vineri, 16 octombrie 2009

Taxa radio

Cine s-a grabit sa plateasca asa-zisa "taxa radio" ...Decizia Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 2012, care anulează art. 3, alin 1 din HG 977/2003 a apărut în Monitorul Oficial şi a intrat în vigoare de la data publicării. Articolul anulat prevedea că persoanele juridice cu sediul în România, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor au obligaţia să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune. Hotărârile Guvernului sunt acte administrative care pot fi anulate de cetăţeni, la instanţa de contencios administrativ, în cazul în care le sunt vătămate interese legitime. ICCJ a invocat dispoziţiile Legii 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, care este un act superior şi cu prioritate faţă de o hotărâre de Guvern. Potrivit art 40 alin. (3) din această lege, ,,Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele,agenţiile şi reprezentanţele acestora, precum şi reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii." Pentru aceste considerente, Înalta Curte a considerat că trebuie făcută distincţie între persoanele juridice beneficiare şi cele care nu au calitatea de beneficiar al acestor servicii. Acum ca juristii care au initiat HG-ul cu pricina nu stiau acest fapt...Da,stiau dar au mizat tocmai pe diferenta de timp intre intrarea in vigoare a HG-ului si anularea ei prin contencios administrativ...in acest interval de timp banii se tot adunau in contul lor...ce au facut cu ei....nimeni nu o sa spuna...!!!.Un fel de "haiducie" de stat !!! Începând de astăzi, 15 octombrie 2009, persoanele juridice care nu deţin la sediu aparate sau echipamente care să permită accesarea serviciilor publice de radio şi televiziune nu mai sunt obligate să plătească taxa radio TV.