-Diferenţa între socialism şi fascism este superficială şi pur formală
-Fascismul şi comunismul nu sunt antipozi politici, ci două bande rivale care se luptă pentru un acelaşi teritoriu.
-In ambele sisteme cei săraci sunt înrobiţi, iar cei bogaţi sunt expropriaţi în favoarea clicii de la putere.
-Etatismul se bazează pe principiul colectivist că individul este un sclav al statului.
-Problema de bază este nu dihotomia "bogat - sărac", ci "stat - individ", sau drepturile individuale — guvern totalitar, adică capitalism socialism.
-Unul dintre argumentele utilizate pentru justificari este că "drepturile impun îndatoriri". Îndatoriri — faţă de cine? şi impuse — de cine?.Acest argument implică ideea că drepturile sunt un cadou din partea statului şi că cetăţeanul trebuie să se revanşeze oferindu-i ceva (impozite,taxe,libertatea,votul,viata) în schimb.
-Sistemul politico economic ideal este capitalismul "laissez faire". Acesta este un sistem în care oamenii au de-a face unii cu alţii nu ca victime şi călăi, nici ca stăpâni şi sclavi, ci prin intermediul schimbului liber şi voluntar în interesul lor reciproc. Acesta este un sistem în care nimeni nu poate obţine valori de la alţii prin recurgerea la forţa fizică şi nimeni nu poate iniţia folosirea forţei fizice împotriva altora. Guvernul acţionează numai ca un poliţist care protejează drepturile omului; el foloseşte forţa fizică numai ca răspuns şi numai împotriva celor care iniţiază folosirea ei, cum ar fi infractorii sau invadatorii din afară. Într-un sistem capitalist total, statul şi economia trebuie să fie (dar istoriceşte n-au fost încă) complet separate, în acelaşi fel şi pentru aceleaşi motive ca şi separarea între stat şi biserică.
-Conceptul de "drepturi individuale" este fie eludat, fie deformat, fie pervertit şi este arareori discutat, ceea ce conduce indubitabil catre etatism.
-Dat fiind că "societatea" nu există ca entitate, căci societatea este doar un număr de persoane individuale, rezulta, în practică, că cei ce sunt dispensaţi de respectarea legii sunt conducătorii societăţii; supunându se numai ritualurilor puterii, ei pretind putere absolută şi supunere oarbă, pe baza principiului implicit "binele este ceea ce este bine pentru societate (sau pentru trib, rasă, naţiune), iar edictele conducătorului sunt vocea acestora pe pământ".
