vineri, 14 octombrie 2011

Procedura de anulare sau reducere a penalitatilor si majorarilor de intarziere

 Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 3.253/2011 pentru aprobarea modelelor unor formulare emise in aplicarea prevederilor art. XI din Ordonanta Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar fiscale publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea 1 nr. 713/10.10.2011, au fost reglementate formularele "Decizie de anulare a penalitatilor" si "Decizie de reducere a penalitatilor de intarziere", emise de organul fiscal competent in aplicarea procedurii mentionate mai sus.

In documentarul de mai jos prezentam procedura de anulare sau reducere a penalitatilor de intarziere pentru obligatiile fiscale restante la 31 august 2011.

Obligatii ale autoritatii fiscale competente
Autoritatea fiscala competenta verifica conform evidentelor fiscale si notifica contribuabilii care se incadreaza in conditiile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 30/2011, pana la 15 octombrie 2011.

Contribuabilii interesati care nu au fost notificati se pot adresa autoritatilor competente pentru clarificarea situatiei fiscale. Autoritatea fiscala are obligatia, la solicitarea contribuabilului, sa clarifice eventualele neconcordante intre evidenta fiscala si evidenta contribuabilului.

Pentru a beneficia de aceasta facilitate contribuabilii pot depune o cerere prin care solicita situatia obligatiilor de plata exigibile, care urmeaza a fi stinse prin plata sau compensare,.

In termen de 5 zile de la data depunerii cererii organul fiscal, comunica contribuabilului situatia solicitata si intocmeste un borderou provizoriu de scadere din evidenta fiscala a posibilelor debite ce se incadreaza in facilitate.

Daca in termen de 10 zile de la comunicarea situatiei, se sting prin plata sau compensare obligatiile principale si dobanzile, organul de administrare valideaza borderoul de scadere a debitelor.

Documente emise
In termen de 3 zile de la data stingerii obligatiilor, organul de administrare va emite decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii.

Dupa plata acestora, organul de administrare emite, dupa caz:
- DECIZIE de anulare a penalitatilor de intarziere pentru penalitatile de intarziere si cota de 50% din majorarile de intarziere aferente obligatiilor fiscale principale, restante la 31 august 2011;
- DECIZIE de reducere a penalitatilor de intarziere, pentru 50% din penalitatile de intarziere, precum si pentru 50% din cota de 50% din majorarile de intarziere aferente obligatiilor fiscale principale restante la 31 august 2011;

Deciziile se intocmesc in doua exemplare, unul se comunica contribuabilului, iar celalalt se arhiveaza la organul fiscal.

Daca nu se efectueaza platile in termen de 10 zile de la comunicarea situatiei, se anuleaza borderoul provizoriu de scadere si se repune situatia initiala, iar in fisa pe contribuabil se vor reflecta in continuare debitele si accesoriile calculate.

Contribuabilul poate relua procedura prin depunerea unei noi cereri ori de cate ori apreciaza ca poate beneficia de facilitatea stabilita de ordonanta.

Contribuabilii care isi platesc toate obligatiile restante (prin plata sau compensare) fara a depune cererea au dreptul sa solicite aplicarea facilitatii, prin depunerea acestei cereri. In acest caz, se poate solicita restituirea sumelor ce fac obiectul facilitatii.

Important! Facilitatile fiscale nu se acorda pentru obligatiile fiscale stinse prin poprire sau prin sume incasate din valorificarea bunurilor sechestrate.
*
Baza legala: art. XI din Ordonanta Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 627/02.09.2011;Ordinul ministrului Finantelor Publice nr. 2.604/2011 privind aplicarea prevederilor art. XI din Ordonanta Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 707/06.10.2011.