Dreptul de proprietate este, conform Codului civil, dreptul unei persoane de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege. În funcție de titular și caracteristici, proprietatea poate fi privată sau publică.
Dreptul de proprietate privată este definit ca dreptul real principal care conferă titularului său atributele de posesie, folosință și dispoziție (jus possidendi, jus utendi, jus fruendi, jus abutendi) asupra bunului apropriat în formă privată, atribute care pot fi exercitate în mod absolut, exclusiv și perpetuu, cu respectarea limitelor materiale și a limitelor juridice.
Poate fi titular al dreptului de proprietate privată atât o persoană fizică, cât și o persoană juridică, inclusiv statul. În cazul în care însă statul deține bunuri cu titluri de proprietate privată, acestea sunt supuse aceluiași regim juridic ca bunurile aflate în proprietatea oricărei alte persoane.
Posesia (jus possidendi) este dreptul de a stăpâni bunul. În acest sens este un element de drept, iar nu unul de fapt (care rezultă din stăpânirea concretă a bunului).
Folosința (jus utendi și jus fruendi) cuprinde atât utilizarea bunului, cât și culegerea fructelor acestuia.
Dispoziția (jus abutendi), are două elemente: dispoziția materială asupra bunului (în cazul bunurilor corporale (care exprimă posibilitatea de a modifica forma lucrului, a transforma, distruge sau consuma substanța acestuia) și dispoziția juridică (ce exprimă posibilitatea înstrăinării în tot sau în parte a dreptului de proprietate).
Titularii de "parti" ale proprietatii
Dezmembrămintele dreptului de proprietate sunt acele drepturi reale deținute asupra unui bun al altei persoane. Ele conferă titularului lor numai o parte din atributele dreptului de proprietate, de regulă cel al folosinței bunului. Acestea sunt :
- dreptul de uzufruct, -dreptul de a beneficia de rezultatele(fructele) proprietatii
- dreptul de uz, -dreptul de folosinta ( ex.chiria,arenda)
- dreptul de abitație,-dreptul de abitație este o variantă a dreptului de uz, care constă în dreptul unei persoane de a utiliza o locuință pentru nevoile sale personale și ale familiei sale.
- dreptul de servitute - dreptul proprietarului unui teren( înfundat) de a trece peste terenurile învecinate pentru a ajunge la o cale publică reprezintă o servitute.
- dreptul de superficie - drept de proprietate doar asupra construcțiilor aflate pe o alta proprietate(teren)
Dreptul de proprietate publică are următoarele caractere:
- este un drept inalienabil, în sensul că nu poate fi înstrăinat;
- este un drept insesizabil, neputând fi obiect al procedurilor de executare silită;
- este un drept imprescriptibil, în sensul că bunurile care fac obiect al proprietății publice nu pot fi dobândite de terțe părți prin uzucapiune (prescripție achizitivă).
Bunurile care fac parte din domeniul public pot fie exploatate în următoarele modalități:
- drept de administrare;
- drept de concesiune;
- drept de folosință gratuită asupra bunurilor proprietate publică.
