duminică, 14 noiembrie 2010

Sistemul fiscal

Sistemul fiscal constă într-un ansamblu de măsuri şi acţiuni, întreprinse de stat printr-o politică fiscală adecvată, în ceea ce priveşte: rolul impozitelor şi taxelor, tipuri de impozite şi taxe, aşezarea, perceperea şi utilizarea impozitelor şi taxelor.
Sistemul fiscal, ca ansamblu de principii, reguli şi mod de organizare, se materializează în legi sau acte normative cu putere de lege, emise cu scopul de a colecta veniturile statului şi a reglementa cheltuirea acestora.
Sistemul fiscal în România trebuie să îndeplinească două condiţii:
- să aibă criterii precise;
- să existe o manifestare de voinţă din ambele părţi, inclusiv voinţă politică.
Faţă de sistemul fiscal şi strategia acestuia, este necesară o cât mai bună administrare fiscală pe care, de regulă, trebuie să o facă Ministerul Finanţelor Publice.
În cadrul administraţiei fiscale, trebuie elaborate două proceduri:
a) procedura fiscală;
b) procedura de control fiscal.
Procedura fiscală constă în elaborarea unei metodologii fiscale privind:
- aşezarea impozitelor şi taxelor (prin constatare, calculare şi stabilirea impozitelor şi taxelor);
- perceperea şi încasarea impozitelor şi taxelor (urmărirea, încasarea, întocmirea evidenţelor fiscale nominale – roluri şi fişele plătitorului – şi centralizate – registrul partizi – venituri, contul debite încasări etc.).
Perceperea impozitelor şi taxelor se realizează de la subiectul impozabil, reprezentat de persoană fizică sau juridică ce are în proprietate bunuri sau realizează venituri impozabile sau taxabile conform legii (care generează titluri de creanţă fiscală).Acesta are la rândul său obligaţia de a declara bunurile sau veniturile, de a întocmi anumite evidenţe, precum şi dreptul de a cere înlesniri legale şi de a contesta anumite operaţiuni ilegale.
Obiectul impozabil (materia impozabilă) este bunul, venitul etc. , pentru care se datorează impozitele directe şi vânzarea, punerea în circulaţie etc. , a unor bunuri, prestarea unui serviciu în cazul impozitelor indirecte.
Aşezarea impozitelor şi taxelor se face:
- în sume absolute (ex: taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru cazinouri, accize, impozitul pe teren);
- în cote procentuale fixe (ex: impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, taxa pentru jocurile de noroc, impozitul pe dividende);
- în cote procentuale pe tranşe de venit (ex: impozitul pe salariu, impozitul pe venitul realizat din activităţi desfăşurate pe bază de liberă iniţiativă, impozitul pe sumele brute obţinute de persoanele fizice (pentru dobânzi, servicii prestate şi lucrări executate de acestea, pentru orice activitate desfăşurată în afara unităţi la care sunt salariate).
Impozitele constau în prelevarea obligatorie a unor sume la bugetul de stat sau bugetul local cu titlu definitiv, de către persoane fizice sau juridice, în condiţiile stabilite de lege, fără obligaţia de a i se asigura plătitorului o contraprestaţie directă şi imediată.
Taxele reprezintă, în principiu, plăţi efectuate de persoane fizice sau juridice pentru serviciile prestate acestora în mod direct şi imediat de autorităţile publice.
Nu întotdeauna valoarea taxei exprimă valoarea serviciului pentru care se percepe. Ea este stabilită în funcţie de politica fiscală a momentului sau de unele conjuncturi economice.
Cea mai cunoscută clasificare a impozitelor şi taxelor, atât în reglementările fiscale cât şi în lucrările de specialitate, este cea care are în vedere modul de percepere.
Astfel deosebim:
- impozitele directe, care se stabilesc în sarcina persoanelor fizice sau juridice, prin aplicarea unor cote de impozit asupra veniturilor sau averii acestora (impozitul pe profit, impozitul pe salarii etc. );
- impozite indirecte, care se stabilesc asupra bunurilor vândute, serviciilor prestate sau lucrărilor executate şi, de regulă, sunt incluse în preţ (taxa pe valoarea adăugată, accize şi alte taxe indirecte, taxe vamale, taxe de timbru de la persoane juridice, taxe pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare, alte impozite indirecte, impozitul pe spectacole etc.).
În România, veniturile bugetare (potrivit structurii bugetului de stat) sunt formate din:
a) venituri curente:
- venituri fiscale (impozite directe şi impozite indirecte);
- venituri nefiscale (venituri de la regiile autonome,
instituţiile publice, taxe de metrologie, taxe consulare etc.);
b) venituri din capital (din valorificarea unor bunuri ale statului, instituţii publice);
c) veniturile provenite din rambursarea ratelor de la împrumuturilor interne sau externe.
În cadrul politicii fiscale sunt reglementate modalităţile şi termenele de percepere a impozitelor şi taxelor directe şi indirecte.
De regulă, impozitele sunt progresive.
În activitatea desfăşurată de către personalul Ministerului Finanţelor Publice, central şi teritorial, aplicarea procedurii fiscale constă în a elabora şi difuza norme metodologice pentru fiecare natură de impozit sau taxă.
Aceste norme trebuie să cuprindă, explicat în detaliu, procedeul tehnic înscris în actele normative, procedeu care cuprinde următoarele capitole:
1. Baza de impozitare.
2. Cota de impozitare.
3. Excepţii de la regulă.
4. Dacă este prevăzută obligaţia de depunere a deconturilor sau a declaraţiilor de impunere şi la ce termen.
5. Evidenţă şi înregistrare(metodologică)contabilă.
6. Cine plăteşte.
7. La ce termen se plăteşte.
8. Cine încasează.
9. Când virează.
10. Bugetul la care se virează.
11. Ce facilităţi se pot acorda şi de către cine.
12. Sancţiuni pe categorii de sume (majorări, amenzi).
13. Termen de prescripţie.
14. Obligaţii declarative.
De asemenea, prin norme trebuie să se prevadă modul cum sunt aşezate, percepute şi înscrise în evidenţele fiscale impozitele şi taxele, pornind de la elementele comune ale aşezării şi perceperii acestora: obiectul venitului bugetar (venitul, profitul, preţul, bunurile, actele şi faptele), baza de calcul, subiectul venitului bugetar, cota impozabilă (procentuală fixă, procentuală progresivă), termenul de plată, înlesnirile ce se acordă contribuabililor, drepturi şi obligaţii, sancţiuni.
Aşezarea impozitelor şi taxelor constă în: constatarea, calcularea şi stabilirea lor prin debitare (roluri fiscale) sau prin crearea de obligaţii fiscale (fişa plătitorului).
A percepe impozitele este o operaţiune care se referă la urmărirea şi încasarea lor, precum şi la întocmirea evidenţelor fiscale: centralizate, nominale (rol, fişă).
Controlul modului de aşezare şi percepere a impozitelor şi taxelor se numeşte control fiscal şi se realizează cu ajutorul aparatului fiscal, parte componentă a sistemului fiscal şi a Gărzii Financiare.
Modul de organizare a controlului fiscal, procedeele şi tehnicile de control diferă în funcţie de politica financiară şi fiscală a momentului.
În prezent, controlul fiscal se realizează prin inspectorii, revizorii fiscali şi prin comisarii Gărzii financiare din cadrul direcţiilor generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti.
Controlul poate fi operativ, sau preventiv şi ulterior şi se desfăşoară la sediul, domiciliul sau reşedinţa contribuabilului, sau la sediul organului fiscal, după caz.
Controlul operativ sau preventiv se realizează, de regulă, de comisarii Gărzii financiare, iar controlul ulterior de aparatul fiscal.
Atât timp cât cele două forme de control se desfăşoară unitar şi urmăresc acelaşi scop (cuprinderea în control a întregii materii impozabile, a tuturor contribuabililor, atât în momentul desfăşurări activităţilor impozabile cât şi ulterior), ele se completează reciproc.
Prin folosirea unei baze de date comune şi prin schimbul permanent de informaţii între inspectorii fiscali şi comisarii Gărzii financiare se poate preveni, stopa şi scoate la iveală tendinţe şi fapte de eludare a legilor fiscale.
Trebuie să înţelegem că, prin politica fiscală se crează sistemul fiscal şi strategia fiscală, iar prin administraţia fiscală se crează procedurile fiscale şi procedurile de control fiscal.
Un sistem fiscal se poate caracteriza şi în funcţie de metodele, tehnicile şi instrumentele folosite în aşezarea şi perceperea impozitelor şi taxelor.
Impunerea poate fi:
- individuală sau colectivă;
- directă sau indirectă;
- iniţială sau anuală.
Perceperea se realizează prin una din metodele:
- plata directă;
- reţinerea (stopajul) la sursă;
- aplicarea de timbre mobile.
Instrumentele folosite în aşezarea şi perceperea impozitelor şi taxelor:
- declaraţia de impunere;
- declaraţia de înregistrare pentru plătitorii de impozite şi taxe;
- declaraţia privind obligaţia la bugetul de sat (decontul privind taxa pe valoarea adăugată, decontul privind accizele, darea de seamă privind calcularea, reţinerea şi vărsarea impozitului pe salarii);
- procesul – verbal de verificare a declaraţiilor şi deconturilor;
- procesul – verbal de control;
- înştiinţarea de plată;
- somaţiile şi sechestrele asigurătorii (documentaţiile de valorificare a acestora).
Transpunerea în practică a prevederilor cuprinse într-un sistem fiscal şi a
procedurilor elaborate de administraţia fiscală, presupune existenţa unui mecanism, a unui angrenaj, bine pus la punct, cu norme şi reguli bine determinate.
Mecanismul fiscal este alcătuit dintr-un ansamblu de metode şi tehnici pe care statul le foloseşte pentru realizarea veniturilor bugetare, ritmic şi la termenele stabilite.
Cu cât aceste metode şi tehnici sunt mai simple şi clare pentru plătitorii de impozite şi taxe, cu atât perceperea este mai uşor de realizat.
Mecanismul fiscal presupune că, în cadrul administrării impozitelor şi taxelor, atât la nivelul contribuabililor cât şi la nivelul unităţilor fiscale, percepţii rurale (comune), circumscripţii fiscale (oraşe) şi administraţii financiare (municipii), să existe întocmite evidenţe fiscale nominale (roluri, fişe ale plătitorului) şi centralizate (registru partizi-venituri, contul debite încasări), clare şi cu înregistrări la zi.
Pentru ca un mecanism fiscal să funcţioneze coerent, clar şi eficient este necesar ca în cadrul administraţiei fiscale, să fie întocmite şi aplicate procedurile de control.
La întocmirea acestor proceduri de control trebuie să se urmărească:
- crearea unei metodologii de control unitare şi clare pentru fiecare impozit sau taxă, asupra modului cum sunt aşezate şi percepute acestea;
- să se respecte etica între contribuabil şi bugetul de stat;
- să se urmărească ca orice control să fie efectuat cu acordul ambelor părţi, pe de o parte contribuabilul, iar pe de altă parte reprezentantul administraţiei fiscale. Este necesar ca orice contribuabil să fie înştiinţat din timp asupra datei începerii controlului.
Aplicarea corectă a tuturor etapelor din angrenajul unui mecanism fiscal, trebuie să permită în final, ca fiecare conducător de unitate fiscală să poată cunoaşte, la zi, situaţia gestiunii impozitelor şi taxelor aşezate la contribuabili şi datorate de aceştia.