LUCRARILE PRELIMINARE ELABORARII BILANTULUI CONTABIL.

Intocmirea balantei de verificare inainte de inventariere Inventarierea generala a patrimoniului Contabilitatea operatiunilor de regularizare Diferente rezultate la inventariere Amortizari Provizioanele pentru deprecieri Provizioane pentru riscuri si cheltuieli Delimitarea in timp a veniturilor si cheltuielilor Determinarea rezultatului exercitiului si repartizarea acestuia Verificarea si certificarea, aprobarea si publicarea bilantului contabil Intocmirea balantei de verificare inainte de inventariere. Pentru centralizarea si controlul exactitatii datelor inregistrate in conturi se intocmeste balanta de verificare inainte de inventarierea patrimoniului. Discutata din acest punct de vedere, balanta pregateste datele de referinta necesare compararii soldurilor din inventarul contabil si inventarul faptic. Balanta conturilor inainte de inventariere poate fi abordata ca un inventar contabil. Relatiile de control proprii balantei sunt cele dintre debitul si creditul conturilor, inregistrarea sintetica si analitica. Dintre acestea, cea care ofera informatii de control privind inregistrarea in conturi a tuturor documentelor justificative este aceea ca totalul rulajului debitor sau creditor din balanta trebuie ca fie egal cu totalul rulajului calculat in Registrul – jurnal. Situatia de referinta a inventarului faptic o reprezinta soldurile finale calculate in balanta. De aceea, balanta (si cea finala,dupa inventar) poate fi interpretata si ca un inventar contabil. Balanta conturilor poate fi discutata si prezentata si ca instrument de verificare a continutului soldurilor conturilor contabile - in sensul ca acestea sa reflecte operatii economice si financiare reale consemnate in documente justificative si inregistrate in concordanta cu normele metodologice de utilizare a conturilor. Din spectrul controlului documentelor de fond, o atentie deosebita se acorda conturilor: Clasa 4 : 401 „Furnizori”; 404 „Furnizori de imobilizari”; 408 „Furnizori-facturi nesosite”; 409 „Furnizori debitori”; 411 „Clienti”; 416 „Clienti incerti”; 418 „Clienti – facturi de intocmit”; 419 „Clienti-creditori”; 461 „Debitori diversi”; 462 „Creditori diversi”; 447 „Fonduri speciale- taxe si varzaminte asimilate”; 473 „Decontari din operatii in curs de clarificare”; Clasa 6 „Conturi de cheltuieli”; Clasa 7 „Conturi de venituri”. Inventarierea generala a patrimoniului. Inventarierea generala a patrimoniului reprezinta lucrarea preliminara prin care se stabileste situatia reala a patrimoniului. Determinatorul real se refera atat la constatarea maririi faptice a elementelor patrimoniale, cat si la evaluarea lor la nivelul valorii actuale a bunurilor patrimoniale. Nu se poate concepe un bilant, adica nu se pot determina patrimoniul, situatia financiara si rezultatele intreprinderii la un anumit moment si pe o anumita perioada de timp, fara sa se alcatuiasca in prealabil inventarul. Numai printr-un bilant alcatuit pe baze reale, intreprinzatorul se poate orienta si mentine intr-o economie insotita de variatia preturilor si puterii de cumparare a banului. Relatia proprie inventarului, prin care se determina situatia reala a patrimoniului la un moment dat, este de forma: Situatia neta a patrimoniului =Activul inventariat –datorii inventariate Constatarea existentei elementelor inventariate se face prin observarea directa (numarare, cantarire, masurare, cubare si calcule tehnice, dupa caz) pentru bunurile corporale (materiale), pe baza de registre sau documente (extrase de cont confirmate de terti ), pentru bunurile necorporale (nemateriale), creante si datorii. In ceea ce priveste evaluarea elementelor patrimoniale inventariate, aceasta se face la nivelul valorii actuale denumita valoare de inventar. Valoarea de inventar, ca expresie a valorii actuale, este estimata in functie de pretul pietei, utilitatea bunului pentru economia intreprinderii, starea si amplasarea bunurilor. De aceea, mai multe lucrari de specialitate, se apreciaza ca valoarea de inventar este egala cu valoarea de intrebuintare. Toate bunurile ce se inventariaza se inscriu in listele de inventariere. Asa cum se arata in Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii, pentru bunurile depreciate, inutilizabile, sau deteriorate, fara desfacere sau greu vandabile, comenzi in curs abandonate sau sistate, precum si pentru obligatiile si creantele incerte ori in litigiu se intocmesc, de regula, liste de inventariere separate. In aceste conditii listele de inventariere se diferentiaza astfel: a)Lista de inventariere cod 14 – 3 – 12, intocmita numai pentru stocurile de valori materiale constatate cu lipsuri si plusuri la inventar, precum si pentru toate categoriile de bunuri la care comisia de inventariere a constatat deprecieri. b)Lista de inventariere cod 14 – 3 – 12/b, varianta simplificata intocmita distinct in structura: valori materiale fara lipsuri si plusuri; valori materiale cu lipsuri si plusuri; valori materiale cu deprecieri. c)Lista de inventariere pentru gestiunile global-valorice, cod 14 – 3 – 12/c. d)Situatii analitice distincte pentru alte valori decat cele materiale care la inventariere nu s-au constatat deprecieri si deci nu se constituie provizioane. Dupa momentul in care se efectueaza inventarul se deosebesc urmatoarele ipostaze: Inventarieri periodice – care se efectueaza in cursul exercitiului financiar la anumite date si care au ca scop urmarirea integritatii elementelor patrimoniale date in raspunderea unor persoane; Inventarierea anuala - care este obligatorie de efectuat inainte de intocmirea lucrarilor de sinteza si raportare contabila. Este o lucrare complexa care necesita un volum mare de munca, ia neputandu-se efectua concomitent asupra tuturor gestiunilor si elementelor patrimoniale dintr-o unitate. Din aceasta cauza inventarierea stocurilor si imobilizarilor incepe inainte de sfarsitul anului calendaristic, urmand ca la inventarele intocmite la o anumita data sa se adauge intrarile si sa se scada iesirile care au avut loc in perioada cuprinsa intre data inventarierii si sfarsitul anului. Inventarierea anuala cuprinde: - constatarea si verificarea pe teren a cantitatilor de valori materiale si banesti; - stabilirea soldurilor din conturile bancare si de decontare precum si verificarea lor prin schimbul reciproc de extrase sau punctaje; - verificarea exactitatii celorlalte elemente patrimoniale de activ si pasiv care rezulta din contabilitate. Lucrarile de inventariere la unitatile economice se desfasoara in conformitate cu normele legale in vigoare1) si cuprind mai multe etape: pregatirea inventarierii; constatarea si descrierea elementelor patrimoniale supuse inventarierii; stabilirea si inregistrarea in contabilitate a diferentelor constatate. Din confruntarea datelor culese prin inventarele efectuate cu contabilitatea, operatie care are loc in a treia etapa a inventarierii, pot sa apara diferente care trebuie regularizate si inregistrate in contabilitate. Contabilitatea operatiunilor de regularizare Diferente rezultate la inventariere O data stabilite rezultatele inventarierii, plusurilor si minusurilor de inventar, se procedeaza la inregistrarea si decontarea lor gestinara. A efectua aceasta operatie inseamna a regulariza rezultatul inventarierii. In principiu, plusurile se inregistreaza ca intrari in patrimoniul intreprinderii, iar minusurile se imputa. Daca lipsurile constatate la inventariere nu sunt din vina cuiva se deconteaza, dupa caz, asupra cheltuielilor sau veniturilor intreprinderii. De asemenea, se pot admite compensari cantitative ale lipsurilor cu plusurile, in cazurile in care exista riscul de confuzie intre sorturile aceluiasi produs, fara a se diminua patrimoniul unitatii. Compensarea se admite, de regula, numai pentru aceeasi perioada de gestiune si la acelasi gestionar. Pentru bunurile materiale acceptate cu pierderi se acorda scazaminte, fara a depasi valoarea constata in minus. De asemenea, pentru aceste valori, in cazul compensarii lipsurilor cu plusurile stabilite la inventariere, scazamintele se calculeaza numai in situatia cand cantitatile lipsa sunt mai mari decat cantitatile in plus. Calculul se efectueaza in primul rand pentru valorile materiale la care s-au constatat lipsurile, iar daca mai raman diferente cantitative in minus cotele de scazaminte se pot aplica si pentru celelalte valori materiale admise in compensare, la care s-au constatat plusuri sau la care nu au rezultat diferente. Diferenta stabilita in minus in urma compensarii si aplicarii tuturor cotelor de scazaminte, reprezentand un prejudiciu pentru patrimoniu, se recupereaza de la persoanele vinovate in conformitate cu dispozitiile legale. In raport de natura structurilor de activ si de pasiv, inventariate, regularizarea diferentelor de inventar genereaza urmatoarele tipuri de inregistrari: a) Plusuri constatate la inventariere: plusuri de mijloace fixe, materii prime, materiale consumabile, produse finite, semifabricate; plusuri de marfuri la o unitate cu ridicata, la o unitate cu amanuntul; b) Lipsuri constatate la inventariere: lipsuri de mijloace fixe integral amortizate, partial amortizate; lipsuri de materii prime, materiale consumabile; lipsuri de obiecte de inventar aflate in exploatare, a caror uzura a fost trecuta 100% sau partial asupra costurilor; lipsuri de semifabricate si produse finite, evaluate la cost de productie; lipsuri de produse finite evaluate la pret standard; lipsuri de marfuri la o unitate cu ridicata, la o unitate de desfacere cu amanuntul. Calitatea inventarului ca metoda de evidenta si calcul se extinde si la determinarea unor indicatori economico-financiari sau asigurarea unor date primare de intrare in contabilitate. De exemplu, calculul costului productiei neterminate, determinarea scazamintelor si pierderilor pentru bunurile prevazute cu un asemenea regim, predarea-primirea de gestiuni, lichidarea si fuzionarea intreprinderilor etc. Rezultatele inventarierii se consemneaza in „Procesul verbal de inventariere”, in care se inscriu, in principal, perioada de gestiune inventariata; persoanele care au efectuat inventarierea; plusurile si minusurile constatate; compensarile efectuate; bunurile depreciate; creantele si datoriile incerte si in litigii; datoriile si lichiditatile in devize; constituirea si regularizarea provizioanelor; regularizarea amortizarilor, alte elemente specifice inventarierii. Amortizarile. In principiu, amortizarea activelor imobilizate se calculeaza si inregistreaza pe baza planului de amortizare sau a fiselor mijloacelor fixe. La inchiderea exercitiului financiar, cu ocazia inventarierii generale a patrimoniului, este normal ca valoarea de inventar sa fie egala cu valoarea ramasa de amortizat. Daca valoarea de inventar este mai mica decat cea ramasa de amortizat, diferenta se regularizeaza astfel: a) inregistrarea unei amortizari exceptionale, in cazul in care se constata o depreciere ireversibila (mijloacele fixe inutilizabile propuse pentru casare); b) constituirea unor provizioane pentru deprecierea mijloacelor fixe, in cazul cand se constata o depreciere reversibila sau relativa ca urmare a unor cauze cum sunt: aparitia unei deprecieri de care nu s-a tinut seama cu ocazia amortizarii; supraevaluarea mijloacelor fixe cu ocazia reevaluarii anterioare; lipsa de utilitate in momentul inventarierii (trecute in conservare, inutilizabile temporar); alte cauze care determina ca valoarea actuala sa fie mai mica decat valoarea ramasa de amortizat. Provizioanele pentru deprecieri Provizioanele pentru deprecieri vizeaza acele elemente de activ neamortizate a caror valoare de inventar, la data inchiderii exercitiului, este mai mica decat valoarea contabila de intrare. Aceste micsorari de valoare au un caracter reversibil, in consecinta sunt regularizate la inchiderea conturilor. In acest scop se procedeaza astfel: a) in situatia in care deprecierea calculata pe baza inventarului (valoarea contabila/valoarea de inventar) este superioara provizionului constituit (soldul creditor al conturilor de provizioane pentru deprecieri), se constituie un provizion suplimentar; b) in cazul in care deprecierea constatata, pe baza inventarului, este inferioara provizionului constituit se diminueaza provizionul inregistrat cu diferenta corespunzatoare. Provizioane pentru riscuri si cheltuieli Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli se constituie pentru finatarea acelor cheltuieli si pierderi a caror realizare sau plata este incerta ori pentru cheltuieli care devin exigibile in perioadele urmatoare. La inchiderea exercitiului, provizioanele pentru riscuri si cheltuieli se inregistreaza in debitul conturilor de cheltuieli si creditul conturilor de provizioane pentru riscuri si cheltuieli. De asemenea, se analizeaza provizioanele constituite la finele anului precedent si cele in cursul exercitiului, regularizandu-se astfel: a) Prin debitul conturilor de cheltuieli in cazul majorarii provizionului; b) Prin creditul conturilor de venituri cand provizionul trebuie diminuat sau anulat, respectiv acesta devine total sau partial fara obiect.