Microîntreprinderile a căror cifră de afaceri reprezintă echivalentul sumei de până la 100.000 de euro pentru anul precedent şi care au de la 1 la 9 salariaţi vor putea opta, începând cu 2011, între plata unui impozit pe profit de 16% şi plata unei taxe de 3% din venituri.
*Problemele ce apar aci este cum se pot recupera pierderile fiscale provenite din impozitul minim obligatoriu daca se trece la impunerea fiscala la venituri?
Nu vor avea posibilitatea să opteze între ce două posibilităţi de plată microîntreprinderile care obţin venituri din activităţi bancare, asigurări, jocuri de noroc, consultanţă şi management.S-a introdus în Codul fiscal o metodă simplificată, care permite alegerea uneia dintre cele două opţiuni.
*Aceasta prevedere este un fel de "a sufla in iaurt", nu se mai permite "salarizarea" mascata prin microintreperindere.
O modificare adusă Codului fiscal se referă la impozitarea cu 16% a veniturilor nedeclarate a căror natură nu este cunoscută la momentul controlului de către ANAF.
In cazul oricărei persoane fizice care a făcut cheltuieli sau deţine elemente de patrimoniu mai mari cu 10%, dar peste 50.000 de lei, decât veniturile declarate, se vor face verificări ale situaţiei fiscale şi dacă se constată că există venituri nedeclarate a căror natură nu este cunoscută, acestea se impozitează cu 16%.
Verificările vor fi făcute pe baza următoarelor metode indirecte,metoda cheltuielilor efective, metoda fluxurilor financiare şi metoda patrimoniului.
Cadrul legal este construit astfel încât se pot efectua verificări pentru orice persoană fizică care va avea o diferenţă semnificativă de peste 50.000 lei,iar în cadrul ANAF va fi creat un departament specializat în vederea monitorizării şi verificării situaţiilor fiscale ale persoanelor fizice.
*insa cum facem cu Constiutia care prevede ca "averea se prezuma a fi licita" si mai ales cum facem cu neretroactvitatea legii ?Probabil se refera la viitor !?.Cred ca se va aplica numai daca exista diferenta la declaratiile de venit pentru anul 2011...cu termen in 2012 !
*exact de aceasta prevedere aveam nevoie cand Romania are "seceta"de investitori si investitii.
luni, 27 decembrie 2010
vineri, 17 decembrie 2010
Venituri si cheltuieli-scurta referinta
Potrivit art. 19 din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, in contabilitate, profitul sau pierderea se stabileste cumulat de la inceputul exercitiului financiar. Inchiderea conturilor de venituri si cheltuieli se efectueaza, de regula, la sfarsitul exercitiului financiar. Rezultatul definitiv al exercitiului se stabileste la inchiderea acestuia.
Repartizarea profitului se inregistreaza in contabilitate pe destinatii, dupa aprobarea situatiilor financiare anuale. Pierderea contabila reportata se acopera din profitul exercitiului financiar si cel reportat, din rezerve, prime de capital si capital social, potrivit hotararii adunarii generale a actionarilor sau asociatilor.
Pornind de la aceste prevederi legale, o entitate poate obtine ca rezultat contabil, profit sau pierdere.
Daca entitatile nu inregistreaza nici venituri impozabile, nici cheltuieli nedeductibile,in acest caz profitul reprezinta diferenta pozitiva dintre veniturile totale obtinute si cheltuielile totale. Altfel spus, profitul este valoarea care ramane dupa ce cheltuielile au fost deduse (scazute) din venituri, iar daca cheltuielile depasesc veniturile, rezulta o pierdere de profit sau diminuari de beneficii economice.
Profitul este frecvent utilizat ca o masura a performantei sau ca baza de referinta pentru alti indicatori, cum ar fi rentabilitatea investitiei sau rezultatul pe actiune,etc.
Profitul mai poate fi definit si ca excedentul de venit obtinut din vanzarile unei unitati peste nivelul cheltuielilor care le-au generat.
Daca diferenta dintre veniturile totale si cheltuielile totale este negativa, aceasta are un continut si o semnificatie cu totul diferita, reprezentand o „nerealizare de profit”, un „minus de profit”, un „gol de profit”, o „pierdere de profit”. In acest caz, unitatea respectiva nu mai inregistreaza un excedent de venit, ci un deficit de venit, care exprimat sub o alta forma reprezinta un excedent de cheltuieli, al carei sens si continut economic este de „pierdere de profit” sau "pierdere de substanta economica".
Pierderile de profit reprezinta diminuari ale beneficiilor economice . Astfel, cand cheltuielile depasesc veniturile, are loc o pierdere de profit. Profitul contabil „brut”, asa dupa cum arata si denumirea de „brut”, exprima acel profit care nu i-au fost scazute veniturile neimpozabile ,iar cheltuielile nedeductibile nu au fost aditionate in vederea determinarii profitului impozabil, a impozitului pe profit si a profitului contabil net.
In legislatia de specialitate in vigoare nu este data o definitie a „profitului contabil brut”, insa aceasta exprima diferenta pozitiva intre „veniturile totale brute” si „cheltuielile totale brute”. „Veniturile totale brute” sau, mai simplu, „veniturile totale” exprima faptul ca aceste venituri sunt „brute”, adica nu sunt „curatate” de veniturile neimpozabile, respectiv acele venituri care sunt scutite de impozitare. Aceste venituri nu se iau in calcul la determinarea profitului impozabil, ele se scad din „veniturile totale brute” in vederea obtinerii „veniturilor impozabile”, pe baza carora se determina „profitul impozabil”.
Veniturile totale cuprind:
-veniturile impozabile – acele venituri care se iau in calcul atat la determinarea profitului contabil brut, cat si la calculul profitului impozabil (fiscal),
-veniturile neimpozabile – acele venituri care se iau in calcul la determinarea profitului contabil brut, dar nu se iau in calcul la determinarea profitului impozabil.
Cheltuielile totale brute care, mai simplu, sunt denumite „cheltuieli totale”, trebuie intelese ca fiind „brute”, deoarece nu sunt aditionate cu „cheltuielile nedeductibile”, adica de acele cheltuieli care nu sunt admise a fi scazute din veniturile totale, in vederea determinarii profitului impozabil.
Pentru a face o delimitare mai clara a acestor notiuni, precum si din considerente metodologice, se vor folosi cu urmatorul sens si continut:
- Daca veniturile totale sunt mai mari decat cheltuielile totale, diferenta pozitiva dintre acestea reprezinta profitul contabil brut.
Profitul contabil brut = venituri totale – cheltuieli totale
- Daca cheltuielile totale sunt mai mari decat veniturile totale, se inregistreaza pierdere contabila bruta.
Pierdere contabila bruta = cheltuieli totale – venituri totale
Pierderea contabila bruta
In reglementarile contabile, pierderile contabile sunt recunoscute ca reduceri ale beneficiilor economice si pot rezulta sau nu ca urmare a desfasurarii activitatii curente a entitatii. Din momentul in care o entitate inregistreaza pierdere contabila bruta, nu mai poate inregistra profit contabil net. Singurul din care se pot repartiza dividende, indiferent cat de mare, este profitul impozabil. In conditiile in care se inregistreaza pierdere contabila bruta, se va inregistra o pierdere contabila neta cu atat mai mare cu cat profitul impozabil, respectiv, impozitul pe profit este mai mare.
In practica, entitatea poate inregistra rezultate diferite la finele exercitiului financiar, fapt ce o plaseaza intr-una din urmatoarele situatii:
Obtine profit contabil brut, profit impozabil si in consecinta are si profit contabil net;
Obtine profit contabil brut, are pierdere fiscala si prezinta si profit contabil net;
Obtine pierdere contabila bruta, are profit impozabil si in final prezinta pierdere contabila neta;
Obtine pierdere contabila bruta, are pierdere fiscala si in final prezinta pierdere contabila neta.
In toate cazurile in care entitatea inregistreaza profit contabil brut si pierdere fiscala din practica si din completarea declaratiilor fiscale se observa ca pierderea fiscala este generata numai de veniturile neimpozabile, dar numai in cazul cand veniturile neimpozabile sunt mai mari decat suma dintre profitul contabil brut si cheltuielile nedeductibile.
De retinut ca atat profitul contabil brut, cat si pierderea fiscala nu se inregistreaza in evidenta financiar-contabila, ci numai extracontabil, in Registrul fiscal si in consecinta in „Declaratia privind impozitul pe profit”.
In ceea ce priveste pierderile, trebuie sa facem distinctia intre pierderile contabile si pierderile fiscale.
Pierderea contabila se refera la pierderea contabila bruta si pierderea contabila neta, pe care le gasim reglementate prin Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, si Reglementarile contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene, parte componenta a Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene.
Cand o entitate inregistreaza pierdere contabila bruta, in mod obligatoriu, in toate cazurile va inregistra si pierdere contabila neta.
Acoperirea pierderii contabile brute din anii precedenti
Pierderea contabila bruta se recupereaza din profiturile contabile brute obtinute in urmatorii ani, fara a se limita perioada de timp in care pierderea contabila bruta dintr-un an se poate recupera din profiturile contabile brute obtinute in viitor.
Numai in cazul pierderii fiscale exista prevederi prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare si prin normele metodologice de aplicare a acestuia, ca aceasta se poate recupera din profitul impozabil obtinut in urmatorii 5 ani consecutivi, iar incepand din anul 2009 aceasta perioada de recuperare se mareste la 7 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se vor efectua in ordinea inregistrarii acestora, la fiecare termen de plata a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale in vigoare din anul inregistrarii acestora.
Recuperarea pierderii contabile brute se face numai anual, dupa incheierea anului fiscal, prin situatiile financiare anuale, in ordinea inregistrarii acestora, potrivit reglementarilor legale in vigoare.
Aspectele legate de recuperarea pierderii contabile brute din profitul contabil brut obtinut in urmatorii ani, precum si consecintele pe care aceasta le genereaza asupra rezultatului contabil net din urmatorii ani, constituie o problematica nereglementata contabil sau fiscal, ceea ce a condus la interpretari diferite in practica.
In acest context, si contrar intereselor bugetare, s-a considerat si se considera ca reglementarea profitului contabil brut, a pierderii contabile brute si a modului de acoperire a acesteia sunt probleme numai pur contabile, fara consecinte pe plan fiscal. Nereglementarea corespunzatoare si completa in special a pierderii contabile brute are consecinte directe sau propagate pe plan fiscal, cu efecte negative asupra veniturilor bugetare.
Ca urmare, in toate cazurile in care o entitate inregistreaza pierdere contabila bruta, se va inregistra automat cu pierdere contabila neta, deci nu va mai putea sa faca repartizari din profitul net pe destinatiile legale (rezerve, dividende, participare la profit, daca este cazul), deci si bugetul va inregistra „pierderi din Impozite”. Astfel numerosi contribuabili manifesta o preocupare deosebita in aplicarea unor „strategii fiscale” cu ajutorul carora sa inregistreze rezultate in functie de interese.
Veniturile impozabile
Veniturile „totale” se compun din venituri „impozabile” si venituri „neimpozabile”.
Veniturile impozabile sunt acele venituri care sunt luate in calcul la determinarea profitului impozabil, iar cele neimpozabile nu sunt luate in calcul la determinarea acestuia.
Din punct de vedere contabil, in categoria veniturilor se includ atat sumele sau valorile incasate sau de incasat in nume propriu din activitati curente, cat si castigurile din orice alte surse.
Activitatile curente sunt orice alte activitati desfasurate de o entitate, ca parte integranta a obiectului sau de activitate, precum si activitatile conexe acestora, iar castigurile reprezinta cresteri ale beneficiilor economice care pot aparea sau nu ca rezultat din activitatea curenta, dar nu difera ca natura de veniturile din aceasta activitate.
Veniturile impozabile cuprind veniturile realizate de entitate din orice sursa, precum si alte elemente similare veniturilor care sunt inregistrate in contabilitate potrivit reglementarilor contabile aplicabile, care se iau in calcul la stabilirea profitului impozabil, din care se scad veniturile neimpozabile, asa cum sunt prevazute de Codul fiscal.
Exemple de elemente similare veniturilor:
-diferente favorabile de curs valutar, rezultate in urma evaluarii creantelor si datoriilor in valuta si inregistrate in contabilitate pe seama rezultatului reportat ca urmare a retratarii sau transpunerii;
-rezervele din reevaluare la casarea sau cedarea activelor, in situatia in care au fost deductibile din profitul impozabil.
Veniturile inregistrate eronat sau omise se corecteaza prin ajustarea profitului impozabil al perioadei fiscale careia ii apartin.
In conditiile in care o entitate constata ca dupa depunerea declaratiei anuale un element de venit a fost omis sau inregistrat eronat, aceasta este obligata sa depuna declaratia rectificativa pentru anul fiscal respectiv. Daca in urma efectuarii unor astfel de corectii rezulta o suma suplimentara de plata a impozitului pe profit, atunci pentru aceasta suma se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere conform legislatiei in vigoare.
Veniturile neimpozabile
Veniturile neimpozabile sunt „veniturile scutite de la impozitare”, adica veniturile care nu se iau in calcul la determinarea profitului impozabil si a impozitului pe profit.
Veniturile neimpozabile sunt, de regula, acele venituri care au mai fost supuse impozitarii.
Exemplul cel mai cunoscut de venituri neimpozabile il reprezinta veniturile obtinute de o societate comerciala din dividendele incasate de la o alta societate comerciala, ca urmare a aportului la capitalul social al acesteia din urma (detinut de S.C. „X” la S.C. „Y”).
De retinut ca veniturile incasate de S.C. „X” de la S.C. „Y” au regimul fiscal de venituri neimpozabile la S.C. „X”, adica de venituri care nu se iau in calcul la determinarea profitului impozabil. In conditiile in care S.C. „X” este platitoare atat de impozit pe profit, cat si de impozit pe dividende, aceasta va efectua plati cu aceste impozite, daca s-a inregistrat cu profit impozabil si cu datorii cu dividendele.
Cheltuieli deductibile
Din punct de vedere contabil, cheltuielile entitatii reprezinta valorile platite sau de platit pentru:
• consumuri de stocuri, lucrari executate si servicii prestate de care beneficiaza unitatea;
• cheltuieli cu personalul;
• executarea unor obligatii legale sau contractuale.
Pierderile reprezinta reduceri ale beneficiilor economice si pot rezulta sau nu ca urmare a desfasurarii activitatii curente a entitatii. Acestea nu difera ca natura de alte tipuri de cheltuieli. De asemenea, in cadrul cheltuielilor se cuprind provizioanele, amortizarile si ajustarile pentru depreciere sau pierdere de valoare, toate reprezentand cheltuieli de natura nemonetare, fiind cheltuieli calculate.
Contabilitatea cheltuielilor se tine pe feluri de cheltuieli, dupa natura lor, structura lor fiind prezentata in „Contul de profit si pierdere”, componenta de baza in cadrul situatiilor financiare anuale.
Reglementarile contabile in vigoare definesc cheltuielile ca fiind diminuari ale beneficiilor economice inregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de iesiri sau scaderi ale valorii activelor sau cresteri ale datoriilor, care se concretizeaza in reduceri ale capitalurilor proprii, altele decat cele rezultate din distribuirea acestora catre actionari.
Din punct de vedere fiscal, cheltuielile se impart in deductibile, nedeductibile si cu deductibilitate limitata. Cunoasterea semnificatiei fiscale a acestor notiuni este esentiala pentru intelegerea corecta a sensului si continutului indicatorilor: profit contabil brut, profit impozabil, impozit pe profit, profit contabil net si dividende.
La calculul profitului impozabil (adica a profitului asupra caruia se calculeaza impozitul) sunt admise numai cheltuielile deductibile, cele nedeductibile fiind date la o parte din cheltuielile totale.
Cheltuielile nedeductibile sunt acele cheltuieli care sunt admise prin lege (Codul fiscal) pentru a fi scazute din cheltuielile totale, in scopul determinarii cheltuielilor deductibile, singurele care sunt admise la scaderea din veniturile impozabile pentru determinarea profitului impozabil.
De regula, cheltuielile se efectueaza in scopul realizarii de produse, executarii de lucrari si prestarii de servicii prin a caror valorificare (vanzare) se obtin venituri.
Intre cheltuielile efectuate si veniturile obtinute trebuie sa existe o legatura de cauzalitate, de dependenta, in sensul ca orice cheltuiala trebuie sa genereze un anumit venit. Altfel spus, orice venit trebuie sa rezulte din efectuarea unor cheltuieli, trebuie sa fie generat de efectuarea unor cheltuieli. Aceasta legatura de cauzalitate dintre veniturile obtinute si cheltuielile care au fost efectuate pentru obtinerea lor constituie principiul fundamental care sta la baza determinarii profitului impozabil.
Profitul impozabil se determina prin scaderea din veniturile impozabile, a cheltuielilor deductibile.
Cheltuielile deductibile sunt cheltuielile care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
• au la baza documente justificative;
• sunt aferente obiectului de activitate al unitatii;
• se regasesc in venituri impozabile;
• conduc la obtinerea de venituri impozabile;
• sunt efectuate in scopul realizarii de venituri impozabile;
• sunt efectuate fara depasirea limitelor admise de lege;
• indeplinesc conditiile prevazute de lege pentru a fi scazute din veniturile impozabile, in scopul determinarii profitului impozabil.
Cheltuieli nedeductibile
Cheltuielile nedeductibile sunt acele cheltuieli care nu indeplinesc conditiile legale pentru a fi scazute din venituri, in scopul determinarii profitului impozabil si a impozitului pe profit.
Cheltuielile nedeductibile sunt acele cheltuieli care:
• nu au la baza documente justificative;
• nu sunt aferente obiectului de activitate;
• nu se regasesc in veniturile impozabile;
• nu conduc la obtinerea de venituri impozabile;
• sunt efectuate cu depasirea limitelor prevazute de lege;
• nu indeplinesc conditiile legale pentru a fi scazute din venituri, in scopul determinarii profitului impozabi
Un aspect deosebit de important la stabilirea impozitului pe profit il reprezinta determinarea cheltuielilor nedeductibile. Astfel, deducerea unei cheltuieli peste limitele legale admise conduce in mod direct sau indirect la modificarea unor elemente-cheie care cuantifica performantele unei societatii, cum ar fi: profitul contabil brut, profitul impozabil, impozitul pe profit, profitul contabil net, dividendele, dar si impozitul pe dividende. In acest sens, edificatoare va fi stabilirea si cunoasterea „cheltuielilor cu deductibilitate limitata”.
Cheltuieli cu deductibilitate limitata(partiala)
Pentru anumite categorii de cheltuieli, destul de numeroase si importante, se stabileste, prin actele normative in vigoare, o limita pana la care acestea sunt deductibile.
Cheltuielile „nedeductibile” la calculul profitului impozabil cuprind atat cheltuieli nedeductibile integral, cat si cheltuieli efectuate peste limita deductibilitatii stabilite prin lege.
Repartizarea profitului se inregistreaza in contabilitate pe destinatii, dupa aprobarea situatiilor financiare anuale. Pierderea contabila reportata se acopera din profitul exercitiului financiar si cel reportat, din rezerve, prime de capital si capital social, potrivit hotararii adunarii generale a actionarilor sau asociatilor.
Pornind de la aceste prevederi legale, o entitate poate obtine ca rezultat contabil, profit sau pierdere.
Daca entitatile nu inregistreaza nici venituri impozabile, nici cheltuieli nedeductibile,in acest caz profitul reprezinta diferenta pozitiva dintre veniturile totale obtinute si cheltuielile totale. Altfel spus, profitul este valoarea care ramane dupa ce cheltuielile au fost deduse (scazute) din venituri, iar daca cheltuielile depasesc veniturile, rezulta o pierdere de profit sau diminuari de beneficii economice.
Profitul este frecvent utilizat ca o masura a performantei sau ca baza de referinta pentru alti indicatori, cum ar fi rentabilitatea investitiei sau rezultatul pe actiune,etc.
Profitul mai poate fi definit si ca excedentul de venit obtinut din vanzarile unei unitati peste nivelul cheltuielilor care le-au generat.
Daca diferenta dintre veniturile totale si cheltuielile totale este negativa, aceasta are un continut si o semnificatie cu totul diferita, reprezentand o „nerealizare de profit”, un „minus de profit”, un „gol de profit”, o „pierdere de profit”. In acest caz, unitatea respectiva nu mai inregistreaza un excedent de venit, ci un deficit de venit, care exprimat sub o alta forma reprezinta un excedent de cheltuieli, al carei sens si continut economic este de „pierdere de profit” sau "pierdere de substanta economica".
Pierderile de profit reprezinta diminuari ale beneficiilor economice . Astfel, cand cheltuielile depasesc veniturile, are loc o pierdere de profit. Profitul contabil „brut”, asa dupa cum arata si denumirea de „brut”, exprima acel profit care nu i-au fost scazute veniturile neimpozabile ,iar cheltuielile nedeductibile nu au fost aditionate in vederea determinarii profitului impozabil, a impozitului pe profit si a profitului contabil net.
In legislatia de specialitate in vigoare nu este data o definitie a „profitului contabil brut”, insa aceasta exprima diferenta pozitiva intre „veniturile totale brute” si „cheltuielile totale brute”. „Veniturile totale brute” sau, mai simplu, „veniturile totale” exprima faptul ca aceste venituri sunt „brute”, adica nu sunt „curatate” de veniturile neimpozabile, respectiv acele venituri care sunt scutite de impozitare. Aceste venituri nu se iau in calcul la determinarea profitului impozabil, ele se scad din „veniturile totale brute” in vederea obtinerii „veniturilor impozabile”, pe baza carora se determina „profitul impozabil”.
Veniturile totale cuprind:
-veniturile impozabile – acele venituri care se iau in calcul atat la determinarea profitului contabil brut, cat si la calculul profitului impozabil (fiscal),
-veniturile neimpozabile – acele venituri care se iau in calcul la determinarea profitului contabil brut, dar nu se iau in calcul la determinarea profitului impozabil.
Cheltuielile totale brute care, mai simplu, sunt denumite „cheltuieli totale”, trebuie intelese ca fiind „brute”, deoarece nu sunt aditionate cu „cheltuielile nedeductibile”, adica de acele cheltuieli care nu sunt admise a fi scazute din veniturile totale, in vederea determinarii profitului impozabil.
Pentru a face o delimitare mai clara a acestor notiuni, precum si din considerente metodologice, se vor folosi cu urmatorul sens si continut:
- Daca veniturile totale sunt mai mari decat cheltuielile totale, diferenta pozitiva dintre acestea reprezinta profitul contabil brut.
Profitul contabil brut = venituri totale – cheltuieli totale
- Daca cheltuielile totale sunt mai mari decat veniturile totale, se inregistreaza pierdere contabila bruta.
Pierdere contabila bruta = cheltuieli totale – venituri totale
Pierderea contabila bruta
In reglementarile contabile, pierderile contabile sunt recunoscute ca reduceri ale beneficiilor economice si pot rezulta sau nu ca urmare a desfasurarii activitatii curente a entitatii. Din momentul in care o entitate inregistreaza pierdere contabila bruta, nu mai poate inregistra profit contabil net. Singurul din care se pot repartiza dividende, indiferent cat de mare, este profitul impozabil. In conditiile in care se inregistreaza pierdere contabila bruta, se va inregistra o pierdere contabila neta cu atat mai mare cu cat profitul impozabil, respectiv, impozitul pe profit este mai mare.
In practica, entitatea poate inregistra rezultate diferite la finele exercitiului financiar, fapt ce o plaseaza intr-una din urmatoarele situatii:
Obtine profit contabil brut, profit impozabil si in consecinta are si profit contabil net;
Obtine profit contabil brut, are pierdere fiscala si prezinta si profit contabil net;
Obtine pierdere contabila bruta, are profit impozabil si in final prezinta pierdere contabila neta;
Obtine pierdere contabila bruta, are pierdere fiscala si in final prezinta pierdere contabila neta.
In toate cazurile in care entitatea inregistreaza profit contabil brut si pierdere fiscala din practica si din completarea declaratiilor fiscale se observa ca pierderea fiscala este generata numai de veniturile neimpozabile, dar numai in cazul cand veniturile neimpozabile sunt mai mari decat suma dintre profitul contabil brut si cheltuielile nedeductibile.
De retinut ca atat profitul contabil brut, cat si pierderea fiscala nu se inregistreaza in evidenta financiar-contabila, ci numai extracontabil, in Registrul fiscal si in consecinta in „Declaratia privind impozitul pe profit”.
In ceea ce priveste pierderile, trebuie sa facem distinctia intre pierderile contabile si pierderile fiscale.
Pierderea contabila se refera la pierderea contabila bruta si pierderea contabila neta, pe care le gasim reglementate prin Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, si Reglementarile contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene, parte componenta a Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene.
Cand o entitate inregistreaza pierdere contabila bruta, in mod obligatoriu, in toate cazurile va inregistra si pierdere contabila neta.
Acoperirea pierderii contabile brute din anii precedenti
Pierderea contabila bruta se recupereaza din profiturile contabile brute obtinute in urmatorii ani, fara a se limita perioada de timp in care pierderea contabila bruta dintr-un an se poate recupera din profiturile contabile brute obtinute in viitor.
Numai in cazul pierderii fiscale exista prevederi prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare si prin normele metodologice de aplicare a acestuia, ca aceasta se poate recupera din profitul impozabil obtinut in urmatorii 5 ani consecutivi, iar incepand din anul 2009 aceasta perioada de recuperare se mareste la 7 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se vor efectua in ordinea inregistrarii acestora, la fiecare termen de plata a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale in vigoare din anul inregistrarii acestora.
Recuperarea pierderii contabile brute se face numai anual, dupa incheierea anului fiscal, prin situatiile financiare anuale, in ordinea inregistrarii acestora, potrivit reglementarilor legale in vigoare.
Aspectele legate de recuperarea pierderii contabile brute din profitul contabil brut obtinut in urmatorii ani, precum si consecintele pe care aceasta le genereaza asupra rezultatului contabil net din urmatorii ani, constituie o problematica nereglementata contabil sau fiscal, ceea ce a condus la interpretari diferite in practica.
In acest context, si contrar intereselor bugetare, s-a considerat si se considera ca reglementarea profitului contabil brut, a pierderii contabile brute si a modului de acoperire a acesteia sunt probleme numai pur contabile, fara consecinte pe plan fiscal. Nereglementarea corespunzatoare si completa in special a pierderii contabile brute are consecinte directe sau propagate pe plan fiscal, cu efecte negative asupra veniturilor bugetare.
Ca urmare, in toate cazurile in care o entitate inregistreaza pierdere contabila bruta, se va inregistra automat cu pierdere contabila neta, deci nu va mai putea sa faca repartizari din profitul net pe destinatiile legale (rezerve, dividende, participare la profit, daca este cazul), deci si bugetul va inregistra „pierderi din Impozite”. Astfel numerosi contribuabili manifesta o preocupare deosebita in aplicarea unor „strategii fiscale” cu ajutorul carora sa inregistreze rezultate in functie de interese.
Veniturile impozabile
Veniturile „totale” se compun din venituri „impozabile” si venituri „neimpozabile”.
Veniturile impozabile sunt acele venituri care sunt luate in calcul la determinarea profitului impozabil, iar cele neimpozabile nu sunt luate in calcul la determinarea acestuia.
Din punct de vedere contabil, in categoria veniturilor se includ atat sumele sau valorile incasate sau de incasat in nume propriu din activitati curente, cat si castigurile din orice alte surse.
Activitatile curente sunt orice alte activitati desfasurate de o entitate, ca parte integranta a obiectului sau de activitate, precum si activitatile conexe acestora, iar castigurile reprezinta cresteri ale beneficiilor economice care pot aparea sau nu ca rezultat din activitatea curenta, dar nu difera ca natura de veniturile din aceasta activitate.
Veniturile impozabile cuprind veniturile realizate de entitate din orice sursa, precum si alte elemente similare veniturilor care sunt inregistrate in contabilitate potrivit reglementarilor contabile aplicabile, care se iau in calcul la stabilirea profitului impozabil, din care se scad veniturile neimpozabile, asa cum sunt prevazute de Codul fiscal.
Exemple de elemente similare veniturilor:
-diferente favorabile de curs valutar, rezultate in urma evaluarii creantelor si datoriilor in valuta si inregistrate in contabilitate pe seama rezultatului reportat ca urmare a retratarii sau transpunerii;
-rezervele din reevaluare la casarea sau cedarea activelor, in situatia in care au fost deductibile din profitul impozabil.
Veniturile inregistrate eronat sau omise se corecteaza prin ajustarea profitului impozabil al perioadei fiscale careia ii apartin.
In conditiile in care o entitate constata ca dupa depunerea declaratiei anuale un element de venit a fost omis sau inregistrat eronat, aceasta este obligata sa depuna declaratia rectificativa pentru anul fiscal respectiv. Daca in urma efectuarii unor astfel de corectii rezulta o suma suplimentara de plata a impozitului pe profit, atunci pentru aceasta suma se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere conform legislatiei in vigoare.
Veniturile neimpozabile
Veniturile neimpozabile sunt „veniturile scutite de la impozitare”, adica veniturile care nu se iau in calcul la determinarea profitului impozabil si a impozitului pe profit.
Veniturile neimpozabile sunt, de regula, acele venituri care au mai fost supuse impozitarii.
Exemplul cel mai cunoscut de venituri neimpozabile il reprezinta veniturile obtinute de o societate comerciala din dividendele incasate de la o alta societate comerciala, ca urmare a aportului la capitalul social al acesteia din urma (detinut de S.C. „X” la S.C. „Y”).
De retinut ca veniturile incasate de S.C. „X” de la S.C. „Y” au regimul fiscal de venituri neimpozabile la S.C. „X”, adica de venituri care nu se iau in calcul la determinarea profitului impozabil. In conditiile in care S.C. „X” este platitoare atat de impozit pe profit, cat si de impozit pe dividende, aceasta va efectua plati cu aceste impozite, daca s-a inregistrat cu profit impozabil si cu datorii cu dividendele.
Cheltuieli deductibile
Din punct de vedere contabil, cheltuielile entitatii reprezinta valorile platite sau de platit pentru:
• consumuri de stocuri, lucrari executate si servicii prestate de care beneficiaza unitatea;
• cheltuieli cu personalul;
• executarea unor obligatii legale sau contractuale.
Pierderile reprezinta reduceri ale beneficiilor economice si pot rezulta sau nu ca urmare a desfasurarii activitatii curente a entitatii. Acestea nu difera ca natura de alte tipuri de cheltuieli. De asemenea, in cadrul cheltuielilor se cuprind provizioanele, amortizarile si ajustarile pentru depreciere sau pierdere de valoare, toate reprezentand cheltuieli de natura nemonetare, fiind cheltuieli calculate.
Contabilitatea cheltuielilor se tine pe feluri de cheltuieli, dupa natura lor, structura lor fiind prezentata in „Contul de profit si pierdere”, componenta de baza in cadrul situatiilor financiare anuale.
Reglementarile contabile in vigoare definesc cheltuielile ca fiind diminuari ale beneficiilor economice inregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de iesiri sau scaderi ale valorii activelor sau cresteri ale datoriilor, care se concretizeaza in reduceri ale capitalurilor proprii, altele decat cele rezultate din distribuirea acestora catre actionari.
Din punct de vedere fiscal, cheltuielile se impart in deductibile, nedeductibile si cu deductibilitate limitata. Cunoasterea semnificatiei fiscale a acestor notiuni este esentiala pentru intelegerea corecta a sensului si continutului indicatorilor: profit contabil brut, profit impozabil, impozit pe profit, profit contabil net si dividende.
La calculul profitului impozabil (adica a profitului asupra caruia se calculeaza impozitul) sunt admise numai cheltuielile deductibile, cele nedeductibile fiind date la o parte din cheltuielile totale.
Cheltuielile nedeductibile sunt acele cheltuieli care sunt admise prin lege (Codul fiscal) pentru a fi scazute din cheltuielile totale, in scopul determinarii cheltuielilor deductibile, singurele care sunt admise la scaderea din veniturile impozabile pentru determinarea profitului impozabil.
De regula, cheltuielile se efectueaza in scopul realizarii de produse, executarii de lucrari si prestarii de servicii prin a caror valorificare (vanzare) se obtin venituri.
Intre cheltuielile efectuate si veniturile obtinute trebuie sa existe o legatura de cauzalitate, de dependenta, in sensul ca orice cheltuiala trebuie sa genereze un anumit venit. Altfel spus, orice venit trebuie sa rezulte din efectuarea unor cheltuieli, trebuie sa fie generat de efectuarea unor cheltuieli. Aceasta legatura de cauzalitate dintre veniturile obtinute si cheltuielile care au fost efectuate pentru obtinerea lor constituie principiul fundamental care sta la baza determinarii profitului impozabil.
Profitul impozabil se determina prin scaderea din veniturile impozabile, a cheltuielilor deductibile.
Cheltuielile deductibile sunt cheltuielile care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
• au la baza documente justificative;
• sunt aferente obiectului de activitate al unitatii;
• se regasesc in venituri impozabile;
• conduc la obtinerea de venituri impozabile;
• sunt efectuate in scopul realizarii de venituri impozabile;
• sunt efectuate fara depasirea limitelor admise de lege;
• indeplinesc conditiile prevazute de lege pentru a fi scazute din veniturile impozabile, in scopul determinarii profitului impozabil.
Cheltuieli nedeductibile
Cheltuielile nedeductibile sunt acele cheltuieli care nu indeplinesc conditiile legale pentru a fi scazute din venituri, in scopul determinarii profitului impozabil si a impozitului pe profit.
Cheltuielile nedeductibile sunt acele cheltuieli care:
• nu au la baza documente justificative;
• nu sunt aferente obiectului de activitate;
• nu se regasesc in veniturile impozabile;
• nu conduc la obtinerea de venituri impozabile;
• sunt efectuate cu depasirea limitelor prevazute de lege;
• nu indeplinesc conditiile legale pentru a fi scazute din venituri, in scopul determinarii profitului impozabi
Un aspect deosebit de important la stabilirea impozitului pe profit il reprezinta determinarea cheltuielilor nedeductibile. Astfel, deducerea unei cheltuieli peste limitele legale admise conduce in mod direct sau indirect la modificarea unor elemente-cheie care cuantifica performantele unei societatii, cum ar fi: profitul contabil brut, profitul impozabil, impozitul pe profit, profitul contabil net, dividendele, dar si impozitul pe dividende. In acest sens, edificatoare va fi stabilirea si cunoasterea „cheltuielilor cu deductibilitate limitata”.
Cheltuieli cu deductibilitate limitata(partiala)
Pentru anumite categorii de cheltuieli, destul de numeroase si importante, se stabileste, prin actele normative in vigoare, o limita pana la care acestea sunt deductibile.
Cheltuielile „nedeductibile” la calculul profitului impozabil cuprind atat cheltuieli nedeductibile integral, cat si cheltuieli efectuate peste limita deductibilitatii stabilite prin lege.
joi, 16 decembrie 2010
Inventarierea elementelor de activ si de pasiv.
Pentru efectuarea inchiderii exercitiului financiar si intocmirea bilantului este obligtoriu inventarierea generala a patrimoniului societatii.Reamintesc faptul ca bilantul se intocmeste numai pe baza datelor din evidenta contabila rectificate cu datele inventarierii.Pentru aceasta se emite decizie de numire a comisiei generale cat si a comisiilor specifice de inventariere.
Au obligatia sa efectueze inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii urmatoarele persoane juridice prevazute la art. 1 din Legea contabilitatii nr. 82/1991: - societatile comerciale, societatile/companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, societatile cooperatiste si celelalte persoane juridice care au obligatia sa organizeze si sa conduca contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiara; - institutiile publice, asociatiile si celelalte persoane juridice cu si fara scop patrimonial.
Aceste persoane sunt obligate sa emita proceduri proprii privind inventarierea, aprobate de administratorul, ordonatorul de credite sau alta persoana care are obligatia gestionarii entitatii.
Totodata entitatile autorizate, reglementate si supravegheate de Banca Nationala a Romaniei, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private si Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare pot aplica, pe langa prevederile legale si reglementari specifice cu privire la organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, emise de institutiile de reglementare, in functie de specificul activitatii.
Raspunderea pentru buna organizare a lucrarilor de inventariere, potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, si in conformitate cu reglementarile contabile aplicabile, revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii entitatii.
In temeiul prevederilor Legii contabilitatii nr. 82/1991, persoanele juridice au obligatia sa efectueze inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii detinute, la inceputul activitatii, cel putin o data in cursul exercitiului financiar pe parcursul functionarii lor, in cazul fuziunii sau incetarii activitatii, precum si in urmatoarele situatii:
a) la cererea organelor de control, cu prilejul efectuarii controlului, sau a altor organe prevazute de lege;
b) ori de cate ori sunt indicii ca exista lipsuri sau plusuri in gestiune, care nu pot fi stabilite cert decat prin inventariere;
c) ori de cate ori intervine o predare-primire de gestiune;
d) cu prilejul reorganizarii gestiunilor;
e) ca urmare a calamitatilor naturale sau a unor cazuri de forta majora;
f) in alte cazuri prevazute de lege. Inventarierea se organizeaza si se efectueaza potrivit normelor legale privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii. _______________________________________
Registrul inventar (cod 14-1-2):
1. Serveşte ca document contabil obligatoriu de înregistrare a rezultatelor inventarierii elementelor de activ şi de pasiv.
2. Se întocmeşte de către persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, într-un singur exemplar, după ce a fost numerotat, şnuruit, parafat şi înregistrat în evidenţa unităţii. Se completează la începutul activităţii, la sfârşitul exerciţiului financiar sau cu ocazia încetării activităţii, fără ştersături şi fără spaţii libere, pe baza datelor cuprinse în listele de inventariere şi respectiv în procesele-verbale de inventariere a elementelor de activ şi de pasiv, prin gruparea acestora pe conturi sau grupe de conturi, după caz.
Registrul-inventar se completează pe baza inventarierii faptice a elementelor de activ şi de pasiv grupate după natura lor, conform posturilor din bilanţ.
În cazul în care inventarierea are loc pe parcursul anului, datele rezultate din operaţiunea de inventariere se actualizează cu intrările şi ieşirile din perioada cuprinsă între data inventarierii şi data încheierii exerciţiului financiar, datele actualizate fiind apoi cuprinse în registrul-inventar.
Operaţiunea de actualizare a datelor rezultate din inventariere se va efectua astfel încât la sfârşitul exerciţiului financiar să fie reflectată situaţia reală a elementelor de activ şi de pasiv. Creanţele şi obligaţiile faţă de terţi sunt supuse inventarierii pe baza confirmării extraselor soldurilor conturilor analitice debitoare şi creditoare, sau a punctajelor reciproce, în funcţie de necesităţi.
În cazul încetării activităţii, registrul-inventar se completează cu valoarea elementelor de activ şi de pasiv inventariate faptic la acea dată.
În cazul în care o unitate are subunităţi dispersate teritorial care conduc contabilitatea până la nivel de balanţă de verificare, registrul-inventar se poate conduce de către subunităţi, în condiţiile înregistrării acestuia în evidenţa subunităţii.
-În coloana 1 se înscrie numărul curent al fiecărei operaţiuni înregistrate în ordine cronologică, de la deschiderea acestuia până la epuizarea filelor sau încetarea activităţii.
-În coloana 2 vor fi recapitulate elementele inventariate, detaliat pe fiecare cont de activ şi de pasiv, conturile de valori materiale putând fi defalcate pe gestiuni.
-În coloana 3 se înscrie valoarea contabilă a elementelor inventariate.
-În coloana 4 se înscrie valoarea de inventar a elementelor de activ şi de pasiv, stabilită de membrii comisiei de inventariere (pe baza listelor de inventariere şi a proceselor-verbale de inventariere).
-În coloana 5 se trec diferenţele din evaluare, calculate ca diferenţă între valoarea contabilă şi valoarea de inventar.
-În coloana 6 se menţionează cauzele diferenţelor (deprecieri, dezmembrări, dezasortări, calamităţi, terţi neidentificaţi etc.)
. 3. Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă a rezultatelor inventarierii.
4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, împreună cu documentele justificative care au stat la baza întocmirii lui.
_____________________________________
In practica (procedura)
1. Comisia de inventariere
Inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii se efectueaza de catre comisii de inventariere, numite prin decizie scrisa, emisa de catre conducerea unitatii.
In decizia de numire se mentioneaza in mod obligatoriu componenta comisiei (numele presedintelui si membrilor comisiei), modul de efectuare a inventarierii, metoda de inventariere utilizata, gestiunea supusa inventarierii, data de incepere si de terminare a operatiunilor.
La entitatile al caror numar de salariati este redus, inventarierea poate fi efectuata de catre o singura persoana. In aceasta situatie, raspunderea pentru corectitudinea inventarierii revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii entitatii respective.
Comisiile de inventariere sunt coordonate, acolo unde este cazul, de catre o comisie centrala, numita prin decizie scrisa. Comisia centrala de inventariere are sarcina sa organizeze, sa instruiasca, sa supravegheze si sa controleze modul de efectuare a operatiunilor de inventariere.
Comisia centrala de inventariere raspunde de efectuarea tuturor lucrarilor de inventariere, potrivit prevederilor legale.
2. Componenta comisiei
Pentru desfasurarea in bune conditii a operatiunilor de inventariere, in comisiile de inventariere vor fi numite persoane cu pregatire corespunzatoare economica si tehnica, care sa asigure efectuarea corecta si la timp a inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, inclusiv evaluarea lor conform reglementarilor contabile aplicabile.
3. Externalizarea inventarierii
Inventarierea si evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii se pot efectua atat cu salariati proprii, cat si pe baza de contracte de prestari de servicii incheiate cu persoane juridice sau fizice cu pregatire corespunzatoare.
4. Participarea contabililor ,auditori
Din comisia de inventariere nu pot face parte gestionarii depozitelor supuse inventarierii, contabilii care tin evidenta gestiunii respective si nici auditorii interni sau statutari. Prin proceduri interne, entitatile pot stabili ca la efectuarea operatiunilor de inventariere sa participe si contabilii care tin evidenta gestiunii respective, fara ca acestia sa faca parte din comisie.
Membrii comisiilor de inventariere nu pot fi inlocuiti decat in cazuri bine justificate si numai prin decizie scrisa, emisa de catre cei care i-au numit. In conditiile in care entitatile nu au niciun salariat care sa poata efectua operatiunea de inventariere, aceasta se efectueaza de catre administratori.
In vederea bunei desfasurari a operatiunilor de inventariere, administratorii, ordonatorii de credite sau alte persoane care au obligatia gestionarii entitatii trebuie sa ia masuri pentru crearea conditiilor corespunzatoare de lucru comisiei de inventariere.
5. Arhivarea documentelor
Documentele intocmite de comisia de inventariere raman in cadrul gestiunii inventariate in locuri special amenajate (fisete, casete, dulapuri etc.), incuiate si sigilate. Presedintele comisiei de inventariere raspunde de operatiunea de sigilare;
6. Afisarea programului de inventariere
Pe toata durata inventarierii, programul si perioada inventarierii se afiseaza la loc vizibil.
7. Alte mentiuni
Toate bunurile ce se inventariaza se inscriu in listele de inventariere, care trebuie sa se intocmeasca pe locuri de depozitare, pe gestiuni si pe categorii de bunuri. Bunurile existente in entitate si apartinand altor entitati (inchiriate, in leasing, in concesiune, in administrare, in custodie, primite in vederea vanzarii in regim de consignatie, spre prelucrare etc.) se inventariaza si se inscriu in liste de inventariere distincte. Listele de inventariere pentru aceste bunuri trebuie sa contina informatii cu privire la numarul si data actului de predare-primire si ale documentului de livrare, precum si alte informatii utile.
Listele de inventariere cuprinzand bunurile apartinand tertilor se trimit si persoanei fizice sau juridice, romane ori straine, dupa caz, careia ii apartin bunurile respective, in termen de cel mult 15 zile lucratoare de la terminarea inventarierii, urmand ca proprietarul bunurilor sa comunice eventualele nepotriviri in termen de 5 zile lucratoare de la primirea listelor de inventariere.
In caz de nepotriviri, entitatea detinatoare este obligata sa clarifice situatia diferentelor respective si sa comunice constatarile sale persoanei fizice sau juridice careia ii apartin bunurile respective, in termen de 5 zile lucratoare de la primirea sesizarii.
Important referitor la disponibilitatile din conturile bancare
Disponibilitatile aflate in conturi la banci sau la unitatile Trezoreriei Statului se inventariaza prin confruntarea soldurilor din extrasele de cont emise de acestea cu cele din contabilitatea entitatii. In acest scop, extrasele de cont din ziua de 31 decembrie sau din ultima zi bancara, puse la dispozitie de institutiile de credit si unitatile Trezoreriei Statului, vor purta stampila oficiala a acestora.
Pentru toate celelalte elemente de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, cu ocazia inventarierii, se verifica realitatea soldurilor conturilor respective, iar pentru cele aflate la terti se fac cereri de confirmare, care se vor atasa la listele respective dupa primirea confirmarii.
Listele de inventariere se semneaza pe fiecare fila de catre presedintele si membrii comisiei de inventariere, de catre gestionar, precum si de catre specialisti solicitati de catre presedintele comisiei de inventariere pentru participarea la identificarea bunurilor inventariate.
In cazul gestiunilor colective (cu mai multi gestionari), listele de inventariere se semneaza de catre toti gestionarii, iar in cazul predarii-primirii gestiunii, acestea se semneaza atat de catre gestionarul predator, cat si de catre cel primitor. Completarea listelor de inventariere se efectueaza fie folosind sistemul informatic de prelucrare automata a datelor, fie prin inscrierea elementelor de active identificate, fara spatii libere si fara stersaturi, conform procedurilor interne aprobate.
Despre procesul verbal final
Rezultatele inventarierii se inscriu de catre comisia de inventariere intr-un proces-verbal.
Procesul-verbal privind rezultatele inventarierii trebuie sa contina, in principal, urmatoarele elemente: data intocmirii, numele si prenumele membrilor comisiei de inventariere, numarul si data deciziei de numire a comisiei de inventariere, gestiunea/gestiunile inventariata/inventariate, data inceperii si terminarii operatiunii de inventariere, rezultatele inventarierii, concluziile si propunerile comisiei cu privire la cauzele plusurilor si ale lipsurilor constatate si persoanele vinovate, precum si propuneri de masuri in legatura cu acestea, volumul stocurilor depreciate, fara miscare, cu miscare lenta, greu vandabile, fara desfacere asigurata si propuneri de masuri in vederea reintegrarii lor in circuitul economic, propuneri de scoatere din functiune a imobilizarilor corporale, respectiv din evidenta a imobilizarilor necorporale, propuneri de scoatere din uz a materialelor de natura obiectelor de inventar si declasare sau casare a unor stocuri, constatari privind pastrarea, depozitarea, conservarea, asigurarea integritatii bunurilor din gestiune, precum si alte aspecte legate de activitatea gestiunii inventariate.
Propunerile cuprinse in procesul-verbal al comisiei de inventariere se prezinta, in termen de 7 zile lucratoare de la data incheierii operatiunilor de inventariere, administratorului, ordonatorului de credite sau persoanei responsabile cu gestiunea entitatii. Acesta, cu avizul conducatorului compartimentului financiar-contabil si al conducatorului compartimentului juridic, decide asupra solutionarii propunerilor facute, cu respectarea dispozitiilor legale.
Au obligatia sa efectueze inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii urmatoarele persoane juridice prevazute la art. 1 din Legea contabilitatii nr. 82/1991: - societatile comerciale, societatile/companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, societatile cooperatiste si celelalte persoane juridice care au obligatia sa organizeze si sa conduca contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiara; - institutiile publice, asociatiile si celelalte persoane juridice cu si fara scop patrimonial.
Aceste persoane sunt obligate sa emita proceduri proprii privind inventarierea, aprobate de administratorul, ordonatorul de credite sau alta persoana care are obligatia gestionarii entitatii.
Totodata entitatile autorizate, reglementate si supravegheate de Banca Nationala a Romaniei, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private si Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare pot aplica, pe langa prevederile legale si reglementari specifice cu privire la organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, emise de institutiile de reglementare, in functie de specificul activitatii.
Raspunderea pentru buna organizare a lucrarilor de inventariere, potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, si in conformitate cu reglementarile contabile aplicabile, revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii entitatii.
In temeiul prevederilor Legii contabilitatii nr. 82/1991, persoanele juridice au obligatia sa efectueze inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii detinute, la inceputul activitatii, cel putin o data in cursul exercitiului financiar pe parcursul functionarii lor, in cazul fuziunii sau incetarii activitatii, precum si in urmatoarele situatii:
a) la cererea organelor de control, cu prilejul efectuarii controlului, sau a altor organe prevazute de lege;
b) ori de cate ori sunt indicii ca exista lipsuri sau plusuri in gestiune, care nu pot fi stabilite cert decat prin inventariere;
c) ori de cate ori intervine o predare-primire de gestiune;
d) cu prilejul reorganizarii gestiunilor;
e) ca urmare a calamitatilor naturale sau a unor cazuri de forta majora;
f) in alte cazuri prevazute de lege. Inventarierea se organizeaza si se efectueaza potrivit normelor legale privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii. _______________________________________
Registrul inventar (cod 14-1-2):
1. Serveşte ca document contabil obligatoriu de înregistrare a rezultatelor inventarierii elementelor de activ şi de pasiv.
2. Se întocmeşte de către persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, într-un singur exemplar, după ce a fost numerotat, şnuruit, parafat şi înregistrat în evidenţa unităţii. Se completează la începutul activităţii, la sfârşitul exerciţiului financiar sau cu ocazia încetării activităţii, fără ştersături şi fără spaţii libere, pe baza datelor cuprinse în listele de inventariere şi respectiv în procesele-verbale de inventariere a elementelor de activ şi de pasiv, prin gruparea acestora pe conturi sau grupe de conturi, după caz.
Registrul-inventar se completează pe baza inventarierii faptice a elementelor de activ şi de pasiv grupate după natura lor, conform posturilor din bilanţ.
În cazul în care inventarierea are loc pe parcursul anului, datele rezultate din operaţiunea de inventariere se actualizează cu intrările şi ieşirile din perioada cuprinsă între data inventarierii şi data încheierii exerciţiului financiar, datele actualizate fiind apoi cuprinse în registrul-inventar.
Operaţiunea de actualizare a datelor rezultate din inventariere se va efectua astfel încât la sfârşitul exerciţiului financiar să fie reflectată situaţia reală a elementelor de activ şi de pasiv. Creanţele şi obligaţiile faţă de terţi sunt supuse inventarierii pe baza confirmării extraselor soldurilor conturilor analitice debitoare şi creditoare, sau a punctajelor reciproce, în funcţie de necesităţi.
În cazul încetării activităţii, registrul-inventar se completează cu valoarea elementelor de activ şi de pasiv inventariate faptic la acea dată.
În cazul în care o unitate are subunităţi dispersate teritorial care conduc contabilitatea până la nivel de balanţă de verificare, registrul-inventar se poate conduce de către subunităţi, în condiţiile înregistrării acestuia în evidenţa subunităţii.
-În coloana 1 se înscrie numărul curent al fiecărei operaţiuni înregistrate în ordine cronologică, de la deschiderea acestuia până la epuizarea filelor sau încetarea activităţii.
-În coloana 2 vor fi recapitulate elementele inventariate, detaliat pe fiecare cont de activ şi de pasiv, conturile de valori materiale putând fi defalcate pe gestiuni.
-În coloana 3 se înscrie valoarea contabilă a elementelor inventariate.
-În coloana 4 se înscrie valoarea de inventar a elementelor de activ şi de pasiv, stabilită de membrii comisiei de inventariere (pe baza listelor de inventariere şi a proceselor-verbale de inventariere).
-În coloana 5 se trec diferenţele din evaluare, calculate ca diferenţă între valoarea contabilă şi valoarea de inventar.
-În coloana 6 se menţionează cauzele diferenţelor (deprecieri, dezmembrări, dezasortări, calamităţi, terţi neidentificaţi etc.)
. 3. Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă a rezultatelor inventarierii.
4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, împreună cu documentele justificative care au stat la baza întocmirii lui.
_____________________________________
In practica (procedura)
1. Comisia de inventariere
Inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii se efectueaza de catre comisii de inventariere, numite prin decizie scrisa, emisa de catre conducerea unitatii.
In decizia de numire se mentioneaza in mod obligatoriu componenta comisiei (numele presedintelui si membrilor comisiei), modul de efectuare a inventarierii, metoda de inventariere utilizata, gestiunea supusa inventarierii, data de incepere si de terminare a operatiunilor.
La entitatile al caror numar de salariati este redus, inventarierea poate fi efectuata de catre o singura persoana. In aceasta situatie, raspunderea pentru corectitudinea inventarierii revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii entitatii respective.
Comisiile de inventariere sunt coordonate, acolo unde este cazul, de catre o comisie centrala, numita prin decizie scrisa. Comisia centrala de inventariere are sarcina sa organizeze, sa instruiasca, sa supravegheze si sa controleze modul de efectuare a operatiunilor de inventariere.
Comisia centrala de inventariere raspunde de efectuarea tuturor lucrarilor de inventariere, potrivit prevederilor legale.
2. Componenta comisiei
Pentru desfasurarea in bune conditii a operatiunilor de inventariere, in comisiile de inventariere vor fi numite persoane cu pregatire corespunzatoare economica si tehnica, care sa asigure efectuarea corecta si la timp a inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, inclusiv evaluarea lor conform reglementarilor contabile aplicabile.
3. Externalizarea inventarierii
Inventarierea si evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii se pot efectua atat cu salariati proprii, cat si pe baza de contracte de prestari de servicii incheiate cu persoane juridice sau fizice cu pregatire corespunzatoare.
4. Participarea contabililor ,auditori
Din comisia de inventariere nu pot face parte gestionarii depozitelor supuse inventarierii, contabilii care tin evidenta gestiunii respective si nici auditorii interni sau statutari. Prin proceduri interne, entitatile pot stabili ca la efectuarea operatiunilor de inventariere sa participe si contabilii care tin evidenta gestiunii respective, fara ca acestia sa faca parte din comisie.
Membrii comisiilor de inventariere nu pot fi inlocuiti decat in cazuri bine justificate si numai prin decizie scrisa, emisa de catre cei care i-au numit. In conditiile in care entitatile nu au niciun salariat care sa poata efectua operatiunea de inventariere, aceasta se efectueaza de catre administratori.
In vederea bunei desfasurari a operatiunilor de inventariere, administratorii, ordonatorii de credite sau alte persoane care au obligatia gestionarii entitatii trebuie sa ia masuri pentru crearea conditiilor corespunzatoare de lucru comisiei de inventariere.
5. Arhivarea documentelor
Documentele intocmite de comisia de inventariere raman in cadrul gestiunii inventariate in locuri special amenajate (fisete, casete, dulapuri etc.), incuiate si sigilate. Presedintele comisiei de inventariere raspunde de operatiunea de sigilare;
6. Afisarea programului de inventariere
Pe toata durata inventarierii, programul si perioada inventarierii se afiseaza la loc vizibil.
7. Alte mentiuni
Toate bunurile ce se inventariaza se inscriu in listele de inventariere, care trebuie sa se intocmeasca pe locuri de depozitare, pe gestiuni si pe categorii de bunuri. Bunurile existente in entitate si apartinand altor entitati (inchiriate, in leasing, in concesiune, in administrare, in custodie, primite in vederea vanzarii in regim de consignatie, spre prelucrare etc.) se inventariaza si se inscriu in liste de inventariere distincte. Listele de inventariere pentru aceste bunuri trebuie sa contina informatii cu privire la numarul si data actului de predare-primire si ale documentului de livrare, precum si alte informatii utile.
Listele de inventariere cuprinzand bunurile apartinand tertilor se trimit si persoanei fizice sau juridice, romane ori straine, dupa caz, careia ii apartin bunurile respective, in termen de cel mult 15 zile lucratoare de la terminarea inventarierii, urmand ca proprietarul bunurilor sa comunice eventualele nepotriviri in termen de 5 zile lucratoare de la primirea listelor de inventariere.
In caz de nepotriviri, entitatea detinatoare este obligata sa clarifice situatia diferentelor respective si sa comunice constatarile sale persoanei fizice sau juridice careia ii apartin bunurile respective, in termen de 5 zile lucratoare de la primirea sesizarii.
Important referitor la disponibilitatile din conturile bancare
Disponibilitatile aflate in conturi la banci sau la unitatile Trezoreriei Statului se inventariaza prin confruntarea soldurilor din extrasele de cont emise de acestea cu cele din contabilitatea entitatii. In acest scop, extrasele de cont din ziua de 31 decembrie sau din ultima zi bancara, puse la dispozitie de institutiile de credit si unitatile Trezoreriei Statului, vor purta stampila oficiala a acestora.
Pentru toate celelalte elemente de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, cu ocazia inventarierii, se verifica realitatea soldurilor conturilor respective, iar pentru cele aflate la terti se fac cereri de confirmare, care se vor atasa la listele respective dupa primirea confirmarii.
Listele de inventariere se semneaza pe fiecare fila de catre presedintele si membrii comisiei de inventariere, de catre gestionar, precum si de catre specialisti solicitati de catre presedintele comisiei de inventariere pentru participarea la identificarea bunurilor inventariate.
In cazul gestiunilor colective (cu mai multi gestionari), listele de inventariere se semneaza de catre toti gestionarii, iar in cazul predarii-primirii gestiunii, acestea se semneaza atat de catre gestionarul predator, cat si de catre cel primitor. Completarea listelor de inventariere se efectueaza fie folosind sistemul informatic de prelucrare automata a datelor, fie prin inscrierea elementelor de active identificate, fara spatii libere si fara stersaturi, conform procedurilor interne aprobate.
Despre procesul verbal final
Rezultatele inventarierii se inscriu de catre comisia de inventariere intr-un proces-verbal.
Procesul-verbal privind rezultatele inventarierii trebuie sa contina, in principal, urmatoarele elemente: data intocmirii, numele si prenumele membrilor comisiei de inventariere, numarul si data deciziei de numire a comisiei de inventariere, gestiunea/gestiunile inventariata/inventariate, data inceperii si terminarii operatiunii de inventariere, rezultatele inventarierii, concluziile si propunerile comisiei cu privire la cauzele plusurilor si ale lipsurilor constatate si persoanele vinovate, precum si propuneri de masuri in legatura cu acestea, volumul stocurilor depreciate, fara miscare, cu miscare lenta, greu vandabile, fara desfacere asigurata si propuneri de masuri in vederea reintegrarii lor in circuitul economic, propuneri de scoatere din functiune a imobilizarilor corporale, respectiv din evidenta a imobilizarilor necorporale, propuneri de scoatere din uz a materialelor de natura obiectelor de inventar si declasare sau casare a unor stocuri, constatari privind pastrarea, depozitarea, conservarea, asigurarea integritatii bunurilor din gestiune, precum si alte aspecte legate de activitatea gestiunii inventariate.
Propunerile cuprinse in procesul-verbal al comisiei de inventariere se prezinta, in termen de 7 zile lucratoare de la data incheierii operatiunilor de inventariere, administratorului, ordonatorului de credite sau persoanei responsabile cu gestiunea entitatii. Acesta, cu avizul conducatorului compartimentului financiar-contabil si al conducatorului compartimentului juridic, decide asupra solutionarii propunerilor facute, cu respectarea dispozitiilor legale.
luni, 13 decembrie 2010
Certificatul de distrugere.
Ce documente trebuie sa primim dupa casarea unui mijloc de transport.
Prin Hotărârea Guvernului nr.907/2010, publicată în Monitorul oficial nr.635 din 9 septembrie, a fost modificată şi completată H.G.nr.2406/2004 privind gestionarea vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz, cu modificările şi completările ulterioare.
Prevederile acestei reglementări intră în vigoare la 30 de zile de la publicare, cu excepţia reglementărilor privind substanţele periculoase şi clasele de pericol, care vor intra în vigoare de la 1 decembrie 2010.
Astfel,daca urmeaza sa recuperati piese de schimb in vederea valorificarii trebui sa stiti ca materialele şi componentele vehiculelor, exceptate de la obligaţia de a fi introduse pe piaţă (numai dacă nu conţin plumb, mercur, cadmiu şi crom hexavalent), urmează să fie etichetate sau identificate prin mijloace adecvate, conform legislaţiei în vigoare.
Societatea de recuperare a deseurilor are obligaţia de a emite ultimului deţinător al vehiculului scos din uz un certificat de distrugere, la preluarea vehiculului scos din uz.
In baza certificatului de distrugere devine valabila casarea !
Reamintim că hotărârea de bază se referă la măsurile de prevenire a producerii de deşeuri provenite de la vehiculele scoase din uz şi reutilizarea, reciclarea, precum şi alte forme de valorificare a vehiculelor scoase din uz şi a componentelor acestora, în vederea reducerii cantităţii de deşeuri destinate eliminării.
nota:prevederile H.G.2406/2004 se aplică vehiculelor şi vehiculelor scoase din uz, inclusiv componentelor şi materialelor acestora, fără a se ţine seama de modul în care vehiculul a fost întreţinut sau reparat pe toată durata utilizării acestuia şi indiferent dacă acesta este echipat cu componente furnizate de producător ori cu alte componente a căror montare ca piese de rezervă sau ca piese de schimb se realizează respectându-se reglementările naţionale în domeniu.
Prin Hotărârea Guvernului nr.907/2010, publicată în Monitorul oficial nr.635 din 9 septembrie, a fost modificată şi completată H.G.nr.2406/2004 privind gestionarea vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz, cu modificările şi completările ulterioare.
Prevederile acestei reglementări intră în vigoare la 30 de zile de la publicare, cu excepţia reglementărilor privind substanţele periculoase şi clasele de pericol, care vor intra în vigoare de la 1 decembrie 2010.
Astfel,daca urmeaza sa recuperati piese de schimb in vederea valorificarii trebui sa stiti ca materialele şi componentele vehiculelor, exceptate de la obligaţia de a fi introduse pe piaţă (numai dacă nu conţin plumb, mercur, cadmiu şi crom hexavalent), urmează să fie etichetate sau identificate prin mijloace adecvate, conform legislaţiei în vigoare.
Societatea de recuperare a deseurilor are obligaţia de a emite ultimului deţinător al vehiculului scos din uz un certificat de distrugere, la preluarea vehiculului scos din uz.
In baza certificatului de distrugere devine valabila casarea !
Reamintim că hotărârea de bază se referă la măsurile de prevenire a producerii de deşeuri provenite de la vehiculele scoase din uz şi reutilizarea, reciclarea, precum şi alte forme de valorificare a vehiculelor scoase din uz şi a componentelor acestora, în vederea reducerii cantităţii de deşeuri destinate eliminării.
nota:prevederile H.G.2406/2004 se aplică vehiculelor şi vehiculelor scoase din uz, inclusiv componentelor şi materialelor acestora, fără a se ţine seama de modul în care vehiculul a fost întreţinut sau reparat pe toată durata utilizării acestuia şi indiferent dacă acesta este echipat cu componente furnizate de producător ori cu alte componente a căror montare ca piese de rezervă sau ca piese de schimb se realizează respectându-se reglementările naţionale în domeniu.
Documente emise de o firma.
Înscrierea datelor care personalizează o societate în toate documentele emise de aceasta
Regula. În orice factură, ofertă, comandă, tarif, prospect şi alte documente întrebuinţate în comerţ, emanând de la o societate, trebuie să se menţioneze denumirea, forma juridică, sediul social, numărul din registrul comerţului şi codul unic de înregistrare.
Sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice, care vor cuprinde elementele prevăzute de legislaţia din domeniu.
Dacă societatea pe acţiuni optează pentru un sistem dualist de administrare, documentele expuse anterior vor conţine şi menţiunea “societate administrată în sistem dualist".
De asemenea, dacă acestea provin de la o societate cu răspundere limitată, se va menţiona şi capitalul social, iar dacă ele provin de la o societate pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, se vor menţiona atât capitalul social subscris, cât şi cel vărsat.
Totodată, în situaţia în care acestea sunt emise de o sucursală, acestea trebuie să menţioneze şi oficiul registrului comerţului la care a fost înregistrată sucursala şi numărul ei de înregistrare.
Dacă societatea deţine o pagină de internet proprie, informaţiile privind denumirea, forma juridică, sediul social, numărul din registrul comerţului, codul unic de înregistrare, şi capitalul social vor fi publicate şi pe pagina de internet a societăţii. (art. 74 din Legea nr.31/1990).
Pedeapsa. Încălcarea acestor reguli constituie contravenţie şi este sancţionată cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei. (art. 270^3 alin. (1) din Legea nr.31/1990)
Regula. În orice factură, ofertă, comandă, tarif, prospect şi alte documente întrebuinţate în comerţ, emanând de la o societate, trebuie să se menţioneze denumirea, forma juridică, sediul social, numărul din registrul comerţului şi codul unic de înregistrare.
Sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice, care vor cuprinde elementele prevăzute de legislaţia din domeniu.
Dacă societatea pe acţiuni optează pentru un sistem dualist de administrare, documentele expuse anterior vor conţine şi menţiunea “societate administrată în sistem dualist".
De asemenea, dacă acestea provin de la o societate cu răspundere limitată, se va menţiona şi capitalul social, iar dacă ele provin de la o societate pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, se vor menţiona atât capitalul social subscris, cât şi cel vărsat.
Totodată, în situaţia în care acestea sunt emise de o sucursală, acestea trebuie să menţioneze şi oficiul registrului comerţului la care a fost înregistrată sucursala şi numărul ei de înregistrare.
Dacă societatea deţine o pagină de internet proprie, informaţiile privind denumirea, forma juridică, sediul social, numărul din registrul comerţului, codul unic de înregistrare, şi capitalul social vor fi publicate şi pe pagina de internet a societăţii. (art. 74 din Legea nr.31/1990).
Pedeapsa. Încălcarea acestor reguli constituie contravenţie şi este sancţionată cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei. (art. 270^3 alin. (1) din Legea nr.31/1990)
Depunerea declaratiilor anuale de impozit pe profit pentru anul 2010
1.Contribuabilii care definitiveaza pâna la 25 februarie închiderea exercitiului financiar anterior
25 februarie 2011 termen de depunere pentru:
Declaratia 101 privind impozitul pe profit pentru perioada 1 ianuarie -30septembrie 2010
Declaratia 101 privind impozitul pe profit pentru perioada 1 octombrie -31decembrie 2010
Atentie:contribuabilii care definitiveaza pâna la 25 februarie închiderea exercitiului financiar anterior nu mai depun pentru impozitul pe profit declaratia 100 privind obligatiile de plata la bugetul de stat aferenta trimestrului IV.
_______________________________________________
2.Contribuabilii care definitiveaza pâna la 25 aprilie închiderea exercitiului financiar anterior
Contribuabilii care definitiveaza pâna la 25 aprilie închiderea exercitiului financiar anterior declara si platesc pentru ultimul trimestru o suma egala cu impozitul calculat si evidentiat pentru trimestrul III al aceluiasi an fiscal.
25 ianuarie 2011 termen de depunere pentru:
Declaratia 100 privind obligatiile de plata la bugetul de stat aferenta trim. IV
25 februarie 2011 termen de depunere pentru:
Declaratia 101 privind impozitul pe profit pentru perioada 1 ianuarie -30septembrie 2010
25 aprilie 2011 termen de depunere pentru:
Declaratia 101 privind impozitul pe profit pentru perioada 1 octombrie -31decembrie 2010
________________________________________________________________
Pierderea fiscala înregistrata în cele doua perioade aferente anului 2010 se recupereaza potrivit prevederilor art. 26 din Codul fiscal, fiecare perioada fiind considerata an fiscal în sensul perioadei de 5 ani, respectiv 7 ani
_______________________________________________________________
Metodologie de calcul
1.Perioada 01 ianuarie - 30 septembrie 2010 : contribuabilii vor determina impozitul pe profit aferent acestei perioade si vor efectua comparatia cu impozitul minim anual prevazut la art. 18 alin. (3) recalculat corespunzator pentru perioada 01 ianuarie - 30 septembrie 2010 prin împartirea impozitului
minim anual la 12 si înmultirea cu 9, stabilind impozitul datorat.
-25 februarie 2011 termen de depunere pentru:
Declaratia 101 privind impozitul pe profit pentru perioada 1 ianuarie -30septembrie 2010
2.Perioada 01 octombrie - 31 decembrie 2010 : contribuabilii vor determina impozitul pe profit aferent acestei perioade.
25 ianuarie 2011 termen de depunere pentru:
Declaratia 100 privind obligatiile de plata la bugetul de stat aferenta trim. IV-o suma egala cu impozitul calculat si evidentiat pentru trimestrul III.
Depunerea electronică a declaraţiilor fiscale
Depunerea electronică a declaraţiilor fiscale
Obligaţia instituită de ANAF, potrivit căreia – începând de la 25 octombrie 2010 – contribuabilii mari şi mijlocii depun declaraţiile fiscale numai prin intermediul Sistemului Electronic Naţional.
Măsura este apreciată ca fiind de natură să facă mai eficientă depunerea declaraţiilor fiscale şi să contribuie la reducerea birocraţiei.
Materialul informativ prezintă detalii referitoare la incadrarea persoanelor juridice în categoriile supuse acestei obligaţii, declaraţiile care trebuie depuse pe cale electronică, precum şi regimul semnăturii electronice, inclusiv faptul că, din punct de vedere legal, documentul cu semnătură electronică are aceeaşi valoare juridică cu a unui document cu semnătură manuscrisă şi permite transmiterea online a declaraţiei.
Obligaţia instituită de ANAF, potrivit căreia – începând de la 25 octombrie 2010 – contribuabilii mari şi mijlocii depun declaraţiile fiscale numai prin intermediul Sistemului Electronic Naţional.
Măsura este apreciată ca fiind de natură să facă mai eficientă depunerea declaraţiilor fiscale şi să contribuie la reducerea birocraţiei.
Materialul informativ prezintă detalii referitoare la incadrarea persoanelor juridice în categoriile supuse acestei obligaţii, declaraţiile care trebuie depuse pe cale electronică, precum şi regimul semnăturii electronice, inclusiv faptul că, din punct de vedere legal, documentul cu semnătură electronică are aceeaşi valoare juridică cu a unui document cu semnătură manuscrisă şi permite transmiterea online a declaraţiei.
FNUASS
Ministerul Sănătăţii face precizări in sensul ca:
-Pensionarii cu venituri peste 740 lei şi revoluţionarii, cu excepţia celor răniţi, vor plăti o contribuţie de 5,5 % din venituri la FNUASS .
-Alte categorii de persoane, ca de exemplu rudele de gradul I ale unui asigurat (soţul, soţia şi părinţii ) fără venituri proprii, rămân în continuare exceptate de la plata acestora.
Atentie: pentru pensionarii care au un venit între 740 şi 782 de lei se va aplica un procent de contribuţie mai mic, astfel încât venitul net din pensie să nu scadă sub 740 lei
-Pensionarii cu venituri peste 740 lei şi revoluţionarii, cu excepţia celor răniţi, vor plăti o contribuţie de 5,5 % din venituri la FNUASS .
-Alte categorii de persoane, ca de exemplu rudele de gradul I ale unui asigurat (soţul, soţia şi părinţii ) fără venituri proprii, rămân în continuare exceptate de la plata acestora.
Atentie: pentru pensionarii care au un venit între 740 şi 782 de lei se va aplica un procent de contribuţie mai mic, astfel încât venitul net din pensie să nu scadă sub 740 lei
Formularul 112
Formularul 112 “Declaraţia privind obligaţiile de plată a constribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”
Pentru a veni în sprijinul contribuabililor în vederea îndeplinirii obligaţiilor de declarare, ANAF propune crearea de noi proceduri astfel încât să fie depusă o singură declaraţie privind contribuţiile sociale care sunt în prezent colectate separat de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
În acest sens, ANAF supune dezbaterii publice conţinutul Formularului 112 Declaraţia privind obligaţiile de plată a constribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, ce urmează a fi depus la ghişeele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sau la ghişeele acreditate de Ministerul Finanţelor Publice.
Noul formular va putea fi completat, semnat şi transmis prin mijloace informatice.
Pentru a veni în sprijinul contribuabililor în vederea îndeplinirii obligaţiilor de declarare, ANAF propune crearea de noi proceduri astfel încât să fie depusă o singură declaraţie privind contribuţiile sociale care sunt în prezent colectate separat de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
În acest sens, ANAF supune dezbaterii publice conţinutul Formularului 112 Declaraţia privind obligaţiile de plată a constribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, ce urmează a fi depus la ghişeele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sau la ghişeele acreditate de Ministerul Finanţelor Publice.
Noul formular va putea fi completat, semnat şi transmis prin mijloace informatice.
Reevaluarea imobilizărilor corporale
Ca regulă alternativă de evaluare, entităţile pot proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale existente la sfârşitul exerciţiului financiar, astfel încât acestea să fie prezentate în contabilitate la valoarea justă, cu reflectarea rezultatelor acestei reevaluări în situaţiile financiare întocmite pentru acel exerciţiu.
Amortizarea calculată pentru imobilizările corporale astfel reevaluate se înregistrează în contabilitate începând cu exerciţiul financiar următor celui pentru care s-a efectuat reevaluarea.
Dacă o imobilizare corporală complet amortizată mai poate fi folosită, cu ocazia reevaluării acesteia i se stabileşte o nouă valoare şi o nouă durată de utilizare economică, corespunzătoare perioadei estimate a se folosi în continuare.
Reevaluarea imobilizărilor corporale se face la valoarea justă de la data bilanţului. Valoarea justă se determină pe baza unor evaluări efectuate, de regulă, de profesionişti calificaţi în evaluare, membri ai unui organism profesional în domeniu, recunoscut naţional şi internaţional.
Amortizarea calculată pentru imobilizările corporale astfel reevaluate se înregistrează în contabilitate începând cu exerciţiul financiar următor celui pentru care s-a efectuat reevaluarea.
Dacă o imobilizare corporală complet amortizată mai poate fi folosită, cu ocazia reevaluării acesteia i se stabileşte o nouă valoare şi o nouă durată de utilizare economică, corespunzătoare perioadei estimate a se folosi în continuare.
Reevaluarea imobilizărilor corporale se face la valoarea justă de la data bilanţului. Valoarea justă se determină pe baza unor evaluări efectuate, de regulă, de profesionişti calificaţi în evaluare, membri ai unui organism profesional în domeniu, recunoscut naţional şi internaţional.
Salariul de baza minim brut
Incepand cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore in medie pe luna in anul 2011 reprezentand 3,94 lei/ora.
Stabilirea, pentru personalul incadrat prin incheierea unui contract individual de munca, de salarii de baza sub nivelul celui prevazut la art. 1 si 2 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 2.000 lei.
Stabilirea, pentru personalul incadrat prin incheierea unui contract individual de munca, de salarii de baza sub nivelul celui prevazut la art. 1 si 2 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 2.000 lei.
miercuri, 8 decembrie 2010
Cateva consideratii privind OUG 58/2010
Categorii de activitati care pot fi reîncadrate ca activitate dependenta:
- activitatile independente desfasurate de persoane fizice pentru care impozitul se
determina în sistem real;
- activitatile persoanelor care obtin venituri atât din activitate dependenta (au un
contract de munca), dar care sunt organizate si desfasoara activitate si ca persoane
fizice autorizate, în conditiile în care activitatea desfasurata ca PFA va fi recalificata
ca activitate dependenta, contribuabilul va mai datora, pe lânga impozitul pe venit si
contributia de asigurari de sanatate, atât contributia de asigurari sociale de stat cât
si contributia la fondul de somaj.
- contractele de comision încheiate de persoanele fizice cu persoane juridice. În
conditiile în care o persoana fizica desfasoara activitate si prin urmare obtine
venituri, de la o persoana juridica, in baza unui contract de comision (vezi activitatile
societatilor de asigurare, agentiilor imobiliare, etc.), conform noilor criterii ,
fiscul va putea asimila, reconsidera aceasta activitate ca si activitate dependenta.
Conf. art.1 pct. 1. litera f) se da dreptul organului fiscal sa reclasifice un astfel de
contract pe baza “oricaror altor elemente pe care acesta le considera relevante”.
Conf OUG 58/2010 – sunt exceptate de la reîncadrare ca
activitati dependente, activitatile liber-profesionistilor.
In forma actuala, contribuabilii vor fi întodeauna “la mâna” autoritatilor
fiscale, inspectorii fiscali având astfel instrumentul de a aplica legea aleatoriu !.
Din punct de vedere al perioadei de aplicare aceste prevederi nu se
aplica retroactiv de la începutul anului, ci pentru venituri obtinute dupa data de 1 iulie
2010.
vor avea noi obligatii fiscale.
Astfel:
Persoana fizica beneficiara de venit pentru venitul lunar de 4.000 lei va datora:
- contributie individuala de asigurari sociale de stat: 10,5% = 4.000 x10,5% = 420 lei;
- contributie individuala de asigurari sociale de sanatate de 5,5 % = 4.000 x 5,5% =
220 lei;
- contributie individuala la fondul de somaj de 0,5% = 4.000 x0,5 % = 20 lei ;
- impozit pe venit de 16 % aplicat la 4.000 – 420 – 220 – 20 = 3.340 x16% = 534 lei.
Total contributii datorate lunar de persoana fizica : 1.194 lei,
Total contributii datorate anual = 1.194 x 12 = 14.328 lei
Venit net lunar = 4.000 – 1.194 = 2.806 lei
Venit net anual: 2.806 lei x 12 = 33.767 lei
Persoana juridica platitoare de venit va datora lunar urmatoarele :
- contributie de asigurari sociale de stat: 20,8% = 4.000 x 20,8% = 832 lei;
- contributie de asigurari sociale de sanatate de 5,2 % = 4.000 x 5,5% = 208 lei;
- contributie individuala la fondul de somaj de 0,5% = 4.000 x0,5 % = 20 lei ;
- contributie la fondul de risc si accidente de 0,4 % = 4.000 x 0,4% = 16 lei
- contributie la fondul de garantare a creantelor salariale de 0,25% = 4.000 x 0,25% = 10 lei
- Contributie privind concediile si indemnizatiile de 0,85% = 4.000 x0,85% = 34 lei
Total contributii datorate lunar de platitorul de venit: 1.120 lei
Total contributii datorate anual: 1.120 x12 = 13.440 lei.
- activitatile independente desfasurate de persoane fizice pentru care impozitul se
determina în sistem real;
- activitatile persoanelor care obtin venituri atât din activitate dependenta (au un
contract de munca), dar care sunt organizate si desfasoara activitate si ca persoane
fizice autorizate, în conditiile în care activitatea desfasurata ca PFA va fi recalificata
ca activitate dependenta, contribuabilul va mai datora, pe lânga impozitul pe venit si
contributia de asigurari de sanatate, atât contributia de asigurari sociale de stat cât
si contributia la fondul de somaj.
- contractele de comision încheiate de persoanele fizice cu persoane juridice. În
conditiile în care o persoana fizica desfasoara activitate si prin urmare obtine
venituri, de la o persoana juridica, in baza unui contract de comision (vezi activitatile
societatilor de asigurare, agentiilor imobiliare, etc.), conform noilor criterii ,
fiscul va putea asimila, reconsidera aceasta activitate ca si activitate dependenta.
Conf. art.1 pct. 1. litera f) se da dreptul organului fiscal sa reclasifice un astfel de
contract pe baza “oricaror altor elemente pe care acesta le considera relevante”.
Conf OUG 58/2010 – sunt exceptate de la reîncadrare ca
activitati dependente, activitatile liber-profesionistilor.
In forma actuala, contribuabilii vor fi întodeauna “la mâna” autoritatilor
fiscale, inspectorii fiscali având astfel instrumentul de a aplica legea aleatoriu !.
Din punct de vedere al perioadei de aplicare aceste prevederi nu se
aplica retroactiv de la începutul anului, ci pentru venituri obtinute dupa data de 1 iulie
2010.
Având în vedere criteriile de reconsiderare a activitatilor ca si activitati dependendete
conform OUG 58/2010, face unele recalificari. Pentru venitul realizat,
atât persoana fizica beneficiara de venit cât si persoana juridica platitoare de venit,conform OUG 58/2010, face unele recalificari. Pentru venitul realizat,
vor avea noi obligatii fiscale.
Astfel:
Persoana fizica beneficiara de venit pentru venitul lunar de 4.000 lei va datora:
- contributie individuala de asigurari sociale de stat: 10,5% = 4.000 x10,5% = 420 lei;
- contributie individuala de asigurari sociale de sanatate de 5,5 % = 4.000 x 5,5% =
220 lei;
- contributie individuala la fondul de somaj de 0,5% = 4.000 x0,5 % = 20 lei ;
- impozit pe venit de 16 % aplicat la 4.000 – 420 – 220 – 20 = 3.340 x16% = 534 lei.
Total contributii datorate lunar de persoana fizica : 1.194 lei,
Total contributii datorate anual = 1.194 x 12 = 14.328 lei
Venit net lunar = 4.000 – 1.194 = 2.806 lei
Venit net anual: 2.806 lei x 12 = 33.767 lei
Persoana juridica platitoare de venit va datora lunar urmatoarele :
- contributie de asigurari sociale de stat: 20,8% = 4.000 x 20,8% = 832 lei;
- contributie de asigurari sociale de sanatate de 5,2 % = 4.000 x 5,5% = 208 lei;
- contributie individuala la fondul de somaj de 0,5% = 4.000 x0,5 % = 20 lei ;
- contributie la fondul de risc si accidente de 0,4 % = 4.000 x 0,4% = 16 lei
- contributie la fondul de garantare a creantelor salariale de 0,25% = 4.000 x 0,25% = 10 lei
- Contributie privind concediile si indemnizatiile de 0,85% = 4.000 x0,85% = 34 lei
Total contributii datorate lunar de platitorul de venit: 1.120 lei
Total contributii datorate anual: 1.120 x12 = 13.440 lei.
Cercetare documente
LISTA
termenelor după care pot fi date în cercetare documentele privind interesele naţionale, drepturile şi libertăţile cetăţenilor
• Documentele medicale, după 100 de ani de la crearea lor;
• Registrele de stare civilă, după 100 de ani de la crearea lor;
• Dosarele personale, după 75 de ani de la crearea lor;
• Documentele privind viaţa privată a unei persoane, după 40 de ani de la moartea acesteia;
• Documentele referitoare la siguranţa şi integritatea naţională, după 100 de ani de la crearea lor;
• Documentele privind afacerile criminale, după 90 de ani de la crearea lor;
• Documentele privind politica externă, după 50 de ani de la crearea lor;
• Documente ale societăţilor comerciale cu capital privat, după 50 de ani de la crearea lor;
• Documentele fiscale, după 50 de ani de la crearea lor;
• Documentele notariale şi judiciare, după 90 de ani de la crearea lor.
termenelor după care pot fi date în cercetare documentele privind interesele naţionale, drepturile şi libertăţile cetăţenilor
• Documentele medicale, după 100 de ani de la crearea lor;
• Registrele de stare civilă, după 100 de ani de la crearea lor;
• Dosarele personale, după 75 de ani de la crearea lor;
• Documentele privind viaţa privată a unei persoane, după 40 de ani de la moartea acesteia;
• Documentele referitoare la siguranţa şi integritatea naţională, după 100 de ani de la crearea lor;
• Documentele privind afacerile criminale, după 90 de ani de la crearea lor;
• Documentele privind politica externă, după 50 de ani de la crearea lor;
• Documente ale societăţilor comerciale cu capital privat, după 50 de ani de la crearea lor;
• Documentele fiscale, după 50 de ani de la crearea lor;
• Documentele notariale şi judiciare, după 90 de ani de la crearea lor.
joi, 2 decembrie 2010
altfel 711
prima luna:
aprovizionare
301=401 5000
consum
601=301 5000
productie (100%)
345= 711 5000
vanzare
411=701 3000 ( 50% din stoc de prod.finite)
descarcare
711=345 2500 ( 50% din stoc de prod.finite)
---------------------------
inchidere
121-601 5000
% -121 5500
701 3000
711 2500
-------------
profit 500
__________________________
luna a 2-a
vanzare
411-701 3000 ( 50% din stoc de prod.finite)
descarcare
711-345 2500 ( 50% din stoc de prod.finite)
inchidere
121-711 2500
701-121 3000
-------------------
profit 500+500
aprovizionare
301=401 5000
consum
601=301 5000
productie (100%)
345= 711 5000
vanzare
411=701 3000 ( 50% din stoc de prod.finite)
descarcare
711=345 2500 ( 50% din stoc de prod.finite)
---------------------------
inchidere
121-601 5000
% -121 5500
701 3000
711 2500
-------------
profit 500
__________________________
luna a 2-a
vanzare
411-701 3000 ( 50% din stoc de prod.finite)
descarcare
711-345 2500 ( 50% din stoc de prod.finite)
inchidere
121-711 2500
701-121 3000
-------------------
profit 500+500
miercuri, 1 decembrie 2010
Semifabricate vs productia in curs de executie
Semifabricatele-produse a caror proces tehnologic a fost finalizat intr-o sectie sau faza de productie si care trec in continuare pentru prelucrare in alta sectie sau faza de productie sau se livreaza tertilor ca atare.
nota: la livrarea semifabricatelor tertilor pentru definitivarea fazelor de fabricatie, pentru societatea producatoare(ce livreaza) poat fi categorisite ca "produse finite"
Produse finite-bunuri care au parcurs toate fazele procesului tehnologic si intrunesc conditiile de calitate,apte de a fi consumate si folosite ca atare si sunt predate pe baza de acte de magazie sau sunt livrate direct tertilor(comercianti).
Produse reziduale-rebuturile,materiale recuperabile din procesele de fabricatie,deseuri,recuperari din dezmembrari de active imobilizate sau din inlocuiri de parti(piese,materiale,etc) uzate fizic sau moral.
Productia in curs de executie este reprezentata de:
-produse ce nu au parcurs toate fazele procesului tehnologic si nu sunt apte de a fi livrate ca atare sub forma de semifabricate,ocupand o pozitie intermediara intre materii prime si semifabricate sau semifabricate si produse finite.(exemplu:intreruperea accidentala,temporara a fluxului de productie ca urmare a unor evenimente neprevazute)
acestea mai pot fi :
a)produse nesupuse receptiei tehnice de calitate;
b)lucrarile,serviciile si studiile in curs de executie.
Productia in curs de executie se determina prin inventarierea productiei neterminate la sfarsitul perioadei(ex.la 31.12.N) folosind metode tehnice de evaluarea gradului de finisare sau a stadiului de efectuare a operatiilor tehnologice.Productia in curs de executie se evalueaza intotdeauna la cost de productie.
_______________________________
nota: la livrarea semifabricatelor tertilor pentru definitivarea fazelor de fabricatie, pentru societatea producatoare(ce livreaza) poat fi categorisite ca "produse finite"
Produse finite-bunuri care au parcurs toate fazele procesului tehnologic si intrunesc conditiile de calitate,apte de a fi consumate si folosite ca atare si sunt predate pe baza de acte de magazie sau sunt livrate direct tertilor(comercianti).
Produse reziduale-rebuturile,materiale recuperabile din procesele de fabricatie,deseuri,recuperari din dezmembrari de active imobilizate sau din inlocuiri de parti(piese,materiale,etc) uzate fizic sau moral.
Productia in curs de executie este reprezentata de:
-produse ce nu au parcurs toate fazele procesului tehnologic si nu sunt apte de a fi livrate ca atare sub forma de semifabricate,ocupand o pozitie intermediara intre materii prime si semifabricate sau semifabricate si produse finite.(exemplu:intreruperea accidentala,temporara a fluxului de productie ca urmare a unor evenimente neprevazute)
acestea mai pot fi :
a)produse nesupuse receptiei tehnice de calitate;
b)lucrarile,serviciile si studiile in curs de executie.
Productia in curs de executie se determina prin inventarierea productiei neterminate la sfarsitul perioadei(ex.la 31.12.N) folosind metode tehnice de evaluarea gradului de finisare sau a stadiului de efectuare a operatiilor tehnologice.Productia in curs de executie se evalueaza intotdeauna la cost de productie.
_______________________________
Exemplu :
-contabilitatea productiei in curs de executie.
Societatea X are la inceputul perioadei,01.01.N,un stoc de produse finite de 200 buc inregistrate la cost complet de productie de 10 lei/buc.
In cursul anului s-au fabricat 500 buc pentru care s-au efectuat urmatoarele cheltuieli:
In cursul anului s-au fabricat 500 buc pentru care s-au efectuat urmatoarele cheltuieli:
-materii prime 3.000 lei
-materiale auxiliare(nu intra in substanta produsului finit dar sunt strict necesare fabricatiei) 1.500 lei
-energie electrica consumat specific 400 lei plus TVA,achitata cu numerar.
_______________________________
Se livreaza clientului Y 600 buc la pret de vanzare de 15 lei/buc plus TVA,creanta incasandu-se prin contul bancar.
Scaderea din gestiune a produselor finite se face folosindu-se metoda FIFO (primul intrat -primul iesit)
Nota:societatea X utilizeaza ca evidenta a stocurilor metoda inventarului permanent.
Nota: produsele obtinute in cursul periadei se inregistreaza pe baza bonurilor de predare-transfer-restituire la costul de productie.
Intrare materii prime:
301 - 401= 3.000
4426-401= 720
Intrare de materiale auxiliare:
3021 -401=1.500
4426-401= 360
trecerea in productie(bon de consum)
601- 301 = 3.000
6021-3021=1.500
(pentru simplificare- manopera este data de colaboratori)
621- 5311= 600
Cheltuieli cu energia electrica
605 - 5311= 400
4426-5311=76
obtinere de produse finite la cost de productie efectiv:
-cost de productie total: 3.000+1.500+600+400=5.500 lei
-cost unitar : 5.500/500buc = 11 lei/buc
iesirea din sectia de fabricatie si trecerea produselor finite la magazie
(nota de transfer)
345- 711= 5.500 cantitate:500 buc la 11 lei/buc
contul 345 are sold initial de 2.000 lei ;200 buc la 10 lei/buc
Sold ct.345 = 2.000+5.500=7.500lei
(nota: a nu se confunda contul 711 cu un cont de venituri,apare aici pentru a "echilibra" conturile
Sold ct.345 = 2.000+5.500=7.500lei
(nota: a nu se confunda contul 711 cu un cont de venituri,apare aici pentru a "echilibra" conturile
de cheltuieli folosite,contul de venituri apare numai la vanzare !)
livarea produselor finitela client
600 buc * 15 lei/buc = 9.000 lei
411-701= 9.000
411-4427 = 2.160
scoaterea din evidenta a produselor finite:
-stoc initial 200 * 10 lei = 2.000 lei
-productie 400 * 11 lei = 4.400 lei
711 - 345 = 6.400
incasarea c/v produselor vandute
5121-411= 11.160
sold cont 345 = 7.500 - 6.400 = 1.100 lei
achitarea furnizorului de materii prime si auxiliare
401-5311=5.580
Inchidere TVA
4427-4426 = 1.156
4427-4423 = 1.004
impozit pe profit
691- 441 = 416
________________________________________
achitarea furnizorului de materii prime si auxiliare
401-5311=5.580
Inchidere TVA
4427-4426 = 1.156
4427-4423 = 1.004
impozit pe profit
691- 441 = 416
________________________________________
inchiderea conturilor de cheltuieli la sfarsitul perioadei:
121 - % = 6.816
601=3.000
6012=1.500
605= 400
621 = 600
691=416
711=900
691=416
711=900
inchidere contul de venituri
701-121=9.000
____________________________
Profit net = 2.184
ATENTIE:
Profit net = 2.184
ATENTIE:
Inchiderea la sfarsitul perioadei,la 31.12.N, la contul 711 "Venituri" aferente costului producţiei în curs de execuţie: RD- RC = 6.400-5.500 = 900,prezinta sold debitor si se INCHIDE precum
conturile de cheltuieli!.Soldul se include in Bilant !
_______________________
la Bilant 31.12.N
Contul de profit si pierdere-form20
1.Cifra de afaceri neta = 9.000
Productia vanduta = 9.000
..........
2.Venituri aferente costului producţiei în curs de execuţie (ct.711+712)
Sold debitor = 900
.......
VENITURI DIN EXPLOATARE – TOTAL = 8.100
Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile = 4.500
.....
Alte cheltuieli externe (cu energie şi apă)= 400
......
Cheltuieli privind prestaţiile externe = 600
........
CHELTUIELI DE EXPLOATARE – TOTAL = 5.500
.........
Profit brut = 2.600
Impozitul pe profit (ct.691)= 416
Profit net =2.184
A se vedea si postarea :
http://kyronisme.blogspot.com/2009/10/povestea-lui-711-variatia-stocurilor.html
la Bilant 31.12.N
Contul de profit si pierdere-form20
1.Cifra de afaceri neta = 9.000
Productia vanduta = 9.000
..........
2.Venituri aferente costului producţiei în curs de execuţie (ct.711+712)
Sold debitor = 900
.......
VENITURI DIN EXPLOATARE – TOTAL = 8.100
Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile = 4.500
.....
Alte cheltuieli externe (cu energie şi apă)= 400
......
Cheltuieli privind prestaţiile externe = 600
........
CHELTUIELI DE EXPLOATARE – TOTAL = 5.500
.........
Profit brut = 2.600
Impozitul pe profit (ct.691)= 416
Profit net =2.184
A se vedea si postarea :
http://kyronisme.blogspot.com/2009/10/povestea-lui-711-variatia-stocurilor.html
Activele imobilizate
Activele imobilizate sunt bunuri detinute de o intreprindere pentru a fi utilizate in productia de bunuri sau in prestarea de servicii, pentru a fi inchiriate tertilor sau pentru a fi folosite in scopuri administrative si de asemenea pot fi utilizate pe parcursul mai multor perioade
1. Recunoasterea in contabilitate
Recunoasterea in contabilitate se produce atunci cand este posibila generarea catre intreprindere de beneficii economice viitoare aferente activului si atunci cand se poate masura, in mod credibil, costul activului.
Imobilizarile corporale reprezinta adesea o parte impotanta din activele intreprinderii, si prin urmare ele sunt relevante in prezentarea pozitiei sale financiare.
Mai mult decizia daca o cheltuiala reprezinta un activsau o cheltuiala de exploatare poate avea un efect semnificativ asupra rezultatelor rapotate de o intreprindere.
Pentru a determina daca un element satisface primul criteriu de recunoastere, o intreprindere trebuie sa stabileasca gradul de certitudine al fluxului beneficiilor economice viitoare pe baza evidentei disponibile in momentul recunoasterii initiale.
Existenta unei certitudini sufieciente ca beneficii economice viitoare vor fi generate catre intreprindere necesita ca aceasta sa primeasca avntajele aferente activului respective si sa suporte riscurile aferente. Inainte ca aceasta situatie sa apara, tranzactia pentru achizitionarea activului poate fi, de obicei anulata fara penalizari semnificative caz in care activul nu este recunoscut.
Al doilea criteriu de recunoastere este, de obicei satisfacut intrucat tranzactia de schimb evidentiind cumpararea activului identifica astfel costul acestuia. In cazul unui activ imobilizat construit de intreprindere o masurare obiectiva a costului poate fi facuta prin intermediul tranzactiilor cu tertii pentru achizitionarea de materiale, forta de munca si alte intrari utilizate in procesul de constructie.
Pentru a se identifica ce constituie un element individual din cadrul imobilizarilor corporale, se cere un rationament pentru aplicarea criteriilor de definire a circumstantelor sau a tipurilor specifice de intreprindere. Poate fi indicat sa se grupeze elementele individuale, nesemnificative, cum ar fi: matritele, uneltele si vopselele, si apoi sa se aplice criteriile respective valorii totale a acestor elemente.
Piesele de schimb si echipamentul de service de interes major sunt de obicei
inregistrate ca stocuri si sunt recunoscute ca si cheltuieli, pe masura ce sunt consumate. Piesele de schimb si echipamentele de interes major se pot considera in categoria imobilizarilor corporale, atunci cand intreprinderea se asteapta a le folosi pentru mai multe perioade. Similar daca piesele de schimb si echipamentele de service pot fi cunoscute doar in legatura cu un activ imobilizat si utilizarea acestora se asteapta sa fie neregulata, ele sunt inregistrate in contabilitate ca imobilizari corporale si sunt amortizate pe o perioada ce nu depaseste durata de viata utila a respectivului imobilizat.
In unele cazuri este recomandata alocarea cheltuielilor totale privind activul asupra partilor sale componente si contabilizarea fiecarei componente in mod separat.
Acesta este cazul in care activele componente au durate de viata utile diferite sau aduc beneficii intreprinderii necesitand deci utilizarea unor rate si metode de amortizare diferite.
Imobilizarile corporale pot fi achizitionate cu scopul asigurarii gradului de siguranta sau de protectie a mediului. Achizitionarea unor astfel de imobilizari corporale, doar daca nu cresc in mod direct poate fi necesara pentru ca intreprinderea sa obtina beneficii viitoare ale unui activ imoblizat, beneficii viitoare din celelalte active ale sale.
In aceste situatii, astfel de achizitii de imobilizari, astfel de achizitii de imobilizari corporale indeplinesc criteriile de recunoastere ca active, pentru ca permit beneficiilor economice viitoare din celelalte active ale sale. In aceste situatii, astfel de achizitii de imobilizari corporale indeplinesc criteriile de recunoastere ca active, pentru ca permit beneficiilor economice viitoare generate de activele aferente sa fie mai mari decat beneficiul care ar putea derivadaca ele nu ar fi fost achizitionate.
Aceste active sunt recunoscute numai in masura in care valoarea contabila a unui astfel de active si activelor aferente nu depaseste valoarea valoarea totala recuperabila activelor aferente.
Activele corporale aferente capitalului imobilizat sunt:
a) terenurile, inclusiv investitiile pentru amenajarea acestora;
b) mijloacele fixe.
Sunt considerate mijloace fixe obiectul sau complexul de obiecte ce se utilizeaza ca atare si indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:
a) are o valoare de intrare mai mare decat limita stabilita prin hotarare a Guvernului. Aceasta valoare poate fi actualizata anual, in functie de indicele de inflatie;
b) are o durata normala de utilizare mai mare de un an.
Pentru obiecte care sunt folosite in loturi, seturi sau care formeaza un singur corp, la incadrarea lor ca mijloace fixe se are in vedere valoarea intregului corp lot sau set.
2. Aspecte privind evaluarea imobilizarilor corporale
Un element ale imobilizarilor corporale care este recunoscut ca active trebuie masurat initial la costul sau.
2.1 Componentele costului
Costul unei imobilizari corporale este format din pretul de cumparare, taxele vamale,taxe nerecuperabile, precum si de toate cheltuielile directe legate de punerea in functiune a activului, de toate reducerile comerciale sunt scazute pentru calculul pretului de cumparare.
Cateva exemple de costuri direct atribuibile ar fi: costul de amenajare a amplasamentului, costuri initiale de livrare si amortizare, costuri de montaj, onorarile arhitectior si inginerilor, costuri estimate pentru demontare si montarea activului, respective costurile de restaurare a amplasamentului.
In cazul in care valoarea contabila a unui active este majorata ca urmare a unui activ este majorata ca urmare a unui reevaluari, aceasta majorare trebuie inregistrata direct in creditul contului de capitaluri proprii sub titlu de “diferente din reevaluare”. Cu toate acestea, majorarea constata din reevaluare trebuie recunoscuta ca venit in masura in care compenseaza o descrestere din reevaluarea aceluiasi activ recunoscuta anterior ca o cheltuiala.
In cazul in care valoarea contabila a unui activ este delimitata ca rezultat al unei reevaluari, aceasta diminuare trebuie recunoscuta ca o cheltuiala. Cu toate acestea, o diminuare rezultata din reevaluare corespunzatoare aceluiasi activ, in masura in care diminuarea nu depaseste valoarea inregistrata anterior ca surplus din reevaluare.
3. Amortizarea imobilizarilor corporale masura a uzurii fizice si morale
Valoarea amortizabila a unui element al imobilizarilor corporale trebuie alocata in mod sistematic pe parcursul duratei de viata a activului. Metoda de amortizare folosita trebuie sa reflecte modul in care beneficiile economice aduse de aceste active sunt consumate de catre intreprindere. Valoarea amortizarii corespunzatoare fiecarei perioade trebuie recunoscuta ca o cheltuiala cu exceptia cazului in care e inclusa in valoarea contabila a unui alt activ.
Revizuirea duratei de viata utila
Durata de viata utila a unui element al imobilizarilor corporale trebuie revizuita periodic si daca estimarile sunt semnificativ diferite de cele efectuate anterior, atunci cheltuiala cu amortizarea corespunzatoare perioadei viitoare trebuie ajustata.
Amortizarea mijloacelor fixe se calculeaza incepand cu luna urmatoare punerii in functiune, pana la recuperarea integrala a valorii de intrare, comform duratelor normale de functionare.
Amortizarea mijloacelor fixe concesionate, inchiriate sau date in locatie de gestiune se calculeaza de catre agentul economic care le are in propietate.
Amortizarea investitiilor efectuate la mijloace fixe concesionate, inchiriate sau date in locatie de gestiune se recupereaza de agentul economic care a efectuat investitia, pe perioada contractului.
Amortizarea cladirilor si a constructiilor speciale ale minelor, salinelor cu extractie in solutie prin sonde, carierelor, exploatarilor la zi, pentru substante minerale solide, a caror durata de folosire este limitata de durata rezervelor si care nu pot primii alte utilizari dupa epuizarea rezervelor, precum si a investitiilor pentru descoperta se calculeaza pe unitate de produs, in functie de rezerva exploatabila de substanta minerala utila.
3.1 Calcularea amortizarii
Amortizarea mijloacelor fixe se calculeaza incepand cu luna urmatoare punerii in functiune, pana la recuperarea integrala a valorii de intrare, comform duratelor normale de functionare.
Amortizarea mijloacelor fixe concesionate, inchiriate sau date in locatie de gestiune se calculeaza de catre agentul economic care le are in propietate.
Amortizarea investitiilor efectuate la mijloace fixe concesionate, inchiriate sau date in locatie de gestiune se recupereaza de agentul economic care a efectuat investitia, pe perioada contractului.
Amortizarea cladirilor si a constructiilor speciale ale minelor, salinelor cu extractie in solutie prin sonde, carierelor, exploatarilor la zi, pentru substante minerale solide, a caror durata de folosire este limitata de durata rezervelor si care nu pot primii alte utilizari dupa epuizarea rezervelor, precum si a investitiilor pentru descoperta se calculeaza pe unitate de produs, in functie de rezerva exploatabila de substanta minerala utila.
Amortizarea pe unitatea de produs se recalculeaza:
a) din 5 in 5 ani la mine, cariere, precum si la cheltuielile de investitii pentru descopert;
b) din 10 in 10 ani la saline.
Recalcularea se face anual in cazul in care intervin schimbari mai importante (de minimum 10%) in volumul rezervelor exploatabile>
Amortizarea mijloacelor fixe care fac obictul unui contract de leasing operational se calculeaza de finantator, cu posibilitatea amortizarii intregii valori a mijlocului fix minus valoarea reziduala prevazuta in contract, pe parcursul duratei contractului, dar nu mai putin de 3 ani.
Cheltuielile de constituire, precum si cheltuielile de cercetare-dezvoltare se amortizeaza intr-o perioada de cel mult 5 ani.
Brevetele, licentele, know-how, marcile de fabrica, de comert si de servicii si alte drepturi de propietate industriala si comerciala similare, subscrise ca aport, achizitionate pe alte cai, se amortizeaza pe durata prevazuta pentru utilizarea lor de catre agentul economiccare le detine.
Imobilizarile corporale de natura concesiunii, superficiei si a uzufructului se amortizeaza pe durata contractului.
Programele informatice create de agentul economic sau acizitionate de la terti se amortizeaza in functie de durata probabila de functionare, care nu poate depasii o perioada de 5 ani.
Terenurile se inregistreaza in patrimoniu, la valoarea stabilita, in functie de clasele de calitate, suprafata amplasare si/sau alte criterii legale, la costul de achizitie sau la valoarea aportului in natura dupa caz.
4. Masurarea ulterioara recunoasterii initiale
4.1 Tratament contabil de baza
Ulterior recunoasterii initiale ca activ o imobilizarilor corporale trebuie inregistrata la cont mai putin amortizarea acumulata aferenta si orice pierderi acumulate din deprecieri.
4.2 Tratamentul contabil alternativ permis
Ulterior recunoasterii initiale ca activ, o imobilizare corporala trebuie inegisrata la valoarea reevaluata care reprezinta valoarea justa in momentul reevaluarii, mai putin orice amortizare ulterioara aferenta si pierderile ulterioare cumulate din depreciere.
Reevaluarile trebuie efectuate cu suficienta regularitate in asa fel incat valoarea contabila sa nu difere in mod semnificativ e valoarea care poate fi determinata pe baza valorii juste la data bilantului.
La reevaluarea unei imobilizari corporale, orice amortizare cumulata la data reevaluarii este:
a) fie recalculata proportional cu schimbare in valoarea contabila bruta a activului, astfel incat valoarea contabila a activului, dupa reevaluare sa fie egala cu valoarea sa reevaluata. Aceasta metoda este utilizata in cazul in care activul este reevaluat cu ajutorul unui indice pentru a se ajunge la costul de inlocuire, mai putin amortizarea corespunzatoare, sau
b) eliminata din valoarea contabila bruta a activului
In cazul in care un element al imobilizarilor corporale este reevaluat atunci intreaga clasa din care face parte acel element trebuie reevaluata.
4.3 Revizuirea metodei de amortizare
Metoda de amortizare aplicata activelor trebuie revizuita periodic si daca se constata o modificare semnificativa in modulul estimat al beneficiilor economice aduse de acele active, atunci metoda trebuie schimbata pentu a reflecta aceasta modificare.
Cand apare necesitatea schimbarii metodei, atunci este necesara si modificarea estimarilor contabile si deci, cheltuiala cu amortizarea corespunzatoare perioadei curente si peroiadelor viitoare trebuie ajustate.
5. Cheltuielile ulterioare
Cheltuielile ulterioare aferente unui element de natura imobilizarilor corporale care au fost deja recunoscute trebuie adaugate valorii contabile a activului numai atunci cand se estimeaza ca intreprinderea va obtine beneficii ecoomice viitoare suplimentare fata de performatele estimate initial ca fiind corespunzatoare. Toate celelalte cheltuieli ulterioare trebuie recunoscute drept cheltuielile in perioada in care au fost suportate.
Cheltuielile ulterioare privind imobilizarile corporale sunt recunoscute ca active numai cand acea cheltuiala imbunatateste starea respectivului active fata de performanta estimata initial.
Spre exemplu:
- modificarea unei imobilizari corporale pentru a-I extinde durata de viata utila, incluzand sporirea capacitatii acesteia.
- modernizarea unor componente imobilizate cu scopul de a obtine imbunatatiri substantiale ale calitatii productiei
- adoptarea unui nou proces de productie care permite reducerea substantiala a costurilor de exploatare estimate initial.
In cazul in care valoarea contabila a unui activ este majorata ca urmare a unei reevaluari, aceasta majorare trebuie inregistrata direct in creditul conturilor de capitaluri proprii sub titlul de “diferente din reevaluare”.
Cu toate acestea, majorarea constatata din reevaluare si trebuie recunoscuta ca venit in eventualitatea in care aceasta compenseaza o descrestere din reevaluare a aceluiasi active recunoscuta anterior ca o cheltuiala.
1. Recunoasterea in contabilitate
Recunoasterea in contabilitate se produce atunci cand este posibila generarea catre intreprindere de beneficii economice viitoare aferente activului si atunci cand se poate masura, in mod credibil, costul activului.
Imobilizarile corporale reprezinta adesea o parte impotanta din activele intreprinderii, si prin urmare ele sunt relevante in prezentarea pozitiei sale financiare.
Mai mult decizia daca o cheltuiala reprezinta un activsau o cheltuiala de exploatare poate avea un efect semnificativ asupra rezultatelor rapotate de o intreprindere.
Pentru a determina daca un element satisface primul criteriu de recunoastere, o intreprindere trebuie sa stabileasca gradul de certitudine al fluxului beneficiilor economice viitoare pe baza evidentei disponibile in momentul recunoasterii initiale.
Existenta unei certitudini sufieciente ca beneficii economice viitoare vor fi generate catre intreprindere necesita ca aceasta sa primeasca avntajele aferente activului respective si sa suporte riscurile aferente. Inainte ca aceasta situatie sa apara, tranzactia pentru achizitionarea activului poate fi, de obicei anulata fara penalizari semnificative caz in care activul nu este recunoscut.
Al doilea criteriu de recunoastere este, de obicei satisfacut intrucat tranzactia de schimb evidentiind cumpararea activului identifica astfel costul acestuia. In cazul unui activ imobilizat construit de intreprindere o masurare obiectiva a costului poate fi facuta prin intermediul tranzactiilor cu tertii pentru achizitionarea de materiale, forta de munca si alte intrari utilizate in procesul de constructie.
Pentru a se identifica ce constituie un element individual din cadrul imobilizarilor corporale, se cere un rationament pentru aplicarea criteriilor de definire a circumstantelor sau a tipurilor specifice de intreprindere. Poate fi indicat sa se grupeze elementele individuale, nesemnificative, cum ar fi: matritele, uneltele si vopselele, si apoi sa se aplice criteriile respective valorii totale a acestor elemente.
Piesele de schimb si echipamentul de service de interes major sunt de obicei
inregistrate ca stocuri si sunt recunoscute ca si cheltuieli, pe masura ce sunt consumate. Piesele de schimb si echipamentele de interes major se pot considera in categoria imobilizarilor corporale, atunci cand intreprinderea se asteapta a le folosi pentru mai multe perioade. Similar daca piesele de schimb si echipamentele de service pot fi cunoscute doar in legatura cu un activ imobilizat si utilizarea acestora se asteapta sa fie neregulata, ele sunt inregistrate in contabilitate ca imobilizari corporale si sunt amortizate pe o perioada ce nu depaseste durata de viata utila a respectivului imobilizat.
In unele cazuri este recomandata alocarea cheltuielilor totale privind activul asupra partilor sale componente si contabilizarea fiecarei componente in mod separat.
Acesta este cazul in care activele componente au durate de viata utile diferite sau aduc beneficii intreprinderii necesitand deci utilizarea unor rate si metode de amortizare diferite.
Imobilizarile corporale pot fi achizitionate cu scopul asigurarii gradului de siguranta sau de protectie a mediului. Achizitionarea unor astfel de imobilizari corporale, doar daca nu cresc in mod direct poate fi necesara pentru ca intreprinderea sa obtina beneficii viitoare ale unui activ imoblizat, beneficii viitoare din celelalte active ale sale.
In aceste situatii, astfel de achizitii de imobilizari, astfel de achizitii de imobilizari corporale indeplinesc criteriile de recunoastere ca active, pentru ca permit beneficiilor economice viitoare din celelalte active ale sale. In aceste situatii, astfel de achizitii de imobilizari corporale indeplinesc criteriile de recunoastere ca active, pentru ca permit beneficiilor economice viitoare generate de activele aferente sa fie mai mari decat beneficiul care ar putea derivadaca ele nu ar fi fost achizitionate.
Aceste active sunt recunoscute numai in masura in care valoarea contabila a unui astfel de active si activelor aferente nu depaseste valoarea valoarea totala recuperabila activelor aferente.
Activele corporale aferente capitalului imobilizat sunt:
a) terenurile, inclusiv investitiile pentru amenajarea acestora;
b) mijloacele fixe.
Sunt considerate mijloace fixe obiectul sau complexul de obiecte ce se utilizeaza ca atare si indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:
a) are o valoare de intrare mai mare decat limita stabilita prin hotarare a Guvernului. Aceasta valoare poate fi actualizata anual, in functie de indicele de inflatie;
b) are o durata normala de utilizare mai mare de un an.
Pentru obiecte care sunt folosite in loturi, seturi sau care formeaza un singur corp, la incadrarea lor ca mijloace fixe se are in vedere valoarea intregului corp lot sau set.
2. Aspecte privind evaluarea imobilizarilor corporale
Un element ale imobilizarilor corporale care este recunoscut ca active trebuie masurat initial la costul sau.
2.1 Componentele costului
Costul unei imobilizari corporale este format din pretul de cumparare, taxele vamale,taxe nerecuperabile, precum si de toate cheltuielile directe legate de punerea in functiune a activului, de toate reducerile comerciale sunt scazute pentru calculul pretului de cumparare.
Cateva exemple de costuri direct atribuibile ar fi: costul de amenajare a amplasamentului, costuri initiale de livrare si amortizare, costuri de montaj, onorarile arhitectior si inginerilor, costuri estimate pentru demontare si montarea activului, respective costurile de restaurare a amplasamentului.
In cazul in care valoarea contabila a unui active este majorata ca urmare a unui activ este majorata ca urmare a unui reevaluari, aceasta majorare trebuie inregistrata direct in creditul contului de capitaluri proprii sub titlu de “diferente din reevaluare”. Cu toate acestea, majorarea constata din reevaluare trebuie recunoscuta ca venit in masura in care compenseaza o descrestere din reevaluarea aceluiasi activ recunoscuta anterior ca o cheltuiala.
In cazul in care valoarea contabila a unui activ este delimitata ca rezultat al unei reevaluari, aceasta diminuare trebuie recunoscuta ca o cheltuiala. Cu toate acestea, o diminuare rezultata din reevaluare corespunzatoare aceluiasi activ, in masura in care diminuarea nu depaseste valoarea inregistrata anterior ca surplus din reevaluare.
3. Amortizarea imobilizarilor corporale masura a uzurii fizice si morale
Valoarea amortizabila a unui element al imobilizarilor corporale trebuie alocata in mod sistematic pe parcursul duratei de viata a activului. Metoda de amortizare folosita trebuie sa reflecte modul in care beneficiile economice aduse de aceste active sunt consumate de catre intreprindere. Valoarea amortizarii corespunzatoare fiecarei perioade trebuie recunoscuta ca o cheltuiala cu exceptia cazului in care e inclusa in valoarea contabila a unui alt activ.
Revizuirea duratei de viata utila
Durata de viata utila a unui element al imobilizarilor corporale trebuie revizuita periodic si daca estimarile sunt semnificativ diferite de cele efectuate anterior, atunci cheltuiala cu amortizarea corespunzatoare perioadei viitoare trebuie ajustata.
Amortizarea mijloacelor fixe se calculeaza incepand cu luna urmatoare punerii in functiune, pana la recuperarea integrala a valorii de intrare, comform duratelor normale de functionare.
Amortizarea mijloacelor fixe concesionate, inchiriate sau date in locatie de gestiune se calculeaza de catre agentul economic care le are in propietate.
Amortizarea investitiilor efectuate la mijloace fixe concesionate, inchiriate sau date in locatie de gestiune se recupereaza de agentul economic care a efectuat investitia, pe perioada contractului.
Amortizarea cladirilor si a constructiilor speciale ale minelor, salinelor cu extractie in solutie prin sonde, carierelor, exploatarilor la zi, pentru substante minerale solide, a caror durata de folosire este limitata de durata rezervelor si care nu pot primii alte utilizari dupa epuizarea rezervelor, precum si a investitiilor pentru descoperta se calculeaza pe unitate de produs, in functie de rezerva exploatabila de substanta minerala utila.
3.1 Calcularea amortizarii
Amortizarea mijloacelor fixe se calculeaza incepand cu luna urmatoare punerii in functiune, pana la recuperarea integrala a valorii de intrare, comform duratelor normale de functionare.
Amortizarea mijloacelor fixe concesionate, inchiriate sau date in locatie de gestiune se calculeaza de catre agentul economic care le are in propietate.
Amortizarea investitiilor efectuate la mijloace fixe concesionate, inchiriate sau date in locatie de gestiune se recupereaza de agentul economic care a efectuat investitia, pe perioada contractului.
Amortizarea cladirilor si a constructiilor speciale ale minelor, salinelor cu extractie in solutie prin sonde, carierelor, exploatarilor la zi, pentru substante minerale solide, a caror durata de folosire este limitata de durata rezervelor si care nu pot primii alte utilizari dupa epuizarea rezervelor, precum si a investitiilor pentru descoperta se calculeaza pe unitate de produs, in functie de rezerva exploatabila de substanta minerala utila.
Amortizarea pe unitatea de produs se recalculeaza:
a) din 5 in 5 ani la mine, cariere, precum si la cheltuielile de investitii pentru descopert;
b) din 10 in 10 ani la saline.
Recalcularea se face anual in cazul in care intervin schimbari mai importante (de minimum 10%) in volumul rezervelor exploatabile>
Amortizarea mijloacelor fixe care fac obictul unui contract de leasing operational se calculeaza de finantator, cu posibilitatea amortizarii intregii valori a mijlocului fix minus valoarea reziduala prevazuta in contract, pe parcursul duratei contractului, dar nu mai putin de 3 ani.
Cheltuielile de constituire, precum si cheltuielile de cercetare-dezvoltare se amortizeaza intr-o perioada de cel mult 5 ani.
Brevetele, licentele, know-how, marcile de fabrica, de comert si de servicii si alte drepturi de propietate industriala si comerciala similare, subscrise ca aport, achizitionate pe alte cai, se amortizeaza pe durata prevazuta pentru utilizarea lor de catre agentul economiccare le detine.
Imobilizarile corporale de natura concesiunii, superficiei si a uzufructului se amortizeaza pe durata contractului.
Programele informatice create de agentul economic sau acizitionate de la terti se amortizeaza in functie de durata probabila de functionare, care nu poate depasii o perioada de 5 ani.
Terenurile se inregistreaza in patrimoniu, la valoarea stabilita, in functie de clasele de calitate, suprafata amplasare si/sau alte criterii legale, la costul de achizitie sau la valoarea aportului in natura dupa caz.
4. Masurarea ulterioara recunoasterii initiale
4.1 Tratament contabil de baza
Ulterior recunoasterii initiale ca activ o imobilizarilor corporale trebuie inregistrata la cont mai putin amortizarea acumulata aferenta si orice pierderi acumulate din deprecieri.
4.2 Tratamentul contabil alternativ permis
Ulterior recunoasterii initiale ca activ, o imobilizare corporala trebuie inegisrata la valoarea reevaluata care reprezinta valoarea justa in momentul reevaluarii, mai putin orice amortizare ulterioara aferenta si pierderile ulterioare cumulate din depreciere.
Reevaluarile trebuie efectuate cu suficienta regularitate in asa fel incat valoarea contabila sa nu difere in mod semnificativ e valoarea care poate fi determinata pe baza valorii juste la data bilantului.
La reevaluarea unei imobilizari corporale, orice amortizare cumulata la data reevaluarii este:
a) fie recalculata proportional cu schimbare in valoarea contabila bruta a activului, astfel incat valoarea contabila a activului, dupa reevaluare sa fie egala cu valoarea sa reevaluata. Aceasta metoda este utilizata in cazul in care activul este reevaluat cu ajutorul unui indice pentru a se ajunge la costul de inlocuire, mai putin amortizarea corespunzatoare, sau
b) eliminata din valoarea contabila bruta a activului
In cazul in care un element al imobilizarilor corporale este reevaluat atunci intreaga clasa din care face parte acel element trebuie reevaluata.
4.3 Revizuirea metodei de amortizare
Metoda de amortizare aplicata activelor trebuie revizuita periodic si daca se constata o modificare semnificativa in modulul estimat al beneficiilor economice aduse de acele active, atunci metoda trebuie schimbata pentu a reflecta aceasta modificare.
Cand apare necesitatea schimbarii metodei, atunci este necesara si modificarea estimarilor contabile si deci, cheltuiala cu amortizarea corespunzatoare perioadei curente si peroiadelor viitoare trebuie ajustate.
5. Cheltuielile ulterioare
Cheltuielile ulterioare aferente unui element de natura imobilizarilor corporale care au fost deja recunoscute trebuie adaugate valorii contabile a activului numai atunci cand se estimeaza ca intreprinderea va obtine beneficii ecoomice viitoare suplimentare fata de performatele estimate initial ca fiind corespunzatoare. Toate celelalte cheltuieli ulterioare trebuie recunoscute drept cheltuielile in perioada in care au fost suportate.
Cheltuielile ulterioare privind imobilizarile corporale sunt recunoscute ca active numai cand acea cheltuiala imbunatateste starea respectivului active fata de performanta estimata initial.
Spre exemplu:
- modificarea unei imobilizari corporale pentru a-I extinde durata de viata utila, incluzand sporirea capacitatii acesteia.
- modernizarea unor componente imobilizate cu scopul de a obtine imbunatatiri substantiale ale calitatii productiei
- adoptarea unui nou proces de productie care permite reducerea substantiala a costurilor de exploatare estimate initial.
In cazul in care valoarea contabila a unui activ este majorata ca urmare a unei reevaluari, aceasta majorare trebuie inregistrata direct in creditul conturilor de capitaluri proprii sub titlul de “diferente din reevaluare”.
Cu toate acestea, majorarea constatata din reevaluare si trebuie recunoscuta ca venit in eventualitatea in care aceasta compenseaza o descrestere din reevaluare a aceluiasi active recunoscuta anterior ca o cheltuiala.
duminică, 28 noiembrie 2010
Receptia marfurilor
O faza importanta in circuitul marfurilor este data de receptia marfurilor.
RECEPŢIA este operaţia de identificare şi verificare cantitativă şi calitativă a marfurilor ce se primesc in depozit.
Se intelege prin:
- marfa: orice produs care formeaza obiectul livrarii sau a contractului de transport;
- furnizor: societatea care livreaza marfurile;
- beneficiar: societatea care primeste marfurile livrate;
- expeditor: societatea care preda marfurile spre transport;
- caraus: societatea care executa transportul;
- destinatar: societatea care primeste produsele transportate;
- acte de livrare: procesele verbale de receptie sau autoreceptie, facturile , listele de specificatie, avizele de expeditie;
- documente de transport: scrisoarea de trasura sau de transport, conosamentul, foaia de parcurs, buletinul de mesagerii sau alte asemenea documente.
Livrarea marfurilor se face prin receptie efectiva intre delegatii societatilor furnizoare si beneficiare. Receptia cuprinde identificarea si verificarea cantitativa si calitativa a marfurilor ce se livreaza.
Scopul recepţiei loturilor de mărfuri, care determină şi importanţa sa, consta în :
- verificare modului în care furnizorul îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contract cu privire la sortiment, calitate, cantitate, ambalare, marcare etc. ;
- verificarea măsurii în care organele de transport şi-au respectat obligaţiile asumate în legatură cu menţinerea integrităţii cantitative şi calitative a mărfurilor pe toată durata transportului.
Recepţia mărfurilor este foarte importantă, din punct de vedere economic, pentru consumator, comerţ şi producţie, întrucât ea contribuie la realizarea următoareleor obiective :
- evitare patrunderii în reteaua comercială a mărfurilor necorespunzătoare calitativ, ca structură şi sortiment ;
- evitarea formării stocurilor supranormative, care genereaza imobilizări de fonduri şi plăţi pentru dobanzi;
- influenţarea directă a producătorilor pentru a furniza numai marfuri corespunzatoare standardelor, normelor tehnice si caietelor de sarcini, prin refuzul produselor necorespunzătoare;
- stabilirea răspunderii materiale pentru orice pagubă produsă ca urmarea a recepţionării unor mărfuri necorespunzătoare calitativ sau cantitativ.
Dintre toate etapele pe care le parcurg loturile de mărfuri, recepţia calitativă şi cantitativă poate genera divergenţe si litigii între furnizor, cărăuş şi beneficiar.
În acest sens este necesară cunoaşterea răspunderilor ce revin fiecăreia dintre parţi.
Răspunderea furnizorului pentru lipsurile calitative sau cantitative ale mărfurilor se stabilesc în urmatoarele situaţii :
- nerespectarea riguroasă a calităţii livrate, potrivit normelor şi standardelor de producţie a acestora;
- nerespectarea normelor tehnice de aambalare, încărcare, manipulare şi fixare în mijlocul de transport ;
- folosirea pentru ambalare a unor materiale necorespunzatoare ;
- completarea greşită a documentelor de transport prin înscrierea unor date inexacte, incomplete sau prin înscrierea datelor în alte rubrici decât cele rezervate ;
- declararea nereală a greutăţii;
- livrări masiv, nejustificat, care provoacă locaţii şi perturbări în procesul circulaţiei bunurilor;
- absenţa sigiliilor corespunzătoare pe mijloacele de transport.
Expedierea marfurilor este in sarcina furnizorului. Se excepteaza cazurile in care partile, potrivit conditiilor fundamentale, au convenit altfel. Furnizorul poarta raspunderea marfurilor pina in momentul:
1. Predarii lor efective catre beneficiar:
a) cind receptia se face la furnizor si beneficiarul ridica marfurile direct de la furnizor sau expeditia este in sarcina beneficiarului;
b) cind marfurile au ramas, in urma receptiei sau autoreceptiei facute la furnizor, in custodia acestuia si ridicarea sau expedierea lor este in sarcina beneficiarului;
c) cind receptia se face la beneficiar si marfurile au fost transportate la locul receptiei de furnizor.
2. Predarii lor catre caraus:
a) cind livrarea marfurilor s-a facut prin receptie sau autoreceptie la furnizor si expedierea lor este in sarcina acestuia;
b) cind in urma receptiei sau autoreceptiei la furnizor, marfurile ramin in custodia acestuia si expedierea lor este in sarcina furnizorului.
Răspunderile cărăuşului se stabilesc pentru integritatea mărfurilor transportate din momentul primirii şi până la eliberarea lor către beneficiar. Momentul primirii este specificat prin aplicarea unei ştampile pe documentul de transport(foaia de parcurs sau alte documente de transport).
Responsabilitatea cărăuşului pentru consecinţele unui transport necorespunzător se refera la :
- folosirea unui mijloc de transport neadecvat grupei respective de mărfuri ;
- prezenţa lipsurilor cantitative rezultate ca urmare a scurgerilor şi avariilor pe timpul transportului ;
- neanunţarea beneficiarului în timp util, pentru a se prezenta sâ îşi primească mărfurile.
Pentru efectuarea receptiei de catre beneficiar, se foloseste documentul NOTA DE INTRARE-RECEPTIE in care se consemneaza (daca este cazul) doua feluri de diferente comparativ cu factura sau cu avizul de insotire a marfurilor:
1.Pierderi pe timpul transportului.
2.Diferente cantitative si calitative,altele decat cele datorate pe timpul transportului. Pierderi pe timpul transportului.
La primirea marfurilor spre transport, carausul este obligat sa verifice:
a) numarul coletelor, starea ambalajelor si greutatea expeditiei, in cazul expeditiilor de coletarie si mesagerii;
b) natura marfii (in mod sumar), semnele sau marcajele puse de expeditor, respectarea conditiilor tehnice de incarcare si fixare a marfurilor, in cazul transporturilor incarcate in mijloace de transport deschise;
c) natura marfii (in mod sumar), respectarea regulilor tehnice de incarcare si fixare a marfurilor, sigiliile aplicate de expeditor, in cazul transporturilor incarcate pe linia publica in mijloace de transport inchise;
d) sigiliile aplicate de expeditor, in cazul transporturilor incarcate pe liniile de garaj, terenuri sau magazii inchiriate, in mijloace de transport inchise.
Pentru marfurile a caror cantarire este obligatorie, carausul va verifica in toate cazurile prevazute mai sus si greutatea incarcaturii (brutto si brutto minus tara). Primirea transportului creeaza prezumtia ca el este in ordine si indeplineste conditiile.
1.La receptie pot exista diferente cantitative sau calitative ce apar in mod obiectiv,fara ca sa existe vina carausului.Acestea sunt pierderi pe timpul transportului,aceste pierderi sunt limitate prin acte normative legale si sunt denumite "perisabilitati".
Perisabilitatile pot fi acordate numai dupa o verificare faptica a cantitatilor de produse existente,stabilite prin cantarire, numarare, masurare si prin alte asemenea procedee.
Limitele maxime de perisabilitate in timpul transportului se aplica o singura data pentru cantitatile de produse efectiv intrate sau, dupa caz, livrate, in functie de conditia de livrare stabilita intre furnizor si beneficiar.
Documentele de transport nu constituie acte de gestiune pentru expeditor si destinatar, pe baza lor neputindu-se opera descarcarea sau incarcarea de gestiune.
Constatarea lipsurilor cantitative si a deficientelor calitative, precum si a divergentelor dintre caraus si destinatar sau beneficiar, se va face numai in prezenta unuia din delegatii furnizorului sau carausului, care va semna procesul verbal de constatare. Orice constatare facuta fara prezenta unui asemenea delegat, este lipsita de putere doveditoare.
Totusi, in cazul in care, datorita unor imprejurari bine stabilite si mentionate in procesul verbal de constatare, destinatarul-beneficiar a fost in imposibilitate de a anunta si a primi in timp util un delegat din partea furnizorului sau carausului, pentru constatarile ce trebuiau facute chiar la locul de primire a marfurilor de la caraus si inainte de descarcarea lor din mijlocul de transport, procesul verbal dresat in aceste conditii de reprezentantul destinatarului beneficiar in prezenta si cu semnatura unuia sau mai multi martori, carora li se vor indica numele, pronumele si adresa completa in procesul verbal, va constitui un inceput de dovada ce va putea fi completat prin orice mijloc de dovada admis de lege.
2.Diferente cantitative si calitative,altele decat cele datorate pe timpul transportului se consemneaza in nota de intrare receptie si intr-un eventual proces verbal.Daca aceste diferente sunt sensibil mari,marfa se consemneaza a fi in custodie la dispozitia furnizorului.Furnizorul trebuie sa fie anuntat intr-un interval de 48 de ore pentru orice diferenta pentru a-si trimite un reprezentant in vederea efectuarii receptiei definitive. ____________________________________
A se vedea si : Monografie-Comert cu amanuntul (Retail)
RECEPŢIA este operaţia de identificare şi verificare cantitativă şi calitativă a marfurilor ce se primesc in depozit.
Se intelege prin:
- marfa: orice produs care formeaza obiectul livrarii sau a contractului de transport;
- furnizor: societatea care livreaza marfurile;
- beneficiar: societatea care primeste marfurile livrate;
- expeditor: societatea care preda marfurile spre transport;
- caraus: societatea care executa transportul;
- destinatar: societatea care primeste produsele transportate;
- acte de livrare: procesele verbale de receptie sau autoreceptie, facturile , listele de specificatie, avizele de expeditie;
- documente de transport: scrisoarea de trasura sau de transport, conosamentul, foaia de parcurs, buletinul de mesagerii sau alte asemenea documente.
Livrarea marfurilor se face prin receptie efectiva intre delegatii societatilor furnizoare si beneficiare. Receptia cuprinde identificarea si verificarea cantitativa si calitativa a marfurilor ce se livreaza.
Scopul recepţiei loturilor de mărfuri, care determină şi importanţa sa, consta în :
- verificare modului în care furnizorul îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contract cu privire la sortiment, calitate, cantitate, ambalare, marcare etc. ;
- verificarea măsurii în care organele de transport şi-au respectat obligaţiile asumate în legatură cu menţinerea integrităţii cantitative şi calitative a mărfurilor pe toată durata transportului.
Recepţia mărfurilor este foarte importantă, din punct de vedere economic, pentru consumator, comerţ şi producţie, întrucât ea contribuie la realizarea următoareleor obiective :
- evitare patrunderii în reteaua comercială a mărfurilor necorespunzătoare calitativ, ca structură şi sortiment ;
- evitarea formării stocurilor supranormative, care genereaza imobilizări de fonduri şi plăţi pentru dobanzi;
- influenţarea directă a producătorilor pentru a furniza numai marfuri corespunzatoare standardelor, normelor tehnice si caietelor de sarcini, prin refuzul produselor necorespunzătoare;
- stabilirea răspunderii materiale pentru orice pagubă produsă ca urmarea a recepţionării unor mărfuri necorespunzătoare calitativ sau cantitativ.
Dintre toate etapele pe care le parcurg loturile de mărfuri, recepţia calitativă şi cantitativă poate genera divergenţe si litigii între furnizor, cărăuş şi beneficiar.
În acest sens este necesară cunoaşterea răspunderilor ce revin fiecăreia dintre parţi.
Răspunderea furnizorului pentru lipsurile calitative sau cantitative ale mărfurilor se stabilesc în urmatoarele situaţii :
- nerespectarea riguroasă a calităţii livrate, potrivit normelor şi standardelor de producţie a acestora;
- nerespectarea normelor tehnice de aambalare, încărcare, manipulare şi fixare în mijlocul de transport ;
- folosirea pentru ambalare a unor materiale necorespunzatoare ;
- completarea greşită a documentelor de transport prin înscrierea unor date inexacte, incomplete sau prin înscrierea datelor în alte rubrici decât cele rezervate ;
- declararea nereală a greutăţii;
- livrări masiv, nejustificat, care provoacă locaţii şi perturbări în procesul circulaţiei bunurilor;
- absenţa sigiliilor corespunzătoare pe mijloacele de transport.
Expedierea marfurilor este in sarcina furnizorului. Se excepteaza cazurile in care partile, potrivit conditiilor fundamentale, au convenit altfel. Furnizorul poarta raspunderea marfurilor pina in momentul:
1. Predarii lor efective catre beneficiar:
a) cind receptia se face la furnizor si beneficiarul ridica marfurile direct de la furnizor sau expeditia este in sarcina beneficiarului;
b) cind marfurile au ramas, in urma receptiei sau autoreceptiei facute la furnizor, in custodia acestuia si ridicarea sau expedierea lor este in sarcina beneficiarului;
c) cind receptia se face la beneficiar si marfurile au fost transportate la locul receptiei de furnizor.
2. Predarii lor catre caraus:
a) cind livrarea marfurilor s-a facut prin receptie sau autoreceptie la furnizor si expedierea lor este in sarcina acestuia;
b) cind in urma receptiei sau autoreceptiei la furnizor, marfurile ramin in custodia acestuia si expedierea lor este in sarcina furnizorului.
Răspunderile cărăuşului se stabilesc pentru integritatea mărfurilor transportate din momentul primirii şi până la eliberarea lor către beneficiar. Momentul primirii este specificat prin aplicarea unei ştampile pe documentul de transport(foaia de parcurs sau alte documente de transport).
Responsabilitatea cărăuşului pentru consecinţele unui transport necorespunzător se refera la :
- folosirea unui mijloc de transport neadecvat grupei respective de mărfuri ;
- prezenţa lipsurilor cantitative rezultate ca urmare a scurgerilor şi avariilor pe timpul transportului ;
- neanunţarea beneficiarului în timp util, pentru a se prezenta sâ îşi primească mărfurile.
Pentru efectuarea receptiei de catre beneficiar, se foloseste documentul NOTA DE INTRARE-RECEPTIE in care se consemneaza (daca este cazul) doua feluri de diferente comparativ cu factura sau cu avizul de insotire a marfurilor:
1.Pierderi pe timpul transportului.
2.Diferente cantitative si calitative,altele decat cele datorate pe timpul transportului. Pierderi pe timpul transportului.
La primirea marfurilor spre transport, carausul este obligat sa verifice:
a) numarul coletelor, starea ambalajelor si greutatea expeditiei, in cazul expeditiilor de coletarie si mesagerii;
b) natura marfii (in mod sumar), semnele sau marcajele puse de expeditor, respectarea conditiilor tehnice de incarcare si fixare a marfurilor, in cazul transporturilor incarcate in mijloace de transport deschise;
c) natura marfii (in mod sumar), respectarea regulilor tehnice de incarcare si fixare a marfurilor, sigiliile aplicate de expeditor, in cazul transporturilor incarcate pe linia publica in mijloace de transport inchise;
d) sigiliile aplicate de expeditor, in cazul transporturilor incarcate pe liniile de garaj, terenuri sau magazii inchiriate, in mijloace de transport inchise.
Pentru marfurile a caror cantarire este obligatorie, carausul va verifica in toate cazurile prevazute mai sus si greutatea incarcaturii (brutto si brutto minus tara). Primirea transportului creeaza prezumtia ca el este in ordine si indeplineste conditiile.
1.La receptie pot exista diferente cantitative sau calitative ce apar in mod obiectiv,fara ca sa existe vina carausului.Acestea sunt pierderi pe timpul transportului,aceste pierderi sunt limitate prin acte normative legale si sunt denumite "perisabilitati".
Perisabilitatile pot fi acordate numai dupa o verificare faptica a cantitatilor de produse existente,stabilite prin cantarire, numarare, masurare si prin alte asemenea procedee.
Limitele maxime de perisabilitate in timpul transportului se aplica o singura data pentru cantitatile de produse efectiv intrate sau, dupa caz, livrate, in functie de conditia de livrare stabilita intre furnizor si beneficiar.
Documentele de transport nu constituie acte de gestiune pentru expeditor si destinatar, pe baza lor neputindu-se opera descarcarea sau incarcarea de gestiune.
Constatarea lipsurilor cantitative si a deficientelor calitative, precum si a divergentelor dintre caraus si destinatar sau beneficiar, se va face numai in prezenta unuia din delegatii furnizorului sau carausului, care va semna procesul verbal de constatare. Orice constatare facuta fara prezenta unui asemenea delegat, este lipsita de putere doveditoare.
Totusi, in cazul in care, datorita unor imprejurari bine stabilite si mentionate in procesul verbal de constatare, destinatarul-beneficiar a fost in imposibilitate de a anunta si a primi in timp util un delegat din partea furnizorului sau carausului, pentru constatarile ce trebuiau facute chiar la locul de primire a marfurilor de la caraus si inainte de descarcarea lor din mijlocul de transport, procesul verbal dresat in aceste conditii de reprezentantul destinatarului beneficiar in prezenta si cu semnatura unuia sau mai multi martori, carora li se vor indica numele, pronumele si adresa completa in procesul verbal, va constitui un inceput de dovada ce va putea fi completat prin orice mijloc de dovada admis de lege.
2.Diferente cantitative si calitative,altele decat cele datorate pe timpul transportului se consemneaza in nota de intrare receptie si intr-un eventual proces verbal.Daca aceste diferente sunt sensibil mari,marfa se consemneaza a fi in custodie la dispozitia furnizorului.Furnizorul trebuie sa fie anuntat intr-un interval de 48 de ore pentru orice diferenta pentru a-si trimite un reprezentant in vederea efectuarii receptiei definitive. ____________________________________
A se vedea si : Monografie-Comert cu amanuntul (Retail)
duminică, 14 noiembrie 2010
Contractul de novatie al unui contract de leasing financiar
Novatia este o metoda de stingere a unei obligatiuni vechi, prin crearea alteia noi sau a unui nou contract comercial in locul altuia mai vechi, totul pentru a stinge divergentele vechi si a se crea un cadru nou de activitate. Este de retinut ca se impune acordul tuturor partilor participante la initierea novatiei.
Novatia este o conventie prin care partile unui raport juridic obligational sting o obligatie existenta, inlocuind-o cu o noua obligatie.
Contractul de novatie se incheie intre societatea de leasing, societatea care a incheiat initial contractul de leasing (fostul utilizator) si societatea care preia contractul de leasing cu toate drepturile si obligatiile care decurg din acesta (noul utilizator).
Pentru realizarea contractului de novatie, este necesar acordul celor trei parti., societatea de leasing avand dreptul in baza analizei economico-financiare sa refuze incheierea contractului de novatie cu un anumit beneficiar, daca acesta nu indeplineste conditiile prevazute in normele interne ale acesteia.
Novatia este o conventie prin care partile unui raport juridic obligational sting o obligatie existenta, inlocuind-o cu o noua obligatie.
Contractul de novatie se incheie intre societatea de leasing, societatea care a incheiat initial contractul de leasing (fostul utilizator) si societatea care preia contractul de leasing cu toate drepturile si obligatiile care decurg din acesta (noul utilizator).
Pentru realizarea contractului de novatie, este necesar acordul celor trei parti., societatea de leasing avand dreptul in baza analizei economico-financiare sa refuze incheierea contractului de novatie cu un anumit beneficiar, daca acesta nu indeplineste conditiile prevazute in normele interne ale acesteia.
Sistemul fiscal
Sistemul fiscal constă într-un ansamblu de măsuri şi acţiuni, întreprinse de stat printr-o politică fiscală adecvată, în ceea ce priveşte: rolul impozitelor şi taxelor, tipuri de impozite şi taxe, aşezarea, perceperea şi utilizarea impozitelor şi taxelor.
Sistemul fiscal, ca ansamblu de principii, reguli şi mod de organizare, se materializează în legi sau acte normative cu putere de lege, emise cu scopul de a colecta veniturile statului şi a reglementa cheltuirea acestora.
Sistemul fiscal în România trebuie să îndeplinească două condiţii:
- să aibă criterii precise;
- să existe o manifestare de voinţă din ambele părţi, inclusiv voinţă politică.
Faţă de sistemul fiscal şi strategia acestuia, este necesară o cât mai bună administrare fiscală pe care, de regulă, trebuie să o facă Ministerul Finanţelor Publice.
În cadrul administraţiei fiscale, trebuie elaborate două proceduri:
a) procedura fiscală;
b) procedura de control fiscal.
Procedura fiscală constă în elaborarea unei metodologii fiscale privind:
- aşezarea impozitelor şi taxelor (prin constatare, calculare şi stabilirea impozitelor şi taxelor);
- perceperea şi încasarea impozitelor şi taxelor (urmărirea, încasarea, întocmirea evidenţelor fiscale nominale – roluri şi fişele plătitorului – şi centralizate – registrul partizi – venituri, contul debite încasări etc.).
Perceperea impozitelor şi taxelor se realizează de la subiectul impozabil, reprezentat de persoană fizică sau juridică ce are în proprietate bunuri sau realizează venituri impozabile sau taxabile conform legii (care generează titluri de creanţă fiscală).Acesta are la rândul său obligaţia de a declara bunurile sau veniturile, de a întocmi anumite evidenţe, precum şi dreptul de a cere înlesniri legale şi de a contesta anumite operaţiuni ilegale.
Obiectul impozabil (materia impozabilă) este bunul, venitul etc. , pentru care se datorează impozitele directe şi vânzarea, punerea în circulaţie etc. , a unor bunuri, prestarea unui serviciu în cazul impozitelor indirecte.
Aşezarea impozitelor şi taxelor se face:
- în sume absolute (ex: taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru cazinouri, accize, impozitul pe teren);
- în cote procentuale fixe (ex: impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, taxa pentru jocurile de noroc, impozitul pe dividende);
- în cote procentuale pe tranşe de venit (ex: impozitul pe salariu, impozitul pe venitul realizat din activităţi desfăşurate pe bază de liberă iniţiativă, impozitul pe sumele brute obţinute de persoanele fizice (pentru dobânzi, servicii prestate şi lucrări executate de acestea, pentru orice activitate desfăşurată în afara unităţi la care sunt salariate).
Impozitele constau în prelevarea obligatorie a unor sume la bugetul de stat sau bugetul local cu titlu definitiv, de către persoane fizice sau juridice, în condiţiile stabilite de lege, fără obligaţia de a i se asigura plătitorului o contraprestaţie directă şi imediată.
Taxele reprezintă, în principiu, plăţi efectuate de persoane fizice sau juridice pentru serviciile prestate acestora în mod direct şi imediat de autorităţile publice.
Nu întotdeauna valoarea taxei exprimă valoarea serviciului pentru care se percepe. Ea este stabilită în funcţie de politica fiscală a momentului sau de unele conjuncturi economice.
Cea mai cunoscută clasificare a impozitelor şi taxelor, atât în reglementările fiscale cât şi în lucrările de specialitate, este cea care are în vedere modul de percepere.
Astfel deosebim:
- impozitele directe, care se stabilesc în sarcina persoanelor fizice sau juridice, prin aplicarea unor cote de impozit asupra veniturilor sau averii acestora (impozitul pe profit, impozitul pe salarii etc. );
- impozite indirecte, care se stabilesc asupra bunurilor vândute, serviciilor prestate sau lucrărilor executate şi, de regulă, sunt incluse în preţ (taxa pe valoarea adăugată, accize şi alte taxe indirecte, taxe vamale, taxe de timbru de la persoane juridice, taxe pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare, alte impozite indirecte, impozitul pe spectacole etc.).
În România, veniturile bugetare (potrivit structurii bugetului de stat) sunt formate din:
a) venituri curente:
- venituri fiscale (impozite directe şi impozite indirecte);
- venituri nefiscale (venituri de la regiile autonome,
instituţiile publice, taxe de metrologie, taxe consulare etc.);
b) venituri din capital (din valorificarea unor bunuri ale statului, instituţii publice);
c) veniturile provenite din rambursarea ratelor de la împrumuturilor interne sau externe.
În cadrul politicii fiscale sunt reglementate modalităţile şi termenele de percepere a impozitelor şi taxelor directe şi indirecte.
De regulă, impozitele sunt progresive.
În activitatea desfăşurată de către personalul Ministerului Finanţelor Publice, central şi teritorial, aplicarea procedurii fiscale constă în a elabora şi difuza norme metodologice pentru fiecare natură de impozit sau taxă.
Aceste norme trebuie să cuprindă, explicat în detaliu, procedeul tehnic înscris în actele normative, procedeu care cuprinde următoarele capitole:
1. Baza de impozitare.
2. Cota de impozitare.
3. Excepţii de la regulă.
4. Dacă este prevăzută obligaţia de depunere a deconturilor sau a declaraţiilor de impunere şi la ce termen.
5. Evidenţă şi înregistrare(metodologică)contabilă.
6. Cine plăteşte.
7. La ce termen se plăteşte.
8. Cine încasează.
9. Când virează.
10. Bugetul la care se virează.
11. Ce facilităţi se pot acorda şi de către cine.
12. Sancţiuni pe categorii de sume (majorări, amenzi).
13. Termen de prescripţie.
14. Obligaţii declarative.
De asemenea, prin norme trebuie să se prevadă modul cum sunt aşezate, percepute şi înscrise în evidenţele fiscale impozitele şi taxele, pornind de la elementele comune ale aşezării şi perceperii acestora: obiectul venitului bugetar (venitul, profitul, preţul, bunurile, actele şi faptele), baza de calcul, subiectul venitului bugetar, cota impozabilă (procentuală fixă, procentuală progresivă), termenul de plată, înlesnirile ce se acordă contribuabililor, drepturi şi obligaţii, sancţiuni.
Aşezarea impozitelor şi taxelor constă în: constatarea, calcularea şi stabilirea lor prin debitare (roluri fiscale) sau prin crearea de obligaţii fiscale (fişa plătitorului).
A percepe impozitele este o operaţiune care se referă la urmărirea şi încasarea lor, precum şi la întocmirea evidenţelor fiscale: centralizate, nominale (rol, fişă).
Controlul modului de aşezare şi percepere a impozitelor şi taxelor se numeşte control fiscal şi se realizează cu ajutorul aparatului fiscal, parte componentă a sistemului fiscal şi a Gărzii Financiare.
Modul de organizare a controlului fiscal, procedeele şi tehnicile de control diferă în funcţie de politica financiară şi fiscală a momentului.
În prezent, controlul fiscal se realizează prin inspectorii, revizorii fiscali şi prin comisarii Gărzii financiare din cadrul direcţiilor generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti.
Controlul poate fi operativ, sau preventiv şi ulterior şi se desfăşoară la sediul, domiciliul sau reşedinţa contribuabilului, sau la sediul organului fiscal, după caz.
Controlul operativ sau preventiv se realizează, de regulă, de comisarii Gărzii financiare, iar controlul ulterior de aparatul fiscal.
Atât timp cât cele două forme de control se desfăşoară unitar şi urmăresc acelaşi scop (cuprinderea în control a întregii materii impozabile, a tuturor contribuabililor, atât în momentul desfăşurări activităţilor impozabile cât şi ulterior), ele se completează reciproc.
Prin folosirea unei baze de date comune şi prin schimbul permanent de informaţii între inspectorii fiscali şi comisarii Gărzii financiare se poate preveni, stopa şi scoate la iveală tendinţe şi fapte de eludare a legilor fiscale.
Trebuie să înţelegem că, prin politica fiscală se crează sistemul fiscal şi strategia fiscală, iar prin administraţia fiscală se crează procedurile fiscale şi procedurile de control fiscal.
Un sistem fiscal se poate caracteriza şi în funcţie de metodele, tehnicile şi instrumentele folosite în aşezarea şi perceperea impozitelor şi taxelor.
Impunerea poate fi:
- individuală sau colectivă;
- directă sau indirectă;
- iniţială sau anuală.
Perceperea se realizează prin una din metodele:
- plata directă;
- reţinerea (stopajul) la sursă;
- aplicarea de timbre mobile.
Instrumentele folosite în aşezarea şi perceperea impozitelor şi taxelor:
- declaraţia de impunere;
- declaraţia de înregistrare pentru plătitorii de impozite şi taxe;
- declaraţia privind obligaţia la bugetul de sat (decontul privind taxa pe valoarea adăugată, decontul privind accizele, darea de seamă privind calcularea, reţinerea şi vărsarea impozitului pe salarii);
- procesul – verbal de verificare a declaraţiilor şi deconturilor;
- procesul – verbal de control;
- înştiinţarea de plată;
- somaţiile şi sechestrele asigurătorii (documentaţiile de valorificare a acestora).
Transpunerea în practică a prevederilor cuprinse într-un sistem fiscal şi a
procedurilor elaborate de administraţia fiscală, presupune existenţa unui mecanism, a unui angrenaj, bine pus la punct, cu norme şi reguli bine determinate.
Mecanismul fiscal este alcătuit dintr-un ansamblu de metode şi tehnici pe care statul le foloseşte pentru realizarea veniturilor bugetare, ritmic şi la termenele stabilite.
Cu cât aceste metode şi tehnici sunt mai simple şi clare pentru plătitorii de impozite şi taxe, cu atât perceperea este mai uşor de realizat.
Mecanismul fiscal presupune că, în cadrul administrării impozitelor şi taxelor, atât la nivelul contribuabililor cât şi la nivelul unităţilor fiscale, percepţii rurale (comune), circumscripţii fiscale (oraşe) şi administraţii financiare (municipii), să existe întocmite evidenţe fiscale nominale (roluri, fişe ale plătitorului) şi centralizate (registru partizi-venituri, contul debite încasări), clare şi cu înregistrări la zi.
Pentru ca un mecanism fiscal să funcţioneze coerent, clar şi eficient este necesar ca în cadrul administraţiei fiscale, să fie întocmite şi aplicate procedurile de control.
La întocmirea acestor proceduri de control trebuie să se urmărească:
- crearea unei metodologii de control unitare şi clare pentru fiecare impozit sau taxă, asupra modului cum sunt aşezate şi percepute acestea;
- să se respecte etica între contribuabil şi bugetul de stat;
- să se urmărească ca orice control să fie efectuat cu acordul ambelor părţi, pe de o parte contribuabilul, iar pe de altă parte reprezentantul administraţiei fiscale. Este necesar ca orice contribuabil să fie înştiinţat din timp asupra datei începerii controlului.
Aplicarea corectă a tuturor etapelor din angrenajul unui mecanism fiscal, trebuie să permită în final, ca fiecare conducător de unitate fiscală să poată cunoaşte, la zi, situaţia gestiunii impozitelor şi taxelor aşezate la contribuabili şi datorate de aceştia.
Sistemul fiscal, ca ansamblu de principii, reguli şi mod de organizare, se materializează în legi sau acte normative cu putere de lege, emise cu scopul de a colecta veniturile statului şi a reglementa cheltuirea acestora.
Sistemul fiscal în România trebuie să îndeplinească două condiţii:
- să aibă criterii precise;
- să existe o manifestare de voinţă din ambele părţi, inclusiv voinţă politică.
Faţă de sistemul fiscal şi strategia acestuia, este necesară o cât mai bună administrare fiscală pe care, de regulă, trebuie să o facă Ministerul Finanţelor Publice.
În cadrul administraţiei fiscale, trebuie elaborate două proceduri:
a) procedura fiscală;
b) procedura de control fiscal.
Procedura fiscală constă în elaborarea unei metodologii fiscale privind:
- aşezarea impozitelor şi taxelor (prin constatare, calculare şi stabilirea impozitelor şi taxelor);
- perceperea şi încasarea impozitelor şi taxelor (urmărirea, încasarea, întocmirea evidenţelor fiscale nominale – roluri şi fişele plătitorului – şi centralizate – registrul partizi – venituri, contul debite încasări etc.).
Perceperea impozitelor şi taxelor se realizează de la subiectul impozabil, reprezentat de persoană fizică sau juridică ce are în proprietate bunuri sau realizează venituri impozabile sau taxabile conform legii (care generează titluri de creanţă fiscală).Acesta are la rândul său obligaţia de a declara bunurile sau veniturile, de a întocmi anumite evidenţe, precum şi dreptul de a cere înlesniri legale şi de a contesta anumite operaţiuni ilegale.
Obiectul impozabil (materia impozabilă) este bunul, venitul etc. , pentru care se datorează impozitele directe şi vânzarea, punerea în circulaţie etc. , a unor bunuri, prestarea unui serviciu în cazul impozitelor indirecte.
Aşezarea impozitelor şi taxelor se face:
- în sume absolute (ex: taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru cazinouri, accize, impozitul pe teren);
- în cote procentuale fixe (ex: impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, taxa pentru jocurile de noroc, impozitul pe dividende);
- în cote procentuale pe tranşe de venit (ex: impozitul pe salariu, impozitul pe venitul realizat din activităţi desfăşurate pe bază de liberă iniţiativă, impozitul pe sumele brute obţinute de persoanele fizice (pentru dobânzi, servicii prestate şi lucrări executate de acestea, pentru orice activitate desfăşurată în afara unităţi la care sunt salariate).
Impozitele constau în prelevarea obligatorie a unor sume la bugetul de stat sau bugetul local cu titlu definitiv, de către persoane fizice sau juridice, în condiţiile stabilite de lege, fără obligaţia de a i se asigura plătitorului o contraprestaţie directă şi imediată.
Taxele reprezintă, în principiu, plăţi efectuate de persoane fizice sau juridice pentru serviciile prestate acestora în mod direct şi imediat de autorităţile publice.
Nu întotdeauna valoarea taxei exprimă valoarea serviciului pentru care se percepe. Ea este stabilită în funcţie de politica fiscală a momentului sau de unele conjuncturi economice.
Cea mai cunoscută clasificare a impozitelor şi taxelor, atât în reglementările fiscale cât şi în lucrările de specialitate, este cea care are în vedere modul de percepere.
Astfel deosebim:
- impozitele directe, care se stabilesc în sarcina persoanelor fizice sau juridice, prin aplicarea unor cote de impozit asupra veniturilor sau averii acestora (impozitul pe profit, impozitul pe salarii etc. );
- impozite indirecte, care se stabilesc asupra bunurilor vândute, serviciilor prestate sau lucrărilor executate şi, de regulă, sunt incluse în preţ (taxa pe valoarea adăugată, accize şi alte taxe indirecte, taxe vamale, taxe de timbru de la persoane juridice, taxe pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare, alte impozite indirecte, impozitul pe spectacole etc.).
În România, veniturile bugetare (potrivit structurii bugetului de stat) sunt formate din:
a) venituri curente:
- venituri fiscale (impozite directe şi impozite indirecte);
- venituri nefiscale (venituri de la regiile autonome,
instituţiile publice, taxe de metrologie, taxe consulare etc.);
b) venituri din capital (din valorificarea unor bunuri ale statului, instituţii publice);
c) veniturile provenite din rambursarea ratelor de la împrumuturilor interne sau externe.
În cadrul politicii fiscale sunt reglementate modalităţile şi termenele de percepere a impozitelor şi taxelor directe şi indirecte.
De regulă, impozitele sunt progresive.
În activitatea desfăşurată de către personalul Ministerului Finanţelor Publice, central şi teritorial, aplicarea procedurii fiscale constă în a elabora şi difuza norme metodologice pentru fiecare natură de impozit sau taxă.
Aceste norme trebuie să cuprindă, explicat în detaliu, procedeul tehnic înscris în actele normative, procedeu care cuprinde următoarele capitole:
1. Baza de impozitare.
2. Cota de impozitare.
3. Excepţii de la regulă.
4. Dacă este prevăzută obligaţia de depunere a deconturilor sau a declaraţiilor de impunere şi la ce termen.
5. Evidenţă şi înregistrare(metodologică)contabilă.
6. Cine plăteşte.
7. La ce termen se plăteşte.
8. Cine încasează.
9. Când virează.
10. Bugetul la care se virează.
11. Ce facilităţi se pot acorda şi de către cine.
12. Sancţiuni pe categorii de sume (majorări, amenzi).
13. Termen de prescripţie.
14. Obligaţii declarative.
De asemenea, prin norme trebuie să se prevadă modul cum sunt aşezate, percepute şi înscrise în evidenţele fiscale impozitele şi taxele, pornind de la elementele comune ale aşezării şi perceperii acestora: obiectul venitului bugetar (venitul, profitul, preţul, bunurile, actele şi faptele), baza de calcul, subiectul venitului bugetar, cota impozabilă (procentuală fixă, procentuală progresivă), termenul de plată, înlesnirile ce se acordă contribuabililor, drepturi şi obligaţii, sancţiuni.
Aşezarea impozitelor şi taxelor constă în: constatarea, calcularea şi stabilirea lor prin debitare (roluri fiscale) sau prin crearea de obligaţii fiscale (fişa plătitorului).
A percepe impozitele este o operaţiune care se referă la urmărirea şi încasarea lor, precum şi la întocmirea evidenţelor fiscale: centralizate, nominale (rol, fişă).
Controlul modului de aşezare şi percepere a impozitelor şi taxelor se numeşte control fiscal şi se realizează cu ajutorul aparatului fiscal, parte componentă a sistemului fiscal şi a Gărzii Financiare.
Modul de organizare a controlului fiscal, procedeele şi tehnicile de control diferă în funcţie de politica financiară şi fiscală a momentului.
În prezent, controlul fiscal se realizează prin inspectorii, revizorii fiscali şi prin comisarii Gărzii financiare din cadrul direcţiilor generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti.
Controlul poate fi operativ, sau preventiv şi ulterior şi se desfăşoară la sediul, domiciliul sau reşedinţa contribuabilului, sau la sediul organului fiscal, după caz.
Controlul operativ sau preventiv se realizează, de regulă, de comisarii Gărzii financiare, iar controlul ulterior de aparatul fiscal.
Atât timp cât cele două forme de control se desfăşoară unitar şi urmăresc acelaşi scop (cuprinderea în control a întregii materii impozabile, a tuturor contribuabililor, atât în momentul desfăşurări activităţilor impozabile cât şi ulterior), ele se completează reciproc.
Prin folosirea unei baze de date comune şi prin schimbul permanent de informaţii între inspectorii fiscali şi comisarii Gărzii financiare se poate preveni, stopa şi scoate la iveală tendinţe şi fapte de eludare a legilor fiscale.
Trebuie să înţelegem că, prin politica fiscală se crează sistemul fiscal şi strategia fiscală, iar prin administraţia fiscală se crează procedurile fiscale şi procedurile de control fiscal.
Un sistem fiscal se poate caracteriza şi în funcţie de metodele, tehnicile şi instrumentele folosite în aşezarea şi perceperea impozitelor şi taxelor.
Impunerea poate fi:
- individuală sau colectivă;
- directă sau indirectă;
- iniţială sau anuală.
Perceperea se realizează prin una din metodele:
- plata directă;
- reţinerea (stopajul) la sursă;
- aplicarea de timbre mobile.
Instrumentele folosite în aşezarea şi perceperea impozitelor şi taxelor:
- declaraţia de impunere;
- declaraţia de înregistrare pentru plătitorii de impozite şi taxe;
- declaraţia privind obligaţia la bugetul de sat (decontul privind taxa pe valoarea adăugată, decontul privind accizele, darea de seamă privind calcularea, reţinerea şi vărsarea impozitului pe salarii);
- procesul – verbal de verificare a declaraţiilor şi deconturilor;
- procesul – verbal de control;
- înştiinţarea de plată;
- somaţiile şi sechestrele asigurătorii (documentaţiile de valorificare a acestora).
Transpunerea în practică a prevederilor cuprinse într-un sistem fiscal şi a
procedurilor elaborate de administraţia fiscală, presupune existenţa unui mecanism, a unui angrenaj, bine pus la punct, cu norme şi reguli bine determinate.
Mecanismul fiscal este alcătuit dintr-un ansamblu de metode şi tehnici pe care statul le foloseşte pentru realizarea veniturilor bugetare, ritmic şi la termenele stabilite.
Cu cât aceste metode şi tehnici sunt mai simple şi clare pentru plătitorii de impozite şi taxe, cu atât perceperea este mai uşor de realizat.
Mecanismul fiscal presupune că, în cadrul administrării impozitelor şi taxelor, atât la nivelul contribuabililor cât şi la nivelul unităţilor fiscale, percepţii rurale (comune), circumscripţii fiscale (oraşe) şi administraţii financiare (municipii), să existe întocmite evidenţe fiscale nominale (roluri, fişe ale plătitorului) şi centralizate (registru partizi-venituri, contul debite încasări), clare şi cu înregistrări la zi.
Pentru ca un mecanism fiscal să funcţioneze coerent, clar şi eficient este necesar ca în cadrul administraţiei fiscale, să fie întocmite şi aplicate procedurile de control.
La întocmirea acestor proceduri de control trebuie să se urmărească:
- crearea unei metodologii de control unitare şi clare pentru fiecare impozit sau taxă, asupra modului cum sunt aşezate şi percepute acestea;
- să se respecte etica între contribuabil şi bugetul de stat;
- să se urmărească ca orice control să fie efectuat cu acordul ambelor părţi, pe de o parte contribuabilul, iar pe de altă parte reprezentantul administraţiei fiscale. Este necesar ca orice contribuabil să fie înştiinţat din timp asupra datei începerii controlului.
Aplicarea corectă a tuturor etapelor din angrenajul unui mecanism fiscal, trebuie să permită în final, ca fiecare conducător de unitate fiscală să poată cunoaşte, la zi, situaţia gestiunii impozitelor şi taxelor aşezate la contribuabili şi datorate de aceştia.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)