duminică, 25 iulie 2010
Provizioane
Contabilitatea provizioanelor
Provizionul reprezintă un pasiv cu exigibilitate sau valoare incertă. Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli se constituie pentru elemente cum sunt:
a) litigiile, amenzile şi penalităţile, despăgubirile, daunele şi alte datorii incerte;
b) cheltuielile legate de activitatea de service în perioada de garanţie şi alte cheltuieli privind garanţia acordată clienţilor;
c) alte provizioane.
Contabilitatea provizioanelor se ţine pe feluri, în funcţie de natura şi scopul sau obiectul pentru care au fost constituite.
Un provizion va fi înregistrat în contabilitate dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
(a) există o obligaţie curentă generată de un eveniment anterior;
(b) este probabilă efectuarea unor plăţi pentru onorarea obligaţiei respective şi
(c) suma poate fi estimată credibil.
Constituirea provizioanelor este impusă de două principii de bază care stau la baza organizării contabilităţii:
• prudenţa, care presupune, în esenţă, contabilizarea oricărei pierderi probabile şi necontabilizarea veniturilor probabile;
• independenţa exerciţiului, conform căruia la stabilirea rezultatului financiar al exerciţiului se iau în considerare toate cheltuielile şi veniturile provenite din acel exerciţiu, indiferent de momentul în care are loc decontarea.
Conceptul de provizion se pretează la două interpretări:
• interpretarea contabilă, care presupune stabilirea mărimii acestuia şi reflectarea provizionului în contabilitate;
• interpretarea economică, conform căreia provizionul este un element de cheltuială la constituire, şi, respectiv, de venit la anulare.
Contabilitatea provizioanelor se realizează cu ajutorul contului de grupare 151 “Provizioane” în cadrul căruia s-au instituit conturi operaţionale de gradul II pentru următoarele elemente:
1511 „Provizioane pentru litigii”
1512 „Provizioane pentru garanţii acordate clienţilor”
1513 „Provizioane pentru dezafectare, imobilizări corporale şi alte acţiuni similare legate de acestea”
1514 „Provizioane pentru restructurare”
1515 „Provizioane pentru pensii şi obligaţii similare”
1516 „Provizioane pentru impozite”
1518 „Alte provizioane”
Provizioanele pentru litigii se pot constitui la sfârşitul exerciţiului pentru litigiile aflate în curs, deoarece există riscul ca acestea să se finalizeze în defavoarea unităţii. Acestea trebuie constituite la nivelul sumelor aflate în litigiu.
Provizioanele pentru garanţii acordate clienţilor se constituie în cazul livrărilor de bunuri cu termen de garanţie existând astfel posibilitatea ca o parte din cei cărora societatea le-a livrat bunurile respective să solicite remedierea sau înlocuirea acestora ceea ce presupune existenţa unor riscuri pentru unitate care ar putea genera cheltuieli suplimentare. Ca mărime, acestea se dimensionează prin aplicarea procentului de cheltuieli cu remedierile din anul trecut asupra valorii livrărilor pentru care se acordă garanţii. În ramura construcţiilor provizioanele de această natură se constituie la nivelul reţinerilor făcute de către beneficiarul lucrării de construcţii – montaj.
Provizioane pentru dezafectarea imobilizărilor corporale şi alte acţiuni similare legate de acestea.
Potrivit legislaţiei din România, acest provizion urmează a fi folosit de către agenţii economici care desfăşoară activităţi în domeniul exploatării zăcămintelor naturale şi care sunt obligaţi să înregistreze şi să deducă fiscal provizioane pentru refacerea terenurilor în vederea redării acestora în circuitul economic.
Aceste provizioane se constituie în limita unei cote de până la 1% din rezultatul financiar din exploatare, pe toată durata de funcţionare a exploatărilor zăcămintelor minerale.
Provizioane pentru restructurare. Provizioanele pentru restructurare se pot constitui în următoarele situaţii:
a) vânzarea sau încetarea activităţii unei părţi a afacerii;
b) închiderea unor sedii ale entităţii;
c) modificări în structura conducerii, de exemplu, eliminarea unui nivel al conducerii;
d) organizarea fundamentelor care au un efect semnificativ în natura şi scopul activităţilor entităţii.
Provizioane pentru pensii şi obligaţii similare urmează a fi utilizat în contabilitatea entităţilor care vor administra pensiile private şi alte beneficii ale angajaţilor asimilate pensiilor.
Provizioane pentru impozite se utilizează pentru a reflecta provizioanele constituite pentru sumele viitoare de plată datorate bugetului de stat, în condiţiile în care, potrivit legislaţiei în vigoare, sumele respective nu apar ca datorie aferentă perioadei curente în relaţia cu statul.
Alte provizioane reflectă provizioanele constituite pentru alte elemente decât cele care pot fi încadrate în categoriile precedente.
Mecanismul de constituire şi anulare a acestor provizioane este coordonat cu cel general, adaptat la cazuistica concretă.
Provizioanele trebuie revizuite la data fiecărui bilanţ pentru a reflecta cea mai bună estimare curentă, iar în cazul în care pentru stingerea unei obligaţii nu mai este posibilă o ieşire de resurse, provizionul trebuie “reajustat” prin anulare şi reluare la venituri.
Înregistrările contabile privind provizioanele sunt:
• Constituirea sau suplimentarea provizioanelor:
6812 „Cheltuieli de exploatare privind provizioanele” = 151X „Provizioane”
• Diminuarea sau anularea provizioanelor, rămase fără obiect, parţial sau total:
151X „Provizioane” = 7812 „Venituri din provizioane”