Criza II.-Marea Depresiune 1929 - 1933

Asemenari si deosebiri versus Criza actuala. Marea Depresiune a fost precedata de un boom pe piata creditului de consum (de ex. cea mai mare parte a creditelor pentru automobile erau achizitionate pe credit) si pentru investitii la bursa (fapt ce a condus la cresterea apetitului pentru speculatii si la un impresionant volum tranzactionat la New York Stock Exchange). Cresterea apetitului pentru speculatii (populatia care detinea economii prefera sa le foloseasca pentru speculatii la bursa in detrimentul economiilor la banci) a determinat banca federala americana sa mareasca dobanda de referinta pana la 6%. Insa decizia FED (Grup de Banci cu rol de Banca Centrala ) a dus la restrangerea masei monetare din economie, ceea ce a condus la o criza de lichiditate pe termen scurt. Punctul critic al crizei a coincis cu luna de plata a dividendelor (octombrie 1929,marca un nou an financiar in America), companiile avand nevoie de lichiditati pentru plata acestora. Urmarea: In numai patru ani, intre 1929 si 1933, productia industriala in Statele Unite ale Americii a scazut cu 50%. Veniturile reale ale americanilor s-au micsorat cu 28%. Pretul actiunilor pe bursa s-a prabusit la o zecime din valoarea lor dinaintea crahului. Numarul de someri s-a majorat de la 1,6 milioane in 1929 la 12,8 milioane in 1933. Unul din patru muncitori a ramas fara slujba in momentul de varf al crizei. 24 octombrie 1929, ziua cunoscuta ca Joia Neagra: New York Stock Exchange, cea mai importanta bursa din lume, e lovita de un cutremur, pretul actiunilor se prabuseste. Urmeaza o reactie in lant ca urmare a lipsei de incredere a populatiei in economia americana. Consumul populatiei se micsoreaza, iar criza este exportata in toate colturile lumii. Milton Friedman considera ca „evenimentele de pe bursa din 1929 au jucat un rol important in criza initiala", schimband sentimentele si anticiparile referitoare la viitor, inversand trendul acestora de la pozitiv la negativ, cu un efect dezastruos asupra investitiilor si a afacerilor in general. Totusi, datele arata ca Joia Neagra a fost mai degraba un efect decat o cauza a depresiunii. Marea Criza nu a fost o afacere de o zi. Inca de pe 5 septembrie, valoarea actiunilor scadea, dupa ce in urma cu doua zile atinsese un nivel maxim(manipulare?). Alte scaderi au avut loc la inceputul lunii octombrie, depreciere descrisa in „Wall Street Journal"-ul acelor timpuri drept o „corectie bine-venita, in conditiile in care unele actiuni cresc, iar altele scad". Iar "monetaristul" timpului, Irving Fisher, mare investitor la bursa, era, la randul lui, cuprins de un optimism debordant: „Pretul actiunilor a atins un nivel ridicat ce pare ca se va permanentiza". Nici John Maynard Keynes, alt jucator inrait, nu era de alta parere. A fost o eroare de politica monetara, FED trebuind sa anticipeze ca o crestere a dobanzii va duce de fapt la aceasta criza de lichiditate, cei care detineau pozitii deschise pe bursa, care atingea maxime istorice, nereusind sa gaseasca contrapartida pentru a-si inchide pozitiile. Criza pe bursa, ce a fost determinata de o greseala de politica monetara, a fost prelungita de o greseala a administratiei Hoover in anul 1930 care a semnat o lege protectionista a productiei interne (au fost majorate tarifele vamale), ce a determinat in lant aplicarea acelorasi practici si de alte tari si in final a dus la scaderea comertului international si la o lunga perioada de depresiune, atat in SUA, cat si in restul tarilor din lume. Istoria are multe invataminte pentru prezent. Oare analiza crizei din 1929-1933 ar putea sa-i ajute pe responsabilii actuali in intelegerea evenimentelor prezente?. Valoarea banilor, deteriorarea creditelor si politicile bancilor centrale sunt elementele comune Marii Crize si evenimentelor actuale de pe piata creditelor ipotecare din SUA si a burselor mondiale.

Criza -partea I,inceputul.

Enigma lichiditatii Unde si cum au " disparut" banii? De ce e criza financiara(de lichiditati)? La facultate te invata ca lichiditatea este masurata( in mod traditional) prin intermediul agregatelor monetare (M1, M2, M3 si L) si este generata de bancile centrale ce urmaresc indeplinirea anumitor obiective de politica monetara. Ce sunt agregatele monetare? Agregatele monetare cuprind atît mijloacele de plata (moneda efectiva depunerile în conturi de vedere) detinute de agentii nefinanciari rezidenti, cît si acele plasamente financiare susceptibile de a fi transformate cu usurinta si rapiditate în instrumente de plata, fara riscul pierderilor de capital. Definitii: Agregatul M1 regrupeaza toate mijloacele de plata sub forma monedei efective (bilete de banca si moneda divizionara ) si a depunerilor în conturi curente nepurtatoare de dobînzi si care reprezinta partea cea mai activa a masei monetare sau lichiditatea primara. M2 – include, în plus de M1, un ansamblu de plasamente la termen în vederea economisirii, susceptibile de a fi mobilizate si transformate în lichiditati prin emisiune de cecuri cu preaviz, denumita „quasimoneda” sau ”lichiditatea secundara”. Bancile centrale furnizeaza lichiditati bancilor comerciale, ce la randul lor injecteaza bani in economie prin intermediul creditelor. Cam aceasta este acceptiunea traditionala a circuitului banilor in economie, acceptiune specifica mai ales anilor `30-`40. In economia reala moneda este detinuta si de agentii nefinanciari, gospodarii familiare, societati industriale si comerciale, intr-un cuvînt de toti cei care intervin pe piata bunurilor si serviciilor. Desi principiile de baza au ramas nemodificate, totusi, în ultimii ani sfera monetara a cunoscut importante modificari, ale carora incidente asupra comportamentului agentilor economici au facut necesara delimitarea între formele clasice ale monedei si noile tipuri de plasamente monetare. M3- cuprinde, mai mult de cît M2, si alte active cu grade diferite de lichiditate si în structura carora pot fi incluse certificate de depozit, bonuri de casa, conturi de economii pe termen mediu, alte tipuri emise de agentii economici pe piata financiar-monetara. si insfarsit, L, regrupat cu M3, înglobeaza titluri emise pe termen mediu si lung negociabile si care pot fi transformate mai rapid sau mai lent în mijloace de plata, respectiv în lichiditati. Teoria moderna spune insa ca lichiditatea este vazuta ca o functie de risc,(de lacomie,nesabuinta,indolenta si viclenia speculei) aceasta depinzand de raportul dintre cererea si oferta de bani (cei care detin economii ofera sau nu, in functie de cresterea sau descresterea aversiunii fata de risc, bani celor care investesc in diferite active sau instrumente financiare specifice perioadei la care ne raportam). Totul a inceput de aici: -in SUA institutiile financiare pot fi impartite in doua categorii: 1.banci traditionale ce se supun reglementarilor si ofera asigurare pentru depozitele atrase (plafon 100.000 $) si 2.institutii financiare supranumite "shadow banks” ce furnizeaza lichiditate aditionala in economii, nu se supun acelorasi reguli stricte, nu ofera asigurare pentru banii atrasi si care isi constituie capitalul pentru investitii prin operatiuni de vanzari reversibile (reverse repo, banca ofera ca si colateral instrumente financiare pentru a obtine capital) si imprumuturi garantate prin alte active financiare (asset backed commercial paper, ce sunt imprumuturi cu maturitate cuprinsa intre 45 si 90 de zile). In categoria shadow banks pot fi incadrate: a) fondurile de hedging(acoperire a riscului); b) emitenti de produse structurate (structured investments); c) trusturi de investitii in proprietati imobiliare (REITs - Real Estate Investment Trusts); d) Collateralized Debt Obligation (instrumente financiare structurate avand in spate active derivate din domeniul imobiliar sau obligatiuni riscante) e) Collateralized Loan Obligation (instrumente financiare complexe care reimpacheteaza diverse active, in general credite bancare sub diverse forme) si altele In perioada de boom a creditarii, precursoare crizei actuale, aceste institutii au beneficiat de ratinguri foarte bune din partea agentiilor Moody’s, Standard and Poor’s si Fitch si in ciuda cresterii gradului de indatorare, a transparentei reduse, acestea s-au bucurat de finantari la rate de dobanda scazute(lacomia bancilor),reusind sa genereze rezultate foarte bune si sa creasca in dimensiune. Fenomenul este urmatorul: in perioade de crestere a aversiunii fata de risc, de criza, „shadow banks” se confrunta cu o scadere a lichiditatii cauzate de retragerea investitorilor, fapt ce in cazul lichiditatilor atrase de bancile traditionale nu se intampla (sunt garantate intr-un anumit plafon de FED). Aceasta crestere a lichiditatii „shadow banks” a continuat pana in primavara anului 2007, moment in care au inceput problemele pe piata imobiliara americana, iar aceste institutii financiare au inceput a intampina in cascada probleme de retragere a lichiditatilor din partea investitorilor. Astfel, pe masura ce aversiunea fata de risc a crescut, investitorii au inceput sa vanda instrumentele financiare emise de shadow banks si au refuzat sa le mai finanteze activitatea. Cum s-a ajuns la aceste probleme? Ce anume a declansat aceasta criza? Majoritatea celor care achizitionau locuinte, dar care nu indeplineau criterii specifice de bonitate, au apelat in perioada 2004 – 2006 la credite numite „2/28 adjustable rate subprime mortgages” . Acestea nu cereau avans, prezentau in primii doi ani rate de dobanda promotionala, dupa care acestea se ajustau la aproape cinci procente. Plata in totalitate a ratelor de dobanda era optionala si la discretia celui care imprumuta banii, sumele datorate acumulandu-se. Cei care se implicau in aceste tipuri de credite speculau ca valoarea proprietatilor achizitionate va creste si ca ratele de dobanda nu vor urca. Cumparatorul locuintei se baza pe faptul ca un alt cumparator ii va cumpara practic locuinta in viitor la un pret si mai mare, reusind astfel sa inapoieze banii imprumutati (dobanda neplatita si principalul). Cresterea aversiunii fata de risc a investitorilor in actiuni de tip „shadow banks” a dus inevitabil la prabusirea Burselor americane si implicit a pietei imobiliare din SUA (si invers),fapt care a condus la incapacitatea de plata a debitorilor implicati in astfel de credite si la colapsul institutiilor implicate in acest proces.,bancile, care sub efectul de domino a dus la o criza de lichiditati generalizata.

Taxa forfetara a ajuns la Avocatul Poporului

Taxa forfetara a ajuns la Avocatul Poporului Guvernul a modificat abuziv Codul Fiscal, prin introducerea impozitului forfetar din acest an, cu toate ca, legal, noile prevederi nu puteau intra in vigoare decat cel mai devreme la 1 ianuarie 2010"- constatarea a fost facuta de institutia Avocatului Poporului, care va sesiza Parlamentul in legatura cu acest abuz. Se pare ca prof. univ. dr. Ioan Muraru - Avocatul Poporului, a decis sesizarea Parlamentului in legatura cu neconcordanta semnalata dintre art. 32 din OUG nr. 34/2009 si Codul Fiscal.Si ce credeti ca o sa se intample? Nimic....

Analiza financiara pe scurt

75% dintr-o zi de munca vorbim si ascultam; 75% din ceea ce auzim, auzim imprecis; 75% din ceea ce auzim cu acuratete, uitam in urmatoarele 3 saptamani; Cu cat ramanem? Reamintesc aici 15 teze de analiza financiara: 1.Elaborarea bilanţului financiar se bazează pe următoarele principii: a.principiul ordonării posturilor de activ în ordinea strictă a lichidităţii; b.principiul ordonării posturilor de pasiv în ordinea strictă a exigibilităţii; 2. Ratele de structură financiară se stabilesc : a. ca raport între un post din activ şi totalul activului bilanţier; b. ca raport între un post din pasiv şi totalul pasivului bilanţier; c. ca raport între diferite elemente din activul bilanţului; d. ca raport între diferite elemente din pasivul bilanţului; 3. Analiza ratelor de structură ale pasivului se calculează prin indicatorii: a. rata stabilităţii financiare; rata autonomiei financiare; rata de îndatorare globală; b. rata autonomiei financiare globale; rata autonomiei financiare la termen; rata de rotaţie a capitalurilor proprii; rata de rotaţie a datoriilor comerciale; rata stabilităţii financiare; rata de îndatorare globală; rata de îndatorare la termen; c. rata autonomiei financiare globale; rata de rotaţie a datoriilor comerciale; rata stabilităţii financiare; rata de îndatorare globală; rata de îndatorare la termen; 4.Rata stocurilor se calculează ca raport între stoc şi activul total. 5.Fondul de rulment net se calculează astfel: a. pe baza bilanţului financiar, ca diferenţă între capitalul permanent şi activele imobilizate; b. pe baza bilanţului funcţional, ca diferenţa dintre resursele stabile şi utilizările stabile; c. ca sumă între nevoia de fond de rulment şi trezoreria netă. 6.Pentru realizarea echilibrului financiar, rata autonomiei financiare globale trebuie să fie peste 33%. 7. Analiza fondului de rulment net se realizează prin metoda ratelor, cu ajutorul următorilor indicatori: -rata finanţării activelor circulante din fondul de rulment; - rata de acoperire a necesarului de fond de rulment din fondul de rulment; - rata fondului de rulment net; 8.Necesarul de fond de rulment se calculează: a. pe baza bilanţului funcţional ca sumă între necesarul de fond de rulment de exploatare şi necesarul de fond de rulment în afara exploatării; b. pe baza bilanţului financiar, prin suma între activele circulante şi creditele bancare pe termen scurt din care se scad datoriile pe termen scurt şi disponibilităţile băneşti; 9. În cazul în care fondul de rulment a finanţat integral nevoia de fond de rulment, rata de acoperire a necesarului de fond de rulment din fondul de rulment trebuie să sa depaseasca limita de 100%; 10.Indicatorii de lichiditate şi de solvabilitate indică modul în care elementele de activ din bilanţ fac faţă datoriilor exigibile pe termen scurt sau lung; 11.Lichiditatea imediată se calculează ca raport între disponibilităţile băneşti şi datoriile pe termen scurt; 12.Echilibrul financiar se realizează atunci când: a) datoriile pe termen scurt sunt mai mici decât activele circulante; b)trezoreria este pozitivă; 13.Analiza echilibrului financiar se poate realiza pe baza următorilor indicatori financiari: rata de finanţare a stocurilor din fondul de rulment; rata de autofinanţare a activelor imobilizate; rata de finanţare a activelor circulante din fondul de rulment; rata de finanţare a capitalurilor investite; rata de finanţare curentă a nevoii de fond de rulment din credite bancare pe termen scurt; 14.Rata de autofinanţare a activelor imobilizate se calculează ca raport între capitalul propriu şi valoarea activelor imobilizate; 15.Rata de finanţare curentă a nevoii de fond de rulment din credite bancare pe termen scurt se apreciază prin raportul dintre nivelul creditelor bancare pe termen scurt şi nevoia de fond de rulment;