luni, 29 octombrie 2012


Singura repartizare care se face la sfarsitul anului este 129=1061 cu suma reprezentand constituirea rezervei legale, daca nu este deja constituita.

La 01 ianuarie anul urmator se face inregistrarea 121=117analitic distinct (de ex. 08).

 Repartizarea profitului se face in dupa constituirea AGA si aprobarea situatiilor financiare anuale, respectiv 117.08=117.xx; 457, 129.

 In soldul creditor al contului 117.08 poate ramane profit nerepartizat.

Pierderea contabila din anii precedenti este deductibila si fiscal daca nu s-au depasit cinci ani. (cei cinci ani au devenit sapte incepand cu pierderea aferenta anului 2008). In acest sens este utila inregistrarea pierderii pe 117 analitic distinct pe fiecare an fiscal.

joi, 17 mai 2012

Amortizari

Putem sa amortizam un mijloc fix inainte de data la care normativul il cere?.Raspuns : DA.In acest caz se produc 2 forme de amortizare ,una fiscala,conform normei si o alta contabila,conform necesitatilor economice ale firmei.

Exemplu: un utilaj de 5000 lei are o norma de 5 ani (60 de luni) pentru amortizare conf.legii.Utilajul este dovedit ca nu v-a corespunde necesitatilor economice timp de 5 ani si ca in mai mult de 2 ani utilajul nu mai poate fi  productiv; in consecinta in al 3 -lea an se va decide casarea.

Contabilitatea  calculeaza o amortizare contabila de 5000/24=208.33 lei/luna.

Insa, conform normativului, amortizarea recunoscuta de fisc este de 5000/60=83.33 lei.
Se procedeaza astfel:
6811 - 2814 = 83.33 lei -deductibila
6588.01(nedeductibila)- 2814 = 125 lei

Casarea (anul 3)  2814 - 2131 = 5000 lei

Nota: in loc de 6588 puteti folosi un alt cont de cheltuieli nedeductibile.

2 cuvinte despre pierderi

In activiatea sa o firma poate sa inchida un exercitiu financiar cu rezultat " in pierdere",adica cu sold debitor cont 121.Aceasta pierdere este in primul rand una " contabila "  si care,in cazuri ideale,dand la o parte cheltuiala cu impozitul pe profit ( ct.691=441),daca exista,devine o pierdere " fiscala".Sigur ca trebuie sa analizam  compozitia pierderii si daca provine din cheltuieli deductibile din care s-au scazut veniturile fiscale, atunci piederea raportata in anul urmator este una fiscala si se scade din baza de impozitare a impozitului pe profit in anul N+1.Insa, in majoritatea cazurilor,pierderile provin din evenimente nefiscale(marfa expirata,amenzi si penalitati,depasiri de ch.cu protocolul,depasiri de cheltuieli cu deplasarile,amortizari nefiscale,ch.cu impozitul pe profit,etc).
Contul 1171 v-a prelua piederile (soldul debitor al contului 121 prin 1171 = 121) in anul urmator.
Aici trebuie sa facem o distinctie in contul 1171 la care trebuie sa-i fie afectate 2 analitice :1171.01 " pierderi nefiscale si 1171.02 pierderi fiscale.Numai in acest mod putem sa calculam corect baza de impozitare in anul urmator si sa recuperam piederile din rezultatul favorabil al anului respectiv.

duminică, 22 aprilie 2012

Bon fiscal vs chitanta de casa

Din ciclul "D'ale practicii contabile"
O polemica de proportii a aparut de catva ani despre a elibera chitanta si factura;a elibera numai bon de casa si factura sau, chiar a elibera si bon de casa si chitanta plus factura.Din textul legii rezulta...."Art. 1. - (1) Operatorii economici care efectueaza livrari de bunuri cu amanuntul, precum si prestari de servicii direct catre populatie sunt obligati sa utilizeze aparate de marcat electronice fiscale."(OUG 29/1999 actualizata la 03.09.2007) .E clar ca e vorba de vanzari cu amanuntul sau prestari servicii direct catre POPULATIE.

Am gasit nenumarate cazuri cand GF a dat amenzi ptr.neeliberarea bonului de casa pe langa chitanta si factura catre persoane juridice-clienti!
Pai decand persoana juridica face parte din...populatie?.Cand o persoana juridica-client solicita factura (conf.legii) la o livrare de marfa sau o prestare de servicii, primeste in schimbul platii cash o chitanta de casa!

Motivul amenzii ar fi ca persoana juridica a livrat din gestiunea de marfuri cu amanuntul ...unei persoane juridice ! Wow !!!

Rezolvarea? In acest fel a obligat contabilitatea sa faca un transfer intre gestiuni,cu amanuntul si cu ridicata imediat ce marfa a fost vanduta catre persoane juridice pentru a evita o asemenea interpretare a GF.
1.Livare(vanzare) de marfuri -gestiunea "cu amanuntul"
411 - %
        707
      4427
incasarea - chitanta
5311 - 411
concomitent,
371(gest.cu ridicata) - 371(gest.cu amanuntul) -nota de transfer,semnaturi gestionar predator/primitor,etc
Pentru ca descarcarea gestiunii sa se faca din 371(gest.cu ridicata)
-dece aceasta operatiune ce nu face decat sa mareasa rulajele contului de marfuri ? Doar ca GF interpreteaza cum doreste ea legea? Bine si unde e eludarea fiscala? E adevarat ca se interzice comercializarea cu amanuntul a marfurilor cumparate la pret cu amanuntul...dar asta e problema CLIENTULUI.Si daca o persoana juridica cumpara marfuri pentru consum propriu (protocol,protectia sanatatii angajatilor,etc) si solicita factura?
_________________________________________
2.Livare(vanzare) de marfuri -gestiunea cu ridicata - asa cum se doreste de catre GF

411 - %  - se elibereaza factura la clientul X persoana juridica
        707
      4427
incasarea - bon de casa ( prin Z-etul zilei !)
5311 -  %
          707
        4427
-in acest fel se dubleaza conturile de venituri si tva colectata.
pentru a evita dublarea....se procedeaza : (prin verificarea facturilor zilnic)
 %  -  473
707
4427
473 - 411
-problema e ca se mareste artificial cifra de afaceri a unei firme !
-solutia ar fi:
411 - 473
incasarea - bon de casa ( prin Z-etul zilei !)
5311 -  %
          707
        4427
473- 411 (urmarirea benzii martor)
-problema e ca in bonurile casei de marcat nu sunt specificate persoanele care au facut plata ( ! ) si NU avem un document justificativ al incasarii facturii respective,se incalca iar legea contabilitatii care prevede ca nicio contare nu poate fi efectuata fara document justificativ,ori ...473 - 411 cum este justificata? prin Z-et ?
_________________________________________
sau (mai grav...)
3.2.Livare(vanzare) de marfuri -gestiunea cu ridicata
(nu se mai conteaza factura!(?))
incasarea - bon de casa
5311 -  %
          707
        4427
-acest caz contravine legii contabilitatii ,sa nu mai vorbim ca in contabilitatea clientului apare o factura,ce ne facem cu declaratia 394?
-in contabilitatea clientului:
371 - %
       401
       378
4426- 401  
si plata:
401 - 5311 (pe baza bonului de casa !(?))
_____________________________________________
Cocluzie: cum legea face referire stricta la "populatie" si nu la  "persoane"care pot fi fizice sau juridice, este clar ca persoanele juridice-clienti NU intra sub incidenta legii privind casa de marcat !
deci:
1.Pentru populatie (vanzare directa) se elibereaza bonul  fiscal ( si factura proforma daca solicita )
2.Pentru persoane juridice-clienti se elibereaza factura si chitanta de casa-daca achita cash.
3.Problema din ce gestiune se livreaza...ramane deschisa...aci apare principiul ca "autoritatea are intodeauna dreptate"-eahhh !

luni, 9 aprilie 2012

Calităţi şi limite ale informaţiilor contabile

Calităţi ale informaţiilor contabile

Indiferent de destinatarii şi de obiectivele informaţiei contabile, ea trebuie să aibă anumite calităţi.
Informaţiile contabile trebuie să fie exacte, omogene şi verificabile, utile şi oportune. De asemenea, ele trebuie să fie prezentate în concordanţă cu baza lor juridică şi economică, aplicarea normelor contabile să fie realizată cu sinceritate, iar informaţiile să fie furnizate regulat, astfel încât să poată fi utilizate în procesul decizional.

Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (I.A.S.C.) precizează cele patru caracteristici principale care determină utilitatea informaţiilor furnizate de situaţiile financiare:

- inteligibilitatea;
- relevanţa;
- credibilitatea;
- comparabilitatea.


a) Inteligibilitatea
O calitate esenţială a informaţiilor furnizate de situaţiile financiare este aceea că ele pot fi înţelese uşor de utilizatori. În acest scop utilizatorii trebuie să posede cunoştinţe suficiente privind desfăşurarea activităţilor economice şi a afacerilor, de noţiuni de contabilitate.


b) Relevanţa (Pertinenţa)
Informaţiile contabile sunt relevate atunci când influenţează deciziile economice ale utilizatorilor, facilitând evaluarea evenimentelor trecute, prezente sau viitoare, confirmând sau corectând evaluările trecute.


c) Credibilitatea (Fiabilitatea)
Informaţia este credibilă atunci când nu conţine erori semnificative sau elemente care să conducă la interpretări eronate, nu este părtinitoare, iar utilizatorii pot avea încredere în ea, în vederea reprezentării fidele a tranzacţiilor sau a altor activităţi.


d) Comparabilitatea
Informaţia contabilă trebuie să fie comparabilă în timp, astfel încât pe baza ei să se poată identifica tendinţele şi performanţele unităţii patrimoniale.

Limitele informaţiei contabile
a) Oportunitatea
Dacă există o întârziere exagerată în obţinerea şi raportarea informaţiei contabile, aceasta îşi poate pierde relevanţa. Conducerea întreprinderii trebuie să caute un echilibru între respectarea termenelor şi o credibilitate suficientă.


b) Echilibrul între avantaje şi costuri
Avantajele obţinute de utilizatorii informaţiei contabile trebuie să fie superioare costului furnizării acestora.


c) Echilibrul între caracteristicile calitative
Obţinerea unui echilibru adecvat între caracteristicile informaţiei contabile este necesară pentru satisfacerea obiectivului situaţiilor financiare.


d) Imaginea fidelă (Prezentarea fidelă)
Informaţiile contabile din conturile anuale reprezintă imaginea fidelă a situaţiei financiare, a performanţelor şi evoluţia situaţiei financiare ale întreprinderii.

Piaţa informaţiei contabile

Piaţa reprezintă un ansamblu coerent, un sistem de relaţii de vânzare-cumpărare între agenţii economici, care sunt pe de o parte legaţi prin legături de interdependenţă şi, pe de altă parte se află în raporturi de opoziţie, fiecare urmărind propriul interes (relaţii de concurenţă).

Pe piaţa de informaţii contabile se întâlnesc cererea de informaţii, care vine din partea utilizatorilor de informaţii contabile şi oferta de informaţii susţinută de producătorii informaţiei contabile.

Între producătorii de informaţii contabile şi utilizatorii acestora există o lipsă de încredere, motiv pentru care intervin cei care verifică şi certifică informaţiile contabile.

Utilizatorii informaţiei contabile

După Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASC), informaţiile contabile trebuie să satisfacă necesităţile informaţionale ale unui complex de utilizatori:
1. investitorii prezenţi şi potenţiali;
2. personalul angajat;
3. creditorii financiari;
4. furnizorii şi alţi creditori comerciali;
5. clienţii;
6. guvernul şi instituţiile sale;
7. publicul.

Deşi informaţiile din situaţiile financiare de sinteză (produsul contabilităţii financiare) se adresează utilizatorilor externi, managerii unităţilor patrimoniale utilizând cu predilecţie informaţiile din contabilitatea de gestiune, această categorie de utilizatori foloseşte şi ea informaţia de tip extern. Celor şapte categorii de utilizatori ai informaţiilor contabile, care se publică, prevăzuţi în cadrul conceptual al I.A.S.C. li se adaugă managerii unităţilor patrimoniale şi instanţele judecătoreşti.
a) Managerii şi nevoia de informaţii
Contabilitatea este principala sursă de informaţii la nivelul întreprinderii. Managerii utilizează din situaţiile financiare informaţiile referitoare la poziţia financiară, rezultatele obţinute şi modificările poziţiei financiare a întreprinderii.
b) Investitorii
Pentru investitori informaţia contabilă trebuie să-i ajute să decidă momentul când trebuie să cumpere, să conserve sau să vândă părţi din capital. Pentru anglo-saxoni informaţia contabilă trebuie să ofere investitorului o imagine cât mai fidelă asupra situaţiei întreprinderii, în timp pentru continentali regula contabilă de bază este prudenţa.
c) Acţionarii
Aceştia sunt interesaţi şi de informaţiile referitoare la capacitatea unităţii de a plăti dividendele (câştigul pe acţiune).
d) Angajaţii
Personalul angajat şi sindicatele sunt interesaţi de informaţiile referitoare la stabilitatea locurilor de muncă şi rentabilitatea întreprinderii. De asemenea, ei solicită informaţii referitoare la nivelurile şi modalităţile de remunerare, avantajele în materie de pensionare, natura şi mărimea oportunităţilor profesionale. De altfel Nota 8 la conturile anuale se referă la “Informaţii privind salariaţii, administratorii şi directorii”.
e) Creditorii financiari
Creditorii financiari sunt terţii care acordă împrumuturi întreprinderii, pe o durată stabilită în prealabil şi în schimbul unei dobânzi. Aceste împrumuturi trebuie rambursate la scadenţă. Oferta de informaţie trebuie să aibă în vedere alături de situaţiile financiare de sinteză şi date previzionale referitoare la fluxurile monetare (cash-flow).
f) Furnizorii şi alţi creditori comerciali
Furnizorii sunt interesaţi de solvabilitatea întreprinderii şi gradul de lichiditate a acesteia. În funcţie de aceasta îşi pot proiecta politica faţă de clientul lor. Creditorii comerciali sunt în general interesaţi de o întreprindere pe o perioadă mai scurtă decât creditorii financiari, numai dacă nu sunt dependenţi de continuitatea activităţii întreprinderii ca principal client.
g) Clienţii
Clienţii sunt interesaţi ca furnizorii lor să-şi continue activitatea pentru a avea garanţia surselor de bunuri şi servicii care să le asigure securitatea aprovizionării lor. Acest interes se manifestă în special când au o colaborare pe termen lung cu întreprinderea respectivă sau sunt dependenţi de ea.
h) Guvernul şi instituţiile sale
Statul şi instituţiile sale sunt interesate de activitatea unităţilor patrimoniale. Statul face apel la informaţiile contabile ale agenţilor economici pentru realizarea funcţiei fiscale.
Pe baza informaţiilor furnizate de unităţile patrimoniale statul îşi determină politicile fiscale, calculează venitul naţional, produsul intern brut, conturile naţionale şi elaborează previziuni macroeconomice.
i) Publicul
De situaţia financiară a unităţilor patrimoniale sunt interesate din ce în ce mai mult următoarele categorii ale publicului: analiştii financiari, responsabilii politici ai colectivităţilor locale, agenţiile pentru protecţia consumatorilor.
j) Instanţele judecătoreşti şi nevoia de probă în justiţie
Datorită faptului că informaţiile din contabilitate au la bază documente justificative, contabilitatea reprezintă un mijloc de probă în viaţa afacerilor.

duminică, 8 aprilie 2012

Corectarea unor erori.

Imaginea fidelă nu poate fi confundată cu o copie exactă a realităţii economice, ci este reprezentată de imaginea în care se poate avea încredere, căreia i se poate acorda credit.
Reprezentarea întreprinderii prin contabilitate este totuşi o reprezentare relativă.Bilanţul nu redă imaginea întreprinderii, aşa cum o oglindă reflectă imaginea noastră, ci creează o imagine a acesteia cat mai fidela.

Corectarea erorilor semnificative ce influenteaza semnificativ rezultatul anului (exercitiului financiar) anterior,se face pe seama contului 117 (cu analiticele respective) deoarece, acest cont a colectat pierderile sau profitul net in vederea raportarii sau compensarii.Sigur ca aceste erori "faulteaza" pe beneficiarii informatiei contabile (din Bilant si anexele sale) inclusiv pe asociati sau actionari, dar trebuie sa respectam principiul independentei exercitiilor financiare.Aceste erori se contabilizeaza asa  DUPA aprobarea bilantului,in caz contrar contabilizarea se face pe seama contului de profit si pierdere a anului anterior.

Pentru exemplificare mai intai sa contabilizam:
1.Compensarea pierderilor din anii trecuti cu rezervele legale.
1061 - 1171
2.Compensarea pierderilor din anii trecuti cu profitul anului.
129 - 1171
3.Compensarea pierderilor din anii trecuti cu capitalul social.
1012 - 1171
4.Raportare profit NET ramas nerepartizat.
121 - 1171
5.Raportare pierdere neta pentru compensare cu exercitiile viitoare.
1171 - 121
6.Repartizare profit reportat din exercitiile anterioare ca dividende asociati.
1171 - 457
7.Repartizarea profitului net la rezerve.
1171 - 1068
8.Marirea capitalului social cu profitul net raportat.
1171 - 1012
______________________________________________________
Caz 1.
Amenzi (penalitati de intarziere) pentru anul anterior
1171 - 4481
Amenzi (penalitati de intarziere) pentru anul curent.
6581 - 4481
Caz 2.
Materii prime necontabilizate in anul anterior
301 - 1174 sau 1176
Caz 3.
Factura clienti omisa la contabilizare
411 - 1174 sau 1176 (cu venitul)
411 - 4427 tva colectat (se pot calcula si penalitatile  1174 - 4481)
Caz 4.
Factura furnizori omisa la contabilizare
1174 sau 1176 - 401 (cu cheltuiala)
4426 -401 tva deductibila
Caz 5.
Debitori la care s-a constat debitul in prezent dar debitul apartine anului anterior.
461 - 1174 sau 1176
Caz 6.
Scaderea unui furnizor contabilizat eronat de doua ori in anul anterior.

401  - 1174 sau 1176 (cu cheltuiala devenita venit)
401 - 4427 tva colectata (se pot calcula si penalitatile  1174 - 4481)

Caz 7.
Amortizari necalculate ale anului anterior
1174 - 281
Caz 7
Materii prime intrate in anul anterior ce nu mai pot fi folosite
1174 - 301
Caz 8
Penalitati,amenzi apartinand anului anterior

1174 - 4481

joi, 23 februarie 2012

LIMITE DE DEDUCTIBILITATE

Gasesc ca in mass-media se vorbeste despre "evaziunea fiscala"ca fiind ceva ilegal, trebuie sa amintesc ca exista evaziune fiscala legala (provenita din lege).Aici se face confuzie intre evaziunea fiscala si frauda fiscala.Evaziunea fiscala NU poate fi condamnata moral,penal,etc,iata ca de exemplu: neplata la termen a sumelor datorate privind taxele si impozitele poate constitui o evaziune fiscala ,dar este prin lege "pedepsita"(dobanda si penalitati).Prin evaziune fiscala legala se intelege si actiunea contribuabilului (fapt firesc,de necondamnat) de a ocoli legea,recurgand la o "portita" neprevazuta a acesteia si  tolerata prin scapare din vedere de legiuitor.

Redau mai jos forme de evaziune fiscala legala: (mai sunt si altele mult mai subtile)

-Practica unor societati comerciale de a investi o parte din profitul realizat in achizitii de masini si utilaje, pentru care statul acorda reduceri ale impozitului pe profit, masura care este menita sa stimuleze acumularea.
-Acordarea unor facilitati fiscale (sub forma unor exonerari, scutiri partiale, reduceri, deduceri) constituie un cadru favorabil ocolirii sau prevalarii de la plata obligatiilor fiscale prin anumite procedee.
-Acordarea unor scutiri delimitate temporal, in cazul infiintarii de noi societati comerciale, de la plata impozitului pe profit.
-Cheltuielile generale ale societatilor comerciale care nu sunt reglementate riguros, exista tendinta supraevaluarii acestora, prin cresterea, nejustificata economic, a acestora.
-Supraevaluarea amortizarii,constituie o modalitate de diminuare a bazei impozabile.
-Etc,

Deductibilitatile NU constituie evaziune fiscala.

LIMITE DE DEDUCTIBILITATE ALE UNOR CATEGORII DE CHELTUIELI
LA CALCULUL PROFITULUI IMPOZABIL
[art. 21 alin. (3) din Codul fiscal si pct. 33, 33 indice 1 si 35 din H.G. nr. 44/2004]

Inainte de a calcula impozitul pe profit datorat pe anul 2011 ,e necesar sa rectificati baza de calcul cu:

1.Lit. a) CHELTUIELI DE PROTOCOL în limita de 2%
Baza de calcul la care se aplica cota de 2% = Total venituri - Venituri
neimpozabile – Total cheltuieli + cheltuieli cu impozitul pe profit + cheltuieli de
protocol + cheltuieli aferente veniturilor neimpozabile.
[pct.33 din normele metodologice - HG nr. 44/2004]

2.Lit. b)CHELTUIELI CU INDEMNIZATIA DE DEPLASARE acordat
salariatilor pentru deplasari în România si în strain tate (diurna), în limita
a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru institutiile publice.
(a se vedea tabelul in vigoare)

Nivelul legal al diurnelor pentru personalul român trimis în strainatate
pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, este prevazut în anexa
nr. 1 la H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi si obligatii ale personalului
român trimis în strainatate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter
temporar, cu modificarile si completarile ulterioare.

3.Lit. c)CHELTUIELI SOCIALE în limita unei cote de pân la 2%,
aplicat asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit
Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificarile si completarile
ulterioare

La încadrarea cheltuielilor sociale în aceast limit de 2% trebuie
respectat urmatoarea ordine de prioritate:
1. ajutoarele pentru nastere;
2. ajutoarele pentru înmormântare;
3. ajutoarele pentru boli grave sau incurabile si protezele;
4. cheltuielile pentru functionarea corespunzatoare a unor activitati ori
unitati aflate în administrarea contribuabililor: gradinite, crese, servicii de
sanatate acordate în cazul bolilor profesionale si al accidentelor de munca  pâna
la internarea într-o unitate sanitara , muzee, biblioteci, cantine, baze sportive,
cluburi, camine de nefamilisti, pentru scolile aflate sub patronaj, precum si alte
cheltuieli efectuate în baza contractului colectiv de munca ;
5. cheltuielile cu tichetele de cresa   acordate de angajator în conformitate
cu legisla ia în vigoare;
6. cheltuielile cu cadouri în bani sau în natura  oferite copiilor minori si
salariatilor, inclusiv tichetele cadou acordate conform Legii nr.142/1998;
7. cheltuielile cu cadouri în bani sau în natura acordate salariatelor;
8. costul prestatiilor pentru tratament si odihna , inclusiv
transportul pentru salariatii proprii si pentru membrii de familie ai acestora;
9. cheltuielile cu ajutoare pentru salariatii care au suferit pierderi în
gospodarie;
10. cheltuielile cu ajutorarea copiilor din scoli  si centre de plasament.

4.Lit. d)CHELTUIELI CU PERISABILITATILE în limitele stabilite prin H.G.
nr. 831/2004 pentru aprobarea Normelor privind limitele admisibile de
perisabilitate la marfuri în procesul de comercializare, cu modificarile si
completarile ulterioare

5.Lit. e)CHELTUIELI REPREZENTÂND TICHETELE DE MASA

duminică, 12 februarie 2012

Fondul de rulment pe scurt

In acceptiunea patrimoniala, activul si pasivul sunt formate din doua mari mase:

1.o masa relativ permanenta (cu o durata mai mare de 1 an), formata din activul imobilizat (Ai) si capitalul permanent (CP);

2.o masa mobila (cu o durata mai mica 1 an), alcatuita din activul circulant (Ac)si obligatiile pe termen scurt (OTS).

Potrivit teoriei patrimoniale, o intreprindere este solvabila daca asigura echilibrul maselor de aceeasi durata, daca respecta urmatoarele reguli financiare:

1. Activ imobilizat (Ai) = Capital permanent (CP)

2. Activ circulant (Ac) = Obligatii pe termen scurt (OTS) 

In mod ideal,respectarea stricta a acestor ecuatii de echilibru presupune o activitate fara intreruperi si de o regularitate perfecta in privinta incasarilor si platilor.

Pentru realizarea unui echilibrului financiar la nivelul intreprinderii, trebuie sa se respecte principiul paritatii maturitatilor si anume:

1. alocarile permanente (imobilizarile) trebuiesc finantate pe seama surselor permanente (capitalurile proprii si imprumuturile pe termen lung) datorita rotatiei mai lente a acestora;

2. alocarile ciclice (activele circulante) se finanteaza pe seama surselor temporare (datorii pe termen scurt).

Cu cat sursele permanente sunt mai mari decat necesitatile permanente de alocare a fondurilor banesti, cu atat intreprinderea dispune de o marja de securitate, care o pune la adapost de evenimente neprevazute.

Cu alte cuvinte, intreprinderea trebuie sa dispuna la fiecare scadenta a unei obligatii, de disponibilitati suficiente pentru ale achita in caz contrar risca sa intre in insolventa.

Surplusul de resurse permanente, degajat de ciclul de finantare al investitiilor pentru imobilizari, poate fi rulat pentru reannoirea stocurilor si creantelor.

Aceasta utilizare potentiala a marcat si denumirea lui, si anume aceea de fond de rulment. El este expresia echilibrului financiar pe termen lung si a contributiei acestuia la realizarea echilibrului finantarii pe termen scurt.

Realizarea practica a acestor cerinte este dificila deoarece activele (ca intrari potentiale de fonduri) si pasivele (ca iesiri potentialede fonduri) sunt asimetrice din punct de vedere al riscului.


In timp ce exigibilitatea obligatiilor pe termen scurt este certa, transformarea activului in disponibilitati este aleatoare, putand fi perturbata de o serie de factori economici, financiari si de conjunctura lor.

Aceasta asimetrie impune necesitatea constituirii unei rezerve, a unei marje in masura
sa faca fata neregularitatilor de scadenta , cunoscuta in teoria economica sub numele de fond de rulment patrimonia

Analiza corelaţiei dintre fondul de rulment patrimonial, necesarul de fond de rulment şi trezoreria netă este foarte importantă, deoarece pune pe primul plan problema finanţării necesarului de fond de rulment al unei întreprinderi.

 Operaţiile de exploatare antrenează formarea nevoii de finanţare care conduce la constituirea mijloacelor de finanţare.

Confruntarea acestor nevoi şi a acestor mijloace de finanţare face să se degaje nevoia de finanţare inclusă în ciclul de exploatare sau necesarul de fond de rulment.

Necesarul de fond de rulment arata marimea activelor ciclice(circulante) ce trebuie finantate din fondul de rulment. Se determina ca diferenta dintre activele de exploatare (active circulante-disponibilitati) si obligatiile de plata pe termen scurt. (NFR).

 Nevoile de finanţare determinate de ciclul de exploatare reprezintă fonduri avansate de întreprindere pentru a-şi constitui stocuri de materii prime, materiale consumabile, producţie în curs de execuţie, produse finite, precum şi pentru acordarea termenelor de plată clienţilor pentru livrările de produse, executarea de lucrări şi prestări de servicii.

 Pentru aceasta întreprinderea efectuează o avansare de fonduri care reprezintă un consum de lichidităţi. În situaţia în care acordă termene de plată clienţilor săi întreprinderea acumulează creanţe, care reprezintă un venit viitor deoarece ele nu se transformă în lichidităţi la termenul de plată convenit.

 Întreprinderea se confruntă în această situaţie cu o nevoie de finanţare. O sursă suplimentară de finanţare o reprezintă sumele încasate de la clienţi înainte de efectuarea livrărilor de bunuri, executării de lucrări şi prestări de servicii în numele acestora.

Ca urmare a activităţii de exploatare desfăşurate întreprinderea obţine mijloace de finanţare de fiecare dată când obţine de la furnizorii săi termene de plată care reprezintă angajamente pentru întreprindere.

Deoarece aceste plăţi nu au loc imediat lichidităţile aflate la dispoziţia întreprinderii reprezintă surse de fonduri sau mijloace de finanţare.

Resursele obţinute de fiecare dată când beneficiază de un termen de plată pentru cumpărările de bunuri sau prestările de servicii reprezintă posibilităţi suplimentare de finanţare.

Are loc o diminuare a necesarului de fond de rulment mai ales în situaţia în care mărimea lor se reînnoieşte permanent.

 Necesarul de fond de rulment pe baza datelor din bilanţul patrimonial se calculează după relaţia:

NFR = STOCURI + CREANŢE – OBLIGAŢII PE TERMEN SCURT

În analiza necesarului de fond de rulment se pot întâlni următoarele situaţii:

a) dacă NFR este mai mare sau egal cu 0, atunci întreprinderea se confruntă cu un surplus de nevoi temporare în raport cu resursele existente, situaţie justificată dacă este rezultatul unei politici de investiţii privind creşterea nevoii de finanţare a ciclului de exploatare.

b) dacă NFR mai mic decat 0, atunci întreprinderea are un surplus de surse de finanţare în raport cu necesităţile de capitaluri circulante şi poate fi apreciată ca o situaţie favorabilă dacă viteza de rotaţie a activelor circulante a crescut şi dacă s-au contractat datorii cu scadenţă mai îndepărtată.

 Necesarul de fond de rulment reprezintă activele circulante care trebuie finanţate din fondul de rulment.

 Dacă fondul de rulment este superior necesarului de fond de rulment, atunci excedentul de finanţare se regăseşte sub forma trezoreriei nete ( TN) care îmbracă forma disponibilităţilor băneşti în conturile bancare şi în casă.

 Pentru asigurarea echilibrului financiar fondul de rulment trebuie să fie menţinut la nivelul mediei fluctuaţiilor necesarului de fond de rulment, aceasta fiind mărimea minimă necesară a fondului de rulment. Fondul de rulment optim este acela care menţine echilibrul financiar al întreprinderii la cel mai scăzut cost (dobanda) al procurării capitalurilor.

Dacă necesarul de fond de rulment este asimilat activităţii de exploatare, trezoreria netă este legată de activitatea financiară pe termen scurt.

Întreprinderea solicită de la bănci şi alte investiţii financiare, resurse pentru finanţare pe termen scurt, iar când are surplus de lichidităţi poate efectua plasamente financiare utilizând resursele de trezorerie.

Trezoreria netă se stabileşte după următoarea relaţie: TN = FRR - NFR.

Trezoreria netă permite să se aprecieze dacă activitatea desfăşurată este echilibrată şi eficientă atât pe termen lung, cât şi pe termen scurt.

Dacă TN>0, înseamnă că exerciţiul financiar s-a încheiat cu un excedent de lichidităţi reprezentat de profitul net al întreprinderii.

Dacă TN<0, înseamnă că exerciţiul financiar s-a încheiat cu un dezechilibru financiar.

Deficitul de trezorerie poate fi acoperit prin contractarea de credite în condiţii avantajoase de dobândă, prin negocierea mai multor surse de capital. Nu uitati,dobanda reprezinta o cheltuiala (financiara) ce trebuie luata in calcul in acoperirea deficitului de trezorerie.

Decalajele dintre încasările creanţelor şi plăţile datoriilor scadente influenţează trezoreria netă. În acest caz o întreprindere rentabilă nu are neapărat o trezorerie pozitivă, aceasta depinzând de variaţiile necesităţilor de finanţare şi variaţiile termenelor de scadenţă a încasărilor şi plăţilor.

Analiza ratelor de structură


Pentru aprecierea corectă a situaţiei financiare a întreprinderii se utilizează metoda ratelor de structură patrimonială care se stabilesc ca raport între un post din activ sau pasiv şi totalul bilanţului, precum şi ca raport între diferite componente de activ sau pasiv.
Prin urmare se delimitează 2 categorii de rate:
A. Ratele de structură ale activului
B. Ratele de structură ale pasivului


A. Ratele de structură ale activului
Analiza evoluţiei şi structurii mijloacelor economice din patrimoniul întreprinderii se realizează cu ajutorul ratelor de structură ale activului. Punerea în evidenţă a structurii mijloacelor economice se realizează prin raportarea fiecărui post de activ la totalul activului. Punerea în evidenţă a structurii mijloacelor economice se realizează prin raportarea fiecărui post de activ la totalul activului. Această modalitate furnizează informaţii ce pot fi relevante atunci când se fac comparaţii în dinamică la nivelul aceleiaşi întreprinderi pe mai mulţi ani sau când se fac comparaţii între întreprinderi din aceeaşi ramură de activitate.

Aceste rate de structură ale activului sunt:


a) Rata activelor imobilizate (Ri) - calculată ca raport între activele imobilizate şi totalul activului şi care reprezintă ponderea elementelor patrimoniale ce servesc întreprinderea permanent.

Ri =( Active imobilizate /Activ total)*100

Cu alte cuvinte Ri măsoară gradul de investire al capitalului în întreprindere. Conţinutul diferit al componentelor activelor imobilizate justifică utilizarea unor rate complementare precum:


a1) Rata imobilizărilor corporale (Ric) - care reflectă ponderea capitalurilor fixe în cadrul patrimoniului întreprinderii. Această rată atinge mărimile cele mai ridicate în cazul întreprinderilor ce folosesc o infrastructură importantă sau echipamente costisitoare (producţia şi distribuţia de energie, transporturile feroviare, maritime şi aeriene, industria grea), în activităţi ce presupun importante investiţii mobiliare (industria hotelieră).

Ric = (Imobilizari corporale / Activ total) *100


Ric măsoară capacitatea întreprinderii de a rezista în cazul unei crize, de a se adapta la schimbarea bruscă a tehnicii sau a cerinţelor pieţei.
Politica de amortizare adoptată influenţează mărimea ratei pentru că se operează cu valori nete.

a2) Rata imobilizărilor financiare (RIF)- reflectă ponderea imobilizărilor financiare în activul total al întreprinderii.
Rif = (Imobilizari financiare /Activ total) *100


Rif înregistrează valori foarte mari în cazul holdingurilor al căror obiect de activitate constă în gestionarea unui portofoliu de participaţii şi valori mici pentru întreprindere puţin axate pe investiţii financiare.



b) Rata activelor circulante (RAC) – reflectă ponderea activelor circulante în totalul mijloacelor economice.

Rac = (Active circulante /Activ total ) *100

-Ratele complementare a RAC sunt:

b1) Rata stocurilor (RS) care exprimă mărimea stocurilor în totalul activelor întreprinderii, aceasta fiind în funcţie de natura activităţii.
Rs = (Stocuri /Activ total) *100

Durata operaţiilor de aprovizionare şi desfacere şi durata ciclului de producţie sunt elemente ce influenţează mărimea acestei rate. Ia valori foarte ridicate la firmele cu ciclu foarte lung de fabricaţie, la firmele ce se ocupă cu distribuţia bunurilor materiale. Ia valori scăzute la întreprinderile din domeniul serviciilor.



b2) Rata creanţelor (Rc) – reflectă importanţa creanţelor întreprinderii în activul total al întreprinderii.

Rc = (Creante /Activ total) *100

Această rată reflectă politica întreprinderii în legătură cu termenul de plată acordat clienţilor şi este influenţată de practicile locale sau din sectorul de activitate al întreprinderii.
Este determinată de natura clientelei, rata fiind în general mică pentru întreprinderile având drept clientelă particulari şi mai ridicată în cazul în care clientela este reprezentată de întreprinderi şi instituţii. Ia valori foarte scăzute sau nule în comerţul cu amănuntul şi în cazul prestărilor de servicii către populaţie. Ia valori ridicate în întreprinderi industriale.




b3) Rata disponibilităţilor (RD) – reflectă ponderea disponibilităţilor în patrimoniul firmei.

Rd = (Disponibilitati /Activ total) *100

Aceasta rata este influentata puternic de Rd si este punctul de intersesctie intre ratele de structura ale activului si ratele de structura ale pasivului.(A se vedea trezoreria neta si necesarul de fond de rulment)
___________________________________________________________

B. Ratele de structură ale pasivului
În ceea ce priveşte ratele de structură ale pasivului, analiza acestora urmăreşte caracterizarea surselor de formare a mijloacelor economice şi evoluţia în timp a acestora. Ratele referitoare la structura pasivului reflectă componenţa resurselor de care dispune întreprinderea. Ele explică politica de finanţare care constă în resursele de care poate beneficia întreprinderea în cele mai avantajoase condiţii de cost şi de durată. Permit aprecierea autonomiei financiare, respectiv repartiţia între resursele proprii şi datoriile întreprinderii.

Principalele rate sunt:
a) Rata stabilităţii financiare (RSF) – care exprimă contribuţia surselor aflate la dispoziţia întreprinderii pe o perioadă mai mare de 1 an la acoperirea mijloacelor economice ale întreprinderii.
                                                 
                                                 Rafg = (Capital propriu /Active totale)*100

b) Rata autonomiei financiare globale (RAFG) – reflectă contribuţia surselor proprii la finanţarea mijloacelor economice ale întreprinderii.

Rsf = (Capital permanent / Pasive totale)*100



Această rată diferă în funcţie de politica financiară a întreprinderii, de eficienţa activităţii sale materializată prin profitul obţinut.  Această rată  exprimă autonomia financiară a întreprinderii in ansamblul finanţării sale.
Această rată este considerată satisfăcătoare în ceea ce priveşte echilibrul financiar dacă este mai mare sau egală cu 1/3.

Repartiţia surselor de finanţare si autonomia financiara.

Repartiţia surselor de finanţare şi a altor elemente de pasiv între fonduri proprii şi datorii de origine diversă constituie una dintre caracteristicile care exprimă cel mai bine autonomia financiară a întreprinderii.

Astfel se poate calcula rata autonomiei financiare (RAFT) la termen după relaţiile:

Raft.1 = (Capital propriu/Capital permanenet)*100

Această rată exprimă ponderea fondurilor proprii în ansamblul resurselor cu durată mai mare de 1 an.Pentru asigurarea autonomiei financiare capitalul propriu trebuie să reprezinte cel puţin jumătate din cel permanent.


Raft.2 = (Capital permanent/Datorii pe termen lung)*100

Această rată exprimă gradul de independenţă financiară a întreprinderii, asigurată atunci când capitalul propriu este egal sau mai mare decât obligaţiile la termen.Deci cel putin egal cu 1.


c) Rata datoriilor pe termen scurt (RDTS)– care reflectă partea mijloacelor economice finanţată pe seama datoriilor cu termen de exigibilitate mai mic de 1 an.


Rdts = ( Datorii pe termen scurt/Pasive totale)*100

c1 Rata ponderii in datorii totale(Datorii pe termen lung+Datorii pe termen scurt) a celor pe termen scurt

Rdts.1 = (Datorii pe termn scurt /Datorii totale) *100


d) Rata de îndatorare globală (RÎG) – care reflectă ponderea resurselor externe în totalul surselor de finanţare ale întreprinderii.
Rig = (Datorii totale / Pasive totale) *100


Cu cât RÎG este mai mica decat 1 cu atât autonomia financiară a întreprinderii este mai ridicată şi scade gradul de îndatorare. 
Gradul de indatorare
Pentru evidenţierea politicii financiare a întreprinderii se determină gradul de îndatorare la termen (RIT) astfel:
RIT.1 = (Datorii pe termen mediu si lung /Capital permanent )*100

RIT.2 = (Datorii pe termen mediu si lung /Capital propriu )*100



Ultima modalitate de calcul este mai semnificativă deoarece arată influenţa îndatorării asupra rentabilităţii capitalurilor proprii (“Efectul de levier” sau “Efectul de pârghie”).
Cu cât este mai mică decât 1 atât reflectă un grad mai mare de îndatorare.