Cine plăteşte, de fapt, toate impozitele percepute de administraţie?
Bineînţeles, nu indivizii sau firmele care cedează statului veniturile fiscale sunt cei care plătesc cu adevărat impozitele. Firmele pot transpune sarcina plăţii impozitelor „înainte”, adică asupra clienţilor lor, prin creşterea preţurilor proporţional cu valoarea impozitului care trebuie plătit. Ori, dimpotrivă, pot să „paseze” această sarcină „înapoi” asupra furnizorilor care vor obţine salarii, rente şi alte preţuri ale factorilor de producţie mult mai mici decît în situaţia în care n-ar fi existat impozit.
Este necesara examinărea incidenţei impozitelor, adică a modului în care se repartizează sarcina fiscală şi a efectelor acesteia asupra muncii depuse, a economisirii, a preţului mărfurilor, a preţului factorilor de producţie, a alocării resurselor şi a structurii producţiei şi consumului.
Repartizarea şi transpunerea impozitelor este o problemă de natură economică, socială, dar şi politică. Analiza profundă a acestor procese face posibilă identificarea entitatilor economici care efectiv vor suporta toată greutatea poverii fiscale. Problema respectivă este generată de necorespunderea subiectului impozabil cu destinatarul impozitului.
Incidenţa impozitului este analizată în cadrul:
Echilibrului parţial, pe o piaţă concurenţială în echilibru înainte de introducerea impozitului. În acest fel se evidenţiază incidenţa impozitului asupra:
Preţurilor nominale;
Cantităţilor oferite sau cerute.
Echilibrului general – ţinînd cont de interacţiunile dintre produse, sectoare şi factori de producţie, punînd în evidenţă incidenţa impozitului asupra preţurilor relative.
Analiza incidenţei fiscale arată:
1. cum se difuzează povara impozitului, prin sistemul preţurilor, în întreaga economie;
2. cine suportă în final această povară.
Repartizarea poverii fiscale între ofertanţi şi cumpărători depinde, în principal, de:
elasticitatea în raport cu preţul a ofertei şi a cererii;
tipul de concurenţa de piaţă respectivă.
Analiza separată a efectelor aşezării(asieta) taxelor indirecte sau a subvenţiilor asupra preţurilor implică şi descifrarea influenţei lor asupra distribuţiei acestor efecte între producător şi beneficiar şi coordonarea lor de către stat, ca instituitor şi diriguitor al acestora.
TVA a înlocuit impozitele tradiţionale în quasitotalitatea ţărilor deoarece este considerată “neutră”, comparativ cu impozitele pe cifra de afaceri. În special, ea nu incită la integrarea verticală a întreprinderilor, ceea ce are un efect deosebit în planul promovării concurenţei economice.
Între modelul pur al TVA şi impozitul reglementat sub acest nume intervin diferenţe privind în special:
• cota TVA – în realitate, în special în spaţiul European există trei tipuri de cote: ”normală”, “redusă” şi “cota zero”. Cota zero priveşte bunurile şi serviciile exportate în afara teritoriului naţional, în baza principiului destinaţiei – bunul care este exportat se impozitează în ţara care se consumă;
• excepţiile de la tendinţa manifestată de-a lungul anilor de a generaliza TVA pentru toate bunurile şi serviciile. Astfel de excepţii privesc anumite operaţiuni (financiare ş.a.), anumite categorii de persoane juridice (administraţii publice, sau agenţi economici care nu depăşesc un anumit prag al cifrei de afaceri,etc).
Din reglementarea concretă a TVA, în funcţie de elasticitatea ofertei şi a cererii se poate ajunge ca o parte din povara TVA să nu fie repercutată asupra consumatorilor.
În ceea ce priveşte aprecierea incidenţei TVA, aceasta se reduce la analiza:
1. TVA este asimilabilă unui impozit unic asupra unui bun perceput în stadiul vînzării cu amănuntul atunci cînd ne interesează efectele unei modificări a cotei aplicate în cazul unui bun;
2. Incidenţa unui impozit în cadrul echilibrului general, cînd ne interesează efectele modificării simultane a coteii TVA pentru toate bunurile şi serviciile.
duminică, 28 iunie 2009
TVA
Cine plăteşte, de fapt, toate impozitele percepute de administraţie?
Bineînţeles, nu indivizii sau firmele care cedează statului veniturile fiscale sunt cei care plătesc cu adevărat impozitele. Firmele pot transpune sarcina plăţii impozitelor „înainte”, adică asupra clienţilor lor, prin creşterea preţurilor proporţional cu valoarea impozitului care trebuie plătit. Ori, dimpotrivă, pot să „paseze” această sarcină „înapoi” asupra furnizorilor care vor obţine salarii, rente şi alte preţuri ale factorilor de producţie mult mai mici decît în situaţia în care n-ar fi existat impozit.
Este necesara examinărea incidenţei impozitelor, adică a modului în care se repartizează sarcina fiscală şi a efectelor acesteia asupra muncii depuse, a economisirii, a preţului mărfurilor, a preţului factorilor de producţie, a alocării resurselor şi a structurii producţiei şi consumului.
Repartizarea şi transpunerea impozitelor este o problemă de natură economică, socială, dar şi politică. Analiza profundă a acestor procese face posibilă identificarea entitatilor economici care efectiv vor suporta toată greutatea poverii fiscale. Problema respectivă este generată de necorespunderea subiectului impozabil cu destinatarul impozitului.
Incidenţa impozitului este analizată în cadrul:
Echilibrului parţial, pe o piaţă concurenţială în echilibru înainte de introducerea impozitului. În acest fel se evidenţiază incidenţa impozitului asupra:
Preţurilor nominale;
Cantităţilor oferite sau cerute.
Echilibrului general – ţinînd cont de interacţiunile dintre produse, sectoare şi factori de producţie, punînd în evidenţă incidenţa impozitului asupra preţurilor relative.
Analiza incidenţei fiscale arată:
1. cum se difuzează povara impozitului, prin sistemul preţurilor, în întreaga economie;
2. cine suportă în final această povară.
Repartizarea poverii fiscale între ofertanţi şi cumpărători depinde, în principal, de:
elasticitatea în raport cu preţul a ofertei şi a cererii;
tipul de concurenţa de piaţă respectivă.
Analiza separată a efectelor aşezării(asieta) taxelor indirecte sau a subvenţiilor asupra preţurilor implică şi descifrarea influenţei lor asupra distribuţiei acestor efecte între producător şi beneficiar şi coordonarea lor de către stat, ca instituitor şi diriguitor al acestora.
TVA a înlocuit impozitele tradiţionale în quasitotalitatea ţărilor deoarece este considerată “neutră”, comparativ cu impozitele pe cifra de afaceri. În special, ea nu incită la integrarea verticală a întreprinderilor, ceea ce are un efect deosebit în planul promovării concurenţei economice.
Între modelul pur al TVA şi impozitul reglementat sub acest nume intervin diferenţe privind în special:
• cota TVA – în realitate, în special în spaţiul European există trei tipuri de cote: ”normală”, “redusă” şi “cota zero”. Cota zero priveşte bunurile şi serviciile exportate în afara teritoriului naţional, în baza principiului destinaţiei – bunul care este exportat se impozitează în ţara care se consumă;
• excepţiile de la tendinţa manifestată de-a lungul anilor de a generaliza TVA pentru toate bunurile şi serviciile. Astfel de excepţii privesc anumite operaţiuni (financiare ş.a.), anumite categorii de persoane juridice (administraţii publice, sau agenţi economici care nu depăşesc un anumit prag al cifrei de afaceri,etc).
Din reglementarea concretă a TVA, în funcţie de elasticitatea ofertei şi a cererii se poate ajunge ca o parte din povara TVA să nu fie repercutată asupra consumatorilor.
În ceea ce priveşte aprecierea incidenţei TVA, aceasta se reduce la analiza:
1. TVA este asimilabilă unui impozit unic asupra unui bun perceput în stadiul vînzării cu amănuntul atunci cînd ne interesează efectele unei modificări a cotei aplicate în cazul unui bun;
2. Incidenţa unui impozit în cadrul echilibrului general, cînd ne interesează efectele modificării simultane a coteii TVA pentru toate bunurile şi serviciile.
