Contul 581 “Viramente interne “

Am observat in practica contabila a multor societati ca se foloseste contul 581 "viramente interne" atat pentru ridicarea de numerar de la banca si depunerea numerarului in casa societatii cat si la ridicarea de numerar din casa societatii si depunerea lui la banca. In primul caz folosirea contului 581 “Viramente interne “ este justificata de faptul ca exista diferenta de timp intre momentul depunerii numerarului ridicat de la banca la casa societatii,extrasul de cont bancar este inmanat cel mai devreme a doua zi. Ori Registrul de casa se intocmeste zilnic cu toate operatiunile de numerar: 581 “Viramente interne “ = 512 “Conturi curente la banci" 531 “Casa” = 581 “Viramente interne “ In schimb operatiunea inversa nu se mai justifica deoarece tocmai ca este respectata intocmirea zilnica a registrului de casa iar data aparitiei in extrasul de cont coincide cu data retragerii numerarului din casa societatii,foaia de varsamant este document justificativ. In baza foii de varsamant se depune in cont la banca suma... Se contabilizeaza in relatie directa: 5121 “Disp. La banca” = 5311 “Casa in lei “ Nu este necesar aici contul 581 “Viramente interne “ 581=5311 5121=581,operatiune inutila si nejustificata.

Contabilitatea-algebra a dreptului fiscal

Nu există o definiţie exhaustivă şi universală a prudenţei contabile. Noţiunea de prudenţă fiind asociată riscului, s-a considerat că o mai bună înţelegere a acesteia va fi posibilă prin definirea şi analizarea riscului.Nu este o sarcină uşoară deoarece, riscul este conştientizat şi asumat în mod diferit de la o persoană la alta, de la o întreprindere la alta. Evaluarea activelor se face pe baza principiului costului istoric. Şi totuşi, aplicarea principiului prudenţei cere ca realitatea economică să fie corect reflectată în conturi şi să fie luate în considerare deprecierile, indiferent că exerciţiul se soldează cu un profit sau cu o pierdere. Activele ar putea fi evaluate la valoarea care le este atribuită la data închiderii bilanţului dacă aceasta este inferioară costului istoric insa consideraţiile de ordin fiscal joacă insa un rol important în aplicarea regulilor de evaluare patrimoniala la inchiderea exercitiului financiar ceea ce face ca riscul sa fie escamotat. Se constată că prezentarea riscurilor pe care şi le asumă întreprinderea este ca si inexistenta in prezentarea informatiilor contabile romanesti. Aceasta poate să ţină mai ales de puternica tradiţie de reglementare statală prezentă în Romania şi de o voinţă istorică din partea puterii publice de a lega contabilitatea de prelevările fiscale, influenţând astfel indirect conturile de grup. Contabilitatea rămâne, mai degrabă, o algebră a dreptului decât suportul informaţional destinat economiei. În context , marea libertate a profesiei contabile este asociată voinţei de transparenţă şi poate unei mai juste estimări a riscului,fapt care constituie un risc pentru puterea publica. Prezentarea riscurilor rămâne facultativă în situaţiile financiare romanesti. Într-adevăr, practica contabilă conform regulilor romanesti pare mai puţin prudentă în ciuda unei puternice aversiuni la risc. O asemenea situaţie are avantaje pentru managerii întreprinderilor care pot afişa, cel puţin în aparenţă, performanţe mai ridicate reducând inceritudinea remanentă a acţionarilor. Aceasta poate deasemenea să le confere anumite avantaje în termeni de finanţare şi de cost al capitalului. În schimb, nu este exclus ca o asemenea supraesimare a rentabilităţii să poată antrena serioase inconveniente cum ar fi creşterea revendicărilor din partea salariaţilor, furnizorilor, asociaţiilor de protecţie a consumatorilor sau de protecţie a mediului. Nu trebuie neglijată incitarea la practici contabile oportuniste din partea unor şefi de întreprinderi. O pierdere de credibilitate dar şi de încredere, mai ales din partea micilor acţionari care, în contextul unei pieţe bursiere, cunosc euforia pentru ca apoi să cunoască deprimarea. Anumiţi analişti financiari se bazează pe evoluţia cifrei de afaceri, a rezultatului net sau operaţional, sau pe rate mai puţin academice, cum ar fi valoarea bursieră a întreprinderii raportată la cifra de afaceri si pe practica analiştilor financiari care constă în compararea rentabilităţii financiare a întreprinderilor din acelaşi sector fără a ţine cont de diferenţele contabile. Odată cu apariţia de noi tipuri de operaţii comerciale şi financiare, absenţa regulilor precise privind tratamentul acestora poate antrena diferenţe în interpretarea şi în aplicarea principiilor general admise,obiectivele informării financiare şi rolul situaţiilor financiare pot fi sensibil distorsionate. Rolul jucat de prudenţă atunci când este vorba de obţinerea de informaţii referitoare la un risc particular, neacoperit în bilanţ este extrem de important, ţinând cont de repercursiunile considerabile pe care aceste elemente le pot avea asupra situaţiei globale a societăţii,a credibilitatii sale bursiere si implicit asupra investitorilor. Din cele expuse mai sus rezultă că neaplicarea de o anumită manieră a prudenţei contabile poate induce o anumită doză de optimism sau de pesimism situaţiilor financiare.

TVA

Cine plăteşte, de fapt, toate impozitele percepute de administraţie? Bineînţeles, nu indivizii sau firmele care cedează statului veniturile fiscale sunt cei care plătesc cu adevărat impozitele. Firmele pot transpune sarcina plăţii impozitelor „înainte”, adică asupra clienţilor lor, prin creşterea preţurilor proporţional cu valoarea impozitului care trebuie plătit. Ori, dimpotrivă, pot să „paseze” această sarcină „înapoi” asupra furnizorilor care vor obţine salarii, rente şi alte preţuri ale factorilor de producţie mult mai mici decît în situaţia în care n-ar fi existat impozit. Este necesara examinărea incidenţei impozitelor, adică a modului în care se repartizează sarcina fiscală şi a efectelor acesteia asupra muncii depuse, a economisirii, a preţului mărfurilor, a preţului factorilor de producţie, a alocării resurselor şi a structurii producţiei şi consumului. Repartizarea şi transpunerea impozitelor este o problemă de natură economică, socială, dar şi politică. Analiza profundă a acestor procese face posibilă identificarea entitatilor economici care efectiv vor suporta toată greutatea poverii fiscale. Problema respectivă este generată de necorespunderea subiectului impozabil cu destinatarul impozitului. Incidenţa impozitului este analizată în cadrul: Echilibrului parţial, pe o piaţă concurenţială în echilibru înainte de introducerea impozitului. În acest fel se evidenţiază incidenţa impozitului asupra: Preţurilor nominale; Cantităţilor oferite sau cerute. Echilibrului general – ţinînd cont de interacţiunile dintre produse, sectoare şi factori de producţie, punînd în evidenţă incidenţa impozitului asupra preţurilor relative. Analiza incidenţei fiscale arată: 1. cum se difuzează povara impozitului, prin sistemul preţurilor, în întreaga economie; 2. cine suportă în final această povară. Repartizarea poverii fiscale între ofertanţi şi cumpărători depinde, în principal, de: elasticitatea în raport cu preţul a ofertei şi a cererii; tipul de concurenţa de piaţă respectivă. Analiza separată a efectelor aşezării(asieta) taxelor indirecte sau a subvenţiilor asupra preţurilor implică şi descifrarea influenţei lor asupra distribuţiei acestor efecte între producător şi beneficiar şi coordonarea lor de către stat, ca instituitor şi diriguitor al acestora. TVA a înlocuit impozitele tradiţionale în quasitotalitatea ţărilor deoarece este considerată “neutră”, comparativ cu impozitele pe cifra de afaceri. În special, ea nu incită la integrarea verticală a întreprinderilor, ceea ce are un efect deosebit în planul promovării concurenţei economice. Între modelul pur al TVA şi impozitul reglementat sub acest nume intervin diferenţe privind în special: • cota TVA – în realitate, în special în spaţiul European există trei tipuri de cote: ”normală”, “redusă” şi “cota zero”. Cota zero priveşte bunurile şi serviciile exportate în afara teritoriului naţional, în baza principiului destinaţiei – bunul care este exportat se impozitează în ţara care se consumă; • excepţiile de la tendinţa manifestată de-a lungul anilor de a generaliza TVA pentru toate bunurile şi serviciile. Astfel de excepţii privesc anumite operaţiuni (financiare ş.a.), anumite categorii de persoane juridice (administraţii publice, sau agenţi economici care nu depăşesc un anumit prag al cifrei de afaceri,etc). Din reglementarea concretă a TVA, în funcţie de elasticitatea ofertei şi a cererii se poate ajunge ca o parte din povara TVA să nu fie repercutată asupra consumatorilor. În ceea ce priveşte aprecierea incidenţei TVA, aceasta se reduce la analiza: 1. TVA este asimilabilă unui impozit unic asupra unui bun perceput în stadiul vînzării cu amănuntul atunci cînd ne interesează efectele unei modificări a cotei aplicate în cazul unui bun; 2. Incidenţa unui impozit în cadrul echilibrului general, cînd ne interesează efectele modificării simultane a coteii TVA pentru toate bunurile şi serviciile.

Operatiuni cu Clientii

Contul 411 este un cont de activ. Contul 411 „Clienţi” ţine evidenţa decontărilor cu clienţi interni şi externi pentru produsele, semifabricatele , materialelor mărfurilor etc, vândute, lucrări executate şi servicii prestate pe bază de facturi. Este un cont de activ. Se debitează cu valoarea la preţ de vânzare a bunurilor livrate şi serviciilor prestate, precum şi taxa pe valoare adăugată aferentă. Se creditează cu sumele încasate de la clienţi. Soldul contului este debitor şi reprezintă sumele datorate de clienţi. Monografie: a) la livrarea produselor, cu facturi 411 = % 701 4427 b) la livrarea produselor fãrã facturi 418 = % 701 4428 Şi ulterior la întocmirea facturii 411 = 418 4428 = 4427 c) diferenţele favorabile de curs valutar la încheierea exerciţiului 411 = 477 d) reluarea diferenţelor nefavorabile de curs valutar la încheierea exerciţiului 411 = 476 e) valoarea creanţelor reactive 411 = 754 f) valoare care circulã în regim de restituire, facturate clienţilor 411 = 419 2. Scăderea ( micşorare ) creanţelor a) cu sumele încasate prin contul curent şi prin casã 5121 = 411 5311 = 411 b) diferenţa nefavorabilã de curs valutar la încheierea exerciţiului 476 = 411 c) diferenţe de curs valutar aferente creanţelor, exprimatã în devize 665 = 411 d) valoarea cecurilor cu limitã de sume acceptate 5112 = 411 e) valoarea efectelor comerciale (cambii ) acceptate 413 = 411 f) valoarea sconturilor acordate clienţilor cu ocazia încasării clienţilor 667 = 441 g) valoarea clienţilor incerţi, insolvabili, dubioşi şi în litigii 416 = 411 h) reluare diferenţelor favorabile de curs valutar la încheierea exerciţiului 477 = 411 i) valoarea ambalajelor care circulã în sistem de restituire, primite de la clienţi 419 = 411 j) decontarea avansurilor încasate de la clienţi 419 = 411 Alte operaţii cu codul 411- „Clienţi”: 1. Evidenţierea unor vânzări de mărfuri, pe credit comercial, cu facturã, pe piaţa internã sau externã. 411 = % 707 4427 2. Evidenţierea diferenţei dintre valoarea CIF şi FOB a mărfurilor exportate, respectiv cheltuielile de asigurare şi cele de transport extern. 411 = 708 3. Dobânda calculatã de încasat la mărfurile exportate pe credit comercial pe termen scurt sau / şi mediu. 411 = 766 4. Comisionul cuvenit întreprinderii de comerţ exterior, la facturarea mărfurilor exportate în comision. 411 = 704 5. Valoarea cuvenitã unităţilor producătoare din ţarã, înscrise în facturile pentru exportul de mărfuri în comision. 411 = 401 6. Reflectarea în contabilitatea furnizorului de bunuri la export a comisionului reţinut de intermediar -Facturarea bunurilor. 411 = % 704 4427 -La încasarea creanţei comision 10% % = 411 5121 622 7. Evidenţierea unor reduceri comerciale de preţuri acordate ulterior facturării (rabaturi, risturnuri, bonificaţii, remize) la servicii, lucrări, livrările de produse finite, semifabricate, mărfuri. % = 411 704 4427 % = 411 702 4427 % = 411 707 4427 8. Sconturi acordate clienţilor. 667 = 411 9. La agentul economic care a efectuat conversia creanţelor în acţiuni sau pãrţi sociale cu valoarea acestor titluri obţinute în urma conversiei (OG 10/97 pentru blocajul financiar). % = 411 261 262 503 10. Pentru diferenţele între valoarea negociatã a creanţei şi valoarea contabilã a acestora -când diferenţa este negativã 668 = 411 -când diferenţa este pozitivã 5121 = 768 11. Taxa forfetarã reţinutã din valoarea creanţei vândute 668 = 411 Contul 418. "Clienţi facturi de întocmit " cont de activ Contul 418 Clienţi facturi de întocmit evidenţiază livrările de bunuri, prestările de servicii sau executările de lucrări, inclusiv taxa pe valoare adăugată, pentru care nu s-au întocmit facturi. Este un cont de activ. Se debitează cu valoarea livrărilor către clienţi, aferente exerciţiului financiar în curs, pentru care nu s-au întocmit facturi, inclusiv taxa pe valoare adăugată aferentă. Se creditează cu valoarea facturilor întocmite către clienţi. Soldul debitor al contului reprezintă valoarea bunurilor livrate, a serviciilor prestate sau a lucrărilor executate, pentru care nu s-au întocmit facturi. Monografie: a) Creşterea creanţelor 1. Reluare diferenţelor de curs valutar, aferente creanţelor în devize, pentru care nu s-au întocmit facturi la închiderea exerciţiului. 418 = 476 2. Valoarea livrărilor de mărfuri 418 = % 707 4428 şi la întocmirea facturii 411 = 418 4428 4427 3. Diferenţele favorabile de curs valutar, la închiderea exerciţiului 418 = 477 b) Micşorarea creanţelor 1. Cu valoarea facturilor întocmite (pct.2) 411 = 418 2. Diferenţele nefavorabile de curs valutar aferente creanţelor 665 = 418 3. Diferenţele nefavorabile de curs valutar aferente creanţelor în devize la închiderea exerciţiului 476 = 418 4. Reluarea diferenţelor favorabile de curs valutar, înregistrate la închiderea exerciţiului 477 = 418 Contul 413 „efecte de primit” Contul 413 „Efecte de primit” ţine evidenţa drepturilor de creanţă stabilită pe bază de efecte comerciale. Este un cont de activ. Se debitează cu sumele datorate de clienţi reprezentând valoarea efectelor comerciale acceptate. Se creditează cu valoarea efectelor comerciale primite de la clienţi şi cu sumele primite de la clienţi prin conturile curente. Soldul debitor al contului reprezintă valoarea efectelor comerciale de primit. Monografie: a) Creşterea creanţelor 1. Acceptarea unor efecte comerciale prezentate de clienţi la platã 413 = 411 2. Diferenţele favorabile de curs valutar la închiderea exerciţiului 413 = 477 3. Reluarea diferenţelor de curs valutar nefavorabile de la închiderea exerciţiului 413 = 476 b) Micşorarea creanţelor 1. Cu efectele comerciale primite de la clienţi, respectiv la avalizarea cambiilor şi biletelor de ordin. 5113 = 413 2. Reluarea diferenţelor favorabile de curs valutar 477 = 413 3. Diferenţele nefavorabile de curs valutar la lichidarea efectelor de primit în devize 665 = 413 4. Diferenţele nefavorabile de curs valutar la închiderea exerciţiului 476 = 413 5. Sumele încasate de la clienţi prin contul curent. 5121 = 413 Contul 4118 „ Clienţi incerţi ” Contul 4118 „Clienţi incerţi” ţine evidenţa clienţilor incerţi, rău platnici dubioşi sau aflaţi în litigiu. Este un cont de activ. Se debitează cu valoarea bunurilor livrate, prestaţiilor efectuate sau a lucrărilor executate clienţilor care se dovedesc rău platnici, dubioşi, incerţi sau în litigiu. Se creditează cu sumele încasate de la clienţi incerţi sau în litigiu sau cu sumele trecute pe pierderi cu prilejul scăderi din evidenţă a clienţilor incerţi sau în litigiu, inclusiv taxa pe valoare adăugată aferentă. Soldul debitor al contului reprezintă sumele datorate de clienţi incerţi sau în litigiu. Monografie: a) Creşterea creanţelor 1. Clienţi rãi platnici, dubioşi, etc. 4118 = 411 2. Reluarea diferenţelor de curs valutar la închiderea exerciţiului 4118 = 476 b) Micşorarea creanţelor 1. Diferenţele favorabile de curs valutar înregistrate la închiderea exerciţiului 477 = 4118 2. Diferenţelor nefavorabile de curs valutar aferente clienţilor incerţi 665 = 4118 3. Diferenţelor nefavorabile de curs valutar la închiderea exerciţiului 476 = 4118 4. Sumele încasate prin contul curent şi prin casã 5121 = 4118 5311 = 4118 5. Sumele trecute pe pierderi, inclusiv TVA aferentã % = 4118 654 4427 Contul 419 „ Clienţi – creditori” - cont de pasiv Contul 419 „ Clienţi – creditori” este un cont de pasiv care exprimă obligaţiile unităţilor patrimoniale faţa de clienţi lor pentru avansurile sau aconturile încasate de la aceştia. Aceştia se vor lichida apoi prin decontarea lor, pe seama facturări livrărilor sau prestaţiilor ulterioare, urmând a se încasa doar diferenţa între nivelul total al facturări şi avansul sau acontul deja primit. Se creditează cu sumele încasate de la clienţi reprezentând avansurile pentru livrări de bunuri, prestări de servicii sau executări de lucrări şi se debitează cu decontarea avansurilor încasate de la clienţi. Soldul contului este creditor şi reprezintă sumele datorate clienţilor. Monografie: a) Creşterea obligaţiilor ( datoriilor ) 1. Sumele încasate de la clienţi (avans) prin contul curent sau prin casã 5121 = 419 5311 419 2. Valoarea ambalajelor care circulã în sistem de restituire, facturate clienţilor 411 = 419 3. Diferenţele nefavorabile de curs valutar aferente avansului în devize de la clienţi, la închiderea exerciţiului 476 = 419 4. Reluarea diferenţelor de curs valutar la închiderea exerciţiului 477 = 419 b) Scăderea obligaţiilor ( datoriilor ) 1) Diferenţele favorabile de curs valutar, aferente avansurilor în devize de la clienţi 419 = 765 2) Diferenţele favorabile de curs valutar la închiderea exerciţiului 419 = 477 3) Valoarea ambalajelor care circulã în sistem de restituire, primire de la clienţi 419 = 411 4) Reluarea diferenţelor nefavorabile de curs valutar 419 = 476 5) Valoarea ambalajelor care circulã în sistem de restituire – nerestituite de clienţi. 419 = 708

LUCRARILE PRELIMINARE ELABORARII BILANTULUI CONTABIL.

Intocmirea balantei de verificare inainte de inventariere Inventarierea generala a patrimoniului Contabilitatea operatiunilor de regularizare Diferente rezultate la inventariere Amortizari Provizioanele pentru deprecieri Provizioane pentru riscuri si cheltuieli Delimitarea in timp a veniturilor si cheltuielilor Determinarea rezultatului exercitiului si repartizarea acestuia Verificarea si certificarea, aprobarea si publicarea bilantului contabil Intocmirea balantei de verificare inainte de inventariere. Pentru centralizarea si controlul exactitatii datelor inregistrate in conturi se intocmeste balanta de verificare inainte de inventarierea patrimoniului. Discutata din acest punct de vedere, balanta pregateste datele de referinta necesare compararii soldurilor din inventarul contabil si inventarul faptic. Balanta conturilor inainte de inventariere poate fi abordata ca un inventar contabil. Relatiile de control proprii balantei sunt cele dintre debitul si creditul conturilor, inregistrarea sintetica si analitica. Dintre acestea, cea care ofera informatii de control privind inregistrarea in conturi a tuturor documentelor justificative este aceea ca totalul rulajului debitor sau creditor din balanta trebuie ca fie egal cu totalul rulajului calculat in Registrul – jurnal. Situatia de referinta a inventarului faptic o reprezinta soldurile finale calculate in balanta. De aceea, balanta (si cea finala,dupa inventar) poate fi interpretata si ca un inventar contabil. Balanta conturilor poate fi discutata si prezentata si ca instrument de verificare a continutului soldurilor conturilor contabile - in sensul ca acestea sa reflecte operatii economice si financiare reale consemnate in documente justificative si inregistrate in concordanta cu normele metodologice de utilizare a conturilor. Din spectrul controlului documentelor de fond, o atentie deosebita se acorda conturilor: Clasa 4 : 401 „Furnizori”; 404 „Furnizori de imobilizari”; 408 „Furnizori-facturi nesosite”; 409 „Furnizori debitori”; 411 „Clienti”; 416 „Clienti incerti”; 418 „Clienti – facturi de intocmit”; 419 „Clienti-creditori”; 461 „Debitori diversi”; 462 „Creditori diversi”; 447 „Fonduri speciale- taxe si varzaminte asimilate”; 473 „Decontari din operatii in curs de clarificare”; Clasa 6 „Conturi de cheltuieli”; Clasa 7 „Conturi de venituri”. Inventarierea generala a patrimoniului. Inventarierea generala a patrimoniului reprezinta lucrarea preliminara prin care se stabileste situatia reala a patrimoniului. Determinatorul real se refera atat la constatarea maririi faptice a elementelor patrimoniale, cat si la evaluarea lor la nivelul valorii actuale a bunurilor patrimoniale. Nu se poate concepe un bilant, adica nu se pot determina patrimoniul, situatia financiara si rezultatele intreprinderii la un anumit moment si pe o anumita perioada de timp, fara sa se alcatuiasca in prealabil inventarul. Numai printr-un bilant alcatuit pe baze reale, intreprinzatorul se poate orienta si mentine intr-o economie insotita de variatia preturilor si puterii de cumparare a banului. Relatia proprie inventarului, prin care se determina situatia reala a patrimoniului la un moment dat, este de forma: Situatia neta a patrimoniului =Activul inventariat –datorii inventariate Constatarea existentei elementelor inventariate se face prin observarea directa (numarare, cantarire, masurare, cubare si calcule tehnice, dupa caz) pentru bunurile corporale (materiale), pe baza de registre sau documente (extrase de cont confirmate de terti ), pentru bunurile necorporale (nemateriale), creante si datorii. In ceea ce priveste evaluarea elementelor patrimoniale inventariate, aceasta se face la nivelul valorii actuale denumita valoare de inventar. Valoarea de inventar, ca expresie a valorii actuale, este estimata in functie de pretul pietei, utilitatea bunului pentru economia intreprinderii, starea si amplasarea bunurilor. De aceea, mai multe lucrari de specialitate, se apreciaza ca valoarea de inventar este egala cu valoarea de intrebuintare. Toate bunurile ce se inventariaza se inscriu in listele de inventariere. Asa cum se arata in Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii, pentru bunurile depreciate, inutilizabile, sau deteriorate, fara desfacere sau greu vandabile, comenzi in curs abandonate sau sistate, precum si pentru obligatiile si creantele incerte ori in litigiu se intocmesc, de regula, liste de inventariere separate. In aceste conditii listele de inventariere se diferentiaza astfel: a)Lista de inventariere cod 14 – 3 – 12, intocmita numai pentru stocurile de valori materiale constatate cu lipsuri si plusuri la inventar, precum si pentru toate categoriile de bunuri la care comisia de inventariere a constatat deprecieri. b)Lista de inventariere cod 14 – 3 – 12/b, varianta simplificata intocmita distinct in structura: valori materiale fara lipsuri si plusuri; valori materiale cu lipsuri si plusuri; valori materiale cu deprecieri. c)Lista de inventariere pentru gestiunile global-valorice, cod 14 – 3 – 12/c. d)Situatii analitice distincte pentru alte valori decat cele materiale care la inventariere nu s-au constatat deprecieri si deci nu se constituie provizioane. Dupa momentul in care se efectueaza inventarul se deosebesc urmatoarele ipostaze: Inventarieri periodice – care se efectueaza in cursul exercitiului financiar la anumite date si care au ca scop urmarirea integritatii elementelor patrimoniale date in raspunderea unor persoane; Inventarierea anuala - care este obligatorie de efectuat inainte de intocmirea lucrarilor de sinteza si raportare contabila. Este o lucrare complexa care necesita un volum mare de munca, ia neputandu-se efectua concomitent asupra tuturor gestiunilor si elementelor patrimoniale dintr-o unitate. Din aceasta cauza inventarierea stocurilor si imobilizarilor incepe inainte de sfarsitul anului calendaristic, urmand ca la inventarele intocmite la o anumita data sa se adauge intrarile si sa se scada iesirile care au avut loc in perioada cuprinsa intre data inventarierii si sfarsitul anului. Inventarierea anuala cuprinde: - constatarea si verificarea pe teren a cantitatilor de valori materiale si banesti; - stabilirea soldurilor din conturile bancare si de decontare precum si verificarea lor prin schimbul reciproc de extrase sau punctaje; - verificarea exactitatii celorlalte elemente patrimoniale de activ si pasiv care rezulta din contabilitate. Lucrarile de inventariere la unitatile economice se desfasoara in conformitate cu normele legale in vigoare1) si cuprind mai multe etape: pregatirea inventarierii; constatarea si descrierea elementelor patrimoniale supuse inventarierii; stabilirea si inregistrarea in contabilitate a diferentelor constatate. Din confruntarea datelor culese prin inventarele efectuate cu contabilitatea, operatie care are loc in a treia etapa a inventarierii, pot sa apara diferente care trebuie regularizate si inregistrate in contabilitate. Contabilitatea operatiunilor de regularizare Diferente rezultate la inventariere O data stabilite rezultatele inventarierii, plusurilor si minusurilor de inventar, se procedeaza la inregistrarea si decontarea lor gestinara. A efectua aceasta operatie inseamna a regulariza rezultatul inventarierii. In principiu, plusurile se inregistreaza ca intrari in patrimoniul intreprinderii, iar minusurile se imputa. Daca lipsurile constatate la inventariere nu sunt din vina cuiva se deconteaza, dupa caz, asupra cheltuielilor sau veniturilor intreprinderii. De asemenea, se pot admite compensari cantitative ale lipsurilor cu plusurile, in cazurile in care exista riscul de confuzie intre sorturile aceluiasi produs, fara a se diminua patrimoniul unitatii. Compensarea se admite, de regula, numai pentru aceeasi perioada de gestiune si la acelasi gestionar. Pentru bunurile materiale acceptate cu pierderi se acorda scazaminte, fara a depasi valoarea constata in minus. De asemenea, pentru aceste valori, in cazul compensarii lipsurilor cu plusurile stabilite la inventariere, scazamintele se calculeaza numai in situatia cand cantitatile lipsa sunt mai mari decat cantitatile in plus. Calculul se efectueaza in primul rand pentru valorile materiale la care s-au constatat lipsurile, iar daca mai raman diferente cantitative in minus cotele de scazaminte se pot aplica si pentru celelalte valori materiale admise in compensare, la care s-au constatat plusuri sau la care nu au rezultat diferente. Diferenta stabilita in minus in urma compensarii si aplicarii tuturor cotelor de scazaminte, reprezentand un prejudiciu pentru patrimoniu, se recupereaza de la persoanele vinovate in conformitate cu dispozitiile legale. In raport de natura structurilor de activ si de pasiv, inventariate, regularizarea diferentelor de inventar genereaza urmatoarele tipuri de inregistrari: a) Plusuri constatate la inventariere: plusuri de mijloace fixe, materii prime, materiale consumabile, produse finite, semifabricate; plusuri de marfuri la o unitate cu ridicata, la o unitate cu amanuntul; b) Lipsuri constatate la inventariere: lipsuri de mijloace fixe integral amortizate, partial amortizate; lipsuri de materii prime, materiale consumabile; lipsuri de obiecte de inventar aflate in exploatare, a caror uzura a fost trecuta 100% sau partial asupra costurilor; lipsuri de semifabricate si produse finite, evaluate la cost de productie; lipsuri de produse finite evaluate la pret standard; lipsuri de marfuri la o unitate cu ridicata, la o unitate de desfacere cu amanuntul. Calitatea inventarului ca metoda de evidenta si calcul se extinde si la determinarea unor indicatori economico-financiari sau asigurarea unor date primare de intrare in contabilitate. De exemplu, calculul costului productiei neterminate, determinarea scazamintelor si pierderilor pentru bunurile prevazute cu un asemenea regim, predarea-primirea de gestiuni, lichidarea si fuzionarea intreprinderilor etc. Rezultatele inventarierii se consemneaza in „Procesul verbal de inventariere”, in care se inscriu, in principal, perioada de gestiune inventariata; persoanele care au efectuat inventarierea; plusurile si minusurile constatate; compensarile efectuate; bunurile depreciate; creantele si datoriile incerte si in litigii; datoriile si lichiditatile in devize; constituirea si regularizarea provizioanelor; regularizarea amortizarilor, alte elemente specifice inventarierii. Amortizarile. In principiu, amortizarea activelor imobilizate se calculeaza si inregistreaza pe baza planului de amortizare sau a fiselor mijloacelor fixe. La inchiderea exercitiului financiar, cu ocazia inventarierii generale a patrimoniului, este normal ca valoarea de inventar sa fie egala cu valoarea ramasa de amortizat. Daca valoarea de inventar este mai mica decat cea ramasa de amortizat, diferenta se regularizeaza astfel: a) inregistrarea unei amortizari exceptionale, in cazul in care se constata o depreciere ireversibila (mijloacele fixe inutilizabile propuse pentru casare); b) constituirea unor provizioane pentru deprecierea mijloacelor fixe, in cazul cand se constata o depreciere reversibila sau relativa ca urmare a unor cauze cum sunt: aparitia unei deprecieri de care nu s-a tinut seama cu ocazia amortizarii; supraevaluarea mijloacelor fixe cu ocazia reevaluarii anterioare; lipsa de utilitate in momentul inventarierii (trecute in conservare, inutilizabile temporar); alte cauze care determina ca valoarea actuala sa fie mai mica decat valoarea ramasa de amortizat. Provizioanele pentru deprecieri Provizioanele pentru deprecieri vizeaza acele elemente de activ neamortizate a caror valoare de inventar, la data inchiderii exercitiului, este mai mica decat valoarea contabila de intrare. Aceste micsorari de valoare au un caracter reversibil, in consecinta sunt regularizate la inchiderea conturilor. In acest scop se procedeaza astfel: a) in situatia in care deprecierea calculata pe baza inventarului (valoarea contabila/valoarea de inventar) este superioara provizionului constituit (soldul creditor al conturilor de provizioane pentru deprecieri), se constituie un provizion suplimentar; b) in cazul in care deprecierea constatata, pe baza inventarului, este inferioara provizionului constituit se diminueaza provizionul inregistrat cu diferenta corespunzatoare. Provizioane pentru riscuri si cheltuieli Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli se constituie pentru finatarea acelor cheltuieli si pierderi a caror realizare sau plata este incerta ori pentru cheltuieli care devin exigibile in perioadele urmatoare. La inchiderea exercitiului, provizioanele pentru riscuri si cheltuieli se inregistreaza in debitul conturilor de cheltuieli si creditul conturilor de provizioane pentru riscuri si cheltuieli. De asemenea, se analizeaza provizioanele constituite la finele anului precedent si cele in cursul exercitiului, regularizandu-se astfel: a) Prin debitul conturilor de cheltuieli in cazul majorarii provizionului; b) Prin creditul conturilor de venituri cand provizionul trebuie diminuat sau anulat, respectiv acesta devine total sau partial fara obiect.

Cheltuieli si Venituri -Partea I

Cheltuielile constituie ansamblul elementelor de costuri suportate de inteprindere in cursul exercitiului. Cheltuielile sunt definite de cadrul conceptual al IASC ca diminuari de avantaje economice, in cursul unui exercitiu sub forma diminuarii activelor sau cresterii datoriilor si care au generat o scadere de capitaluri proprii alta decat distribuirile catre proprietarii de capital. Deci orice diminuare de capitaluri proprii alta decat reducerea de capitaluri social sau distribuirea de dividende constituie o cheltuiala. Se pot distinge: - cheltuieli propriu-zise care rezulta din activitatea curenta (cum sunt costul vanzarilor, cheltuielile de personal, etc. - pierderile si minusurile de valoare (rezultand din catastrofe naturale, din vanzarea activelor imobilizate, din variatia cursului imobiliar, etc) si care pot sa rezulte sau nu din activitati curente ale intreprinderii. Veniturile cuprind valoarea tuturor actelor de imbogatire a intreprinderii legate sau nu de activitatea sa normala si curenta. Partea preponderenta a veniturilor o reprezinta cifra de afaceri realizata de intreprindere in cursul exercitiului. Veniturile sunt cresteri de avantaje economice in cursul perioadei de gestiune (exercitiul financiar) sub forma de cresteri de active sau de diminuari de datorii care au ca rezultat cresterea capitalurilor proprii, sub alte forme decat noile aporturi de capital. Astfel spus un venit este orice crestere de capitaluri proprii sub alte forme decat noile capitaluri. Astfel spus, un venit este orice crestere de capitaluri proprii, alta decat cresterea capitalului. In aceasta definitie se cuprind veniturile care provin din activitatea curenta a intreprinderii sau venituri propriuzise (vanzari, onorarii, comisioane, dobanzi, etc) cat si alte venituri si plusuri de valori sau castiguri (plusurile de valoare din reevaluarea activelor, profiturile din cedarea imobilizarilor, etc) Contul de profit si pierdere sintetizeaza fluxurile economice, respectiv veniturile si cheltuielile perioadei de gestiune.