Inflaţia este un fenomen structural şi mondial care poate să perturbe gestiunea întreprinderii în măsura în care ea este durabilă şi însoţită de o stagnare relativă a activităţii economice (stagflaţie). Efectul deformat determinat de inflaţie se exercită deodată asupra patrimoniului, asupra fluxurilor financiare şi indicatorilor de performanţă. Inflaţia provoacă efecte de iluzie monetară putând conduce la erori de gestiune la nivelul aprecierii performanţelor, politicii de amortizare, politicii de îndatorare şi previziunii de trezorerie. Performanţele reale ale întreprinderii sunt dublu falsificate în măsura în care se compară beneficiul aparent (supraevaluat) cu capitalul propriu (subestimat).
Faţă de perturbaţiile profunde caracteristice crizei şi multiplele aspecte ale cuplului inflaţie - incertitudine este de primă importanţă ca, conducătorul de întreprindere să găsească în controlul de gestiune o unealta ce testeaza de o manieră permanentă fiabilitatea sistemului de informaţii .
Informaţia trebuie să fie obţinută la timp, ca o condiţie esenţială a unei bune conduceri.
Bilanţul contabil răspunde unor multiple cerinţe de ordin juridic, contabil şi fiscal, dar nu răspunde exact la exigenţele analizei financiare.
De aceea este necesar ca plecând de la bilanţul contabil să se efectueze o serie de regrupări a datelor pentru a se obţine bilanţul financiar.
Bilanţul financiar grupează datele contabile după criterii financiar-contabile de lichiditate şi exigibilitate. În construcţia bilanţului financiar “clasamentul posturilor de activ şi de pasiv se face exclusiv după criteriile de lichiditate şi exigibilitate”.
Se procedează în acest scop la o serie de corecţii atât în activul cât şi în pasivul bilanţului, obţinând mărimi semnificative în analiza financiară. Corecţiile care se aduc activului bilanţului au ca scop obţinerea unor mărimi financiare semnificative pentru analiza financiară, şi anume:
- Imobilizări nete;
- Stocuri şi producţie în curs;
- Alte active circulante.
Imobilizările nete cuprind:
- imobilizări necorporale;
- imobilizări corporale;
- imobilizări financiare mai mari de un an;
- creanţe mai mari de un an;
- cheltuieli constatate în avans ce afectează o perioadă mai mare de un an;
- prime de rambursare a obligaţiunilor.
Corecţiile care se aduc pasivului bilanţului, plecând de la situaţia după repartizarea rezultatelor, au ca scop constituirea a trei mărimi financiare semnificative pentru analiza financiară şi anume:
- capitalurile proprii;
- datoriile pe termen lung şi mediu;
- datorii pe termen scurt.
Pentru a stabili datoriile pe termen lung şi mediu şi datoriile pe termen scurt, posturile de provizioane pentru riscuri şi cheltuieli, datorii şi conturi de regularizare şi asimilate se vor separa în funcţie de perioada de timp la care se referă şi anume, mai mare de un an sau mai mică de un an.
Datoriile pe termen lung şi mediu astfel determinate şi suma capitalurilor proprii constituie capitalurile permanente
Bilanţ financiar
Activ
Imobilizări nete
Stocuri şi producţia în curs
Alte active circulante
Pasiv
Capitaluri proprii
Datorii pe termen mediu şi lung
Datorii pe termen scurt
Plecând de la bilanţul financiar se pot calcula indicatorii de structură ai activului şi ai pasivului .
1.ponderea imobilizărilor în totalul activului
Imobilizari/Activ*100
2.ponderea stocurilor şi producţiei în curs în totalul activului
Stocuri si productie in curs/Activ*100
3.ponderea altor active circulante în totalul activului
ponderea altor active circulante /Activ*100
4.ponderea capitalurilor proprii în total pasiv
capitalurilor proprii /Pasiv*100
5.ponderea datoriilor pe termen mediu şi lung în total pasiv
datoriilor pe termen mediu şi lung/Pasiv *100
6.ponderea datoriilor pe termen scurt în total pasiv
datoriilor pe termen scu/Pasiv*100
Contul de Profit si Pierderi
Dacă bilanţul contabil descrie situaţia patrimonială a unei întreprinderi la un moment dat, indicând şi mărimea rezultatului “este necesară prezenţa unui alt instrument care să explice modul de constituire a rezultatului şi să permită desprinderea unor concluzii legate de performanţele activităţii întreprinderii”.
Acest instrument este contul de profit şi pierdere sau contul de rezultate. El grupează fluxurile reale şi financiare şi pune în evidenţă operaţiunile realizate de întreprindere în cursul exerciţiului.
Contul de profit şi pierdere, prin conţinutul său, oferă informaţii asupra activităţii industriale, comerciale sau financiare a întreprinderii şi despre modul cum aceasta îşi gestionează afacerile prin dimensiunea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor pe care le generează.
Rezultatul poate fi o mărime valorică pozitivă, denumită profit, atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, sau o mărime valorică negativă, denumită pierdere, atunci când veniturile sunt mai mici decât cheltuielile.
Contul de profit şi pierdere este divizat în trei mari grupe, care delimitează activităţile generatoare:
- cheltuieli şi venituri de exploatare;
- cheltuieli şi venituri financiare;
- cheltuieli şi venituri excepţionale.
Analiza rezultatelor activităţii întreprinderilor presupune analiza formării rezultatului şi analiza repartizării lui.
Echilibrele financiare sunt calculate plecând de la bilanţul financiar al întreprinderii, concretizându-se în special în 3 indicatori, pe care ne permitem să-i analizăm în continuare:
- fondul de rulment;
- necesarul de fond de rulment;
- trezoreria.
Rezultatul unei întreprinderi este influenţat de factorii care intervin în activitatea de aprovizionare, producţie şi desfacere.
Rentabilitatea trebuie apreciată în funcţie de riscul suportat iar întreprinderile nu-şi asumă un risc decât în funcţie de rentabilitatea pe care ele o speră .
Analiza riscului.
- analiza riscului activităţii economice (de exploatare);
- analiza riscului financiar;
- analiza riscului de faliment.
