Inflatia

Principalii factori declanşatori ai fenomenului inflaţionist sunt: 1. existenţa şi lansarea continuă pe piaţă a unor cantităţi mari de bani; 2. şomajul; 3. dezechilibrul între rata consumului şi rata investiţiilor; 4. imobilitatea forţei de muncă; 5. dezechilibrarea cererii agregate în raport cu oferta agregată; 6. lipsa productivităţii muncii; 7. globalizarea pieţelor de capital; 8. condiţiile internaţionale de racordare a economiei naţionale la economia mondială; 9. diviziunea muncii; 10. creşterea preţului petrolului; 11. deficitul bugetar excesiv înregistrat prin majorarea cheltuielilor, în condiţiile unei creşteri mai lente ale veniturilor; 12. calitatea actului de guvernare.

Inflaţia produce următoarele efecte economice: - creşterea continuă şi autoîntreţinută a preţurilor; - deficitul schimburilor cu străinătatea; - creşterea cantităţii de monedă în circulaţie; - redistribuirea veniturilor în economie; - scăderea nivelului de trai; - mişcări sociale; - falimentul întreprinderilor.

____________________________________

Influenţa inflaţiei asupra poziţiei financiare şi performanţelor întreprinderii În situaţiile financiare elementele patrimoniale pot fi prezentate la: - costul de înlocuire; - valoarea netă de realizare; - valoarea economică; - costul istoric.

Potrivit Standardelor Internaţionale de Contabilitate în condiţiile aplicării costurilor istorice “activele sunt contabilizate la suma plătită în numerar sau echivalente de numerar sau la valoarea justă din momentul cumpărării lor. Datoriile sunt înregistrate la valoarea echivalentelor obţinute în schimbul obligaţiei sau la valoarea ce se aşteaptă să fie plătită în numerar sau echivalent al numerarului pentru a stinge datoriile, potrivit cursului normal al afacerilor”.

Aplicarea principiului costului istoric conduce la deformarea imaginii fidele asupra patrimoniului unităţii şi rezultatelor activităţii.

Principalele deformări ale informaţiilor prezentate în bilanţ prin aplicarea costurilor istorice sunt: - subevaluări ale imobilizărilor; - subevaluări ale stocurilor; - subevaluarea situaţiei nete, chiar dacă această subevaluare este parţial anihilată de datoriile neindexate. În contul de profit şi pierdere în condiţii de inflaţie apar următoarele deformări ale informaţiilor: - subevaluarea costului materialelor şi mărfurilor ca urmare a subevaluării stocurilor; - subevaluarea amortizărilor (ca urmare a subevaluării imobilizărilor); - supraestimarea cheltuielilor financiare (avem în vedere cheltuielile cu dobânzile la creditele bancare);

Potrivit Cadrului general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare există diverse baze de evaluare, care pot fi folosite în diverse combinaţii, ca alternativă la costul istoric, cum ar fi: 1. Costul curent.

Potrivit acestei metode de evaluare activele sunt înregistrate la valoarea în numerar sau echivalent al numerarului care ar trebui plătită dacă acelaşi activ sau unul asemănător ar fi achiziţionat în prezent. Datoriile sunt înregistrate la valoarea nominală neactualizată adică numerarul sau echivalentul numerarului, necesar pentru a deconta datoria în prezent. Costul curent reprezintă baza de evaluare preferată de majoritatea specialiştilor care nu acceptă costul istoric.

2. Valoarea realizabilă

reprezintă valoarea ce corespunde preţului ce ar putea fi obţinut în prezent din vânzarea normală a activelor. În cazul datoriilor, valoarea realizabilă este valoarea neactualizată în numerar sau în echivalente de numerar care trebuie plătită pentru a achita acea datorie, potrivit cursului normal al afacerii.

3. Valoarea actualizată.

Activele sunt înregistrate la valoarea actualizată a viitoarelor fluxuri nete de numerar, care urmează a fi generate în derularea normală a activităţii întreprinderii. Datoriile sunt înregistrate la valoarea actualizată a viitoarelor ieşiri de numerar, care vor fi necesare pentru a deconta datoriile, potrivit cursului normal al afacerilor.

Deşi baza de evaluare adoptată cel mai frecvent de întreprinderi în elaborarea situaţiilor financiare este costul istoric, acesta este de obicei, combinat cu alte baze de evaluare.

Stocurile sunt evaluate şi prezentate la minimul dintre cost şi valoarea realizabilă netă., titlurile tranzacţionabile se evaluează la valoarea de piaţă iar datoriile privind pensiile la valoarea lor actualizată.