Contabilitatea-algebra a dreptului fiscal

Nu există o definiţie exhaustivă şi universală a prudenţei contabile. Noţiunea de prudenţă fiind asociată riscului, s-a considerat că o mai bună înţelegere a acesteia va fi posibilă prin definirea şi analizarea riscului.Nu este o sarcină uşoară deoarece, riscul este conştientizat şi asumat în mod diferit de la o persoană la alta, de la o întreprindere la alta. Evaluarea activelor se face pe baza principiului costului istoric. Şi totuşi, aplicarea principiului prudenţei cere ca realitatea economică să fie corect reflectată în conturi şi să fie luate în considerare deprecierile, indiferent că exerciţiul se soldează cu un profit sau cu o pierdere. Activele ar putea fi evaluate la valoarea care le este atribuită la data închiderii bilanţului dacă aceasta este inferioară costului istoric insa consideraţiile de ordin fiscal joacă insa un rol important în aplicarea regulilor de evaluare patrimoniala la inchiderea exercitiului financiar ceea ce face ca riscul sa fie escamotat. Se constată că prezentarea riscurilor pe care şi le asumă întreprinderea este ca si inexistenta in prezentarea informatiilor contabile romanesti. Aceasta poate să ţină mai ales de puternica tradiţie de reglementare statală prezentă în Romania şi de o voinţă istorică din partea puterii publice de a lega contabilitatea de prelevările fiscale, influenţând astfel indirect conturile de grup. Contabilitatea rămâne, mai degrabă, o algebră a dreptului decât suportul informaţional destinat economiei. În context , marea libertate a profesiei contabile este asociată voinţei de transparenţă şi poate unei mai juste estimări a riscului,fapt care constituie un risc pentru puterea publica. Prezentarea riscurilor rămâne facultativă în situaţiile financiare romanesti. Într-adevăr, practica contabilă conform regulilor romanesti pare mai puţin prudentă în ciuda unei puternice aversiuni la risc. O asemenea situaţie are avantaje pentru managerii întreprinderilor care pot afişa, cel puţin în aparenţă, performanţe mai ridicate reducând inceritudinea remanentă a acţionarilor. Aceasta poate deasemenea să le confere anumite avantaje în termeni de finanţare şi de cost al capitalului. În schimb, nu este exclus ca o asemenea supraesimare a rentabilităţii să poată antrena serioase inconveniente cum ar fi creşterea revendicărilor din partea salariaţilor, furnizorilor, asociaţiilor de protecţie a consumatorilor sau de protecţie a mediului. Nu trebuie neglijată incitarea la practici contabile oportuniste din partea unor şefi de întreprinderi. O pierdere de credibilitate dar şi de încredere, mai ales din partea micilor acţionari care, în contextul unei pieţe bursiere, cunosc euforia pentru ca apoi să cunoască deprimarea. Anumiţi analişti financiari se bazează pe evoluţia cifrei de afaceri, a rezultatului net sau operaţional, sau pe rate mai puţin academice, cum ar fi valoarea bursieră a întreprinderii raportată la cifra de afaceri si pe practica analiştilor financiari care constă în compararea rentabilităţii financiare a întreprinderilor din acelaşi sector fără a ţine cont de diferenţele contabile. Odată cu apariţia de noi tipuri de operaţii comerciale şi financiare, absenţa regulilor precise privind tratamentul acestora poate antrena diferenţe în interpretarea şi în aplicarea principiilor general admise,obiectivele informării financiare şi rolul situaţiilor financiare pot fi sensibil distorsionate. Rolul jucat de prudenţă atunci când este vorba de obţinerea de informaţii referitoare la un risc particular, neacoperit în bilanţ este extrem de important, ţinând cont de repercursiunile considerabile pe care aceste elemente le pot avea asupra situaţiei globale a societăţii,a credibilitatii sale bursiere si implicit asupra investitorilor. Din cele expuse mai sus rezultă că neaplicarea de o anumită manieră a prudenţei contabile poate induce o anumită doză de optimism sau de pesimism situaţiilor financiare.