marți, 28 iulie 2009

Evaluarea imobilizărilor

Inventar la sfarsitul exercitiului financiar. Evaluarea imobilizărilor(inclusiv financiare) se face la următoarele valori: 1. Valoarea de intrare sau contabilă, care se diferenţiază în funcţie de modalitatea de procurare a acestora, şi anume: • cele achiziţionate cu titlu oneros, la cost de achiziţie; fi obţinute de entitate prin folosirea activului respectiv. • cele obţinute din producţie proprie, la cost de producţie; • cele utilizate de o întreprindere ca urmare a operaţiunii de leasing operaţional, şi reţinute după expirarea contractului se evaluează la valoarea reziduală plus taxele vamale, dacă locatorul este nerezident, sau numai la valoarea reziduală, dacă locatorul este rezident; • cele aduse ca aport în natură se evaluează la valoarea de aport, stabilită, de obicei, de evaluatori autorizaţi; • cele primite cu titlu gratuit se evaluează la valoarea de utilitate, care este dată de preţul pieţei, de utilitatea imobilizării, de starea şi locul unde se află imobilizarea respectivă; • cele intrate prin leasing financiar se evaluează la minimul dintre valoarea justă şi valoarea actualizată a plăţi lor minime de leasing; Definitie: Valoarea justă este suma la care poate fi tranzacţionat un activ sau decontată o datorie, de bună voie, între părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii în care preţul este determinat în mod obiectiv; iar plăţile minime de leasing sunt acele plăţi de-a lungul termenului de leasing pe care locatarul trebuie sau poate fi obligat să le efectueze, excluzând chiria contigentă, costurile serviciilor şi impozitele pe care locatorul le va plăti şi care se vor rambursa acestuia. • cele intrate prin subvenţii guvernamentale se evaluează la valoarea subvenţiei, iar în cazul în care subvenţia este reprezentată de transferul unui activ nemonetar, evaluarea se face la valoarea dată de valoarea justă sau de piaţă a imobilizării; • pentru cele intrate ca urmare a unui schimb de imobilizări, evaluarea are loc la valoarea justă a imobilizării intrate egală cu valoarea justă a imobilizării cedate, situaţie care nu este promovată, în prezent, în ţara noastră. Costul de achiziţie sau costul de producţie al activelor imobilizate cu durate limitate de utilizare economică trebuie redus cu ajustările de valoare calculate pentru a amortiza valoarea unor astfel de active, în mod sistematic de-a lungul duratelor de utilizare economică. În înţelesul prezentelor reglementări,prin durata de utilizare economică se înţelege durata de viaţă utilă, aceasta reprezentând: a) perioada în care un activ este prevăzut a fi disponibil pentru utilizare de către o entitate; sau b) numărul unităţilor produse sau a unor unităţi similare ce se estimează că vor fi obţinute de entitate prin folosirea activului respectiv. Atunci când se constată pierderi de valoare pentru imobilizările financiare, trebuie făcute ajustări pentru pierderea de valoare, astfel încât acestea să fie evaluate la cea mai mică valoare atribuită acestora la data bilanţului. Imobilizările trebuie să facă obiectul ajustărilor de valoare, indiferent dacă duratele lor de utilizare economică sunt limitate sau nu, astfel încât acestea să fie evaluate la cea mai mică valoare atribuibilă acestora la data bilanţului, dacă se estimează că reducerea valorii acestora este permanentă. Astfel, aceste ajustări de valoare trebuie înregistrate în contul de profit şi pierdere şi prezentate distinct în notele explicative, dacă acestea nu au fost prezentate separat în contul de profit şi pierdere. Evaluarea acestora la valorile minime, nu poate fi continuată dacă nu mai sunt aplicabile motivele pentru care au fost făcute ajustările respective. Dacă activele imobilizate fac obiectul ajustărilor excepţionale de valoare exclusiv în scop fiscal, în notele explicative se prezintă valoarea ajustărilor şi motivele pentru care acestea au fost efectuate. 2. Valoarea de inventar, determinată cu ocazia inventarierii imobilizărilor, şi când evaluarea se poate tace la: • valoarea actuală sau valoarea de utilitate, şi • valoarea contabilă netă pentru imobilizările amortizabile pentru care s-a calculat amortizare şi s-au constituit provizioane. Valoarea contabilă netă se calculează scăzându-se din valoarea contabilă mărimea amortizării înregistrate şi a provizioanelor constituite pentru fiecare imobilizare amortizabilă. Amortizarea reprezintă echivalentul valoric al deprecierii ireversibile şi constă în alocarea sistematică a valorii amortizabile, iar provizioanele constau în echivalentul valoric al deprecierii reversibile a imobilizărilor amortizabile sau neamortizabile. 3. Valoarea bilanţieră, reprezintă valoarea cu care imobilizările se recunosc în situaţiile financiare. Fiind o valoare de închidere a exerciţiului financiar, se compară valoarea contabilă sau contabilă netă cu valoarea actuală stabilită cu ocazia inventarierii, fiind posibile următoarele două situaţii: 1. valoarea actuală de inventar să fie mai mare decât valoarea contabilă netă, rezultând un plus de valoare, care, conform cerinţelor principiului prudenţei, nu se contabilizează; 2. valoarea actualizată de inventar este mai mică decât valoarea contabilă netă. 4. Valoarea reziduală, care ar fi reprezentată de valoarea netă ce se estimează că se va obţine prin cedarea unui activ la expirarea duratei sale de utilizare, după ce s-ar deduce cheltuielile ocazionate de cedare. Dacă imobilizarea s-ar scoate din gestiune ca urmare a casării, valoarea reziduală s-ar calcula ca diferenţă între valoarea recuperărilor şi cheltuielile ocazionate de operaţiunile de casare. 5. Valoarea reevaluată. Reevaluarea imobilizărilor constituie operaţiunea economică în urma căreia valoarea de intrare sau contabilă a unei imobilizări este înlocuită cu valoarea reevaluată sau valoarea actuală a acesteia.