sâmbătă, 12 decembrie 2009

Declaratia 101

De anul viitor, firmele trebuie sa ia avizul unui consultant fiscal pentru declaratiile anuale pe profit, chiar daca acestea au fost intocmite sau verificate, in prealabil, de un expert contabil sau de contabilul cu studii superioare (economist) angajat al firmei conform fisei postului. Din 2010, potrivit modifi­ca­rilor aduse Codului de pro­cedura fiscala prin Le­gea nr. 52 din 2009,publicata in Monitorul Oficial 224 din 7 aprilie 2009 prin care se aproba Ordonanta Guvernului nr 47 din 28 august 2007 referitoare la reglementarea unor masuri financiar-fiscale. Codul de procedura fiscala prevede sanctiuni pentru companiile care nu depun declaratiile, nu insa si pentru lipsa certificarii. Dar este posibil ca, la depunere, organele fiscale sa respinga formularele fara avize. Pe de alta parte, reprezentantii Fiscului spun ca, in acest moment, sunt necesare clarificari si proceduri de lucru referitoare la certificarea declaratiilor fiscale, precum si la raspunderea consultantului fata de informatiie contabile pe care le preia atunci cand recalculeaza obligatiile fiscale. O dată cu raportarea privind anul fiscal 2009, plătitorii de impozit pe profit au de acum la dispoziţie un nou model de Declaraţie 101, cu termen de depunere pînă la 25 aprilie 2010. În Monitorul Oficial, Partea I, nr. 757 din 5 noiembrie 2009 a fost publicat Ordinul ANAF nr.1607/2009 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, conform căruia declaraţia privind impozitul pe profit se completează şi se depune anual de către plătitorii de impozit pe profit pînă la data de 25 aprilie inclusiv, a anului următor. Potrivit actului legislativ, contribuabilii (alţii decît societăţile comerciale bancare, persoane juridice române şi sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine) care definitivează pînă la data de 25 februarie închiderea exerciţiului financiar anterior, organizaţiile nonprofit, precum şi contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor şi a plantelor tehnice, din pomicultură şi viticultură au obligaţia să completeze şi să depună declaraţia privind impozitul pe profit pînă la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.