Reducerea capitalului social prin acoperirea pierderilor are loc numai în cazul în care nu există alte modalităţi de finanţare a lor: reportare pentru acoperire din profitul net al exerciţiului următor, din rezerve sau alte modalităţi prevăzute de lege .
Ca procedee practice sunt admise numai reducerea valorii nominale sau reducerea numărului de acţiuni.
Potrivit reglementărilor financiare şi contabile pierderile se acoperă în ordine prin:
a) reportare pentru exerciţiul următor pentru a fi acoperite din rezultatul pozitiv;
b) acoperire din rezervele legale create în acest scop;
c) acoperire prin contribuţia acţionarilor;
d) acoperirea pierderilor din capitalul social.
a) Înregistrările aferente acoperirii pierderilor prin reportare pentru exerciţiul următor în vederea acoperirii din rezultatul pozitiv sunt:
- reportarea pierderii curente în exerciţiul N:
1171 „Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat, respectiv pierderi neacoperită”
= 121 „Profit şi pierdere”
- acoperirea din rezultatul pozitiv după impozitare în exerciţiul N+1:
129 „Repartizarea profitului” = 1171 „Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat, respectiv pierderi neacoperită”
b) Înregistrările privind acoperirea pierderilor din rezervele legale create în acest scop sunt:
- acumularea pierderii contabile în exerciţiul N:
1171 „Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat, respectiv pierderi neacoperită”
= 121 „Profit şi pierdere”
-acoperirea pierderilor din rezervele legale în exerciţiul N+1:
1061 „Rezerve legale” = 1171 „Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat, respectiv pierderi neacoperită”
c) Acoperirea pierderilor prin contribuţia acţionarilor presupune următoarele înregistrări contabile:
- înregistrarea micşorării capitalului social pentru acoperirea pierderilor acumulate:
1012 „Capital subscris vărsat” = 1171 „Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat, respectiv pierderi neacoperită”
- înregistrarea creării creanţei faţă de acţionari pentru partea de capital dispărută prin înglobarea pierderii:
456 „Decontări cu asociaţii privind capitalul” = 1011 „Capital subscris nevărsat”
- înregistrarea vărsării contribuţiei acţionarilor:
5121 „Conturi curente la bănci” = 456 „Decontări cu asociaţii privind capitalul”
- înregistrarea trecerii capitalului subscris nevărsat la cel vărsat:
1011 „Capitalul subscris nevărsat” = 1012 „Capital subscris vărsat”
Se observă că, în această situaţie, reducerea capitalului este doar una temporară prin vărsarea contribuţiei acţionarilor, mărimea sa revenind la valoarea iniţială.
d) Situaţia de acoperire a pierderilor din capitalul social este dată în cazul în care pierderile acumulate în 117 „Rezultatul reportat” sunt semnificative şi respectiv s-au epuizat situaţiile de la punctele a, b, şi c.
Astfel principalele căi de acoperire a pierderilor de capital sunt:
- reducerea valorii nominale a acţiunilor;
- anularea numărului de acţiuni.
Înregistrarea aferentă acoperirii pierderii din capital, indiferent de modalitatea contabilă şi financiară folosită pentru finanţarea acestor pierderi este:
1012 „Capital subscris vărsat” = 117 „Rezultatul reportat”