miercuri, 20 ianuarie 2010
Contabilitate decontarilor prin efecte comerciale
Efectele comerciale sunt instrumete de plata fara numerar. Cele mai uzuale intalnite in Romania sunt: cambia; biletul la ordin, cecul si ordinul de plata.
Cambia este emisa de un creditor asupra unui debitor pentru ca debitorul sa plateasca o suma de bani, la vedere sau la o anumita data, unei terte persoane numita beneficiar. Beneficiarul poate fi creditorul care a emis cambia sau un creditor al creditorului respectiv, o terta persoana.
Biletul la ordin este inscrisul emis de un debitor care se angajeaza sa plateasca o suma de bani unei alte persoane, numita beneficiar, la o anumita data si un anumit loc in schimbul unor bunuri livrate sau servicii prestate.
Cecul este inscrisul dat unei banci comerciale de a plati unei terte persoane suma mentionata in acel inscris. Acest inscris este emis de debitor care, in baza disponibilului constituit la o banca, da ordin acesteia sa plateasca la prezentarea de catre creditorul beneficiar o suma determinata.
Ordinul de plata este o dipozitie neconditionata de a pune la dipozitia unui beneficiar o suma de bani, la o anumita data, dispozitie emisa de catre emitentul acestuia (debitorul) unei banci comerciale la care emitentul are deschis un cont bancar.
Operatiuni contabile care se efectueaza in cazul biletului la ordin sau cecului:
1. La Furnizor:
*acceptarea biletului la ordin sau cecului si evidentiarea contabila a acestuia:
413 "Efecte de primit" = 411 "Clienţi"
Nota: prin aceasta inregistrare se stinge creanta asupra clientului, in sensul ca aceasta inregistrare va duce la sold 0 al contului 411 "Clienţi".
*incasarea biletului la ordin sau cecului in contul bancar:
512 "Conturi curente la bănci" = 413 "Efecte de primit"
Nota: prin aceasta inregistrare soldul contului 413 "Efecte de primit" va fi 0 insemnand ca biletul la ordin sau cecul respectiv a fost incasat.
2. La Client:
*emiterea biletului la ordin sau cecului si evidentiarea contabila a acestuia:
401 "Furnizori" = 403 "Efecte de plătit"
Nota: prin aceasta inregistrare se stinge datoria catre furnizor, in sensul ca aceasta inregistrare va duce la sold 0 al contului 401 "Furnizori".
*executarea biletului la ordin sau cecului si afectarea contului bancar:
403 "Efecte de plătit" = 512 "Conturi curente la bănci"
Nota: prin aceasta inregistrare soldul contului 403 "Efecte de platit" va fi 0 insemnand ca biletul la ordin sau cecul respectiv a fost executat de catre beneficiar.