marți, 11 august 2009
Ce este TVA-ul
Impactul TVA asupra economiei mondiale a avut loc pentru prima data in Franta la initiativa lui M. Laure, in 1954. Franta generalizeaza aplicarea TVA in 1968. Astazi in peste 70 de tari TVA isi gaseste un loc foarte important in cadrul sistemului fiscal.
Introducerea TVA in Romania a avut loc in conditiile trecerii la economia de piata (impozitul pe circulatia marfurilor ce functiona in economie ca un impozit indirect nu-si mai avea justificarea). Introducerea TVA in locul impozitului pe circulatia marfurilor a fost primul pas facut pe linia reformei fiscale in Romania; pentru aceasta, au fost necesare o serie de masuri pregatitoare. Astfel, numarul cotelor de impozit pe circulatia marfurilor aferente bunurilor si serviciilor a fost redus la 5 (anume : 3%, 5%, 7%, 10%, 15%), iar anumite produse si articole de lux au intrat sub incidenta accizelor. Dupa emiterea unor acte normative pregatitoare, TVA a fost introdusa in Romania prin OG nr 3 / 1992, cu incepere de la 1 ianuarie 1993 (ulterior introducerea a fost amanata pentru 1 iulie acelasi an). In continuare, reglementarile referitoare la TVA au fost modificate si completate printr-o lunga serie de acte normative (vezi anexa “Reglementari cu privire la TVA”).
TVA reprezinta un impozit indirect care, spre deosebire de impozitul pe circulatia marfurilor, se aplica pe intreg circuitul economic pana la utilizatorul final, insa numai la valoarea adaugata in fiecare faza a acestui circuit.