· Cultura contabilă şi sistemul de contabilitate vest-european, denumit şi continental, ale cărui promotori sunt Franţa şi Germania,
· Cultura contabilă şi sistemul de contabilitate anglo-saxon ale căror promotori sunt Anglia şi SUA.
Deosebirile fundamentale opuse dintre cele două culturi contabile se manifestă pe următoarele planuri esenţiale:
a) Pe plan instituţional contabilitatea continentală este puternic codificată, normată şi deci regizată de un plan contabil general, care cuprinde un mare număr de norme imperative şi recomandative, în timp ce contabilitatea anglo-saxonă se bazează pe tradiţii şi cutume, nefiind „încorsetată” într-un plan contabil general, ci într-un cadru conceptual contabil;
b) Pe plan tehnico-aplicativ contabilitatea continentală operează cu clasificarea economică a cheltuielilor, ceea ce generează în mod obiectiv ţinerea a două feluri de contabilităţi separate: 1) financiară şi 2) de gestiune, în timp ce contabilitatea anglo-saxonă operează cu clasificarea cheltuielilor după destinaţie (secţii, produse, etc.), ceea ce nu impune o separare foarte riguroasă a contabilităţii de gestiune de contabilitatea financiară;
c) Pe plan politico-strategic, anglo-saxonii dau prioritate informaţiilor necesare luării deciziilor de către investitori; concepţia lor poartă clar amprenta liberalismului economic, acordându-se mai puţină importanţă implicaţiilor asupra contabilităţii naţionale, în timp ce concepţia franceză a normalizării contabile se vrea mai împăciuitoare între diferiţi utilizatori ai informaţiei contabile care trebuie să se ofere într-un cadru mult mai formalizat.
Sub influenţa celor două blocuri de putere contabilă, sistemele contabile naţionale prezintă încă mari divergenţe, ceea ce a generat, iniţierea unui proces de apropiere a sistemelor contabile a diferitelor grupuri de ţări. Această apropiere este cerută, în principal, dar nu numai, de marii investitori internaţionali care vor să poată compara garantat şi după criterii echivalente, oportunităţile plasării capitalului, ceea ce nu se poate realiza dacă firmele nu sunt supuse aceloraşi reguli de publicare a informaţiilor economico-financiare.
O componentă esenţială actuală şi tot mai acută a contabilităţii este armonizarea acesteia pe plan mondial, în principal, între cele două blocuri de putere contabilă: 1) anglo-saxon şi 2) continental. „Mărul discordiei” între acestea este şi rămâne interpretarea conceptului de imagine fidelă. Totuşi, se manifestă tendinţa de acceptare tot mai largă din partea “continentalilor” a „interpretărilor anglo-saxone”.
La realizarea armonizării contabile pe plan internaţional contribuie mai multe organizaţii interguvernamentale şi organizaţii de profesii contabile. Procesul de armonizare contabilă este marcat de lucrările a două organisme: Uniunea Europeană (U.E.) şi Comitetul pentru Standardele Contabile Internaţionale (I.A.S.C.), denumit în urma reformei din 2001 Consiliul Internaţional al Standardelor Contabile (International Accounting Standards Board:I.A.S.B.).
La nivelul Uniunii Europene, normalizarea contabilităţii face parte din procesul armonizării dreptului societăţilor comerciale pentru ţările membre. Lucrările de armonizare contabilă în plan european, începute în anii '70, s-au concretizat în mai multe directive, dintre care cele mai importante sunt:
• Directiva a IV-a privind conturile anuale ale societăţilor de capitaluri, emisă în 1978;
• Directiva a VII-a privind conturile consolidate, emisă în 1983;
• Directiva a VII-a privind auditul legal al situaţiilor financiare, emisă în 1984.
Două curente doctrinare ce au influenţat contabilitatea din lume.
- doctrina contabilă anglo-saxonă, bazată pe dreptul cutumiar (common law) orientată către interesul informaţional al acţionarilor, deconectată de fiscalitate şi reglementată în general de profesia contabilă liberală,
- doctrina contabilă continentală, fondată pe dreptul scris romano-germanic (code law sau civil law) care privilegiază protecţia creditorilor întreprinderilor şi interesul fiscal al statului, iar normele contabile sunt elaborate urmând un proces legislativ.
