Receptia marfurilor

O faza importanta in circuitul marfurilor este data de receptia marfurilor.
RECEPŢIA este operaţia de identificare şi verificare cantitativă şi calitativă a marfurilor ce se primesc in depozit.
Se intelege prin:
- marfa: orice produs care formeaza obiectul livrarii sau a contractului de transport;
- furnizor: societatea care livreaza marfurile;
- beneficiar: societatea care primeste marfurile livrate;
 - expeditor: societatea care preda marfurile spre transport;
- caraus: societatea care executa transportul;
- destinatar: societatea care primeste produsele transportate;
- acte de livrare: procesele verbale de receptie sau autoreceptie, facturile , listele de specificatie, avizele de expeditie;
- documente de transport: scrisoarea de trasura sau de transport, conosamentul, foaia de parcurs, buletinul de mesagerii sau alte asemenea documente.
 Livrarea marfurilor se face prin receptie efectiva intre delegatii societatilor furnizoare si beneficiare. Receptia cuprinde identificarea si verificarea cantitativa si calitativa a marfurilor ce se livreaza.
Scopul recepţiei loturilor de mărfuri, care determină şi importanţa sa, consta în :
 - verificare modului în care furnizorul îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contract cu privire la sortiment, calitate, cantitate, ambalare, marcare etc. ;
 - verificarea măsurii în care organele de transport şi-au respectat obligaţiile asumate în legatură cu menţinerea integrităţii cantitative şi calitative a mărfurilor pe toată durata transportului.
 Recepţia mărfurilor este foarte importantă, din punct de vedere economic, pentru consumator, comerţ şi producţie, întrucât ea contribuie la realizarea următoareleor obiective :
- evitare patrunderii în reteaua comercială a mărfurilor necorespunzătoare calitativ, ca structură şi sortiment ;
- evitarea formării stocurilor supranormative, care genereaza imobilizări de fonduri şi plăţi pentru dobanzi;
- influenţarea directă a producătorilor pentru a furniza numai marfuri corespunzatoare standardelor, normelor tehnice si caietelor de sarcini, prin refuzul produselor necorespunzătoare;
- stabilirea răspunderii materiale pentru orice pagubă produsă ca urmarea a recepţionării unor mărfuri necorespunzătoare calitativ sau cantitativ.
 Dintre toate etapele pe care le parcurg loturile de mărfuri, recepţia calitativă şi cantitativă poate genera divergenţe si litigii între furnizor, cărăuş şi beneficiar.
 În acest sens este necesară cunoaşterea răspunderilor ce revin fiecăreia dintre parţi.
Răspunderea furnizorului pentru lipsurile calitative sau cantitative ale mărfurilor se stabilesc în urmatoarele situaţii :
 - nerespectarea riguroasă a calităţii livrate, potrivit normelor şi standardelor de producţie a acestora;
 - nerespectarea normelor tehnice de aambalare, încărcare, manipulare şi fixare în mijlocul de transport ;
 - folosirea pentru ambalare a unor materiale necorespunzatoare ;
 - completarea greşită a documentelor de transport prin înscrierea unor date inexacte, incomplete sau prin înscrierea datelor în alte rubrici decât cele rezervate ;
 - declararea nereală a greutăţii;
 - livrări masiv, nejustificat, care provoacă locaţii şi perturbări în procesul circulaţiei bunurilor;
- absenţa sigiliilor corespunzătoare pe mijloacele de transport.
Expedierea marfurilor este in sarcina furnizorului. Se excepteaza cazurile in care partile, potrivit conditiilor fundamentale, au convenit altfel. Furnizorul poarta raspunderea marfurilor pina in momentul:
1. Predarii lor efective catre beneficiar:
 a) cind receptia se face la furnizor si beneficiarul ridica marfurile direct de la furnizor sau expeditia este in sarcina beneficiarului;
b) cind marfurile au ramas, in urma receptiei sau autoreceptiei facute la furnizor, in custodia acestuia si ridicarea sau expedierea lor este in sarcina beneficiarului;
c) cind receptia se face la beneficiar si marfurile au fost transportate la locul receptiei de furnizor.
2. Predarii lor catre caraus:
 a) cind livrarea marfurilor s-a facut prin receptie sau autoreceptie la furnizor si expedierea lor este in sarcina acestuia;
 b) cind in urma receptiei sau autoreceptiei la furnizor, marfurile ramin in custodia acestuia si expedierea lor este in sarcina furnizorului.
Răspunderile cărăuşului se stabilesc pentru integritatea mărfurilor transportate din momentul primirii şi până la eliberarea lor către beneficiar. Momentul primirii este specificat prin aplicarea unei ştampile pe documentul de transport(foaia de parcurs sau alte documente de transport).
Responsabilitatea cărăuşului pentru consecinţele unui transport necorespunzător se refera la :
 - folosirea unui mijloc de transport neadecvat grupei respective de mărfuri ;
 - prezenţa lipsurilor cantitative rezultate ca urmare a scurgerilor şi avariilor pe timpul transportului ;
- neanunţarea beneficiarului în timp util, pentru a se prezenta sâ îşi primească mărfurile.
Pentru efectuarea receptiei de catre beneficiar, se foloseste documentul NOTA DE INTRARE-RECEPTIE in care se consemneaza (daca este cazul) doua feluri de diferente comparativ cu factura sau cu avizul de insotire a marfurilor:
1.Pierderi pe timpul transportului.
2.Diferente cantitative si calitative,altele decat cele datorate pe timpul transportului. Pierderi pe timpul transportului.
La primirea marfurilor spre transport, carausul este obligat sa verifice:
 a) numarul coletelor, starea ambalajelor si greutatea expeditiei, in cazul expeditiilor de coletarie si mesagerii;
b) natura marfii (in mod sumar), semnele sau marcajele puse de expeditor, respectarea conditiilor tehnice de incarcare si fixare a marfurilor, in cazul transporturilor incarcate in mijloace de transport deschise;
c) natura marfii (in mod sumar), respectarea regulilor tehnice de incarcare si fixare a marfurilor, sigiliile aplicate de expeditor, in cazul transporturilor incarcate pe linia publica in mijloace de transport inchise;
d) sigiliile aplicate de expeditor, in cazul transporturilor incarcate pe liniile de garaj, terenuri sau magazii inchiriate, in mijloace de transport inchise.
Pentru marfurile a caror cantarire este obligatorie, carausul va verifica in toate cazurile prevazute mai sus si greutatea incarcaturii (brutto si brutto minus tara). Primirea transportului creeaza prezumtia ca el este in ordine si indeplineste conditiile.
 1.La receptie pot exista diferente cantitative sau calitative ce apar in mod obiectiv,fara ca sa existe vina carausului.Acestea sunt pierderi pe timpul transportului,aceste pierderi sunt limitate prin acte normative legale si sunt denumite "perisabilitati".
Perisabilitatile pot fi acordate numai dupa o verificare faptica a cantitatilor de produse existente,stabilite prin cantarire, numarare, masurare si prin alte asemenea procedee.
Limitele maxime de perisabilitate in timpul transportului se aplica o singura data pentru cantitatile de produse efectiv intrate sau, dupa caz, livrate, in functie de conditia de livrare stabilita intre furnizor si beneficiar.
 Documentele de transport nu constituie acte de gestiune pentru expeditor si destinatar, pe baza lor neputindu-se opera descarcarea sau incarcarea de gestiune.
Constatarea lipsurilor cantitative si a deficientelor calitative, precum si a divergentelor dintre caraus si destinatar sau beneficiar, se va face numai in prezenta unuia din delegatii furnizorului sau carausului, care va semna procesul verbal de constatare. Orice constatare facuta fara prezenta unui asemenea delegat, este lipsita de putere doveditoare.
Totusi, in cazul in care, datorita unor imprejurari bine stabilite si mentionate in procesul verbal de constatare, destinatarul-beneficiar a fost in imposibilitate de a anunta si a primi in timp util un delegat din partea furnizorului sau carausului, pentru constatarile ce trebuiau facute chiar la locul de primire a marfurilor de la caraus si inainte de descarcarea lor din mijlocul de transport, procesul verbal dresat in aceste conditii de reprezentantul destinatarului beneficiar in prezenta si cu semnatura unuia sau mai multi martori, carora li se vor indica numele, pronumele si adresa completa in procesul verbal, va constitui un inceput de dovada ce va putea fi completat prin orice mijloc de dovada admis de lege.
 2.Diferente cantitative si calitative,altele decat cele datorate pe timpul transportului se consemneaza in nota de intrare receptie si intr-un eventual proces verbal.Daca aceste diferente sunt sensibil mari,marfa se consemneaza a fi in custodie la dispozitia furnizorului.Furnizorul trebuie sa fie anuntat intr-un interval de 48 de ore pentru orice diferenta pentru a-si trimite un reprezentant in vederea efectuarii receptiei definitive. ____________________________________
A se vedea si : Monografie-Comert cu amanuntul (Retail)

Contractul de novatie al unui contract de leasing financiar

Novatia este o metoda de stingere a unei obligatiuni vechi, prin crearea alteia noi sau a unui nou contract comercial in locul altuia mai vechi, totul pentru a stinge divergentele vechi si a se crea un cadru nou de activitate. Este de retinut ca se impune acordul tuturor partilor participante la initierea novatiei.

Novatia este o conventie prin care partile unui raport juridic obligational sting o obligatie existenta, inlocuind-o cu o noua obligatie.

Contractul de novatie se incheie intre societatea de leasing, societatea care a incheiat initial contractul de leasing (fostul utilizator) si societatea care preia contractul de leasing cu toate drepturile si obligatiile care decurg din acesta (noul utilizator).

Pentru realizarea contractului de novatie, este necesar acordul celor trei parti., societatea de leasing avand dreptul in baza analizei economico-financiare sa refuze incheierea contractului de novatie cu un anumit beneficiar, daca acesta nu indeplineste conditiile prevazute in normele interne ale acesteia.

Sistemul fiscal

Sistemul fiscal constă într-un ansamblu de măsuri şi acţiuni, întreprinse de stat printr-o politică fiscală adecvată, în ceea ce priveşte: rolul impozitelor şi taxelor, tipuri de impozite şi taxe, aşezarea, perceperea şi utilizarea impozitelor şi taxelor.
Sistemul fiscal, ca ansamblu de principii, reguli şi mod de organizare, se materializează în legi sau acte normative cu putere de lege, emise cu scopul de a colecta veniturile statului şi a reglementa cheltuirea acestora.
Sistemul fiscal în România trebuie să îndeplinească două condiţii:
- să aibă criterii precise;
- să existe o manifestare de voinţă din ambele părţi, inclusiv voinţă politică.
Faţă de sistemul fiscal şi strategia acestuia, este necesară o cât mai bună administrare fiscală pe care, de regulă, trebuie să o facă Ministerul Finanţelor Publice.
În cadrul administraţiei fiscale, trebuie elaborate două proceduri:
a) procedura fiscală;
b) procedura de control fiscal.
Procedura fiscală constă în elaborarea unei metodologii fiscale privind:
- aşezarea impozitelor şi taxelor (prin constatare, calculare şi stabilirea impozitelor şi taxelor);
- perceperea şi încasarea impozitelor şi taxelor (urmărirea, încasarea, întocmirea evidenţelor fiscale nominale – roluri şi fişele plătitorului – şi centralizate – registrul partizi – venituri, contul debite încasări etc.).
Perceperea impozitelor şi taxelor se realizează de la subiectul impozabil, reprezentat de persoană fizică sau juridică ce are în proprietate bunuri sau realizează venituri impozabile sau taxabile conform legii (care generează titluri de creanţă fiscală).Acesta are la rândul său obligaţia de a declara bunurile sau veniturile, de a întocmi anumite evidenţe, precum şi dreptul de a cere înlesniri legale şi de a contesta anumite operaţiuni ilegale.
Obiectul impozabil (materia impozabilă) este bunul, venitul etc. , pentru care se datorează impozitele directe şi vânzarea, punerea în circulaţie etc. , a unor bunuri, prestarea unui serviciu în cazul impozitelor indirecte.
Aşezarea impozitelor şi taxelor se face:
- în sume absolute (ex: taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru cazinouri, accize, impozitul pe teren);
- în cote procentuale fixe (ex: impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, taxa pentru jocurile de noroc, impozitul pe dividende);
- în cote procentuale pe tranşe de venit (ex: impozitul pe salariu, impozitul pe venitul realizat din activităţi desfăşurate pe bază de liberă iniţiativă, impozitul pe sumele brute obţinute de persoanele fizice (pentru dobânzi, servicii prestate şi lucrări executate de acestea, pentru orice activitate desfăşurată în afara unităţi la care sunt salariate).
Impozitele constau în prelevarea obligatorie a unor sume la bugetul de stat sau bugetul local cu titlu definitiv, de către persoane fizice sau juridice, în condiţiile stabilite de lege, fără obligaţia de a i se asigura plătitorului o contraprestaţie directă şi imediată.
Taxele reprezintă, în principiu, plăţi efectuate de persoane fizice sau juridice pentru serviciile prestate acestora în mod direct şi imediat de autorităţile publice.
Nu întotdeauna valoarea taxei exprimă valoarea serviciului pentru care se percepe. Ea este stabilită în funcţie de politica fiscală a momentului sau de unele conjuncturi economice.
Cea mai cunoscută clasificare a impozitelor şi taxelor, atât în reglementările fiscale cât şi în lucrările de specialitate, este cea care are în vedere modul de percepere.
Astfel deosebim:
- impozitele directe, care se stabilesc în sarcina persoanelor fizice sau juridice, prin aplicarea unor cote de impozit asupra veniturilor sau averii acestora (impozitul pe profit, impozitul pe salarii etc. );
- impozite indirecte, care se stabilesc asupra bunurilor vândute, serviciilor prestate sau lucrărilor executate şi, de regulă, sunt incluse în preţ (taxa pe valoarea adăugată, accize şi alte taxe indirecte, taxe vamale, taxe de timbru de la persoane juridice, taxe pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare, alte impozite indirecte, impozitul pe spectacole etc.).
În România, veniturile bugetare (potrivit structurii bugetului de stat) sunt formate din:
a) venituri curente:
- venituri fiscale (impozite directe şi impozite indirecte);
- venituri nefiscale (venituri de la regiile autonome,
instituţiile publice, taxe de metrologie, taxe consulare etc.);
b) venituri din capital (din valorificarea unor bunuri ale statului, instituţii publice);
c) veniturile provenite din rambursarea ratelor de la împrumuturilor interne sau externe.
În cadrul politicii fiscale sunt reglementate modalităţile şi termenele de percepere a impozitelor şi taxelor directe şi indirecte.
De regulă, impozitele sunt progresive.
În activitatea desfăşurată de către personalul Ministerului Finanţelor Publice, central şi teritorial, aplicarea procedurii fiscale constă în a elabora şi difuza norme metodologice pentru fiecare natură de impozit sau taxă.
Aceste norme trebuie să cuprindă, explicat în detaliu, procedeul tehnic înscris în actele normative, procedeu care cuprinde următoarele capitole:
1. Baza de impozitare.
2. Cota de impozitare.
3. Excepţii de la regulă.
4. Dacă este prevăzută obligaţia de depunere a deconturilor sau a declaraţiilor de impunere şi la ce termen.
5. Evidenţă şi înregistrare(metodologică)contabilă.
6. Cine plăteşte.
7. La ce termen se plăteşte.
8. Cine încasează.
9. Când virează.
10. Bugetul la care se virează.
11. Ce facilităţi se pot acorda şi de către cine.
12. Sancţiuni pe categorii de sume (majorări, amenzi).
13. Termen de prescripţie.
14. Obligaţii declarative.
De asemenea, prin norme trebuie să se prevadă modul cum sunt aşezate, percepute şi înscrise în evidenţele fiscale impozitele şi taxele, pornind de la elementele comune ale aşezării şi perceperii acestora: obiectul venitului bugetar (venitul, profitul, preţul, bunurile, actele şi faptele), baza de calcul, subiectul venitului bugetar, cota impozabilă (procentuală fixă, procentuală progresivă), termenul de plată, înlesnirile ce se acordă contribuabililor, drepturi şi obligaţii, sancţiuni.
Aşezarea impozitelor şi taxelor constă în: constatarea, calcularea şi stabilirea lor prin debitare (roluri fiscale) sau prin crearea de obligaţii fiscale (fişa plătitorului).
A percepe impozitele este o operaţiune care se referă la urmărirea şi încasarea lor, precum şi la întocmirea evidenţelor fiscale: centralizate, nominale (rol, fişă).
Controlul modului de aşezare şi percepere a impozitelor şi taxelor se numeşte control fiscal şi se realizează cu ajutorul aparatului fiscal, parte componentă a sistemului fiscal şi a Gărzii Financiare.
Modul de organizare a controlului fiscal, procedeele şi tehnicile de control diferă în funcţie de politica financiară şi fiscală a momentului.
În prezent, controlul fiscal se realizează prin inspectorii, revizorii fiscali şi prin comisarii Gărzii financiare din cadrul direcţiilor generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti.
Controlul poate fi operativ, sau preventiv şi ulterior şi se desfăşoară la sediul, domiciliul sau reşedinţa contribuabilului, sau la sediul organului fiscal, după caz.
Controlul operativ sau preventiv se realizează, de regulă, de comisarii Gărzii financiare, iar controlul ulterior de aparatul fiscal.
Atât timp cât cele două forme de control se desfăşoară unitar şi urmăresc acelaşi scop (cuprinderea în control a întregii materii impozabile, a tuturor contribuabililor, atât în momentul desfăşurări activităţilor impozabile cât şi ulterior), ele se completează reciproc.
Prin folosirea unei baze de date comune şi prin schimbul permanent de informaţii între inspectorii fiscali şi comisarii Gărzii financiare se poate preveni, stopa şi scoate la iveală tendinţe şi fapte de eludare a legilor fiscale.
Trebuie să înţelegem că, prin politica fiscală se crează sistemul fiscal şi strategia fiscală, iar prin administraţia fiscală se crează procedurile fiscale şi procedurile de control fiscal.
Un sistem fiscal se poate caracteriza şi în funcţie de metodele, tehnicile şi instrumentele folosite în aşezarea şi perceperea impozitelor şi taxelor.
Impunerea poate fi:
- individuală sau colectivă;
- directă sau indirectă;
- iniţială sau anuală.
Perceperea se realizează prin una din metodele:
- plata directă;
- reţinerea (stopajul) la sursă;
- aplicarea de timbre mobile.
Instrumentele folosite în aşezarea şi perceperea impozitelor şi taxelor:
- declaraţia de impunere;
- declaraţia de înregistrare pentru plătitorii de impozite şi taxe;
- declaraţia privind obligaţia la bugetul de sat (decontul privind taxa pe valoarea adăugată, decontul privind accizele, darea de seamă privind calcularea, reţinerea şi vărsarea impozitului pe salarii);
- procesul – verbal de verificare a declaraţiilor şi deconturilor;
- procesul – verbal de control;
- înştiinţarea de plată;
- somaţiile şi sechestrele asigurătorii (documentaţiile de valorificare a acestora).
Transpunerea în practică a prevederilor cuprinse într-un sistem fiscal şi a
procedurilor elaborate de administraţia fiscală, presupune existenţa unui mecanism, a unui angrenaj, bine pus la punct, cu norme şi reguli bine determinate.
Mecanismul fiscal este alcătuit dintr-un ansamblu de metode şi tehnici pe care statul le foloseşte pentru realizarea veniturilor bugetare, ritmic şi la termenele stabilite.
Cu cât aceste metode şi tehnici sunt mai simple şi clare pentru plătitorii de impozite şi taxe, cu atât perceperea este mai uşor de realizat.
Mecanismul fiscal presupune că, în cadrul administrării impozitelor şi taxelor, atât la nivelul contribuabililor cât şi la nivelul unităţilor fiscale, percepţii rurale (comune), circumscripţii fiscale (oraşe) şi administraţii financiare (municipii), să existe întocmite evidenţe fiscale nominale (roluri, fişe ale plătitorului) şi centralizate (registru partizi-venituri, contul debite încasări), clare şi cu înregistrări la zi.
Pentru ca un mecanism fiscal să funcţioneze coerent, clar şi eficient este necesar ca în cadrul administraţiei fiscale, să fie întocmite şi aplicate procedurile de control.
La întocmirea acestor proceduri de control trebuie să se urmărească:
- crearea unei metodologii de control unitare şi clare pentru fiecare impozit sau taxă, asupra modului cum sunt aşezate şi percepute acestea;
- să se respecte etica între contribuabil şi bugetul de stat;
- să se urmărească ca orice control să fie efectuat cu acordul ambelor părţi, pe de o parte contribuabilul, iar pe de altă parte reprezentantul administraţiei fiscale. Este necesar ca orice contribuabil să fie înştiinţat din timp asupra datei începerii controlului.
Aplicarea corectă a tuturor etapelor din angrenajul unui mecanism fiscal, trebuie să permită în final, ca fiecare conducător de unitate fiscală să poată cunoaşte, la zi, situaţia gestiunii impozitelor şi taxelor aşezate la contribuabili şi datorate de aceştia.

Pierderea contabila

Pierderea contabila bruta se recupereaza din profiturile contabile brute obtinute in urmatorii ani, fara a se limita perioada de timp in care pierderea contabila bruta dintr-un an se poate recupera din profiturile contabile brute obtinute in viitor.

Numai in cazul pierderii fiscale exista prevederi prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare si prin normele metodologice de aplicare a acestuia, ca aceasta se poate recupera din profitul impozabil obtinut in urmatorii 5 ani consecutivi, iar incepand din anul 2009 aceasta perioada de recuperare se mareste la 7 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se vor efectua in ordinea inregistrarii acestora, la fiecare termen de plata a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale in vigoare din anul inregistrarii acestora.

Recuperarea pierderii contabile brute se face numai anual, dupa incheierea anului fiscal, prin situatiile financiare anuale, in ordinea inregistrarii acestora, potrivit reglementarilor legale in vigoare.

Sponsorizare si mecenat

In prezent, operatiunile de sponsorizare si mecenat sunt reglementate prin Legea privind sponsorizarea nr. 32/1994, cu modificarile si completarile ulterioare, iar tratamentul fiscal al acestora sub aspectul deductibilitatii si taxei pe valoarea adaugata pentru operatiunile constand in acordarea de bunuri, executarea de lucrari sau prestarea de servicii, este reglementat de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sponsorizarea reprezinta actul juridic prin care doua persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru sustinerea unor activitati fara scop lucrativ desfasurate de catre beneficiarul sponsorizarii.
Operatiunea de sponsorizare presupune incheierea unui contract de sponsorizare in forma scrisa, cu specificarea obiectului, valorii si duratei sponsorizarii, precum si a drepturilor si obligatiilor partilor.

Mecenatul este un act de liberalitate prin care o persoana fizica sau juridica, numita mecena, transfera, fara obligatie de contrapartida directa sau indirecta, dreptul sau de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare catre o persoana fizica, ca activitate filantropica cu caracter umanitar, pentru desfasurarea unor activitati in domeniile: cultural, artistic, medico-sanitar sau stiintific-cercetare fundamentala sau aplicata.

Actul de mecenat se incheie in forma autentica in care se vor specifica:
• obiectul,
• durata
• valoarea acestuia.

Beneficiarii operatiunilor de sponsorizare:
- Orice persoana juridica fara scop lucrativ, care desfasoara in Romania sau urmeaza sa desfasoare o activitate in domeniile: cultural, artistic, educativ, de invatamant, medico-sanitar, stiintific, cercetare fundamentala sau aplicata, umanitar, religios, filantropic, sportiv, al protectiei omului, de asistenta si servicii sociale, de asistenta si servicii sociale, de protectia mediului, social si comunitar, de reprezentare a asociatiilor profesionale, precum si de intretinere, restaurare, conservare si punere in valoare a monumentelor istorice;
- Institutiile si autoritatile publice, inclusiv organele de specialitate ale administratiei publice pentru activitatile prevazute mai sus;
- Pot fi sponsorizate, in conditiile legii mentionate anterior, emisiuni ori programe ale organismelor de televiziune sau radiodifuziune, precum si carti ori publicatii din domeniile definite mai sus;
- Orice persoana fizica cu domiciliul in Romania a carei activitate in unul dintre domeniile prevazute mai sus este recunoscuta de catre o persoana juridica fara scop lucrativ sau de catre o institutie publica ce activeaza in domeniul pentru care se solicita sponsorizarea.

Beneficiarii operatiunilor de mecenat

Poate fi beneficiar al mecenatului orice persoana fizica cu domiciliul in Romania, fara obligativitatea de a fi recunoscuta de catre o poersoana juridica fara scop lucrativ sau de catre o institutie publica, care necesita un sprijin in domeniile: cultural, artistic, medico-sanitar sau stiintific.


In conformitate cu prevederile art. 21 pct. 4 lit. p) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, cheltuielile de sponsorizare sau mecenat sunt nedeductibile la calculul impozitului pe profit.

In situatia in care entitatile efectueaza sponsorizari si/sau acte de mecenat potrivit Legii privind sponsorizarea nr. 32/1994, in baza unui contract de sponsorizare, atunci acestea se deduc din impozitul pe profit datorat, sumele aferernte acestor operatiuni, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
• sunt in limita a 3 la mie din cifra de afaceri;
• nu depasesc mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.

6582=5311/5121