Creşterea capitalului prin conversia unor datorii faţă de furnizori

Creşterea capitalului prin conversia unor datorii în acţiuni Creşterea capitalului prin transformarea unor datorii în aporturi de capital poate avea loc atât în cazul unor societăţi comerciale cu o situaţie economico-financiară bună, cât şi în cazul celor cu o situaţie precară, cu probleme de trezorerie şi care nu îşi pot rambursa datoriile, creditorii devenind astfel de acţionari. În activitatea practică pot exista unele situaţii când datoriile au fost contractate în această perspectivă de conversie. În literatura contabilă de specialitate, aceste cazuri sunt prezente sub denumirea de conversie de creanţe, pentru SC debitoare realizându-se conversia unor datorii în capital propriu. Cele mai des întâlnite cazuri de conversie a datoriilor în capital sunt cele care privesc împrumuturile pe bază de obligaţiuni, dividendele de plată, alte împrumuturi, datorii către salariaţi din salarii şi premii. Băncile comerciale, în baza unor convenţii încheiate, pot accepta conversia drepturilor de creanţă deţinute (credite)asupra unor societăţi aflate sub supraveghere economico-financiară, în aporturi de capital. În cazul împrumuturilor pe termen lung din emisiuni de obligaţiuni convertibile, se poate prevede încă de la lansarea acestora posibilitatea preschimbării obligaţiunilor în acţiuni propriii, la o anumită dată, într-un anumit interval de timp şi în anumite condiţii bine determinate. Conversia va atrage reducerea datoriei şi creşterea capitalului social. Exemple a) Creşterea capitalului prin conversia unor datorii faţă de furnizori Societatea comercială „B” emite 2.000 de noi acţiuni, valoarea nominală 1,2 lei, valoarea de emisie 1,4 lei, acţiuni care se subscriu de către furnizorul B în compensaţie cu dreptul său de creanţă asupra societăţii A. 1. Se înregistrează subscrierea noilor acţiuni + prima de emisiune (1,4 – 1,2) x 2.000 = 400 456 „Decontări cu asociaţii privind capitalul” = % 2.800 1011 „Capitalul subscris nevărsat 2.400 1041 „Prime de emisiune”400 2. Se înregistrează reducerea datoriei faţă de furnizor prin compensaţie cu acţiunile subscrise. 401 „Furnizori” = 456 „Decontări cu asociaţii privind capitalul”2.800 3. Se înregistrează regularizarea capitalului 1011 „Capitalul subscris nevărsat” = 1012 „Capital subscris vărsat”2.400 b) Creşterea capitalului prin conversia unor credite pe termen lung O societate datorează unei bănci care i-a acordat anterior credite bancare pe termen lung, în valoare de 600 lei şi dobânzile aferente de 100 lei. Banca acceptă conversia creanţelor în aporturi de capital, în baza convenţiei încheiate între părţi. Se emit 1000 de acţiuni noi la o valoare de emisie de 0,7 lei, valoarea nominală fiind de 0,6 lei/bucată. 1. Se înregistrează subscrierea noilor acţiuni emise: 456 „Decontări cu asociaţii privind capitalul”=% 700 1011 „Capitalul subscris nevărsat” 600 1041 „Prime de emisiune”100 (0,7 – 0,6) x 1000 = 100 2. Se înregistrează conversia datoriilor bancare contra aporturilor de capital de subscris 456 „Decontări cu asociaţii privind capitalul”=% 700 1622 „Credite bancare pe termen lung nerambursabile la scadenţă”600 1682 „Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen lung”100 3. Se înregistrează regularizarea capitalului: 1011 „Capitalul subscris nevărsat”=1012 „Capital subscris vărsat” 600 c) Creşterea capitalului social prin conversia obligaţiunilor emise în acţiuni O SC la o a treia scadenţă anuală decide conversia a 1000 de obligaţiuni cu o valoare nominală de 1lei contra a 4.000 de acţiuni noi, fiecare obligaţiune dând dreptul la 4 acţiuni cu o valoare nominală de 0,2 lei. Reducerea împrumutului: 1.000 obligaţiuni x 1 lei/buc = 1.000 lei Creşterea capitalului cu 4 x 1.000 = 4.000 acţiuni noi Valoarea nominală a acţiunilor = 4.000 buc. x 0,2 lei = 800 lei Prima de conversie a obligaţiunilor în acţiuni este de 200 lei (1.000 - 800) 1. Se înregistrează reducerea împrumutului din emisiunea de obligaţiuni şi creşterea capitalului, evidenţiindu-se şi prima de conversie a obligaţiunilor în acţiuni: 161 „Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni”= % 1000 1012 „Capital subscris vărsat”800 1044 „Prime de conversie a obligaţiunilor în acţiuni”200 d) Creşterea capitalului social prin conversia dividendelor în acţiuni: Totalul dividendelor datorate acţionarilor pe baza bilanţului contabil aprobat de AGA este de 6.000 lei, impozit 10% = 60 lei, reprezentând o sumă disponibilă de 5.400 lei. Capitalul este divizat în 10.000 titluri, valoarea nominală 1,6 lei, valoarea de emisie 2 lei/bucată, acţionarii convenind plata dividendului în acţiuni. Nr. de acţiuni emise = = 2.700acţiuni Capitalul social = 2.700 x 1,6 = 4.320lei Prima de emisiune = 5.400 – 4.320 = 1.080lei 1. Se înregistrează subscrierea acţiunilor noi emise: 456 „Decontări cu asociaţii privind capitalul” =% 5.400 1012 „Capitalul subscris vărsat”4.320 1041 „Prime de emisiune”1.080 2. Se înregistrează eliberarea acţiunilor în schimbul dividendelor datorate: 457 „Dividende de plată”= 456 „Decontări cu asociaţii privind capitalul”5.400

Armonizarea contabila pe plan mondial.

Pe plan mondial în materie de armonizare contabilă, sunt deosebit de active următoarele organizaţii profesionale internaţionale şi anume: 1. Comitetul pentru Standarde Intenţionale de Contabilitate (International Accounting Standards Committee – IASC) (care devine în urma unei reforme organizatorice şi de strategie contabilă, Consiliul IASB) creat în anul 1973, care regrupează în total 143 de organizaţii profesionale contabile din 104 de ţări având ca obiectiv elaborarea şi publicarea standardelor contabile internaţionale cu privire la prezentarea situaţiilor financiare anuale, precum şi asigurarea acceptării şi aplicării lor la scară mondială. Deşi aceste standarde nu au caracter obligatoriu, ele exercită o puternică influenţă asupra practicilor şi reglementărilor contabile naţionale. Standardele elaborate de IASB poartă numele de „standarde internaţionale de raportare financiară” (International Financial Reporting Standards - IFRS), elaborând până în 2005, cinci IFRS. 2. Federaţia Internaţională a Contabililor (International Federation of Accountants - IFAC) creată în 1977, care au preocupări în special legate de standardele internaţionale de audit, etică profesională şi formarea profesiei contabile. 3. Organismul american de normalizare contabilă FASB (Financial Accounting Standards Board)(Consiliul de Standarde ale Contabilităţii financiare), organism care a influenţat puternic cele 2 organizaţii profesionale, IASC şi IFAC. Referenţialul american, este cunoscut în mod obişnuit sub sintagma „Principiile contabile general acceptate americane “ (United States Generally Accepted Accounting Principles – US - GAAP). FASB este primul organism normalizator care a elaborat, în mod explicit, un cadru conceptual contabil, acest cadru fiind structurat, astăzi în 7 enunţuri (Statements of Financial Accounting Concept - SFAC) al căror obiectiv este de a defini fundamentele care au stat şi vor sta la baza standardelor contabile ( Feleagă, N., Malciu, L., - Provocările contabilităţii internaţionale la cumpăna dintre milenii, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pag. 15.)

Armonizarea contabilă pe plan regional

Armonizarea contabilă exprimă procesul de corelare si standardizare a componentelor cadrului conceptual al contabilităţii. Normalizarea reprezintă procesul de aplicare deliberată a normelor de contabilitate pentru soluţionarea corectă a problemelor privind producţia şi utilizarea informaţiei contabile. Norma contabilă este o regulă precisă de evaluare, înregistrare, clasificare şi prezentare a informaţiei contabile, elaborată în vederea rezolvării unei probleme repetitive, rezultată dintr-o alegere raţională, colectivă, în cadrul unui organism de reglementare contabilă profesional şi/sau public. Pe plan regional şi chiar mondial coexistă mai multe culturi contabile, două dintre ele fiind deosebit de marcante şi influente şi anume: 1. cultura contabilă şi sistemul de contabilitate vest-european, denumit şi continental, promovată de Franţa şi Germania; 2.cultura contabilă şi sistemul contabil anglo-saxon, dezvoltată de Anglia şi SUA Pe plan regional s-a constituit mai multe organisme internaţionale guvernamentale şi neguvernamentale al căror scop este contribuţia activă la armonizarea contabilităţii. Aceste organisme sunt: 1. Grupul ţărilor occidentale cele mai industrializate (dezvoltate) (OCDE – Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică) care a publicat în 1976 un document cu „principiile directoare adecvate întreprinderilor multinaţionale cu titlul de recomandări care vizează în special o mai bună informare a publicului asupra structurii activităţilor şi politicilor acestor întreprinderi”; 2. Grupul interguvernamental de experţi ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite) constituit în 1982, al cărui obiectiv principal este vegherea asupra intereselor ţărilor în curs de dezvoltare, membre ONU; 3. Grupul ţărilor Pieţei Comune a Comunităţii Economice Europene (CEE) care a elaborat şi difuzat ţărilor membre încă din 1968 un Cadru Contabil general şi a adoptat mai multe directive importante, cum ar fi: - Directiva a IV-a care vizează structura, conţinutul şi prezentarea situaţiilor financiare anuale (bilanţ, contul de profit şi pierdere, notele explicative); - Directiva a VII-a cu privire la elaborarea, publicarea şi controlul conturilor consolidate; - Directiva a VIII-a care se referă la drepturile şi obligaţiile persoanelor însărcinate cu controlul şi certificarea documentelor contabile.