miercuri, 20 ianuarie 2010
Registrul de Evidenta Fiscala
Contribuabilii, înregistraţi ca plătitori de impozit pe profit, sunt obligaţi să întocmească Registrul de evidenţă fiscală în conformitate cu prevederile Ordinului 870/2005.
Registrul de evidenţă fiscală are ca scop înscrierea tuturor informaţiilor care au stat la determinarea profitului impozabil şi a calculului impozitului pe profit cuprins în declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat.
Informaţiile din Registrul de evidenţă fiscală vor fi înregistrate în ordine cronologică şi vor corespunde cu operaţiunile fiscale şi cu datele privind impozitul pe profit din declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat.
Operaţiunile înregistrate în Registrul de evidenţă fiscală sunt la latitudinea contribuabilului, în funcţie de specificul activităţii şi de necesităţile proprii ale acestuia.
Registrul de evidenţă fiscală se utilizează în strictă concordanţă cu destinaţia acestuia şi se completează astfel încât să permită în orice moment identificarea şi controlul operaţiunilor efectuate pentru determinarea impozitului pe profit cuprins în declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat.
Impozitul pe profit calculat şi înscris în Registrul de evidenţă fiscală va fi identic cu cel înscris în declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat.
Contribuabilii, plătitori de impozit pe profit, au obligaţia de a prezenta Registrul de evidenţă fiscală organelor de inspecţie fiscală competente.
Registrul de evidenţă fiscală se păstrează la domiciliul fiscal al contribuabilului.
Înregistrările în Registrul de evidenţă fiscală se vor face pentru fiecare perioadă pentru care contribuabilul are obligaţia de a declara impozitul pe profit.
Registrul de evidenţă fiscală se eliberează contra cost de unităţile fiscale din raza teritorială în care contribuabilul îşi are declarat domiciliul fiscal, pe baza copiei certificatului de înregistrare emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Contribuabilii nou-înfiinţaţi, declaraţi plătitori de impozit pe profit, vor achiziţiona Registrul de evidenţă fiscală în termen de 30 de zile de la data înregistrării.
Contribuabilii care nu mai îndeplinesc condiţiile de plătitor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor vor achiziţiona Registrul de evidenţă fiscală în termen de 30 de zile de la data la care au devenit plătitori de impozit pe profit.
Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (1), contribuabilii înregistraţi ca plătitori de impozit pe profit pot ţine Registrul de evidenţă fiscală în formă electronică, cu respectarea modelului si continutului.
Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, utilizare si păstrare ale Registrului de evidentă fiscală
1.Denumire: Registrul de evidenţă fiscală
2.Format: A4/t1
3.Caracteristici de tipărire: carnete de 100 file, numerotate automat
4.Se difuzează: contra cost, prin unităţile fiscale teritoriale
5.Se utilizează: de către contribuabili pentru înscrierea tuturor informaţiilor care au stat la determinarea profitului impozabil şi a impozitului pe profit
6.Se întocmeşte: într-un exemplar
7.Circulă: la contribuabil pentru justificarea calculului impozitului pe profit
8.Se arhivează: la contribuabil.