Daca o societate a ajuns in stare de insolventa, sunt situatii in care membrii organelor de conducere, si nu numai ei, pot fi obligati sa suporte personal o parte din datoriile societatii. Este bine ca orice administrator, precum si alti angajati care au luat decizii de drept sau chiar si numai "de fapt" sa stie care pot fi consecintele acestor hotarari in cazul in care firma da faliment, pentru ce ar putea fi obligati sa raspunda cu averea personala si cat ar putea fi obligati sa plateasca.
Legea spune că datoriile societăţii pot fi suportate de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere, precum si de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului. Practica judecătorească a reţinut că aceste persoane pot fi conducătorii din umbră ai societăţii, numiţi si „administratori de fapt”.
Dacă sunt mai multe persoane care au cauzat starea de insolvenţă, în principiu acestea răspund „solidar”, ceea ce înseamnă că oricare dintre ele poate fi obligată la întreaga datorie a societăţii, urmând ca aceasta să se socotească ulterior cu ceilalţi debitori. Persoanele în cauză se pot apăra de „solidaritate” dacă, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvenţa sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cauzat insolvenţa si au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziţia lor la aceste decizii.
Fapte care atrag răspunderea personală
Legea insolvenţei nr. 85/2006 enumeră limitativ faptele pentru care aceste persoane pot fi obligate să suporte personal datoriile societăţii:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; acestea sunt cele mai frecvente situaţii când administratorii îsi acordă avansuri din firmă, când fac credite pe firmă pentru bunuri personale, când iau bani pentru serviciile firmei si uită să-i evidenţieze în contabilitate etc.
b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juri-dică la încetarea de plăţi;
d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi;
g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori.
Această enumerare făcută de lege este limitativă, ceea ce înseamnă că persoanele în cauză nu pot fi urmărite si pentru alte fapte, cum ar fi greseli de management, faptul că nu au întreprins nicio acţiune pentru recuperarea unor datorii ale firmei sau faptul că firma nu
si-a plătit unele datorii.
Evident, pentru a putea fi antrenată răspunderea acestor persoane în cazul insolvenţei, cei care solicită acest lucru trebuie să poată proba existenţa culpei si faptei ilicite a acestora, precum si existenţa unui prejudiciu.
De asemenea, ei trebuie să probeze că prejudiciul a fost determinat de fapta ilicită.
Potrivit Legii societăţilor comerciale nr. 31/1990, administratorii mai pot fi trasi la răspundere si pentru faptele săvârsite de angajaţi, însă în mod subsidiar, adică acoperă doar prejudiciul care nu s-a putut recupera de la vinovaţi.
Totodată, administratorii răspund si pentru faptele predecesorilor lor, cu excepţia cazului în care, odată ce au luat cunostinţă despre aceste fapte, le-au comunicat cenzorilor sau auditorilor, după caz.
Cat pot fi obligaţi să plătească?
Legea insolvenţei spune că judecătorul sindic poate dispune ca o parte din datoriile companiei în stare de insolvenţă să fie suportată de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum si de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului.
Această „parte” din pasiv nu poate fi decât valoarea prejudiciului adus societăţii care a fost produs prin faptele enunţate mai sus.
Aceste persoane nu pot fi urmărite pentru tot pasivul firmei, adică toate datoriile societăţii, decât dacă valoarea prejudiciului este egală sau mai mare decât pasivul. Întinderea prejudiciului este hotărâtă de judecătorul sindic.
Răspunderea penală Răspunderea civilă pentru aceste fapte nu înlătură aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infracţiuni. Infracţiunile prevăzute în Legea insolvenţei sunt: bancruta simplă, bancruta frauduloasă, gestiunea frauduloasă, însusirea, folosirea sau traficarea de către administratorul judiciar ori lichidatorul averii companiei, înregistrarea creanţelor inexistente, refuzul de a pune la dispoziţia judecătorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului unele documente. Constituie infracţiune de bancrută simplă si se pedepseste cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen, care depăseste cu mai mult de sase luni termenul de 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă. Constituie infracţiune de bancrută frauduloasă si se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 5 ani fapta persoanei care: a) falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia; b) înfăţisează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în situaţia financiară sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind săvârsite în frauda creditorilor; c) înstrăinează, în frauda creditorilor, în caz de insolvenţă a debitorului, o parte din active. Infracţiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută la art. 214 alin. 1 din Codul penal, se pedepseste cu închisoare de la 3 ani la 8 ani, atunci când este săvârsită de administratorul judiciar ori lichidatorul averii debitorului, precum si de orice reprezentant sau prepus al acestuia. Infracţiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută la art. 214 alin. 2 din Codul penal, se pedepseste cu închisoare de la 5 ani la 12 ani, atunci când este săvârsită de administratorul judiciar ori lichidatorul averii debitorului, precum si de orice reprezentant sau prepus al acestuia, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. Inclusiv tentativa de gestiune frauduloasă se pedepseste. Însusirea, folosirea sau traficarea de către administratorul judiciar ori lichidatorul averii debitorului, precum si de orice reprezentant sau prepus al acestuia de bani, valori ori alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează constituie infracţiunea de delapidare si se pedepseste cu închisoare de la 1 la 15 ani si interzicerea unor drepturi. În cazul în care delapidarea a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 ani la 20 de ani si interzicerea unor drepturi. Fapta persoanei care, în nume propriu sau prin persoane interpuse, solicită înregistrarea unei cereri de admitere a unei creanţe inexistente asupra averii debitorului se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Refuzul debitorului persoană fizică sau al administratorului, directorului, directorului executiv ori al reprezentantului legal al debitorului, persoană juridică, de a pune la dispoziţie judecătorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condiţiile prevăzute la art. 35, documentele si informaţiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a) - f) ori împiedicarea a-cestora, cu rea-credinţă, de a întocmi documentaţia respectivă se pedepseste cu închisoare de la 1 an la 3 ani sau cu amendă. Procedura La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din datoriile companiei în stare de insolvenţă să fie suportată de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum si de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului. Judecătorul sindic poate da curs unei asemenea cereri în cazul în care în raportul administratorului judiciar sau al lichidatorului sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a firmei. Acestia sunt obligaţi ca, în termen de cel mult 60 de zile de la desemnarea lor, să întocmească un raport asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă. Comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acţiunea de tragere la răspundere a persoanelor arătate mai sus dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenţei, persoanele culpabile de starea de insolvenţă a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acţiunea si răspunderea persoanelor ameninţă să se prescrie. Acţiunea pentru faptele care atrag răspunderea administratorilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii. Odată ce s-a formulat acţiunea, administratorul judiciar sau lichidatorul ori, după caz, comitetul creditorilor va putea cere judecătorului sindic să instituie măsuri asigurătorii asupra bunurilor din averea persoanelor urmărite. Executarea silită împotriva persoanelor urmărite se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedură civilă. După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile legii, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanţe pus la dispoziţia sa de către lichidator.
