Despre modele

De la date la teorii. Când analizează lumea în care trăiesc oamenii construiesc modele. Ideal se porneşte de la date reale (atunci când teoria ta chiar doreşte să rezolve o problemă). Pentru fiecare set de date există N (numar foarte mare) de explicaţii compatibile cu datele. Dintre acestea, foarte puţine (K, K < N) sunt ştiinţifice. N-K (N fără K) e o mulţime uriaşă de "explicaţii" care deşi sunt compatibile cu faptele, nu aduc informaţie în plus despre setul de date disponibil. Nu explică nimic şi nu fac nicio predicţie. Nici nu ne putem da seama dacă sunt false - fiind deci nonfalsifiabile. Acestea sunt pseudoteoriile. Nu sunt automat false (deşi e foarte probabil fiindcă sunt atât de multe), dar dacă sunt adevărate nu ne vom putea da seama niciodată. A studia ceva nestudiabil e nonsens. Uneori oamenii vor ţine atât de mult o anume viziune asupra lumii încât o vor apăra de testul falsificabilităţii încercând să îi raţionalizeze eşecurile şi s-o facă nonfalsifiabilă. Astrologia e ce mai clar exemplu: când funcţionează, e corectă, când nu, se invocă celebrul "astrele predispun, omul dispune". În loc s-o apere, îi închid sicriul. Alteori, chiar dacă cineva deţine o teorie care pare să funcţioneze, nu înseamnă că teoria chiar e ştiinţifică sau corectă. În cazul cu eschimoşilor de exemplu, teoria lor e nonfalsfiabilă. Cum îţi dai seama că nu spiritele încălzesc igluul dacă într-adevăr n-o fac? Puteau de exemplu să facă igluuri fără să se gândească la spirite, să vadă dacă funcţionează şi aşa. Adică să facă un experiment. Aşadar, are rost să ne batem capul doar cu explicaţiile folositoare şi pe care le putem cerceta, adică cu teoriile ştiinţifice. În mare, o teorie ştiinţifică trebuie să satisfacă cel puţin următoarele idei: să fie bazată pe date, să fie falsifiabilă şi să facă predicţii verificabile.