luni, 27 iunie 2011

Obligaţiuni

      Potrivit Legii nr. 31/1990, cu modificările ulterioare, societăţile pe acţiuni pot emite obligaţiuni la purtător sau nominative, pentru o sumă care să nu depăşească trei pătrimi din capitalul vărsat şi existent, conform celui din urmă bilanţ contabil aprobat.
Obligaţiunile din aceeaşi emisiune trebuie să fie de o valoare egală şi acordă posesorilor lor drepturi egale. Obligaţiunile pot fi emise în formă materială, pe suport hârtie, sau în formă dematerializată, prin înscriere în cont.
Obligaţiunile se rambursează de societatea emitentă la scadenţă. Înainte de scadenţă, obligaţiunile din aceeaşi emisiune şi cu aceeaşi valoare pot fi rambursate, prin tragere la sorţi, la o sumă superioară valorii lor nominale, stabilită de societate şi anunţată public înainte de data tragerii la sorţi.

O societate comercială emite un pachet de 1.000 de obligaţiuni cu valoarea nominală de 25 lei, care se vând prin bancă la preţul de 20 lei/bucată. Obligaţiunile se răscumpără în numerar după 2 ani, apoi se anulează. Primele de rambursare se amortizează în două tranşe anuale egale.

Emisiunea obligaţiunilor cu primă
461=161 20.000
169= 161 5.000
Încasarea prin bancă a valorii obligaţiunilor emise 5121 = 461 20.000
Amortizarea primelor de rambursare în primul an 6868 = 169 2.500
Amortizarea primelor de rambursare în al doilea an 6868 = 169 2.500
Răscumpărarea la scadenţă a obligaţiunilor la valoarea nominală 505 = 5311 25.000
Anularea obligaţiunilor răscumpărate 161 = 505 25.000

Obligaţiunile convertibile pot fi preschimbate în acţiuni ale societăţii emitente, în condiţiile stabilite în prospectul de ofertă publică.

 O societate comercială emite 1.000 de obligaţiuni care se vând la valoarea nominală de 25 lei/bucată. Dobânda anuală este de 18%. După un an şi jumătate obligaţiunile se răscumpără la valoarea nominală, iar apoi se anulează. Se înregistrează şi plata dobânzii. Atât vânzarea cât şi cumpărarea obligaţiunilor, precum şi plata dobânzii se realizează cu numerar.



Emisiunea obligaţiunilor conform prospectului 461 = 161 25.000

Încasarea în numerar a valorii obligaţiunilor emise 5311 = 461 25.000

Cheltuielile cu dobânda pentru primul an 666 = 1681 4.500

Plata dobânzii pentru primul an 1681 = 5311 4.500

Cheltuielile cu dobânda aferente celor 6 luni din cel de-al doilea an 666 = 1681 2.250

Plata dobânzii pentru cel de-al doilea an 1681 = 5311 2.250

Răscumpărarea obligaţiunilor la scadenţă 505 = 5311 25.000

Anularea obligaţiunilor răscumpărate 161 = 505 25.000


O societate comercială emite 1.000 de obligaţiuni cu loterie la valoarea nominală de 30 lei. La tragerea la sorţi se acordă câştiguri în numerar de 3.000 lei. Ulterior, se răscumpără la bursă 100 de obligaţiuni la preţul de 29 lei/bucată şi 200 de obligaţiuni la preţul de 32 lei/bucată, care apoi se anulează. Toate decontările se fac în numerar.




Emisiunea de obligaţiuni 461 = 161 30.000

Vânzarea obligaţiunilor 5311 = 461 30.000

Acordarea câştigurilor în numerar 668 = 5311 3.000

Răscumpărarea a 100 de obligaţiuni 505 = 5311 2.900

Răscumpărarea a 200 de obligaţiuni 505 = 5311 6.400

Anularea obligaţiunilor răscumpărate
161= 505 9000
6642 = 505 300