Până la ora actuală, premiul Nobel pentru economie nu fusese niciodată decernat unei femei. Cei doi laureaţi ai premiului Nobel pentru economie de anul acesta sunt americani.
Premiul Nobel pentru economie din 2009 a fost acordat, pentru prima dată în 40 de ani, lui Elinor Ostrom, care va împărţi suma cu Oliver Williamson.
În 1999, Ostrom a fost prima femeie care a primit premiul Johan Skytte Prize în domeniul Ştiinţelor Politice.
Elinor Ostrom este profesor la Indiana University,Bloomington din Statele Unite, iar Oliver E. Williamson predă la University of California.
Elinor Ostrom este născută în 1933, în timp ce Williamson este născut în 1932.
Exista un postulat ce bantuie lumea economica inca din secolul 20 si care afirma ca atunci cand piata nu functioneaza, STATUL trebuie sa intervina si sa regleze sistemul.
Statul o solutie miracol? Un panaceu universal?
“A demonstra ca un anumit aranjament institutional conduce la o performanta suboptimala, scrie Ostrom, nu este echivalent, totusi, cu a demonstra ca un alt aranjament institutional va conduce la un rezultat mai bun”.
Ideea ca avem aceasta institutie, statul, functionand la cheie si populata cu niste oameni de o competenta minunata – politicieni si birocrati, care nu se gandesc decat la binele public si se comporta ca atare, fara a fi tentati deloc sa foloseasca parghiile si influenta in interes propriu – este un mit.
Esecul statului este chiar mai sistematic si pervers decat cel al pietei. Aveam, pana acum, o teorie a esecului pietei care ar justifica prin implicatie interventia statului. Acum, avem o teorie a esecului statului. Interventia statului nu mai poate fi invocata din oficiu. Se cere argumentata punctual, si nu impusa prin definitie. Eficienta ei trebuie dovedita, nu postulata.
Elinor Ostrom face un pas inainte. Ea priveste parte pozitiva a lucrurilor. Astfel dovedeste cum, chiar si atunci cand vorbim despre bunuri si servicii publice, pe care piata nu le poate oferi si pe care statul pretinde ca le ofera eficient, oamenii pot dezvolta aranjamente institutionale complexe prin care sa isi produca si distribuie bunurile si serviciile respective. Ca pot rezolva probleme complexe de cooperare si coordonare sociala si ca nu au nevoie de sfaturile sau forta statului ca sa o faca.
De pilda, abordarea conventionala merge pe ideea ca problemele resurselor naturale si ale mediului trebuie rezolvate centralizat, de stat. Sau si mai mult, de catre un „supra-stat mondial” cum este ONU.
" Lasati liberi, indivizii distrug resurele naturale, deci... statul trebuie sa intervina. "
Ostrom a aratat prin analize ingenioase, prin experimente de laborator si prin argumente teoretice ca exista solutii la probleme precum cea a exploatarii abuzive a resurselor aflate in proprietate comuna, solutii pe care oamenii le inventeaza singuri, fara sa faca apel la forta statului. Mai mult, ca aceste solutii nu sunt ipotetice sau teoretice. Ca sunt practicate si au fost practicate de comunitatile umane de pe tot globul de cand lumea.
Implicit, Elinor Ostrom ne dezvaluie un fapt de o mare importanta: cum prejudecata statista ce a facut ravagii in secolul 20 ne face sa consideram nesemnificative solutii si aranjamente institutionale functionale. Uitam ca oamenii se pot auto-guverna fara guvernele statelor.
Opera lui Elinor Ostrom este astfel, in ultima instanta, un profund argument in favoarea auto-guvernarii si libertatii umane. Pe scurt, o provocare la adresa statismului. Criza economica recenta a dus la exacerbarea feroce a retoricii statiste.
Doctrine tipice pentru logica “piata esueaza, prin urmare statul este solutia” precum keynesismul, fac ravagii la scara globala in mintile oricum afectate de patologia intelectuala ce vede un rol pentru stat in tot si in toate.
vineri, 16 octombrie 2009
ELINOR OSTROM – PREMIUL NOBEL 2009
Până la ora actuală, premiul Nobel pentru economie nu fusese niciodată decernat unei femei. Cei doi laureaţi ai premiului Nobel pentru economie de anul acesta sunt americani.
Premiul Nobel pentru economie din 2009 a fost acordat, pentru prima dată în 40 de ani, lui Elinor Ostrom, care va împărţi suma cu Oliver Williamson.
În 1999, Ostrom a fost prima femeie care a primit premiul Johan Skytte Prize în domeniul Ştiinţelor Politice.
Elinor Ostrom este profesor la Indiana University,Bloomington din Statele Unite, iar Oliver E. Williamson predă la University of California.
Elinor Ostrom este născută în 1933, în timp ce Williamson este născut în 1932.
Exista un postulat ce bantuie lumea economica inca din secolul 20 si care afirma ca atunci cand piata nu functioneaza, STATUL trebuie sa intervina si sa regleze sistemul.
Statul o solutie miracol? Un panaceu universal?
“A demonstra ca un anumit aranjament institutional conduce la o performanta suboptimala, scrie Ostrom, nu este echivalent, totusi, cu a demonstra ca un alt aranjament institutional va conduce la un rezultat mai bun”.
Ideea ca avem aceasta institutie, statul, functionand la cheie si populata cu niste oameni de o competenta minunata – politicieni si birocrati, care nu se gandesc decat la binele public si se comporta ca atare, fara a fi tentati deloc sa foloseasca parghiile si influenta in interes propriu – este un mit.
Esecul statului este chiar mai sistematic si pervers decat cel al pietei. Aveam, pana acum, o teorie a esecului pietei care ar justifica prin implicatie interventia statului. Acum, avem o teorie a esecului statului. Interventia statului nu mai poate fi invocata din oficiu. Se cere argumentata punctual, si nu impusa prin definitie. Eficienta ei trebuie dovedita, nu postulata.
Elinor Ostrom face un pas inainte. Ea priveste parte pozitiva a lucrurilor. Astfel dovedeste cum, chiar si atunci cand vorbim despre bunuri si servicii publice, pe care piata nu le poate oferi si pe care statul pretinde ca le ofera eficient, oamenii pot dezvolta aranjamente institutionale complexe prin care sa isi produca si distribuie bunurile si serviciile respective. Ca pot rezolva probleme complexe de cooperare si coordonare sociala si ca nu au nevoie de sfaturile sau forta statului ca sa o faca.
De pilda, abordarea conventionala merge pe ideea ca problemele resurselor naturale si ale mediului trebuie rezolvate centralizat, de stat. Sau si mai mult, de catre un „supra-stat mondial” cum este ONU.
" Lasati liberi, indivizii distrug resurele naturale, deci... statul trebuie sa intervina. "
Ostrom a aratat prin analize ingenioase, prin experimente de laborator si prin argumente teoretice ca exista solutii la probleme precum cea a exploatarii abuzive a resurselor aflate in proprietate comuna, solutii pe care oamenii le inventeaza singuri, fara sa faca apel la forta statului. Mai mult, ca aceste solutii nu sunt ipotetice sau teoretice. Ca sunt practicate si au fost practicate de comunitatile umane de pe tot globul de cand lumea.
Implicit, Elinor Ostrom ne dezvaluie un fapt de o mare importanta: cum prejudecata statista ce a facut ravagii in secolul 20 ne face sa consideram nesemnificative solutii si aranjamente institutionale functionale. Uitam ca oamenii se pot auto-guverna fara guvernele statelor.
Opera lui Elinor Ostrom este astfel, in ultima instanta, un profund argument in favoarea auto-guvernarii si libertatii umane. Pe scurt, o provocare la adresa statismului. Criza economica recenta a dus la exacerbarea feroce a retoricii statiste.
Doctrine tipice pentru logica “piata esueaza, prin urmare statul este solutia” precum keynesismul, fac ravagii la scara globala in mintile oricum afectate de patologia intelectuala ce vede un rol pentru stat in tot si in toate.
