarea fidela este realizata prin conformitate cu Standardele Internationale de Contabilitate aplicabile, sub toate aspectele semnificative.

O prezentare fidela solicita:

- alegerea si aplicarea politicilor contabile adecvate;

- prezentarea informatiilor, inclusiv a politicilor contabile intr-o maniera care ofera informatii relevante, credibile, comparabile si inteligibile;

- furnizarea de informatii suplimentare atunci cand este cazul.

b) Conducerea trebuie sa aleaga si sa aplice politicile contabile ale unei intreprinderi, astfel incat situatiile financiare sa fie conforme cu toate cerintele fiecarui Standard International de Contabilitate aplicabil.

Atunci cand nu exista cerinte specifice, conducerea trebuie sa adopte politici care sa asigure furnizarea de informatii de catre situatiile financiare, informatii care sa fie: -relevante pentru nevoile utilizatorilor la luarea deciziilor; -credibile in sensul ca:

a) reprezinta fidel rezultatele si pozitia financiara a intreprinderii;

b) reflecta substanta economica a evenimentelor si tranzactiilor si nu doar forma juridica;

c) sunt neutre, adica nepartinitoare;

d) sunt prudente;

e) sunt complete sub toate aspectele semnificative.

La intocmirea situatiilor financiare, conducerea trebuie sa evalueze capacitatea intreprinderii de a-si continua activitatea. Situatiile financiare trebuie intocmite pe baza continuitatii activitatii, cu exceptia cazului in care conducerea fie intentioneaza sa lichideze intreprinderea sau sa inceteze activitatea, fie nu are o alta alternativa.

Atunci cand, la efectuarea evaluarii, conducerea are cunostinta de incertitudini semnificative legate de evenimente sau conditii care pot cauza indoieli semnificative asupra capacitatii intreprinderii de a-si continua activitatea, incertitudinile respective trebuie evidentiate. Intreprinderea trebuie sa-si intocmeasca situatiile financiare folosind contabilitatea de angajamente, cu exceptia informatiilor privind fluxurile de numerar. In baza contabilitatii de angajamente, tranzactiile si evenimentele sunt recunoscute atunci cand apar (si nu pe masura ce numerarul sau echivalentele de numerar sunt incasate sau platite), sunt inregistrate in evidentele contabile si sunt raportate in situatiile financiare ale perioadelor la care se refera.

Consecventa prezentarii.

Modul de prezentare si clasificare a elementelor in situatiile financiare trebuie mentinut de la o perioada la alta cu exceptia cazului cand:

- o schimbare semnificativa in natura activitatii intreprinderii sau o analiza a prezentarii situatiilor financiare demonstreaza ca schimbarea respectiva va avea ca rezultat o prezentare mai adecvata a evenimentelor si tranzactiilor;

- o schimbare a prezentarii este ceruta de un Standard International de Contabilitate.

Prag de semnificatie si agregare.

Fiecare element semnificativ trebuie prezentat separat in situatiile financiare. Valorile nesemnificative trebuie agregate cu valorile de natura sau functie similara si nu trebuie prezentate separat.

Compensare.

Activele si datoriile nu trebuie compensate, cu exceptia cazului in care compensarea este ceruta sau permisa de un alt Standard International de Contabilitate. Elementele de venituri si cheltuieli trebuie compensate atunci si doar atunci cand: - un Standard International de Contabilitate cere sau permite acest lucru; - castigurile, pierderile si cheltuielile aferente provenind din aceeasi tranzactie sau eveniment sau din tranzactii si evenimente similare nu sunt semnificative. Astfel de valori trebuie agregate.

Situatiile financiare

Situatiile financiare descriu rezultatele financiare ale tranzactiilor si ale altor evenimente, grupandu-le in categorii corespunzatoare conform caracteristicilor economice.

Aceste categorii sunt numite "structurile situatiilor financiare".

Astfel, structurile bilantului direct legate de evaluarea pozitiei financiare sunt: - activele; - datoriile; - capitalurile proprii.

La randul lor, structurile contului de profit si pierdere legate in mod direct de evaluarea performantelor sunt: - veniturile; - cheltuielile; Prezentarea acestor structuri in bilant si in contul de profit si pierdere implica un proces de subclasificare. De exemplu, activele si datoriile pot fi clasificate dupa natura sau functia lor in activitatea intreprinderii, cu scopul De a prezenta informatii in cea mai folositoare maniera pentru utilizatori, pentru a-si fundamenta deciziile economice.

Structurile legate direct de evaluarea pozitiei financiare sunt definite dupa cum urmeaza:

Active.

Un activ reprezinta o resursa controlata de catre intreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute si de la care se asteapta sa genereze beneficii economice viitoare pentru intreprindere.

Beneficiile economice viitoare incorporate in active reprezinta potentialul de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de numerar si echivalentele in numerar catre intreprindere.

Acest potential poate fi: - unul productiv, fiind parte a activitatilor de exploatare ale intreprinderii; - sau unul generat de un proces alternativ de productie, care micsoreaza costurile.

Beneficiile economice viitoare incorporate in active pot intra in intreprindere in mai multe moduri. De exemplu, un activ poate fi: a) utilizat separat sau impreuna cu alte active pentru prestarea de servicii sau productia de bunuri destinate vanzarii de catre intreprindere; b) schimbat cu alte active; c) utilizat pentru decontarea unei datorii; d) repartizat actionarilor intreprinderii;

Observatie. Multe active, de exemplu, imobilizarile corporale, au o forma fizica. Cu toate acestea, forma fizica nu este esentiala pentru existenta unui activ (Ex. Brevetele si drepturile de autor sunt active daca se asteapta sa genereze beneficii economice viitoare intreprinderii si daca sunt controlate de aceasta).

Multe active, de exemplu, creantele si proprietatile imobiliare sunt asociate cu drepturi legale, inclusiv cu dreptul de proprietate.

Dreptul de proprietate nu este esential pentru determinarea existentei unui activ. De exemplu, know-how-ul obtinut dintr-o activitate de dezvoltare poate satisface dorinta unui activ atunci cand intreprinderea controleaza beneficiile acestui know-how, tinandu-l secret.

Activele unei intreprinderi rezulta din tranzactii sau alte evenimente anterioare.

Tranzactiile sau evenimentele ce sunt asteptate in viitor nu genereaza prin ele insele active, de aceea, de exemplu, intentia de a cumpara un bun nu satisface, prin ea insasi, definitia unui activ.

Exista o legatura stransa intre iesirile de numerar si generarea de active, dar nu este neaparat necesar ca cele doua sa coincida. De aceea, in momentul in care se produce o iesire de numerar, aceasta poate insemna ca se urmareste obtinerea de beneficii economice viitoare, dar nu este o dovada concludenta ca elementul obtinut corespunde definitiei unui activ.

Similar, absenta unei iesiri de numerar nu exclude posibilitatea ca un element sa satisfaca definitia unui activ si care poate fi recunoscut in bilant, de exemplu, elemente care au fost donate unei intreprinderi pot satisface definitia unui activ.

Datorii.

O datorie reprezinta o obligatie actuala a intreprinderii ce decurge din evenimente trecute si prin decontarea careia se asteapta sa rezulte o iesire de resurse care incorporeaza beneficiile economice.

Rezulta din definitia de mai sus, ca o caracteristica esentiala a unei datorii este faptul ca intreprinderea are o obligatie actuala. O obligatie reprezinta un angajament sau o responsabilitate de a rationa intr-un anumit fel.

Trebuie facuta distinctia intre o obligatie actuala si un angajament viitor.

Decizia conducerii unei intreprinderi de a achizitiona active in viitor nu reprezinta, prin ea insasi, o obligatie prezenta. In mod normal, obligatia apare numai in momentul livrarii activului sau in momentul in care intreprinderea are un acord irevocabil de cumparare al activului.

Stingerea unei obligatii prezente implica, de obicei, renuntarea intreprinderii la anumite resurse care incorporeaza beneficii economice, in scopul satisfacerii cerintelor celeilalte parti. Stingerea unei obligatii prezente se poate face in mai multe moduri, de exemplu, prin:

a) plata in numerar; b) transferul altor active; c) prestarea de servicii; d) inlocuirea respectivei obligatii cu alte obligatii; e) transformarea obligatiei in capitaluri proprii.

Observatie. O obligatie poate fi stinsa si prin alte mijloace, cum ar fi renuntarea de catre creditor la drepturile sale.

Capitaluri proprii, reprezinta interesul rezidual al actionarilor in activele unei intreprinderi dupa deducerea tuturor datoriilor sale.

Interesul rezidual al actionarilor este prezentat in bilant pe diversele sale componente, cum ar fi: contributiile actionarilor, rezultatele nedistribuite, rezervele care reprezinta distribuirea rezultatului si rezervele ce reprezinta ajustari pentru mentinerea capitalului. Aceste clasificari pot fi relevante utilizatorilor situatiilor financiare in procesul de luare a deciziilor, Atunci cand exista restrictii legale sau de alta natura privind capacitatea unei intreprinderi de a distribui sau de a utiliza intr-un alt mod capitalurile sale proprii.

Observatie. Constituirea rezervelor este ceruta uneori de lege, de statut sau de alte acte normative, in scopul asigurarii unei masuri suplimentare de protectie impotriva efectelor pierderilor pentru intreprindere si creditorii acesteia. Existenta si marimea unor asemenea rezerve legale, statutare si fiscale constituie o informatie ce poate fi relevanta pentru utilizatori in luarea deciziilor. Transferurile catre asemenea rezerve sunt mai degraba alocari ale rezultatului reportat, decat cheltuieli.

Suma cu care sunt inregistrate capitalurile proprii in bilant depinde de evaluarea activelor si datoriilor. In mod normal, suma cumulata a capitalurilor proprii nu poate corespunde decat din intamplare cu valoarea de piata a activelor intreprinderii sau cu suma care ar putea fi obtinuta prin vanzarea pe bucati a activului net sau a intreprinderii in intregime, presupunand continuitatea activitatii.

Evaluarea performantei.

Profitul este frecvent utilizat ca o masura a performantei sau ca baza de referinta pentru alti indicatori, cum ar fi rentabilitatea sau rezultatul pe actiune. Veniturile si cheltuielile constituie structuri direct legate de marimea profitului. Aceste concepte sunt definite dupa cum urmeaza:

Veniturile constituie cresteri ale beneficiilor economice pe parcursul perioadei contabile sub forma de intrari sau cresteri ale activelor sau descresteri ale datoriilor, care se concretizeaza in cresteri ale capitalurilor proprii, altele decat cele rezultate din contributii ale actionarilor. Observatie. Definitia veniturilor include atat venituri din activitatile curente, cat si castiguri din orice alte surse.

Veniturile din activitatile curente se pot regasi sub diferite denumiri, cum ar fi vanzari, comisioane, dobanzi, dividende, redevente si chirii.

Castigurile reprezinta alte elemente care corespund definitiei veniturilor si pot aparea sau nu ca rezultat al activitatii curente a intreprinderii. Castigurile reprezinta cresteri ale beneficiilor economice si, din acest punct de vedere, nu difera ca natura de veniturile din activitatea curenta. Prin urmare, castigurile nu sunt privite ca structuri separate. Castigurile includ, de exemplu, sumele rezultate in urma cedarii activelor imobilizate. Definitia veniturilor include, totodata si castigurile nerealizate, de exemplu, cele rezultate din reevaluarea titlurilor de plasament si cele rezultate din cresterea valorii contabile a activelor imobilizate. Prezentarea castigurilor in contul de profit si pierdere se realizeaza, de obicei, distinct,

Deoarece cunoasterea existentei acestora este importanta pentru procesul decizional. Castigurile sunt prezentate, de regula, la valoarea neta, exclusiv cheltuielile aferente.

Veniturile pot fi utilizate pentru achizitionarea de active sau pentru cresterea valorii diferitelor tipuri de active, cum ar fi numerarul, creantele, bunurile si serviciile primite in schimbul bunurilor si serviciilor furnizate. Veniturile pot rezulta, de asemenea, din lichidarea datoriilor. De exemplu, o intreprindere poate furniza bunuri si servicii unui creditor, in scopul lichidarii unei datorii legate de un credit in derulare.

Cheltuielile constituie diminuari ale beneficiilor economice inregistrate pe parcursul perioadei contabile, sub forma de iesiri sau scaderi ale valorii activelor sau cresteri ale datoriilor, care se concretizeaza in reduceri ale capitalurilor proprii, altele decat cele rezultate din distribuirea acestora catre actionari. Observatie. Definitia cheltuielilor include pierderile, precum si acele cheltuieli care apar in procesul desfasurarii activitatilor curente ale intreprinderii. De exemplu, cheltuielile ce apar in cursul activitatilor curente ale intreprinderii includ costul vanzarilor, salariile si amortizarea. Ele se regasesc, de obicei, sub forma iesirilor sau scaderii valorii activelor, cum ar fi numerarul sau echivalentele de numerar, stocurile si imobilizarile corporale.

Pierderile reprezinta, la randul lor, alte elemente care corespund definitiei cheltuielilor si care pot aparea sau nu pe parcursul desfasurarii activitatilor curente ale intreprinderii. Pierderile reprezinta diminuari ale beneficiilor economice si, din acest punct de vedere, nu difera ca natura de alte tipuri de cheltuieli.

In contul de profit si pierdere, prezentarea pierderilor se efectueaza distinct, datorita importantei cunoasterii existentei si valorii acestora in procesul decizional. Pierderile sunt raportate, de regula, la valoarea neta, exclusiv veniturile aferente.

Acoperirea pierderii contabile

1. Potrivit art. 18 alin. (4) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, pierderea contabilă se acoperă din profitul exerciţiului financiar şi cel reportat, din rezerve, capital social şi din alte resurse financiare proprii, potrivit hotărârii adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor.

2. Reflectarea în contabilitate a operaţiunii privind acoperirea pierderii contabile se efectuează pe baza aprobării acesteia de către adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor sau de către consiliul de administraţie, după caz.

3. În cazul acoperirii pierderii contabile din rezerve, altele decât cele constituite din profitul net, se vor avea în vedere şi prevederile legislaţiei fiscale.

I. Acoperirea pierderii contabile la persoanele juridice care aplică Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 94/2001, cu modificările şi completările ulterioare

4. Pierderea contabilă a exerciţiului curent este evidenţiată în soldul debitor al contului 121 "Profit şi pierdere" care, după aprobarea situaţiilor financiare anuale de către adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor, respectiv de către consiliul de administraţie, se preia în exerciţiul următor în rezultatul reportat, efectuându-se articolul contabil: 1171 = 121 5. Pierderea contabilă înregistrată de persoanele juridice în exerciţiile precedente şi reflectată în rezultatul reportat se acoperă din sursele prevăzute de lege, efectuându-se următoarele articole contabile: a) Pentru pierderea acoperită din profitul exerciţiului financiar: 129 = % 1171 1172 1173 1174 b) Pentru pierderea acoperită din rezerve constituite din profituri nete: 1068 = % 1171 1172 1173 1174 c) Pentru pierderea acoperită din capitalul social, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: 101 = % 1171 1172 1173 1174 6. În cazul persoanelor juridice care aplică Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 94/2001, cu modificările şi completările ulterioare, acoperirea pierderii se efectuează pentru fiecare cont sintetic de gradul II al contului 117 "Rezultatul reportat".

7. Soldul creditor al unui cont sintetic de gradul II al contului 117 "Rezultatul reportat" poate fi utilizat pentru acoperirea pierderii reflectate într-un alt cont sintetic de gradul II al acestui cont (Exemplu: 1171 "Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat, respectiv pierderea nerecuperată" = 1172 "Rezultatul reportat provenit din aplicarea pentru prima dată a IAS, mai puţin IAS 29").

8. În situaţia în care în contul 1172 "Rezultatul reportat provenit din aplicarea pentru prima dată a IAS, mai puţin IAS 29" au fost transferate cu ocazia retratării situaţiilor financiare sume reprezentând rezerve brute (neimpozitate), inclusiv rezervele create din facilităţi fiscale, acestea trebuie să fie regăsite în soldul creditor al unui analitic distinct al acestui cont. În această situaţie, persoana juridică va acoperi pierderea contabilă înregistrată în debitul contului 1172 "Rezultatul reportat provenit din aplicarea pentru prima dată a IAS, mai puţin IAS 29", neluând în calcul sumele din creditul contului care provin din sume neimpozitate, inclusiv rezervele create din facilităţi fiscale.

Acoperirea pierderii contabile evidenţiate în soldul debitor al contului 1172 "Rezultatul reportat provenit din aplicarea pentru prima dată a IAS, mai puţin IAS 29", determinată ca diferenţă între sumele debitoare şi sumele creditoare reprezentând rezerve brute, conduce la impunerea rezervelor şi a altor sume care au fost deductibile la calculul profitului impozabil, conform dispoziţiilor Legii nr. 414/2002 şi ale art. 22 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Înregistrarea datoriei cu impozitul pe profit amânat în relaţia cu sumele evidenţiate în conturi de rezerve şi rezultat reportat care reprezintă facilităţi fiscale (106 "Rezerve", 117 "Rezultatul reportat" = 4412 "Impozit pe profit amânat") nu se consideră utilizare a rezervei.

Pentru ca sumele reprezentând facilităţi fiscale evidenţiate în conturi de rezerve şi rezultat reportat să nu fie diminuate cu datoria cu impozitul pe profit amânat aferent, această datorie se va reflecta în contul 1173 "Rezultatul reportat provenit din modificările politicilor contabile". Persoanele juridice care au evidenţiat datoria cu impozitul pe profit amânat prin debitul conturilor de rezerve şi rezultat reportat vor repune această operaţiune prin articolul contabil 1173 "Rezultatul reportat provenit din modificările politicilor contabile" = 106 "Rezerve", 117 "Rezultatul reportat".

9. Contul 1175 "Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare" evidenţiază în creditul său surplusul din reevaluare realizat fie la cedarea sau casarea imobilizării corporale reevaluate, fie pe măsura amortizării acesteia, conform politicii contabile adoptate. Soldul creditor al acestui cont poate fi utilizat cu aprobarea adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor sau a consiliului de administraţie, după caz.

10. Din punct de vedere fiscal, sumele reprezentând surplusul din reevaluare realizat şi reflectat în creditul contului 1175 "Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare", corespunzător sumelor care au fost deduse, se impozitează la momentul modificării destinaţiei rezervei, distribuirii rezervei către participanţi sub orice formă, lichidării, divizării, fuziunii contribuabilului sau a oricărui alt motiv, inclusiv la folosirea acesteia pentru acoperirea pierderilor contabile.

II. Acoperirea pierderii contabile la persoanele juridice care aplică Reglementările contabile simplificate, armonizate cu directivele europene.

11. Pierderea contabilă a exerciţiului curent este evidenţiată în soldul debitor al contului 121 "Profit şi pierdere" care, pe baza aprobării situaţiilor financiare anuale de către adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor, respectiv de către consiliul de administraţie, se preia în exerciţiul următor în rezultatul reportat, efectuându-se articolul contabil: 117 = 121 12. Pierderea contabilă înregistrată de persoanele juridice în exerciţiile precedente şi reflectată în rezultatul reportat se acoperă din sursele prevăzute de lege, efectuându-se următoarele articole contabile: a) Pentru pierderea acoperită din profitul exerciţiului financiar: 129 = 117 b) Pentru pierderea acoperită din rezerve constituite din profituri nete: 106 = 117 c) Pentru pierderea acoperită din capitalul social, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: 101 = 117 13. În contul 1068 "Alte rezerve" se evidenţiază în creditul unui cont analitic distinct surplusul din reevaluare realizat la cedarea sau casarea imobilizărilor corporale reevaluate. Soldul creditor al acestui cont poate fi utilizat cu aprobarea adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor ori a consiliului de administraţie, după caz.

14. Din punct de vedere fiscal, sumele reprezentând surplusul din reevaluare realizat şi reflectat în creditul contului 1068 "Alte rezerve" se impozitează la momentul modificării destinaţiei rezervei, distribuirii rezervei către participanţi sub orice formă, lichidării, divizării, fuziunii contribuabilului sau a oricărui alt motiv, inclusiv la folosirea acesteia pentru acoperirea pierderilor contabile