Noţiunea de capital are cel puţin trei accepţiuni principale:
1. O accepţiune
economică potrivit căreia capitalul este o categorie economică care exprimă
totalitatea resurselor materiale, acumulate şi reproductibile, care prin asociere cu ceilalţi factori de producţie, participă la realizarea de noi bunuri economice, în scopul obţinerii unui profit. În această calitate mai este cunoscut şi prin denumirile formale pe care le îmbracă de: capital real, capital tehnic sau fizic, bunuri investiţionale, bunuri capital, bunuri instrumentale, capital echipament. După modul în care diferitele componente ale capitalului real participă la producţie, se consumă şi se înlocuiesc, acesta se întâlneşte în practica curentă sub una din formele: capital fix şi capital circulant sau capital fix, variabil şi regulat.
2. O accepţiune
financiară potrivit căreia capitalul este
resursa care, cu timpul produce avantaje (profit). Este în relaţie pozitivă cu investirea şi negativă cu consumul.
3. O accepţiune
juridică potrivit căreia capitalul este
un drept, o relaţie între individ sau grup de indivizi şi ansamblul de bunuri cuprinzând: bani, maşini, echipamente, clădiri, materii prime şi materiale, pământ, hârtii de valoare, creanţe, deci total active.
Corelat cu această ultimă accepţiune “din punt de vedere financiar – contabil capitalurile deţinute de asociaţi sau acţionari reprezintă componente ale pasivului patrimonial
destinat a finanţa de o manieră durabilă
activul patrimonial.
Pe considerentul că ele se află la dispoziţia agenţilor economici pe o perioadă mai mare de timp, de regulă mai mare de un an, ele poartă denumirea de capitaluri permanente.”
În viziunea cadrului conceptual contabil IASB, capitalul propriu „reprezintă dreptul acţionarilor (interesul rezidual) în activele întreprinderii, după deducerea tuturor datoriilor acesteia”.
Privite din punct de vedere structural, capitalurile permanente cuprind:
1. capitalurile proprii, reprezentate de capitalul subscris şi cel vărsat, în cazul societăţilor comerciale; patrimoniul regiei şi cel public, în cazul regiilor; primele legate de capital; rezervele din reevaluare; rezerve; rezultatul reportat; rezultatul exerciţiului;
2. provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli care reprezintă o sursă de finanţare proprie rezultată din aplicabilitatea prudenţei în contabilitate
3. capitalurile străine, reprezentate de: împrumuturi de obligaţiuni; credite bancare pe termen lung; datorii ce privesc imobilizările financiare; alte împrumuturi şi datorii asimilate şi dobânzile aferente împrumuturilor şi datoriilor asimilate,
toate cu un termen de exigibilitate mai mare de un an.
O categorie aparte în cadrul capitalurilor întreprinderii o reprezintă subvenţiile pentru investiţii care datorită particularităţilor acestei surse de finanţare este încadrată în bilanţ în categoria Veniturilor în avans, punându-se în evidenţă, mai explicit, aplicarea principiului independenţei exerciţiilor financiare şi în domeniul surselor de finanţare a întreprinderilor.
Contabilitatea capitalului social
Capitalul social este o componentă a capitalurilor proprii care exprimă valoarea totală a aporturilor subscrise de acţionari sau asociaţi la constituirea societăţii comerciale. Capitalul social este egal cu valoarea nominală totală a acţiunilor sau a părţilor sociale, respectiv cu valoarea aportului, în numerar sau în natură, a altor elemente de capitaluri proprii încorporate în capitalul social sau a altor operaţiuni care conduc la modificarea acestuia.
Capitalul social subscris şi vărsat se înregistrează distinct în contabilitate, pe baza actelor de constituire a persoanei juridice şi a documentelor justificative privind vărsămintele de capital. În cazul regiilor autonome capitalul social este substituit de patrimoniul propriu al regiei şi/sau public al statului.
Contabilitatea analitică se ţine pe acţionari sau asociaţi, cuprinzând numărul şi valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale subscrise şi vărsate, cu ajutorul Registrului acţionarilor (asociaţilor). În cazul societăţilor comerciale cotate pe pieţele de capital Registrul acţionarilor se ţine de către firme specializate denumite Societăţi de registru care actualizează „continuu” structura acţionariatului în funcţie de tranzacţiile acţiunilor de pe piaţa de capital.
Capitalul social, în funcţie de situaţia în care se află, atât în contabilitatea curentă cât şi în situaţiile financiare (bilanţ) se prezintă sub două forme şi anume: 1. Capital subscris nevărsat şi 2. Capital subscris vărsat.
Acţiunile unei societăţi comerciale
Acţiunile unei societăţi comerciale se pot evalua la:
• Valoarea nominală – determinată ca raport între mărimea capitalului social şi numărul de acţiuni emise;
• Valoarea contabilă (matematică) – calculată ca raport între activul net contabil (ANC) şi numărul de acţiuni.
ANC = Activ total – Datorii = Capitaluri proprii
• Valoarea de emisiune – preţul la care se vând pe piaţa primară a titlurilor acţiunile emise;
• Cursul bursier – preţul la care se tranzacţionează pe piaţa secundară titlurile. Este o valoare de piaţă. În cazul în care titlurile nu sunt tranzacţionabile, atunci, în vederea vânzării, acestea se evaluază la o valoare stabilită în urma unei evaluări.
Reflectarea în contabilitate
Pentru reflectarea în contabilitate a operaţiunilor legate de capitalul social, Planul de conturi general cuprins în OMFP 1752/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele economice europene a prevăzut în clasa I – a de conturi, contul 101 “Capital”, în cadrul căruia în funcţie de forma juridică a societăţii comerciale sunt funcţionale următoarele conturi:
• 1011 “Capital subscris nevărsat”
• 1012 “Capital subscris vărsat”;
• 1015 “Patrimoniul regiei”;
• 1016 “Patrimoniul public”.
Toate conturile menţionate
sunt conturi de pasiv, funcţionând după reguli specifice acestora.
Majorarea capitalului social
Majorarea capitalului social se poate face prin:
a) emisiunea de noi acţiuni sau prin majorarea valorii nominale a acţiunilor existente în schimbul unor aporturi în numerar şi/sau în natură;
b) încorporarea rezervelor, cu excepţia rezervelor legale, precum şi a profiturilor sau a primelor de emisiune, ori a compensării prin creanţe lichide şi exigibile asupra societăţii cu acţiuni ale acesteia.
Reducerea capitalului social
Capitalul social poate fi redus prin:
a) micşorarea numărului de acţiuni sau părţi sociale;
b) reducerea valorii nominale a acţiunilor sau a părţilor sociale;
c) dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor.
Motivele de reducere a capitalului social pot fi: acoperirea pierderilor, existenţa unui capital prea mare raportat la nevoile existente ceea ce duce la utilizarea ineficientă a unor resurse şi, deci, la un randament scăzut al acţiunilor, retragerea din societate a unui asociat prin anularea acţiunilor/părţilor sociale deţinute, etc.
Reducerea capitalului social poate fi făcută numai după trecerea a două luni din ziua în care hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial al României.
Când societatea a emis obligaţiuni, nu va putea proceda la reducerea capitalului social prin restituiri făcute acţionarilor din sumele rambursate în contul acţiunilor, decât în proporţie cu valoarea obligaţiunilor rambursate.
Contabilitatea primelor legate de capital
Primele legate de capital apar în cazul majorării capitalului social al întreprinderii prin noi aporturi în natură şi/sau în numerar, ulterior înfiinţării societăţii. Prin acestea se asigură condiţii de egalitate între vechii acţionari şi noii acţionari. Noii acţionari trebuie să “plătească” pentru a intra într-o societate deja înfiinţată, societate care este mai puternică decât în momentul iniţial, când, pentru a deveni acţionar, ar fi trebuit să plătească doar valoarea nominală pentru o acţiune. Ulterior însă, pentru a obţine o acţiune a societăţii, noul acţionar va trebui să aducă un aport mai mare decât valoarea nominală, diferenţa fiind considerată prima legată de capital.
Structura primelor legate de capital este:
• Prima de emisiune, apare în cazul majorării capitalului social prin noi aporturi în numerar şi se stabileşte ca diferenţă între valoarea de emisiune a noilor acţiuni sau părţi sociale (mai mare) şi valoarea nominală (mai mică) a acestora;
• Prima de fuziune apare în cazul majorării capitalului social în urma unei fuziuni prin absorbţie şi se calculează ca diferenţă între valoarea netă de aport a societăţii absorbite şi suma cu care a crescut capitalul social al societăţii absorbante. Menţionăm că în cazul fuziunii creare, nu apare prima de fuziune;
• Prima de aport, apare în cazul aporturilor noi în natură şi se determină ca diferenţă între valoarea bunurilor aduse ca aport în natură de acţionari sau asociaţi şi suma cu care a crescut capitalul social (valoarea nominală totală a acţiunilor emise în schimbul acestui aport);
• Prima de conversie a obligaţiunilor în acţiuni poate să apară atunci când, conform prospectului de emisiune, obligaţiunile emise se convertesc în acţiuni. Prima de conversie se determină ca diferenţă între valoarea nominală a obligaţiunilor convertite în acţiuni şi valoarea nominală a acţiunilor emise în schimbul acestor obligaţiuni.
În contabilitate primele legate de capital sunt reflectate cu ajutorul contului sintetic 104 “Prime legate de capital”, cont de pasiv, detaliat pe conturi sintetice de gradul II, conform structurii de mai sus, astfel:
- 1041 “Prime de emisiune”
- 1042 “Prime de fuziune/divizare”
- 1043 “Prime de aport”
- 1044 “Prime de conversie a obligaţiunilor în acţiuni”
Indiferent de felul sau natura primelor apărute în contabilitatea societăţilor comerciale, ele pot fi utilizate astfel: a)încorporarea în capitalul social, b)la alte rezerve şi c)pentru acoperirea pierderilor.
Contabilitatea rezervelor din reevaluare
În cazul în care, ulterior recunoaşterii iniţiale ca activ, valoarea unui activ imobilizat este determinată pe baza reevaluării activului respectiv, valoarea rezultată din reevaluare va fi atribuită activului, în locul costului de achiziţie/costului de producţie sau al oricărei alte valori atribuite înainte acelui activ. În astfel de cazuri, regulile privind amortizarea se vor aplica activului având în vedere valoarea acestuia, determinată în urma reevaluării. Diferenţa dintre valoarea atribuită în urma reevaluării şi valoarea netă contabilă se numeşte diferenţă din reevaluare şi se înregistrează în contabilitate cu ajutorul contului de pasiv 105 “Rezerve din reevaluare”
Tratamentul contabil actual al diferenţelor din reevaluare este:
a) Dacă rezultatul reevaluării este o creştere faţă de valoarea contabilă netă, atunci aceasta se tratează ca o creştere a rezervei din reevaluare din cadrul capitalurilor proprii, dacă nu a existat o descreştere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă acelui activ sau ca un alt venit care să compenseze cheltuiala cu descreşterea recunoscută anterior la acel activ.
b) Dacă rezultatul reevaluării este o descreştere a valorii contabile nete, atunci aceasta se tratează ca o cheltuială cu întreaga valoare a deprecierii, dacă din în rezerva din reevaluare nu este înregistrată o sumă referitoare la acel activ (surplus din reevaluare) sau ca o scădere a rezervei din reevaluare din cadrul capitalurilor proprii, cu minimul dintre valoarea acelei rezerve şi valoarea descreşterii, iar eventuala diferenţă rămasă neacoperită se înregistrează ca o cheltuială.
Contabilitatea rezervelor
Rezervele sunt considerate surse asimilate celor proprii, deci formă de manifestare a capitalurilor proprii, reprezentând profituri capitalizate, însă spre deosebire de acestea, nu sunt generatoare de dividende.
Structura rezervelor pe care o entitate le poate constitui este:
• Rezervele legale – conform Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare, rezervele legale se formează prin aplicarea în fiecare an a unei cote de 5% asupra profitului brut din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile aferente acestor venituri neimpozabile, până când acestea vor atinge a cincea parte din capitalul social subscris şi vărsat.
• Rezerve statutare sau contractuale. Constituirea acestor rezerve se face din profitul net, dacă sunt prevăzute în actul constitutiv al societăţii comerciale şi dacă adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor decide aceasta.
• Alte rezerve. Societăţile comerciale pot constitui alte rezerve din profitul net, primele legate de capital, din profitul reportat , din diferenţele de curs valutar care apar cu ocazia constituirii capitalului prin aporturi evaluate în valută, etc.
• Rezerve de valoare justă fac obiectul doar a contabilităţii consolidate, în cazul în care se optează pentru evaluarea instrumentelor financiare la valoarea justă.
• Rezerve reprezentând surplusul din reevaluare se constituie pe măsura amortuzării activelor corporale reevaluate sau în momentul vânzării sau casării acestora, reprezentând câştigul realizat din reevaluare.
După modul de constituire şi utilizare rezervele sunt reflectate în contabilitate cu ajutorul contului de pasiv 106 „Rezerve”, structurându-se astfel:
- 1061 „Rezerve legale”
- 1063 „Rezerve statutare sau contractuale”
- 1064 „Rezerve de valoare justă”
- 1065 „Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerva din reevaluare”
- 1068 „Alte rezerve”
Rezervele, pot fi utilizate pentru:
a) acoperirea pierderilor din exerciţiul curent sau precedente;
b) încorporarea în capitalul social (cu excepţia rezervelor legale).
1.6. Contabilitatea rezervelor din convesie
Rezervele din conversie apar numai în situaţiile financiare consolidate, reprezentând în principal, diferenţele de curs valutar ce apar în legătură cu investiţia netă a unei întreprinderi într-o entitate externă, conform IAS 21 “Efectele variaţiei cursurilor de schimb valutar”. Potrivit acestui standard, “Investiţia netă într-o entitate externă” (este n.n) partea întreprinderii raportoare în activele nete ale entităţii respective” . Pentru contabilizarea acestor diferenţe de curs valutar s-a instituit contul 107 “Rezerve din conversie”, cont bifuncţional.
Rezervele din conversie pot proveni din:
a) Creanţe legate de investiţia netă într-o entitate externă;
b) Datorii legate de investiţia netă într-o entitate externă.
Contabilitatea intereselor minoritare
Investiţiile în filiale reprezintă deţinerea unui procent de peste 50% din capitalul social al filialei, ceea ce permite investitorului(societatea mamă) să controleze politicile de exploatare şi financiare ale filialei. In astfel de cazuri, situaţiile financiare consolidate ale societăţii-mamă se întocmesc prin aplicarea “metodei integrării globale” care, în esenţă, constă în însumarea(adunarea) poziţie cu poziţie a elementelor din bilanţurile şi conturile din profit şi pierderi ale societăţilor intrate(acceptate) în perimetru de consolidare.
Dacă societatea-mamă, denumită şi societate consolidantă nu deţine integral(100%) capitalul social al filialei, denumită şi societate consolidată, atunci în bilanţul consolidat, întocmit de consolidantă, trebuie prezentate ca elemente distincte “Interesele minoritare” în rezultatul financiar şi alte capitaluri proprii, care reprezintă cotele-părţi din capitalurile proprii ale consolidatei, ce aparţin acţionarilor din afara grupului(societăţilor intrate în perimetrul de consolidare).
Contabilitatea intereselor minoritarilor, în conformitate cu reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene si se realizează cu ajutorul contului 108 “Interese minoritare” detaliat în următoarele conturi operaţionale de gradul II:
1081 “Interese minoritare- rezultatul exerciţiului financiar” (A/P)
1082 “Interese minoritare- alte capitaluri proprii”(A/P).
Contabilitatea acţiunilor proprii
Operaţiunile cu acţiuni proprii au un regim special reglementat, în vederea evitării influenţării artificiale a cursului la bursă a acestora.
Tezaurizarea acţiunilor proprii se realizează în baza hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor şi numai dacă acţiunile au fost integral liberate. Valoarea acţiunilor proprii răscumpărate nu poate depăşi 10% din valoarea capitalului social, iar perioada de răscumpărare nu trebuie să depăşească 18 luni de la publicarea hotărârii Adunării Generale în Monitorul Oficial .
Contabilitatea operaţiunilor cu acţiuni proprii
Contabilitatea operaţiunilor cu acţiuni proprii se ţine cu ajutorul contului 109 “Acţiuni proprii” care după funcţia contabilă este ca un cont de activ iar după conţinut funcţionează ca un cont rectificativ a capitalurilor proprii, detaliat în următoarele conturi operaţionale de gradul II:
1091 “Acţiuni proprii deţinute pe termen scurt”
1092 “Acţiuni proprii deţinute pe termen lung’
Prezentarea acţiunilor proprii în conţinutul situaţiilor financiare (bilanţ) ca şi poziţie rectificativă a capitalurilor proprii se bazează pe următorul raţionament contabil:
Acţiunile proprii reprezintă capitaluri proprii retrase de pe piaţă sau tranzacţionate care, “dezafectează capitalul” din procesul de creare de beneficii economice viitoare. Funcţia corectivă a acestui cont determină reflectarea capitalului real al entităţilor.
Soldul debitor al contului “Acţiuni proprii” va reflecta valoarea capitalurilor proprii deţinute de entitate.
Contabilitatea operaţiunilor cu acţiuni proprii vizează următoarele aspecte:
- răscumpărarea acţiunilor de pe piaţă;
- revânzarea acţiunilor proprii;
- distribuirea de acţiuni personalului în contul participării acestuia la profit;
- retratarea contabilă a acţiunilor proprii în funcţie de durata deţinerii;
- anularea acţiunilor proprii în urma operaţiunii de reducere a capitalului social.
Câştigurile sau pierderile generate de operaţiuni cu acţiuni proprii (emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii) nu sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere, ci, direct în capitalurile proprii alături de acţiunile proprii. În acest scop s-a instituit grupa de conturi 14 „Câştiguri sau pierderi legate de emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii”cu următoarele conturi operaţionale:
141 „Câştiguri legate de vânzarea sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii” (P)
149 „Pierderi legate de emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii”.
Câştigurile legate de instrumentele de capitaluri proprii se determină ca diferenţă între preţul de vânzare al instrumentelor de capitaluri proprii şi valoarea lor de răscumpărare, respectiv între valoarea nominală a instrumentelor anulate şi valoarea lor de răscumpărare.
Pierderile legate de instrumentele de capitaluri proprii se determină ca diferenţă între valoarea de răscumpărare a instrumentelor de capitaluri proprii şi preţul lor de vânzare, respectiv între valoarea de răscumpărare a instrumentelor anulate şi valoarea lor nominală.
Soldul creditor al contului 141 „Câştiguri legate de vânzarea sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii” respectiv soldul debitor al contului 149 „Pierderi legate de emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii” poate majora respectiv diminua suma rezervelor.
În notele explicative trebuie cuprinse informaţii referitoare la operaţiunile care au afectat instrumentele de capitaluri proprii ale entitîţii, în Bilanţ, respectiv Situaţia modificării capitalului propriu se vor prezenta alături de acţiunile proprii (cont 109+149-141).
Contabilitatea rezultatului reportat
Repartizarea profiturilor sau acoperirea pierderilor trebuie supusă aprobării adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor. În practică, pot să apară cazuri când adunarea generală nu a repartizat parţial sau integral profitul sau nu s-a hotărât asupra modului de acoperire a pierderilor, aceste sume rămânând în aşteptare. Ele formează rezultatul reportat, a cărui contabilitate se ţine cu ajutorul contului bifuncţional 117 “Rezultatul reportat”, reprezentând profitul nerepartizat sau pierderea neacoperită. Acest cont poate avea la un moment dat:
• fie sold creditor, reprezentând profiturile (beneficiile) reportate din exerciţiile financiare precedente;
• fie sold debitor, reprezentând pierderile reportate din exerciţiile financiare precedente.
Indiferent însă de natura soldului (creditor sau debitor), în contul anual de bilanţ patrimonial acesta se preia cu semnul plus (profit) sau minus (pierdere) în structura capitalurilor proprii, rubrica (postul bilanţier) “Rezultatul reportat”.
Sunt contabilizate direct în rezultatul reportat, unele operaţiuni contabile “speciale” generate de “trecerea” de la un referenţial contabil la altul sau de corectare a unor erori contabile provenite din exerciţii financiare precedente pentru care situaţiile financiare au fost deja aprobate şi publicate.
Contabilitatea financiară curentă a rezultatului reportat se realizează cu ajutorul contului de grupare 117 “Rezultatul reportat” detaliat în următoarele conturi operaţionale de gradul II:
1171 “Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat sau pierderea neacoperită” (A/P);
1172 “Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima dată a IAS, mai puţin IAS 29” (A/P);
1174 “Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile”(A/P);
1176 “Rezultatul reportat provenit din trecerea la aplicarea Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţiilor Economice Europene” (A/P);
In contul 1171 “Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat sau pierderea neacoperită” se preia rezultatul exerciţiului financiar precedent aşa cum s-a arătat mai sus.
Contul 1172 “Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima dată a IAS, mai puţin IAS 29” preia soldul aceluiaşi cont la entităţile economice care au condus contabilitatea potrivit OMFP nr. 94/2001 şi apare în noul Plan de conturi general doar până la închiderea soldului său.
Contul 1174 “Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile” asigură transpunerea în practică a principiului intangibilităţii, prin evidenţierea operaţiunilor aferente exerciţiului precedent, generatoare de venituri, sau cheltuieli dar care au fost omise sau înregistrate eronat; fără a modifica rezultatul current al exerciţiului precedent.
În contul 1176 “Rezultatul reportat provenit din trecerea la aplicarea Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţiilor Economice Europene” sunt preluate soldurile unor conturi care au rămas fără conţinut în urma aplicării reglementărilor contabille conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene.
Contabilitatea rezultatului exerciţiului
Din punct de vedere contabil rezultatul exerciţiului reprezintă „Diferenţa între veniturile şi cheltuielile unui exerciţiu, putând fi favorabilă (profit) sau nefavorabilă (pierdere)”.
Planurile de conturi generale în vigoare, au instituit pentru contabilizarea rezultatelor economico-financiare curente ale exerciţiului conturile:
A. Contul 121 „Profit şi pierdere” care la sfârşitul exerciţiului financiar poate prezenta:
a) sold creditor, în ipoteza în care veniturile exerciţiului sunt mai mari decât cheltuielile;
b) sold debitor, în ipoteza inversă. Prin urmare în debitul contului se înregistrează, cu ocazia închiderii, cheltuielile reflectate cu ajutorul conturilor din clasa a VI-a, iar în creditul său se înregistrează veniturile reflectate ajutorul conturilor din clasa a VII-a din Planul de Conturi General.
Indiferent de natura soldului (creditor sau debitor), acesta se preia în bilanţ, cu semnul plus (dacă este creditor) sau minus (dacă este pierdere) la rubrici (posturi bilanţiere) distincte din structura capitalurilor proprii.
Contul 121 “Profit şi pierdere” are practic două “momente” distincte de funcţionare, şi anume:
1) La sfârşitul exerciţiului financiar expirabil (N), când se închid conturile de venituri şi cheltuieli.
2) În exerciţiul financiar N+1, la momentul închiderii contului 121 “Profit şi pierdere” aferent exerciţiului financiar N, pe baza hotărârii Adunării generale a asociaţilor sau acţionarilor.
La acest “moment”, corespondenţele contabile “standard” ale contului 121 “Profit şi pierdere” diferă în funcţie de natura rezultatului aferent exerciţiului N
În cazul în care rezultatul exerciţiului N se concretizează în profit, contul 121 “Profit şi pierdere” se închide, în exerciţiul financiar următor, prin formula contabilă:
121 “Profit şi pierdere” = %
129 “Repartizarea profitului” (cu sumele repartizate la finele anului precedent la „Rezerve” în baza unor dispoziţii legale)
1171 „Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat sau pierderea neacoperită” (cu profitul ce urmează a fi repartizat pe destinaţiile hotărâte de AGA”
În cazul în care rezultatul exerciţiului N se concretizează în pierdere, adunarea generală a asociaţilor sau acţionarilor poate hotărî reportarea pierderii pentru exerciţiile financiare următoare, caz în care contul 121 „Profit şi pierdere” se închide prin formula contabilă:
1171 „Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat sau pierderea neacoperită” = 121 “Profit şi pierdere”
Întrucât în bilanţul supus aprobării Adunării generale profitul trebuie să figureze, potrivit normelor contabile în vigoare, ca post bilanţier distinct în structura capitalurilor proprii, s-a impus instituirea unui cont de repartizare a profitului care să corecteze în bilanţ profitul repartizat pe destinaţiile supuse aprobării Adunării generale. Acest cont este 129 “Repartizarea profitului”.
• Fiind un cont de repartizare pe diferite destinaţii a sporului de mijloace economice (active patrimoniale) având ca sursă de provenienţă profitul, contul 129 “Repartizarea profitului” este un cont de activ, după soldul pe care-l prezintă la “momentul” închiderii exerciţiului financiar la care se referă.
• În bilanţ însă, soldul contului 129 “Repartizarea profitului” este preluat la o rubrică (post bilanţier) distinctă, din structura capitalurilor proprii, pentru a putea asigura imaginea fidelă a acestora.
