Paradox economic

Un paradox economic: Materia prima tinde sa scada(a se vedea "graficul" de mai sus)in proportie aritmetica,profitul tinde sa creasca in proportie geometrica !

Consignatia

Astazi am fost intrebat de cea mai buna prietena a mea,Livia, despre contabilitatea in regim de consignatie. Contabilitatea mărfurilor vândute în regim de consignaţie Părţile ce intervin în cadrul acestei forme de vânzare sunt: - posesorul bunurilor depuse spre vânzare în consignaţie (consignant); - societatea comercială cu amănuntul care primeşte bunurile în consignaţie (consignator). Aceste bunuri sunt primite în consignaţie spre a fi vândute în schimbul unui comision. Obiectul vânzărilor prin consignaţie îl fac şi mărfurile sechestrate sau confiscate de organele în drept. Condiţiile în care se depun şi se primesc mărfuri în consignaţie decurg din relaţiile contractuale care se nasc între cele două părţi: consignatorul luând la cunoştinţă de ele prin intermediul bonului de primire. Dintre aceste drepturi şi obligaţii se impun a fi cunoscute următoarele: - Bunurile primite în consignaţie sunt şi rămân proprietatea consignantului până în momentul vânzării lor, când ele devin mărfuri şi se înregistrează în gestiunea magazinului. La cererea consignantului preţul de evaluare al bunurilor poate fi redus, operaţie ce are loc pe baza unei cereri scrise din partea posesorului sau a unei terţe persoane împuternicite de posesor; - Consignatorul are dreptul la un comision, aplicat asupra preţului de evaluare al bunurilor, comision ce se adaugă la acest preţ, determinând astfel preţul de vânzare care se încasează de la cumpărător; - Depunerea sau retragerea bunurilor, precum şi încasarea preţului de vânzare şi plata sumei ce se cuvine consignantului au la bază documente justificative legale (bonul de primire, chitanţa, etc.)

Dau aici un exemlu: Primirea produselor pentru vanzarea in consignatie: -pret deponent: 1000 lei -comision magazin: 200 lei -pret vanzare: 1200 lei -TVA la pret vanzare: 228 lei Contabilizare: Introducerea in gestiune spre vanzare: 8033 valori materiale primite in pastrare sau custodie - 1000 lei 1.Vanzarea produselor in consignatie: 5311 casa lei - 707 venituri din vanzarea marfurilor = 1000 lei 5311 casa lei - 708 venituri din activitati diverse = 200 lei 5311 casa lei - 4427 TVA colectata = 228 lei 2.Se face intrarea in gestiune 3713 marfuri in consignatie - 462 creditori diversi = 1000 lei 3713 marfuri in consignatie - 378 diferente de pret la marfuri = 200 lei 3713 marfuri in consignatie - 4428 TVA neexigibila = 228 lei Descarcarea de gestiune de la finalul lunii: 607 chelt. cu marfurile - 3713 marfuri in consignatie = 1000 lei 378 diferente de pret la marfuri - 3713 marfuri in consignatie = 200 lei 4428 TVA neexigibila - 3713 marfuri in consignatie = 228 lei 3.se crediteaza extrabilantier - 8033 valori materiale primite in pastrare sau custodie = 1000 lei 4.Se achita deponentul 462 creditori diversi -5311 casa lei = 1000 lei

Garantiile de buna executie

Garantiile de buna executie se incadreaza in categoria imobilizarilor financiare si reprezinta sume retinute de catre beneficiar din contravaloarea lucrarilor prestate de catre furnizor. Exemplu: O societate comerciala hotaraste sa-si deschida o agentie noua, pentru care incheie un contract de amenajare cu un constructor. In contract se stipuleaza garantie de 10% din valoarea lucrarilor. Valoarea lucrarilor este stabilita de 200.000 ron. Inregistrarile contabile, la beneficiar sunt : 1. inregistrarea facturii de la furnizor in suma de 200.000 ron: 231 ” imobilizari corporale in curs de executie ” = 404 ” Furnizori de imobilizari ” 200.000 2. constituirea garantiei de buna executie : 404 ” Furnizori de imobilizari ” = 167 ” Alte imprumuturi si datorii asimilate ” 20.000 ron 3. plata facturii catre furnizor : 404 ” Furnizori de imobilizari ” = 5121 ” Conturi la banci ” 180.000 ron 4. la sfarsitul perioadei de garantie, daca nu s-au inregistrat situatii care sa solicite garantia, aceasta se restituie care furnizor. 167 ” Alte imprumuturi si datorii asimilate” = 5121 ” Conturi la banci ” 20.000 ron Inregistrarile contabile la furnizor : 1. emiterea facturii pentru lucrarile prestate in suma de 200.000 ron: 411 “Clienti ” = 704 ” Venituri din lucrari executate si servicii prestate ” 200.000 2. inregistrarea garantiei : 2678 ” Alte creante imobilizate” = 411 ” Clienti ” 20.000 3. incasarea partiala a facturii : 5121 ” Conturi la banci” = 411″ Clienti ” 180.000

Un scenariu de groaza

Eu unul ma asteptam inca din trimestul al II-lea 2009, odata cu acordul de imprumut de la FMI la acest scenariu de groază pe masa Finanţelor,TVA - 22%, cotă unică de 18-19%. Iata ca se "transpira" informatia...asa e scenariul.Prima data se "transpira" informatia ,apoi se neaga,dupa un timp se "bate apa in piua" pe la TV ,iar in final ne trezim cu o ordonanta de urgenta!

Adela Lupse!

Cine nu a auzit de isteriile in miz de noapte ale Adelei Lupse ,urland in direct "De ce nu suna telefonul? Vreau sa sune telefonul!". Am asistat la maltratarea unui telefon si la o femeie "distrusa" de deznadejde. Da,ati ghicit e vorba de "concursurile interactive" denumite si "Pacaleli TV", aceste concursuri au fost protejate ani la randul de CNA, insa in urma unei Ordonante de Urgenta acestea vor fi interzise la televizor. Concursurile vor disparea de la tv in cel mult trei luni de zile. Ministerul Finantelor a reusit sa rezolve ce nu a putut face CNA-ul: sa interzica concursurile interactive! Motivul principal pentru care Ministerul Finantelor interzice aceste concursuri este faptul ca sunt jocuri de noroc disimulate. Fiind inregistrate in afara Romaniei, firmele sunt greu de controlat.

Activitati Independente_Cheltuieli nedeductibile

Cheltuieli nedeductibile ale contribuabilor care desfasoara activitati independente Nu orice cheltuieli efectuate de catre liber-profesionisti pot fi deduse de catre acestia in vederea stabilirii si aplicarii impozitului pe venit. O parte din sumele cheltuite de catre acestia nu sunt luate in considerare, nefiind afectate profesiei; astfel, ele nu se vor scadea din totalul veniturilor. Cheltuieli deductibile limitate de catre contribuabilii ce desfasoara activitati independente. Dintre cheltuielile considerate de legea romana nedeductibile se pot enumera: a) diverse sume de bani sau bunuri pe care contribuabilul le utilizeaza pentru uzul sau personal sau pentru cel al familiei sale; b) cheltuieli corespunzatoare diferitelor categorii de venituri neimpozabile, indiferent daca acestea isi au sursele pe teritoriul Romaniei sau in strainatate; c) impozitul pe venit nu poate fi considerat o cheltuiala in acest sens, astfel ca nu poate fi scazut inca o data (se include aici si impozitul pe venitul realizat in strainatate); d) cheltuieli cu primele de asigurare, altele decat cele prevazute de legea fiscala ca facand parte fie din categoria cheltuielilor deductibile integral (vezi articol anterior, paragraful 3), fie a celor cu deducere limitata (vezi articol anterior, litera h din enumerare); e) donatii de orice fel; f) amenzi de orice tip, confiscari, dobanzi, penalitati de intarziere si penalitati datorate autoritatilor romane si straine, potrivit prevederilor legale, altele decat cele platite conform clauzelor din contractele comerciale; g) rate corespunzatoare creditelor contractate de catre contribuabil; h) dobanzi aferente creditelor angajate pentru achizitionarea de imobilizari corporale de natura mijloacelor fixe, in cazul in care dobanda este cuprinsa in valoarea de intrare a imobilizarii corporale, potrivit prevederilor legale; i) cheltuieli de achizitionare sau de fabricare a bunurilor si a drepturilor amortizabile din Registrul-inventar; j) cheltuieli legate de bunurile constatate lipsa din gestiune sau degradate si neimputabile; Atentie! Aceste cheltuieli se deduc insa daca inventarul este acoperit de o polita de asigurare. k) sumele sau valoarea bunurilor confiscate ca urmare a incalcarii dispozitiilor legale in vigoare; l) impozitul pe venit suportat de platitorul venitului in contul beneficiarilor de venit; m) alte sume prevazute prin legislatia in vigoare.

Criza IV- Daca....

Concluzii „Daca Herbert Hoover n-ar fi incercat sa echilibreze bugetul in fata unei depresiuni economice; daca Rezerva Federala n-ar fi aparat etalonul – aur, in detrimentul economiei interne; daca autoritatile ar fi sustinut de urgenta cu lichiditati bancile amenintate sa cada, calmand astfel panica instalata treptat in 1930 – 1931; atunci crahul pietei bursiere din 1929 n-ar fi condus decat la o recesiune „de gradina”, cu nimic iesita din comun, curand data uitarii.” - Paul Krugman in „Intoarcerea economiei declinului si criza din 2008”. Cele doua crize pot fi comparate doar din punct de vedere al psihologiei la bursa si nimic mai mult, atat timp cat cauzele difera, cadrul este total schimbat, iar mecanismele de interventie au marcat modificari considerabile in eficienta si mentalitate. Pe scurt, Marea Depresiune a fost determinata de o politica monetara restrictiva si de masuri protectioniste gresite care au dus la scaderea comertului international. Criza actuala a fost precedata de o perioada lunga de stabilitate economica, de expansiunea puternica a creditului ipotecar determinat de o politica monetara expansionista (rata de dobanda mica) si de un sistem de reglementari permisibil (cresterea dimensiunii activitatii shadow banks). Un aspect pozitiv pentru perioada curenta este faptul ca institutiile bancare au beneficiat de ajutor din partea autoritatilor, iar colaborarea intre state a fost una benefica. Criza economica din prezent si-a pus amprenta in mod negativ asupra trendului la bursa pe o perioada de 20 de luni, pe cand in perioada Marii Depresiuni piata de capital a inregistrat un trend de scadere de 34 de luni. Investitorii la bursa au ajuns intr-o situatie de acceptare a situatiei actuale si se tranzactioneaza,pe estimari si pe un sentiment pozitiv privind efectul masurilor luate de autoritati pentru stabilizarea marilor economii. Acum se pot forma premise pentru o noua perioada de avant, insa probabil ca pana la concretizari va trebui sa mai asteptam chiar si o perioada mai lunga de timp. Falimentul unei banci reprezinta aproape intotdeauna o pierdere directa pentru cetatenii de rand, pierdere direct proportionala cu dimensiunea bancii. Cea mai mare parte a pasivelor negarantate ale bancilor comerciale se concretizeaza mai degraba in depozite decat in obligatiuni. Multe din aceste depozite sunt garantate la nivel guvernamental, ceea ce face ca falimentul unei banci sa reprezinte o pierdere masiva pentru contribuabili. Cetatenii de rand pierd si daca depozitele bancii nu sunt garantate de stat, in acest caz paguba constand in banii pe care acestia ii pastrau in depozite la banca falimentara si pe care nu ii mai pot recupera. Una dintre problemele majore cu care se confrunta o banca atunci cand intampina dificultati legate de lipsa lichiditatilor este ca nu poate transforma peste noapte activele sale in bani lichizi. Altfel spus, nu se poate ,,lichidiza” prin vanzarea de active in regim de urgenta. Probabil multe din instituţiile bancare autohtone nu şi-au înregistrat încă în scripte toate pierderile rezultate din creditele de nevoi personale negarantate, produs extrem de riscant, sperând probabil în recuperarea debitelor. Şi dacă nu au făcut-o încă, probabil nici nu o vor face până la sfârşitul anului, din dorinţa de a prezenta rezultate financiare frumoase. Într-adevăr, tentaţia e mare, dar pentru cei care preferă "rostogolirea găurii", tactica se va dovedi extrem de greşită anul viitor, când alte active toxic îşi va arăta colţii: creditele negarantate pentru microîntreprinderi şi IMM-uri si creditele pentru Prima Casa (garantate de stat in limitata a 60 mii euro).Problemele acestor tipuri de credite vor exploda în prima parte a anului viitor, pe fondul înrăutăţirii crizei mondiale. Pe fondul scăderii consumului, devalorizarii monedei naţionale şi înrăutăţirii climatului economic se vor constitui în piedici pentru toate firmele mici şi mijlocii si implicit si pentru cei ce au contactat un credit pentru locuinta. Nu trebuie să uităm că managementul acestor firme este deficitar, că eficienţa muncii este scăzută şi că, pe fondul greutăţilor şi a scumpirii finanţării, este posibil să asistăm la un faliment în masă a acestor firme. Într-un asemenea moment, toate finanţările negarantate acordate vor atârna ca o piatră de moară la gâtul băncilor care, de câţiva ani buni, şi-au făcut un slogan din creditele acordate pe genunchi. Şi, să nu uităm că la falimentul unei firme, nu numai banii acordaţi firmei devin problematici, ci şi banii acordaţi angajaţilor firmei sub formă de carduri de credit şi descoperiri de cont(de asemenea, fără garanţii). Ca o concluzie,bancile din Romania au preferat să dezvolte aici o piaţă extrem de toxică. Iar motivul pentru care au făcut-o este acecelaşi ca şi cel de peste ocean: lăcomia.

Externalizarea contabilităţii

Ce presupune externalizarea. Externalizarea contabilităţii are trei direcţii importante de aplicare: - transferul serviciilor în seama unei companii specializate, autorizate şi cu resurse suficiente pentru a administra portofolii mari de clienţi din domenii diferite de activitate; - angajarea unor servicii de asistenţă şi coordonare profesională în domeniul contabil, financiar şi al resurselor umane; aceasta înseamnă că departamentul financiar-contabil al oricărei companii este pus în relaţie directă şi activă cu unul sau cu mai mulţi consultanţi ai firmei de contabilitate, în scopul realizării unor optimizări importante; - consiliere activă, componentă a auditului intern, sau consultanţă organizată pentru a acoperi componente considerate insuficient abordate. Externalizarea serviciilor de contabilitate implica insa riscuri majore (precum si costuri pe masura): -Dezvaluirea unor secrete de seviciu,numai bune pentru concurenta si nu numai,nu stiu daca ati auzit de Direcţie de Informaţii fiscale (DIF)?.Activitatea DIF constă în analizarea informaţiilor fiscale deţinute de ANAF, indiferent de sursa de provenienţă, în vederea identificării contribuabililor cu risc ridicat, spre a fi supuşi inspecţiei fiscale.Si acum identificati " sursa de provenienta".Remarcăm că formularea „din diverse surse” (potrivit HG 495/2007) nu exclude crearea de reţele (plătite) de informatori, adica exact unele firmele de contabilitate (nu toate,Doamne fereste !). -Deplasarea cu un "munte" de documente la societatea prestatoare. -Aplicarea unor politici fiscale si contabile de catre firma prestatoare. -Netinerea la zi a evidentei primare contabile (NIR,Casa,Banca,Gestiuni,etc).

Corectarea unor erori dupa Bilant.

Cazul I. Presupunem cazul în care un element de venit nu a fost înregistrat în anul n-1, fapt constatat dupa depunerea situatiilor financiare în anul n+1. De ex. s-a depistat de catre controlul intern al unei societati, ca aceasta NU s-a înregistrat cu contravaloarea unei facturi pentru prestari de servicii furnizate, fara sa înregistreze în evidenta contabila venitul aferent inclusiv taxa pe valoarea adaugata. Corectarea acestei erori se face în anul n+1 prin afectarea rezultatului reportat. Înregistrarile contabile care au loc sunt: - înregistrarea facturii omise 4111 = 117 (pentru venit cont 704) Nota : contul 117 contine NUMAI rezultatele,nu si TVA !!! 4111 = 117 (pentru TVA colectata) 117 = 4427 (se corecteaza odata cu depunerea decontului de tva) Se calculeaza penalizari pentru TVA colectata aferenta si impozitul pe profit (sau venit)urmarind situatia deconturilor de la data facturii si momentul cand a devenit efectiv de plata (25 ale lunii urmatoare conform vectorului fiscal). Nota: Daca plata se face trimestrial, in anul n+1 se achita imediat ce se descopera eroarea pentru a nu mai risca penalizari pana la data exigibilitatii. - înregistrarea diferentei de impozit pe profit 117 = 4411 (eventual cu analitic distinct) - înregistrarea cheltuielilor cu majorarile de întârziere 117 = 4481 (atentie la "compozitia" contului 117 care contine rezultatul contabil,deci si cheltuileile nedeductibile fiscal) Prescriptia: Dreptul la actiune, avînd un obiect patrimonial, asa cum este cazul prezentat în exemplul de mai sus, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Actul normativ care reglementeaza prescriptia extinctiva este Decretul nr. 167 din 10 aprilie 1958, privitor la prescriptia extinctiva, republicat, cu abrogarile operate în temeiul art. 150 alin. (1) din Constitutie. Prescriptia începe sa curga de la data cînd se naste dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita. Daca nu s-a exercitat acest drept, dupa 3 ani, perioada care reprezinta termenul de prescriptie, dreptul la actiune se stinge. Cazul II. Presupunem cazul în care un element de cheltuiala nu a fost înregistrat în anul n-1, fapt constatat dupa depunerea situatiilor financiare în anul n+1. De ex. s-a depistat de catre controlul intern al unei societati, ca aceasta NU s-a înregistrat cu contravaloarea unei facturi pentru prestari de servicii primite, fara sa înregistreze în evidenta contabila cheltuiala aferenta inclusiv taxa pe valoarea adaugata. Corectarea acestei erori se face în anul n+1 prin afectarea rezultatului reportat. Înregistrarile contabile care au loc sunt: - înregistrarea facturii omise: 117 = 401 (pentru cheltuiala cont 628) Nota : contul 117 contine NUMAI rezultatele,nu si TVA !!! 117 = 401 (pentru TVA deductibila) 4426 = 117 (se corecteaza odata cu depunerea decontului de tva) Se calculeaza pentru compensarea (daca exista)a eventualelor penalizari pentru TVA colectata aferenta si impozitul pe profit (sau venit)urmarind situatia deconturilor de la data facturii,din momentul cand a devenit efectiv de plata. - înregistrarea diferentei de impozit pe profit 117 = 4411 (eventual cu analitic distinct) - înregistrarea cheltuielilor cu majorarile de întârziere: 117 = 4481 (atentie la "compozitia" contului 117 care contine rezultatul contabil,deci si cheltuileile nedeductibile fiscal) 4481= 117 (compensarea prin suma cheltuelilor omise) Pe baza acestei "scheme" de lucru se pot indrepta orice fel de eroare din anii anteriori daca evenimentul economic contine venituri sau cheltuieli. La stabilirea profitului impozabil n+1 se iau în calcul si alte elemente similare veniturilor si cheltuielilor. Schematic, formula de calcul este: Pi = (V - C) - Vn + Cn - RP - Af - Pf unde: Pi - profit impozabil V - veniturile realizate din orice sursa intr-un an fiscal C - cheltuielile efectuate in scopul realizarii veniturilor Vn- veniturile neimpozabile Cn - cheltuielile nedeductibile RP - rezerve, provizioane Af - amortizarea fiscala Pf - pierderea fiscala (atentie aici se repeta formula de mai sus pentru anii n-x) Din punct de vedere contabil, profitul realizat în exercitiul curent se repartizeaza la: - rezerve (legale, statutare), - poate fi utilizat pentru acoperirea pierderii contabile, - distribuirea de dividende, - surse proprii de finantare. - se poate lasa nerepartizat.

Import Extracomunitar.

I.Receptia bunurilor. Receptia bunurilor se efectueaza la data primirii efective a bunurilor in gestiunea firmei dvs. in baza datelor inscrise in declaratia vamala de import intocmita fara a tine cont de faptul ca obligatiile vamale de import au fost sa nu achitate anterior vamuirii marfurilor. Pretul de achizitie este format din: - valoarea inscrisa in factura furnizorului extern; - contravaloarea eventualelor cheltuieli efectuate pe parcurs extern: transport, incarcare, descarcare, manipulare, asigurare, etc.; - taxe vamale; - comisioane vamale. Inregistari in contabilitate: 1.Pe baza ordinului de plata si a extrasului de cont bancar ca documente justificative, se inregistreaza efectuarea platii obligatiilor vamale prin contul 446 cu analitice distincte pentru fiecare tip de obligatie: 446.01 = 5121 (TVA achitata) 446.02 = 5121 (contravaloarea taxelor vamale achitate) 2.Pe baza notei de intrare-receptie intocmita in baza facturii furnizorului extern si a declaratiei vamale de import ca documente justificative, se efectueaza receptia bunurilor importate la cursul valutar inscris in declaratia vamala de import: 371 = 401(valoarea bunurilor facturate de furnizorul extern) 371=446.02 (cotravaloarea taxelor vamale achitate) Pe baza declaratiei vamale de import ca document justificativ se exercita dreptul de deducere achitata in vama: 4426 = 446.01(tva achitata) Referitor la TVA: Chiar daca s-a achitat in vama o suma mai mare, trebuie sa aveti in vedere doar suma de pe declaratia vamala pentru: 1. exercitarea dreptului de deducere, completarea evidentei fiscale (jurnalul de cumparari); 3. raportarea fiscala prin decontul de tva la randul 17; la fel si pentru taxele vamale, Referitor la taxele vamale: Chiar daca ati achitat in vama o suma mai mare trebuie sa aveti in vedere doar suma de declaratiei vamale pentru: 1. formarea pretului de vanzare cu ridicata a mafurilor prin nota de intrare-receptie; 2. determinarea bazei de impozitare a T. V. A.necesara pentru completarea: - jurnalului pentru cumparari; - decontului de tva

Raportarea Semestriala 2009

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a aprobat, prin Ordinul nr. 2123/2009, Sistemul de raportare contabila la 30 iunie 2009 a operatorilor economici. Ordinul MFP nr. 2123/2009 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabila la 30 iunie 2009 a operatorilor economici a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 440, din 26 iunie 2009. Operatorii economici, indiferent de forma de organizare si forma de proprietate, au obligatia sa intocmeasca si sa depuna raportari contabile la 30 iunie 2009 la unitatile teritoriale ale MFP, pana cel mai tarziu la 14 august 2009. Raportarile contabile cuprind urmatoarele formulare: a) Situatia activelor, datoriilor si capitalurilor proprii (cod 10); b) Contul de profit si pierdere (cod 20); c) Date informative (cod 30). Declaratie pe propria raspundere, pentru firmele fara activitate sau in curs de lichidare Persoanele juridice care nu au desfasurat activitate de la data infiintarii pana la 30 iunie 2009 nu intocmesc raportari contabile la 30 iunie 2009, urmand sa depuna o declaratie pe propria raspundere a persoanei care are obligatia gestionarii entitatii, la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice, care sa cuprinda toate datele de identificare a entitatii: - denumirea completa (conform certificatului de inmatriculare); - adresa si numarul de telefon; - numarul de inregistrare la registrul comertului; - codul unic de inregistrare; - capitalul social. Kitul de bilant: http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsitentaContribuabili_r /programeutile/SF/sc.html O declaratie similara vor depune si persoanele juridice care se afla in curs de lichidare, potrivit legii.

Bonul fiscal sub 100 lei,a fi sau a nu fi document justificativ de cheltuieli.

Prin HG 105/2009 au fost abrogate prevederile HG 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, precum şi toate ordinele ministrului economiei şi finanţelor care au fost emise având ca temei legal hotărârea mai sus menţionată. Astfel, abrogandu-se prevderile OMFP 293/2006 – nu mai avem limitare legata de valoarea bonului fiscala – cea de 100 de lei. Insa, situatia nu este chiar atat de simpla – intrucat bonul fiscal emis de aparatele de marcat fiscale reprezinta doar document care atesta efectuarea platii – care se anexeaza Registrului de casa. Pentru a putea inregistra in contabilitate cheltuiala platita cu bonul fiscal si a deduce respectiva cheltuiala la calculul impozitului pe profit trebuie sa avem un document justificativ. În aceste condiţii au fost abrogate şi prevederile OMFP 293/2006 pentru modificarea OMFP 1714/2005 privind aplicarea prevederilor HG 831/1997. În OMFP 293/2006 se prevedea că bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice fiscale, şi anume: - bonul fiscal utilizat pentru justificarea TVA aferente carburanţilor achiziţionaţi în vederea desfăşurării activităţii - bonul fiscal emis de aparatul de marcat fiscal utilizat în activitatea de taximetrie - bonul fiscal care atestă plata prin cardurile bancare - bonul fiscal a cărui valoare totală este de până la 100 lei inclusiv, sunt documente care stau la baza înregistrării în contabilitate a cheltuielilor. Desi nu se intelege mai nimic...decat simpul fapt ca totul de mai sus si-a pierdut legalitatea prin abrogare si ca cele de mai sus NU mai sunt considerate documente justificative care stau la baza înregistrării în contabilitate a cheltuielilor, ce mai ramane: entităţile trebuie să aibă în vedere următoarele: - bonurile fiscale emise cu aparatele de marcat electronice fiscale în baza OUG 28/1999 sunt documente care atestă efectuarea plăţii şi se anexează la registrul de casă - înregistrarea în contabilitate a bunurilor achiziţionate sau a cheltuielilor efectuate de entitate şi achitate pe bază de bon fiscal (cu numerar sau card bancar), se poate efectua dacă: a) entitatea solicită furnizorului factura aferentă bunurilor livrate sau serviciilor prestate, având ca anexă bonul fiscal emis de aparatul de marcat electronic fiscal sau b) entitatea justifică cheltuielile efectuate fie prin documente care atestă intrarea în gestiune a bunurilor achiziţionate, fie cu alte documente, cum sunt: ordin de deplasare, decont de cheltuieli, la care se anexează bonul fiscal, documentele respective fiind avizate de persoana care aprobă efectuarea acestor cheltuieli. Deci in contabilitate pot fi inregistrate si bonurile fiscale ale caselor de marcat sub 100 lei NUMAI pe baza de justificare (ex.prin Decont de Cheltuieli ) la care se anexeaza bonul fiscal de casa. Astfel putem inregistra in evidenta contabila si putem considera deductibila la calculul impozitului pe profit cheltuiala in suma mai mica sau mai mare de 100 de lei ( intrucat limitarea a fost abrogata), achitata cu bon fiscal, daca se intocmeste un referat de necesitate, nota de intrare receptie, proces verbal de receptie, decont de cheltuieli, ordin de deplasare, in functie de fiecare situatie in parte, documente care trebuie sa fie aprobate de persoana care autorizeaza efectarea unor astfel de cheltuieli. În cazul achiziţionării carburanţilor auto pe bază de bon fiscal, în conformitate cu prevederile din Codul fiscal, aceste bonuri pot fi utilizate şi ca documente justificative care stau la baza înregistrării cheltuielilor în contabilitate, dacă sunt ştampilate şi au înscrise denumirea cumpărătorului şi numărul de înmatriculare a autovehiculului. Tratamentul deductibilitatii cheltuielii cu combustibilul este analizat prin prisma utilizarii autovehiculului in cadrul activitatilor exceptate prevazute in OUG 34/2009.

1.înregistrarea în contabilitate a bunurilor achiziţionate sau a cheltuielilor efectuate de entitate şi achitate pe bază de bon fiscal (cu numerar sau card bancar), se poate efectua dacă:
a) entitatea solicită furnizorului factura aferentă bunurilor livrate sau serviciilor prestate, având ca anexă bonul fiscal emis de aparatul de marcat electronic fiscal;
sau
b) entitatea justifică cheltuielile efectuate fie prin documente care atestă intrarea în gestiune a bunurilor achiziţionate, fie cu alte documente cum sunt: ordin de deplasare, decont de cheltuieli, la care se anexează bonul fiscal, documentele respective fiind avizate de persoana care aprobă efectuarea acestor cheltuieli.

În cazul achiziţionării carburanţilor auto pe bază de bon fiscal, în conformitate cu prevederile din Codul fiscal, aceste bonuri pot fi utilizate ca documente justificative care stau la baza înregistrării cheltuielilor în contabilitate, dacă sunt ştampilate şi au înscrise denumirea cumpărătorului şi numărul de înmatriculare a autovehiculului.

Baza legala:
Legea nr 82 / 1991, republicata, articolul 6 alin. (1) si articolul 10 alin. (4)
Ordinul ministrului economiei si finantelor nr 3512 / 2008 articolul pct. 2 din Anexa nr. 1
Ordonanta de urgenta a guvernului nr 28 / 1999, republicata, cu modificările şi completările ulterioare, articolul 1 alin. (1) si (2)
Legea nr 571, cu modificările şi completările ulterioare, / 2003 articolul 155 alin. (7)

Conform prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se excepteaza de la obligatia de a utiliza aceste aparate doar comertul ocazional cu produse agricole efectuat de producatorii agricoli individuali in piete, targuri, oboare sau alte locuri publice autorizate.
Daca operatorii economici nu se incadreaza in categoria producatorilor agricoli care comercializeaza astfel de produse in piete, târguri, oboare sau alte locuri publice autorizate, pe baza certificatului de producator obtinut in conditiile Hotararii Guvernului nr. 661/2001 privind procedura de eliberare a certificatului de producător, cu modificarile si completarile ulterioare, au obligatia utilizarii aparatelor de marcat electronice fiscale.

Baza legala:Ordonanta de urgenta a guvernului nr 28 / 1999 articolul 1 al. 1
Hotararea guvernului nr 661 / 2001 articolul 1

In baza prevederilor art. 2 lit. h) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, cabinetele medicale stomatologice, sub toate formele de organizare prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, cu exceptia celor organizate in baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, nu au obligatia utilizarii aparatelor de marcat electronice fiscale.

Baza legala:Ordonanta de urgenta a guvernului nr 28 / 1999 articolul 2 lit. h)
Ordonanta guvernului nr 124 / 1998 articolul 1-19

In conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din OUG 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, “Operatorii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum şi prestări de servicii direct către populaţie sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale.”
In conformitate cu prevederile alin. (2) al aceluiasi articol, „Operatorii economici prevăzuţi la alin. (1), denumiţi în continuare utilizatori, au obligaţia să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale şi să le predea clienţilor. La solicitarea clienţilor, utilizatorii vor elibera acestora şi factură fiscală.”
Prin urmare, persoanele fizice autorizate impuse pe baza de norme de venit sunt obligate sa utilizeze aparate de marcat electronice fiscale in cazul in care desfasoara activitati ce intra in sfera de aplicare a OUG 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Baza Legala:Ordonanta de urgenta a guvernului nr 28 / 1999 articolul 1 alin.1 si 2

Potrivit prevederilor art. 2, lit. o) din Ordonanta de Urgenta nr. 28/1999, privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, operatorii economici care efectueaza lucrari de constructii, reparatii, amenajari si intretinere de locuinte, sunt exceptati de la obligatia utilizarii aparatelor de marcat electronice fiscale.

Baza legala:Ordonanta de urgenta a guvernului nr 28 / 1999 articolul 2 lit. o)

Creditul

Am sa prezint aici cateva notiuni necesare intelegerii creditului bancar. Creditul este acordat de banca, in calitate de creditor si este incasat de debitor, care poate fi o societate comerciala sau persoana fizica. Creditul poate lua mai multe forme, de exemplu: - Obligatiuni; - Imprumutul contra efecte de comert sau bilete la ordin; - Linii de credit; - Imprumuturi de la banca; - Descoperit de cont; - Reesalonarea platilor. Insa creditul nu se acorda oricum, Scopul analizei creditului este reprezentat de evitarea pierderilor din profit, sau in afaceri din cauza datoriilor nerecuperabile, adica din cauza acordarii de credite unor clienti care nu ramburseaza datoria, sau din cauza neacordarii de credite unor clienti potentiali buni. Se pun intrebarile esentiale la care este indicat sa se gandeasca analistul de credite : 1.Doreste banca mea sa faca afaceri cu acest solicitant de credit? Aceasta intrebare trimite la o apreciere a caracterului si a reputatiei respectivului solicitant . 2.Trebuie ca banca mea sa faca afaceri cu acest solicitant? Aceasta necesita o evaluare a calitatilor sale ca om de afaceri sau de manager. 3.Cat de mare sa fie creditul de care are nevoie solicitantul (si nu cat ar dori el)? Aceasta necesita o evaluare a scopului si modului de utilizare a creditului. 4.Poate societatea comerciala sa ramburseze imprumutul? Aceasta necesita o evaluare a fluxului de numerar viitor al societatii comerciale, precum si a riscului creditului. 5.Ca ultima posibilitate,din ce alte surse poate fi rambursat creditul, in cazul in care societatea comerciala nu va putea sa faca acest lucru? Aceasta necesita o evaluare a garantiei. Sistemul de gestionare al creditelor pune accentul pe analiza profesionala a cererilor pentru credite si determinarea solvabilitatii debitorului. Analiza solvabilitatii are trei functii importante: - sa contribuie la dezvoltarea intreprinderii prin gasirea unor clienti solvabili; - sa evalueze cererile pentru noi credite; - sa ajute debitorii existenti sa isi mentina sau sa isi imbunatateasca solvabilitatea. Analiza sistematica si obiectiva a solvabilitatii are trei elemente principale: 1.Folosirea unor concepte contabile obiective si intelese de cat mai multi oameni, pentru: - a elimina riscurile excesive si necuantificate care il afecteaza pe creditor; - a stabili conditii de creditare realiste pe baza fluxului de lichiditati actual; - a evalua si a intelege care este solvabilitatea clientului; - a permite creditorului sa stabileasca termene pentru credite pe baza evaluarii riscurilor la zi. 2.O analiza financiara comprehensiva care cuprinde: - analiza performantelor financiare, a indatorarii si alichiditatilor clientului; - identificarea si interpretarea tendintelor financiare ale intreprinderii clientului; - un raport realist intre valoarea creditului si fluxul de lichiditati al clientului; - structurarea facilitatilor de creditare pentru a realiza o corelare intre necesitatile intreprinderii clientului si intrarile si iesirile de lichiditati. 3.Folosirea tehnicilor consacrate pentru identificarea si evaluarea riscurilor, precum si pentru evaluarea si organizarea facilitatilor de creditare, si anume: - o forma comuna de organizare a sistemului de informatii financiare pentru a face analiza mai usoara; - o analiza standard a indicatorilor financiari si a tendintelor; - un sistem de corelare directa a valorii si atermenelor creditelor cu nevoile actuale ale clientului si proiectiile fluxului de lichiditati; - o structura pentru credite care sa protejeze banca impotriva riscurilor principale si care sa stabileasca o corelatie intre intrarile si iesirile posibile de lichiditati. Foile de calcul financiare sunt instrumente folosite de analistii de credite pentru a evalua solvabilitatea si pentru a stabili facilitatile de creditare. Ele permit analistului de credite sa analizeze fluxurile viitoare de numerar dupa criterii uniforme si sa identifice informatiile si indicatorii critici. Principalele cinci componente ale foilor de calcul standard pentru analiza creditelor sunt: 1. – situatia profiturilor si pierderilor dintr-o perioada data; 2. – bilantul, care indica activele, pasivele si valoarea neta la o data anume; 3. – situatia fluxului de numerar; 4. – corelarea activului net cu imobilizarile corporale si financiare; 5. – fise cu principalii indicatori financiari. Foile de calcul se bazeaza pe date si informatii furnizate de client, iar proiectiile financiare ale acestuia vor acoperi circa trei ani si vor cuprinde urmatoarele: 1. – situatia profiturilor si pierderilor; 2. – bilantul; 3. – situatia fluxului de numerar; 4. – conturile sau notele financiare relevante pentru activitatea firmei. Indicatorii financiari sunt instrumente utile pentru compararea performantelor firmelor concurente din cadrul aceleiasi industrii.Acesti indicatori ajuta analistii de credite sa aprecieze solvabilitatea clientului. Cei patru indicatori esentiali in determinarea gradului de solvabilitate al unui potential client sunt: - 1.RENTABILITATE; - 2.EFICIENTA; - 3.INDATORARE; - 4.LICHIDITATE. Cele patru tipuri esentiale de indicatori enumerati mai sus reunesc in acelasi cadru financiar masura in care o societate a realizat vanzari ce depasesc costul activitatii respective, eficienta unei societati comerciale in administrarea resurselor si a activitatilor sale, masura in care fondurile folosite de o societate comerciala provin de la creditori si nu de la proprietarii sai (indatorarea reprezinta un indicator principal al capacitatii societatii comerciale de a face fata unor situatii dificile si de a absorbi pierderile), lichiditatile si alte active de care dispune o societate comerciala pentru indeplinirea obligatiilor sale, inclusiv plata dobanzii si a creantei. De remarcat este faptul ca indicatorii financiari sunt extrem de importanti pentru analiza eficienta a cresitelor. In acest context nu trebuie sa uitam ca indicatorii sunt siguri numai daca situatiile financiare din care sunt preluati sunt sigure. In acelasi timp, indicatorii sunt foarte utili daca sunt luati in considerare in ansamblul lor si nu izolat, precum si indicatorii suplimentari din cadrul fiecarei “familii” mai sus mentionate. Folosirea unui singur indicator, izolat de ceilalti, poate duce la erori; Indicatorii multipli ajuta, in mod normal, la identificarea tendintelor, care sunt factori importanti pentru determinarea solvabilitatii. RENTABILITATEA – Reprezinta masura in care o societate comerciala realizeaza vanzari care depasesc costul activitatilor. EFICIENTA – Reprezinta eficacitatea unei societati comerciale in ceea ce priveste administrarea resurselor si conducerea activitatilor. INDATORAREA – Reprezinta masura in care fondurile folosite de o societate comerciala sunt asigurate de creditori si nu de proprietari. LICHIDITAEA – Reprezinta numerarul si alte active la dispozitia societatii comerciale pentru a-si indeplini obligatiile, iclusiv plata dobanzii pentru imprumuturile acordate de creditori.

Contul 581 “Viramente interne “

Am observat in practica contabila a multor societati ca se foloseste contul 581 "viramente interne" atat pentru ridicarea de numerar de la banca si depunerea numerarului in casa societatii cat si la ridicarea de numerar din casa societatii si depunerea lui la banca. In primul caz folosirea contului 581 “Viramente interne “ este justificata de faptul ca exista diferenta de timp intre momentul depunerii numerarului ridicat de la banca la casa societatii,extrasul de cont bancar este inmanat cel mai devreme a doua zi. Ori Registrul de casa se intocmeste zilnic cu toate operatiunile de numerar: 581 “Viramente interne “ = 512 “Conturi curente la banci" 531 “Casa” = 581 “Viramente interne “ In schimb operatiunea inversa nu se mai justifica deoarece tocmai ca este respectata intocmirea zilnica a registrului de casa iar data aparitiei in extrasul de cont coincide cu data retragerii numerarului din casa societatii,foaia de varsamant este document justificativ. In baza foii de varsamant se depune in cont la banca suma... Se contabilizeaza in relatie directa: 5121 “Disp. La banca” = 5311 “Casa in lei “ Nu este necesar aici contul 581 “Viramente interne “ 581=5311 5121=581,operatiune inutila si nejustificata.

Contabilitatea-algebra a dreptului fiscal

Nu există o definiţie exhaustivă şi universală a prudenţei contabile. Noţiunea de prudenţă fiind asociată riscului, s-a considerat că o mai bună înţelegere a acesteia va fi posibilă prin definirea şi analizarea riscului.Nu este o sarcină uşoară deoarece, riscul este conştientizat şi asumat în mod diferit de la o persoană la alta, de la o întreprindere la alta. Evaluarea activelor se face pe baza principiului costului istoric. Şi totuşi, aplicarea principiului prudenţei cere ca realitatea economică să fie corect reflectată în conturi şi să fie luate în considerare deprecierile, indiferent că exerciţiul se soldează cu un profit sau cu o pierdere. Activele ar putea fi evaluate la valoarea care le este atribuită la data închiderii bilanţului dacă aceasta este inferioară costului istoric insa consideraţiile de ordin fiscal joacă insa un rol important în aplicarea regulilor de evaluare patrimoniala la inchiderea exercitiului financiar ceea ce face ca riscul sa fie escamotat. Se constată că prezentarea riscurilor pe care şi le asumă întreprinderea este ca si inexistenta in prezentarea informatiilor contabile romanesti. Aceasta poate să ţină mai ales de puternica tradiţie de reglementare statală prezentă în Romania şi de o voinţă istorică din partea puterii publice de a lega contabilitatea de prelevările fiscale, influenţând astfel indirect conturile de grup. Contabilitatea rămâne, mai degrabă, o algebră a dreptului decât suportul informaţional destinat economiei. În context , marea libertate a profesiei contabile este asociată voinţei de transparenţă şi poate unei mai juste estimări a riscului,fapt care constituie un risc pentru puterea publica. Prezentarea riscurilor rămâne facultativă în situaţiile financiare romanesti. Într-adevăr, practica contabilă conform regulilor romanesti pare mai puţin prudentă în ciuda unei puternice aversiuni la risc. O asemenea situaţie are avantaje pentru managerii întreprinderilor care pot afişa, cel puţin în aparenţă, performanţe mai ridicate reducând inceritudinea remanentă a acţionarilor. Aceasta poate deasemenea să le confere anumite avantaje în termeni de finanţare şi de cost al capitalului. În schimb, nu este exclus ca o asemenea supraesimare a rentabilităţii să poată antrena serioase inconveniente cum ar fi creşterea revendicărilor din partea salariaţilor, furnizorilor, asociaţiilor de protecţie a consumatorilor sau de protecţie a mediului. Nu trebuie neglijată incitarea la practici contabile oportuniste din partea unor şefi de întreprinderi. O pierdere de credibilitate dar şi de încredere, mai ales din partea micilor acţionari care, în contextul unei pieţe bursiere, cunosc euforia pentru ca apoi să cunoască deprimarea. Anumiţi analişti financiari se bazează pe evoluţia cifrei de afaceri, a rezultatului net sau operaţional, sau pe rate mai puţin academice, cum ar fi valoarea bursieră a întreprinderii raportată la cifra de afaceri si pe practica analiştilor financiari care constă în compararea rentabilităţii financiare a întreprinderilor din acelaşi sector fără a ţine cont de diferenţele contabile. Odată cu apariţia de noi tipuri de operaţii comerciale şi financiare, absenţa regulilor precise privind tratamentul acestora poate antrena diferenţe în interpretarea şi în aplicarea principiilor general admise,obiectivele informării financiare şi rolul situaţiilor financiare pot fi sensibil distorsionate. Rolul jucat de prudenţă atunci când este vorba de obţinerea de informaţii referitoare la un risc particular, neacoperit în bilanţ este extrem de important, ţinând cont de repercursiunile considerabile pe care aceste elemente le pot avea asupra situaţiei globale a societăţii,a credibilitatii sale bursiere si implicit asupra investitorilor. Din cele expuse mai sus rezultă că neaplicarea de o anumită manieră a prudenţei contabile poate induce o anumită doză de optimism sau de pesimism situaţiilor financiare.

TVA

Cine plăteşte, de fapt, toate impozitele percepute de administraţie? Bineînţeles, nu indivizii sau firmele care cedează statului veniturile fiscale sunt cei care plătesc cu adevărat impozitele. Firmele pot transpune sarcina plăţii impozitelor „înainte”, adică asupra clienţilor lor, prin creşterea preţurilor proporţional cu valoarea impozitului care trebuie plătit. Ori, dimpotrivă, pot să „paseze” această sarcină „înapoi” asupra furnizorilor care vor obţine salarii, rente şi alte preţuri ale factorilor de producţie mult mai mici decît în situaţia în care n-ar fi existat impozit. Este necesara examinărea incidenţei impozitelor, adică a modului în care se repartizează sarcina fiscală şi a efectelor acesteia asupra muncii depuse, a economisirii, a preţului mărfurilor, a preţului factorilor de producţie, a alocării resurselor şi a structurii producţiei şi consumului. Repartizarea şi transpunerea impozitelor este o problemă de natură economică, socială, dar şi politică. Analiza profundă a acestor procese face posibilă identificarea entitatilor economici care efectiv vor suporta toată greutatea poverii fiscale. Problema respectivă este generată de necorespunderea subiectului impozabil cu destinatarul impozitului. Incidenţa impozitului este analizată în cadrul: Echilibrului parţial, pe o piaţă concurenţială în echilibru înainte de introducerea impozitului. În acest fel se evidenţiază incidenţa impozitului asupra: Preţurilor nominale; Cantităţilor oferite sau cerute. Echilibrului general – ţinînd cont de interacţiunile dintre produse, sectoare şi factori de producţie, punînd în evidenţă incidenţa impozitului asupra preţurilor relative. Analiza incidenţei fiscale arată: 1. cum se difuzează povara impozitului, prin sistemul preţurilor, în întreaga economie; 2. cine suportă în final această povară. Repartizarea poverii fiscale între ofertanţi şi cumpărători depinde, în principal, de: elasticitatea în raport cu preţul a ofertei şi a cererii; tipul de concurenţa de piaţă respectivă. Analiza separată a efectelor aşezării(asieta) taxelor indirecte sau a subvenţiilor asupra preţurilor implică şi descifrarea influenţei lor asupra distribuţiei acestor efecte între producător şi beneficiar şi coordonarea lor de către stat, ca instituitor şi diriguitor al acestora. TVA a înlocuit impozitele tradiţionale în quasitotalitatea ţărilor deoarece este considerată “neutră”, comparativ cu impozitele pe cifra de afaceri. În special, ea nu incită la integrarea verticală a întreprinderilor, ceea ce are un efect deosebit în planul promovării concurenţei economice. Între modelul pur al TVA şi impozitul reglementat sub acest nume intervin diferenţe privind în special: • cota TVA – în realitate, în special în spaţiul European există trei tipuri de cote: ”normală”, “redusă” şi “cota zero”. Cota zero priveşte bunurile şi serviciile exportate în afara teritoriului naţional, în baza principiului destinaţiei – bunul care este exportat se impozitează în ţara care se consumă; • excepţiile de la tendinţa manifestată de-a lungul anilor de a generaliza TVA pentru toate bunurile şi serviciile. Astfel de excepţii privesc anumite operaţiuni (financiare ş.a.), anumite categorii de persoane juridice (administraţii publice, sau agenţi economici care nu depăşesc un anumit prag al cifrei de afaceri,etc). Din reglementarea concretă a TVA, în funcţie de elasticitatea ofertei şi a cererii se poate ajunge ca o parte din povara TVA să nu fie repercutată asupra consumatorilor. În ceea ce priveşte aprecierea incidenţei TVA, aceasta se reduce la analiza: 1. TVA este asimilabilă unui impozit unic asupra unui bun perceput în stadiul vînzării cu amănuntul atunci cînd ne interesează efectele unei modificări a cotei aplicate în cazul unui bun; 2. Incidenţa unui impozit în cadrul echilibrului general, cînd ne interesează efectele modificării simultane a coteii TVA pentru toate bunurile şi serviciile.

Operatiuni cu Clientii

Contul 411 este un cont de activ. Contul 411 „Clienţi” ţine evidenţa decontărilor cu clienţi interni şi externi pentru produsele, semifabricatele , materialelor mărfurilor etc, vândute, lucrări executate şi servicii prestate pe bază de facturi. Este un cont de activ. Se debitează cu valoarea la preţ de vânzare a bunurilor livrate şi serviciilor prestate, precum şi taxa pe valoare adăugată aferentă. Se creditează cu sumele încasate de la clienţi. Soldul contului este debitor şi reprezintă sumele datorate de clienţi. Monografie: a) la livrarea produselor, cu facturi 411 = % 701 4427 b) la livrarea produselor fãrã facturi 418 = % 701 4428 Şi ulterior la întocmirea facturii 411 = 418 4428 = 4427 c) diferenţele favorabile de curs valutar la încheierea exerciţiului 411 = 477 d) reluarea diferenţelor nefavorabile de curs valutar la încheierea exerciţiului 411 = 476 e) valoarea creanţelor reactive 411 = 754 f) valoare care circulã în regim de restituire, facturate clienţilor 411 = 419 2. Scăderea ( micşorare ) creanţelor a) cu sumele încasate prin contul curent şi prin casã 5121 = 411 5311 = 411 b) diferenţa nefavorabilã de curs valutar la încheierea exerciţiului 476 = 411 c) diferenţe de curs valutar aferente creanţelor, exprimatã în devize 665 = 411 d) valoarea cecurilor cu limitã de sume acceptate 5112 = 411 e) valoarea efectelor comerciale (cambii ) acceptate 413 = 411 f) valoarea sconturilor acordate clienţilor cu ocazia încasării clienţilor 667 = 441 g) valoarea clienţilor incerţi, insolvabili, dubioşi şi în litigii 416 = 411 h) reluare diferenţelor favorabile de curs valutar la încheierea exerciţiului 477 = 411 i) valoarea ambalajelor care circulã în sistem de restituire, primite de la clienţi 419 = 411 j) decontarea avansurilor încasate de la clienţi 419 = 411 Alte operaţii cu codul 411- „Clienţi”: 1. Evidenţierea unor vânzări de mărfuri, pe credit comercial, cu facturã, pe piaţa internã sau externã. 411 = % 707 4427 2. Evidenţierea diferenţei dintre valoarea CIF şi FOB a mărfurilor exportate, respectiv cheltuielile de asigurare şi cele de transport extern. 411 = 708 3. Dobânda calculatã de încasat la mărfurile exportate pe credit comercial pe termen scurt sau / şi mediu. 411 = 766 4. Comisionul cuvenit întreprinderii de comerţ exterior, la facturarea mărfurilor exportate în comision. 411 = 704 5. Valoarea cuvenitã unităţilor producătoare din ţarã, înscrise în facturile pentru exportul de mărfuri în comision. 411 = 401 6. Reflectarea în contabilitatea furnizorului de bunuri la export a comisionului reţinut de intermediar -Facturarea bunurilor. 411 = % 704 4427 -La încasarea creanţei comision 10% % = 411 5121 622 7. Evidenţierea unor reduceri comerciale de preţuri acordate ulterior facturării (rabaturi, risturnuri, bonificaţii, remize) la servicii, lucrări, livrările de produse finite, semifabricate, mărfuri. % = 411 704 4427 % = 411 702 4427 % = 411 707 4427 8. Sconturi acordate clienţilor. 667 = 411 9. La agentul economic care a efectuat conversia creanţelor în acţiuni sau pãrţi sociale cu valoarea acestor titluri obţinute în urma conversiei (OG 10/97 pentru blocajul financiar). % = 411 261 262 503 10. Pentru diferenţele între valoarea negociatã a creanţei şi valoarea contabilã a acestora -când diferenţa este negativã 668 = 411 -când diferenţa este pozitivã 5121 = 768 11. Taxa forfetarã reţinutã din valoarea creanţei vândute 668 = 411 Contul 418. "Clienţi facturi de întocmit " cont de activ Contul 418 Clienţi facturi de întocmit evidenţiază livrările de bunuri, prestările de servicii sau executările de lucrări, inclusiv taxa pe valoare adăugată, pentru care nu s-au întocmit facturi. Este un cont de activ. Se debitează cu valoarea livrărilor către clienţi, aferente exerciţiului financiar în curs, pentru care nu s-au întocmit facturi, inclusiv taxa pe valoare adăugată aferentă. Se creditează cu valoarea facturilor întocmite către clienţi. Soldul debitor al contului reprezintă valoarea bunurilor livrate, a serviciilor prestate sau a lucrărilor executate, pentru care nu s-au întocmit facturi. Monografie: a) Creşterea creanţelor 1. Reluare diferenţelor de curs valutar, aferente creanţelor în devize, pentru care nu s-au întocmit facturi la închiderea exerciţiului. 418 = 476 2. Valoarea livrărilor de mărfuri 418 = % 707 4428 şi la întocmirea facturii 411 = 418 4428 4427 3. Diferenţele favorabile de curs valutar, la închiderea exerciţiului 418 = 477 b) Micşorarea creanţelor 1. Cu valoarea facturilor întocmite (pct.2) 411 = 418 2. Diferenţele nefavorabile de curs valutar aferente creanţelor 665 = 418 3. Diferenţele nefavorabile de curs valutar aferente creanţelor în devize la închiderea exerciţiului 476 = 418 4. Reluarea diferenţelor favorabile de curs valutar, înregistrate la închiderea exerciţiului 477 = 418 Contul 413 „efecte de primit” Contul 413 „Efecte de primit” ţine evidenţa drepturilor de creanţă stabilită pe bază de efecte comerciale. Este un cont de activ. Se debitează cu sumele datorate de clienţi reprezentând valoarea efectelor comerciale acceptate. Se creditează cu valoarea efectelor comerciale primite de la clienţi şi cu sumele primite de la clienţi prin conturile curente. Soldul debitor al contului reprezintă valoarea efectelor comerciale de primit. Monografie: a) Creşterea creanţelor 1. Acceptarea unor efecte comerciale prezentate de clienţi la platã 413 = 411 2. Diferenţele favorabile de curs valutar la închiderea exerciţiului 413 = 477 3. Reluarea diferenţelor de curs valutar nefavorabile de la închiderea exerciţiului 413 = 476 b) Micşorarea creanţelor 1. Cu efectele comerciale primite de la clienţi, respectiv la avalizarea cambiilor şi biletelor de ordin. 5113 = 413 2. Reluarea diferenţelor favorabile de curs valutar 477 = 413 3. Diferenţele nefavorabile de curs valutar la lichidarea efectelor de primit în devize 665 = 413 4. Diferenţele nefavorabile de curs valutar la închiderea exerciţiului 476 = 413 5. Sumele încasate de la clienţi prin contul curent. 5121 = 413 Contul 4118 „ Clienţi incerţi ” Contul 4118 „Clienţi incerţi” ţine evidenţa clienţilor incerţi, rău platnici dubioşi sau aflaţi în litigiu. Este un cont de activ. Se debitează cu valoarea bunurilor livrate, prestaţiilor efectuate sau a lucrărilor executate clienţilor care se dovedesc rău platnici, dubioşi, incerţi sau în litigiu. Se creditează cu sumele încasate de la clienţi incerţi sau în litigiu sau cu sumele trecute pe pierderi cu prilejul scăderi din evidenţă a clienţilor incerţi sau în litigiu, inclusiv taxa pe valoare adăugată aferentă. Soldul debitor al contului reprezintă sumele datorate de clienţi incerţi sau în litigiu. Monografie: a) Creşterea creanţelor 1. Clienţi rãi platnici, dubioşi, etc. 4118 = 411 2. Reluarea diferenţelor de curs valutar la închiderea exerciţiului 4118 = 476 b) Micşorarea creanţelor 1. Diferenţele favorabile de curs valutar înregistrate la închiderea exerciţiului 477 = 4118 2. Diferenţelor nefavorabile de curs valutar aferente clienţilor incerţi 665 = 4118 3. Diferenţelor nefavorabile de curs valutar la închiderea exerciţiului 476 = 4118 4. Sumele încasate prin contul curent şi prin casã 5121 = 4118 5311 = 4118 5. Sumele trecute pe pierderi, inclusiv TVA aferentã % = 4118 654 4427 Contul 419 „ Clienţi – creditori” - cont de pasiv Contul 419 „ Clienţi – creditori” este un cont de pasiv care exprimă obligaţiile unităţilor patrimoniale faţa de clienţi lor pentru avansurile sau aconturile încasate de la aceştia. Aceştia se vor lichida apoi prin decontarea lor, pe seama facturări livrărilor sau prestaţiilor ulterioare, urmând a se încasa doar diferenţa între nivelul total al facturări şi avansul sau acontul deja primit. Se creditează cu sumele încasate de la clienţi reprezentând avansurile pentru livrări de bunuri, prestări de servicii sau executări de lucrări şi se debitează cu decontarea avansurilor încasate de la clienţi. Soldul contului este creditor şi reprezintă sumele datorate clienţilor. Monografie: a) Creşterea obligaţiilor ( datoriilor ) 1. Sumele încasate de la clienţi (avans) prin contul curent sau prin casã 5121 = 419 5311 419 2. Valoarea ambalajelor care circulã în sistem de restituire, facturate clienţilor 411 = 419 3. Diferenţele nefavorabile de curs valutar aferente avansului în devize de la clienţi, la închiderea exerciţiului 476 = 419 4. Reluarea diferenţelor de curs valutar la închiderea exerciţiului 477 = 419 b) Scăderea obligaţiilor ( datoriilor ) 1) Diferenţele favorabile de curs valutar, aferente avansurilor în devize de la clienţi 419 = 765 2) Diferenţele favorabile de curs valutar la închiderea exerciţiului 419 = 477 3) Valoarea ambalajelor care circulã în sistem de restituire, primire de la clienţi 419 = 411 4) Reluarea diferenţelor nefavorabile de curs valutar 419 = 476 5) Valoarea ambalajelor care circulã în sistem de restituire – nerestituite de clienţi. 419 = 708

LUCRARILE PRELIMINARE ELABORARII BILANTULUI CONTABIL.

Intocmirea balantei de verificare inainte de inventariere Inventarierea generala a patrimoniului Contabilitatea operatiunilor de regularizare Diferente rezultate la inventariere Amortizari Provizioanele pentru deprecieri Provizioane pentru riscuri si cheltuieli Delimitarea in timp a veniturilor si cheltuielilor Determinarea rezultatului exercitiului si repartizarea acestuia Verificarea si certificarea, aprobarea si publicarea bilantului contabil Intocmirea balantei de verificare inainte de inventariere. Pentru centralizarea si controlul exactitatii datelor inregistrate in conturi se intocmeste balanta de verificare inainte de inventarierea patrimoniului. Discutata din acest punct de vedere, balanta pregateste datele de referinta necesare compararii soldurilor din inventarul contabil si inventarul faptic. Balanta conturilor inainte de inventariere poate fi abordata ca un inventar contabil. Relatiile de control proprii balantei sunt cele dintre debitul si creditul conturilor, inregistrarea sintetica si analitica. Dintre acestea, cea care ofera informatii de control privind inregistrarea in conturi a tuturor documentelor justificative este aceea ca totalul rulajului debitor sau creditor din balanta trebuie ca fie egal cu totalul rulajului calculat in Registrul – jurnal. Situatia de referinta a inventarului faptic o reprezinta soldurile finale calculate in balanta. De aceea, balanta (si cea finala,dupa inventar) poate fi interpretata si ca un inventar contabil. Balanta conturilor poate fi discutata si prezentata si ca instrument de verificare a continutului soldurilor conturilor contabile - in sensul ca acestea sa reflecte operatii economice si financiare reale consemnate in documente justificative si inregistrate in concordanta cu normele metodologice de utilizare a conturilor. Din spectrul controlului documentelor de fond, o atentie deosebita se acorda conturilor: Clasa 4 : 401 „Furnizori”; 404 „Furnizori de imobilizari”; 408 „Furnizori-facturi nesosite”; 409 „Furnizori debitori”; 411 „Clienti”; 416 „Clienti incerti”; 418 „Clienti – facturi de intocmit”; 419 „Clienti-creditori”; 461 „Debitori diversi”; 462 „Creditori diversi”; 447 „Fonduri speciale- taxe si varzaminte asimilate”; 473 „Decontari din operatii in curs de clarificare”; Clasa 6 „Conturi de cheltuieli”; Clasa 7 „Conturi de venituri”. Inventarierea generala a patrimoniului. Inventarierea generala a patrimoniului reprezinta lucrarea preliminara prin care se stabileste situatia reala a patrimoniului. Determinatorul real se refera atat la constatarea maririi faptice a elementelor patrimoniale, cat si la evaluarea lor la nivelul valorii actuale a bunurilor patrimoniale. Nu se poate concepe un bilant, adica nu se pot determina patrimoniul, situatia financiara si rezultatele intreprinderii la un anumit moment si pe o anumita perioada de timp, fara sa se alcatuiasca in prealabil inventarul. Numai printr-un bilant alcatuit pe baze reale, intreprinzatorul se poate orienta si mentine intr-o economie insotita de variatia preturilor si puterii de cumparare a banului. Relatia proprie inventarului, prin care se determina situatia reala a patrimoniului la un moment dat, este de forma: Situatia neta a patrimoniului =Activul inventariat –datorii inventariate Constatarea existentei elementelor inventariate se face prin observarea directa (numarare, cantarire, masurare, cubare si calcule tehnice, dupa caz) pentru bunurile corporale (materiale), pe baza de registre sau documente (extrase de cont confirmate de terti ), pentru bunurile necorporale (nemateriale), creante si datorii. In ceea ce priveste evaluarea elementelor patrimoniale inventariate, aceasta se face la nivelul valorii actuale denumita valoare de inventar. Valoarea de inventar, ca expresie a valorii actuale, este estimata in functie de pretul pietei, utilitatea bunului pentru economia intreprinderii, starea si amplasarea bunurilor. De aceea, mai multe lucrari de specialitate, se apreciaza ca valoarea de inventar este egala cu valoarea de intrebuintare. Toate bunurile ce se inventariaza se inscriu in listele de inventariere. Asa cum se arata in Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii, pentru bunurile depreciate, inutilizabile, sau deteriorate, fara desfacere sau greu vandabile, comenzi in curs abandonate sau sistate, precum si pentru obligatiile si creantele incerte ori in litigiu se intocmesc, de regula, liste de inventariere separate. In aceste conditii listele de inventariere se diferentiaza astfel: a)Lista de inventariere cod 14 – 3 – 12, intocmita numai pentru stocurile de valori materiale constatate cu lipsuri si plusuri la inventar, precum si pentru toate categoriile de bunuri la care comisia de inventariere a constatat deprecieri. b)Lista de inventariere cod 14 – 3 – 12/b, varianta simplificata intocmita distinct in structura: valori materiale fara lipsuri si plusuri; valori materiale cu lipsuri si plusuri; valori materiale cu deprecieri. c)Lista de inventariere pentru gestiunile global-valorice, cod 14 – 3 – 12/c. d)Situatii analitice distincte pentru alte valori decat cele materiale care la inventariere nu s-au constatat deprecieri si deci nu se constituie provizioane. Dupa momentul in care se efectueaza inventarul se deosebesc urmatoarele ipostaze: Inventarieri periodice – care se efectueaza in cursul exercitiului financiar la anumite date si care au ca scop urmarirea integritatii elementelor patrimoniale date in raspunderea unor persoane; Inventarierea anuala - care este obligatorie de efectuat inainte de intocmirea lucrarilor de sinteza si raportare contabila. Este o lucrare complexa care necesita un volum mare de munca, ia neputandu-se efectua concomitent asupra tuturor gestiunilor si elementelor patrimoniale dintr-o unitate. Din aceasta cauza inventarierea stocurilor si imobilizarilor incepe inainte de sfarsitul anului calendaristic, urmand ca la inventarele intocmite la o anumita data sa se adauge intrarile si sa se scada iesirile care au avut loc in perioada cuprinsa intre data inventarierii si sfarsitul anului. Inventarierea anuala cuprinde: - constatarea si verificarea pe teren a cantitatilor de valori materiale si banesti; - stabilirea soldurilor din conturile bancare si de decontare precum si verificarea lor prin schimbul reciproc de extrase sau punctaje; - verificarea exactitatii celorlalte elemente patrimoniale de activ si pasiv care rezulta din contabilitate. Lucrarile de inventariere la unitatile economice se desfasoara in conformitate cu normele legale in vigoare1) si cuprind mai multe etape: pregatirea inventarierii; constatarea si descrierea elementelor patrimoniale supuse inventarierii; stabilirea si inregistrarea in contabilitate a diferentelor constatate. Din confruntarea datelor culese prin inventarele efectuate cu contabilitatea, operatie care are loc in a treia etapa a inventarierii, pot sa apara diferente care trebuie regularizate si inregistrate in contabilitate. Contabilitatea operatiunilor de regularizare Diferente rezultate la inventariere O data stabilite rezultatele inventarierii, plusurilor si minusurilor de inventar, se procedeaza la inregistrarea si decontarea lor gestinara. A efectua aceasta operatie inseamna a regulariza rezultatul inventarierii. In principiu, plusurile se inregistreaza ca intrari in patrimoniul intreprinderii, iar minusurile se imputa. Daca lipsurile constatate la inventariere nu sunt din vina cuiva se deconteaza, dupa caz, asupra cheltuielilor sau veniturilor intreprinderii. De asemenea, se pot admite compensari cantitative ale lipsurilor cu plusurile, in cazurile in care exista riscul de confuzie intre sorturile aceluiasi produs, fara a se diminua patrimoniul unitatii. Compensarea se admite, de regula, numai pentru aceeasi perioada de gestiune si la acelasi gestionar. Pentru bunurile materiale acceptate cu pierderi se acorda scazaminte, fara a depasi valoarea constata in minus. De asemenea, pentru aceste valori, in cazul compensarii lipsurilor cu plusurile stabilite la inventariere, scazamintele se calculeaza numai in situatia cand cantitatile lipsa sunt mai mari decat cantitatile in plus. Calculul se efectueaza in primul rand pentru valorile materiale la care s-au constatat lipsurile, iar daca mai raman diferente cantitative in minus cotele de scazaminte se pot aplica si pentru celelalte valori materiale admise in compensare, la care s-au constatat plusuri sau la care nu au rezultat diferente. Diferenta stabilita in minus in urma compensarii si aplicarii tuturor cotelor de scazaminte, reprezentand un prejudiciu pentru patrimoniu, se recupereaza de la persoanele vinovate in conformitate cu dispozitiile legale. In raport de natura structurilor de activ si de pasiv, inventariate, regularizarea diferentelor de inventar genereaza urmatoarele tipuri de inregistrari: a) Plusuri constatate la inventariere: plusuri de mijloace fixe, materii prime, materiale consumabile, produse finite, semifabricate; plusuri de marfuri la o unitate cu ridicata, la o unitate cu amanuntul; b) Lipsuri constatate la inventariere: lipsuri de mijloace fixe integral amortizate, partial amortizate; lipsuri de materii prime, materiale consumabile; lipsuri de obiecte de inventar aflate in exploatare, a caror uzura a fost trecuta 100% sau partial asupra costurilor; lipsuri de semifabricate si produse finite, evaluate la cost de productie; lipsuri de produse finite evaluate la pret standard; lipsuri de marfuri la o unitate cu ridicata, la o unitate de desfacere cu amanuntul. Calitatea inventarului ca metoda de evidenta si calcul se extinde si la determinarea unor indicatori economico-financiari sau asigurarea unor date primare de intrare in contabilitate. De exemplu, calculul costului productiei neterminate, determinarea scazamintelor si pierderilor pentru bunurile prevazute cu un asemenea regim, predarea-primirea de gestiuni, lichidarea si fuzionarea intreprinderilor etc. Rezultatele inventarierii se consemneaza in „Procesul verbal de inventariere”, in care se inscriu, in principal, perioada de gestiune inventariata; persoanele care au efectuat inventarierea; plusurile si minusurile constatate; compensarile efectuate; bunurile depreciate; creantele si datoriile incerte si in litigii; datoriile si lichiditatile in devize; constituirea si regularizarea provizioanelor; regularizarea amortizarilor, alte elemente specifice inventarierii. Amortizarile. In principiu, amortizarea activelor imobilizate se calculeaza si inregistreaza pe baza planului de amortizare sau a fiselor mijloacelor fixe. La inchiderea exercitiului financiar, cu ocazia inventarierii generale a patrimoniului, este normal ca valoarea de inventar sa fie egala cu valoarea ramasa de amortizat. Daca valoarea de inventar este mai mica decat cea ramasa de amortizat, diferenta se regularizeaza astfel: a) inregistrarea unei amortizari exceptionale, in cazul in care se constata o depreciere ireversibila (mijloacele fixe inutilizabile propuse pentru casare); b) constituirea unor provizioane pentru deprecierea mijloacelor fixe, in cazul cand se constata o depreciere reversibila sau relativa ca urmare a unor cauze cum sunt: aparitia unei deprecieri de care nu s-a tinut seama cu ocazia amortizarii; supraevaluarea mijloacelor fixe cu ocazia reevaluarii anterioare; lipsa de utilitate in momentul inventarierii (trecute in conservare, inutilizabile temporar); alte cauze care determina ca valoarea actuala sa fie mai mica decat valoarea ramasa de amortizat. Provizioanele pentru deprecieri Provizioanele pentru deprecieri vizeaza acele elemente de activ neamortizate a caror valoare de inventar, la data inchiderii exercitiului, este mai mica decat valoarea contabila de intrare. Aceste micsorari de valoare au un caracter reversibil, in consecinta sunt regularizate la inchiderea conturilor. In acest scop se procedeaza astfel: a) in situatia in care deprecierea calculata pe baza inventarului (valoarea contabila/valoarea de inventar) este superioara provizionului constituit (soldul creditor al conturilor de provizioane pentru deprecieri), se constituie un provizion suplimentar; b) in cazul in care deprecierea constatata, pe baza inventarului, este inferioara provizionului constituit se diminueaza provizionul inregistrat cu diferenta corespunzatoare. Provizioane pentru riscuri si cheltuieli Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli se constituie pentru finatarea acelor cheltuieli si pierderi a caror realizare sau plata este incerta ori pentru cheltuieli care devin exigibile in perioadele urmatoare. La inchiderea exercitiului, provizioanele pentru riscuri si cheltuieli se inregistreaza in debitul conturilor de cheltuieli si creditul conturilor de provizioane pentru riscuri si cheltuieli. De asemenea, se analizeaza provizioanele constituite la finele anului precedent si cele in cursul exercitiului, regularizandu-se astfel: a) Prin debitul conturilor de cheltuieli in cazul majorarii provizionului; b) Prin creditul conturilor de venituri cand provizionul trebuie diminuat sau anulat, respectiv acesta devine total sau partial fara obiect.

Cheltuieli si Venituri -Partea I

Cheltuielile constituie ansamblul elementelor de costuri suportate de inteprindere in cursul exercitiului. Cheltuielile sunt definite de cadrul conceptual al IASC ca diminuari de avantaje economice, in cursul unui exercitiu sub forma diminuarii activelor sau cresterii datoriilor si care au generat o scadere de capitaluri proprii alta decat distribuirile catre proprietarii de capital. Deci orice diminuare de capitaluri proprii alta decat reducerea de capitaluri social sau distribuirea de dividende constituie o cheltuiala. Se pot distinge: - cheltuieli propriu-zise care rezulta din activitatea curenta (cum sunt costul vanzarilor, cheltuielile de personal, etc. - pierderile si minusurile de valoare (rezultand din catastrofe naturale, din vanzarea activelor imobilizate, din variatia cursului imobiliar, etc) si care pot sa rezulte sau nu din activitati curente ale intreprinderii. Veniturile cuprind valoarea tuturor actelor de imbogatire a intreprinderii legate sau nu de activitatea sa normala si curenta. Partea preponderenta a veniturilor o reprezinta cifra de afaceri realizata de intreprindere in cursul exercitiului. Veniturile sunt cresteri de avantaje economice in cursul perioadei de gestiune (exercitiul financiar) sub forma de cresteri de active sau de diminuari de datorii care au ca rezultat cresterea capitalurilor proprii, sub alte forme decat noile aporturi de capital. Astfel spus un venit este orice crestere de capitaluri proprii sub alte forme decat noile capitaluri. Astfel spus, un venit este orice crestere de capitaluri proprii, alta decat cresterea capitalului. In aceasta definitie se cuprind veniturile care provin din activitatea curenta a intreprinderii sau venituri propriuzise (vanzari, onorarii, comisioane, dobanzi, etc) cat si alte venituri si plusuri de valori sau castiguri (plusurile de valoare din reevaluarea activelor, profiturile din cedarea imobilizarilor, etc) Contul de profit si pierdere sintetizeaza fluxurile economice, respectiv veniturile si cheltuielile perioadei de gestiune.

Casarea

Casarea - este procedura fizica de dezmembrare a unui activ - mijloc fix ori obiect de inventar,in urma careia rezulta ori nu bunuri reciclabile sau materiale refolosibile (si care apreciate la o anumita valoare reprezinta o recuperare din valoarea activelor casate). Scoaterea din functiune a unui activ este de competenta administratorului - la societatile comerciale - a persoanei responsabile de gestiunea patrimoniului la entitatile patrimoniale lucrative, ori a ordonatorului de credite pentru institutiile publice. In vederea scoaterii din functiune un activ trebuie sa indeplineasca cel putin una din urmatoarele conditii: - sa fie cu durata normata epuizata; - sa fie uzat din punct de vedere moral; - sa fie inutilizabil si nevandabil. In cazul in care Administratorul ori persoana careia i s-a incredintat gestiunea patrimoniului este fizic vorbind o singura persoana, aprobarea scoaterii din functiune trebuie sa rezulte dintr-un act de consemnare a unei sedinte a administratorului la care sunt prezenti si cenzorii. Baza legala pentru aprobarea scoaterii din functiune a unui activ si apoi a casarii acestuia este Hotararea Consiliului de Administratie ori a Administratorului unic. In cauza trebuiesc cunoscuta Legea nr.15/1994 cu modificarile si completarile la zi valabile , precum si normele emise pentru aplicarea acestei legi. Procedurile de urmat pentru activele de natura obiectelor de inventar sunt similare cu cele pentru mijloace fixe, dar tinindu-se cont de durata de utilizare specifica adoptata de CA sau de Administrator. iar cazul in care nu exista astfel de durata aprobata, lista obiectelor de inventar cu mentionarea datei punerii in functiune, pentru care Comisia de Inventariere, ori alta persoana propune scoaterea din inventar se analizeaza in sedinta CA(AU) si se aproba ori nu dupa analiza situatiei ficarui obiect mentionat. In cazul in care societatea nu are cenzori: SRL sub 15 asociati; SNC, similare , atunci toti asociatii trebuie sa fie prezenti si sa semneze hotarirea de scoatere din functiune.

Poveste de succes: Ingvar Kamprad (Ikea)

Ingvar Feodor Kamprad (născut pe 30 martie, 1926) este un antreprenor suedez ,fondator al lanţului de magazine de mobilier IKEA. Din 2009 el este cea mai bogată persoană din Europa şi a 5-a din lume conform Forbes magazine, cu o valoare estimată de aproximativ US $ 22 miliarde. Kamprad a intrat in afaceri inca din adolescenta: cumpara chibrituri en-gros din Stockholm si le vindea en-detail, cu un profit frumusel. S-a extins apoi si la alte produse (seminte, decoratiuni de Craciun, creioane, stilouri), iar la 17 ani a infiintat IKEA, diversificandu-si constant gama de articole comercializate: portofele, ceasuri, bijuterii, ciorapi de dama etc. In 1947 a introdus si mobila, la un pret redus, lucru posibil gratie colaborarii cu diversi producatori locali. Mobila s-a dovedit un succes si Kamprad a decis sa se concentreze doar pe aceasta directie. In 1953 a deschis primul showroom unde oamenii puteau vedea si studia pe indelete marfa, convingandu-se astfel de calitatea acesteia. IKEA a devenit fabricant de mobila datorita imprejurarilor: competitorii faceau presiuni asupra producatorilor care aprovizionau firma, ca urmare Kamprad a decis sa nu mai depinda de altii. Designerii sai au proiectat o mobila inovativa, formata din piese care se putea impacheta foarte economicos, in cutii de dimensiuni reduse, si pe care clientii o puteau asambla acasa, foarte usor. Aceasta forma de impachetare elimina si necesitatea unui serviciu de transport la domiciliu (clientii isi transportau singuri mobila), plus ca IKEA putea depozita cantitati mari de marfa in spatii reduse. In ciuda averii sale considerabile, Ingvar Kamprad este cunoscut ca o persoana foarte zgarcita. Prefera sa mearga cu metroul la lucru, iar masina pe care o conduce este un Volvo vechi. Se zvoneste chiar ca atunci cand sta la hotel nu consuma deloc bauturi din mini-barul camerei, iar daca o face totusi, inlocuieste bautura consumata cu una identica achizitionata (mai ieftin) de la vreun magazin din apropiere.

Criza III.-Europa

Marea Criza Financiara in Europa-Ascensiunea lui Hitler 1929-1933. Cele mai afectate tarii au fost Germania si Austria, in 1932 erau aproxmativ 6 milioane de someri, adica o treime din forta de munca. Nici Anglia nu a fost ocolita de aceasta criza ,fiecare ai patrulea muncitor era somer,iar productia industriala a ajuns la nivelul anului 1900. Principala grija a guvernelor europene in perioada crizei a fost aceea de a practica o politica de deflatie pentru a salva moneda lor nationala. In Franta criza sa declansat ceva mai tarziu,dar pe o perioada mai lunga de timp, de aproape 6 ani. Productia a scazut cu aproape 30%, iar in 1935 numarul somerilor a atins peste 4,2 milioane. In Cehoslovacia productia industriala a scazut cu 40%, iar in Romania exporturile de grau si titei au scazut cu 57,6%. Singura tara neafectata de depresiunea economica a fost URSS care, izolandu-se de restul lumii, nu facea parte din sistemul economic capitalist si aplica planificarea economica.In tarile nordice, Danemarca, Norvegia Suedia si Finlanda, criza a avut influente minime.Desi multe firme au dat faliment si numarul somerilor a crescut, guvernele din aceste tari au aplicat ample programe economice pertru prevenirea declinului economic. Toate aceste state nordice au instituit sisteme de asigurari menite sa rezolve o parte din problemele somerilor. Suedia a mers chiar mai departe elaborand proiecte guvernamentale prin care oferea slujbe muncitorilor disponibilizati. In aceasta perioada s-a pus bazele MODELULUI SUEDEZ, model economic si politic, dar mai ales un model social.Suedezii au devenit un fel de americani ai Europei si ,in multe privinte, Suedia a construit modelul unei organizari sociale mult mai atragatoare decat a Statelor Unite, deoarece inegalitatea sociala a fost mai putin profunda. Statele europene care nu au putut contracara efectele crizei au fost nevoite sa se confrunte cu fenomenul fascist,aparut ca urmare a framantarilor sociale din Germania si a populismului nationalist promovat de oamenii politici germani. Criza economica dintre anii 1929-1933 a afectat si Romania. Scaderea preturilor mondiale la produsele agricole in 1929 a adus la prabusirea agriculturi romanesti, a carei productie era incapabila sa concureze produsele similare din alte tari precum SUA si Canada, unde preturile de cost erau reduse datorita folosirii pe scara larga a masinilor agricole si a cuceriliror stiintei agricole. Apogeul crizei a fost atins in anul 1932, cand in Romania erau inregistrati sute de mii de someri. Avand deja in momentul crizei o datorie externa foarte mare Romania a fost nevoita sa contracteze alte 4 mari imprumuturi. Acest fapt a presupus un control strain asupra finantelor tarii, confirmat in ianuarie 1933 prin “Planul de la Geneva”care stabilea ca expertii straini sa asiste Banca Nationala a Romaniei si sa "reglementeze" problema datoriilor sale externe.

Criza II.-Marea Depresiune 1929 - 1933

Asemenari si deosebiri versus Criza actuala. Marea Depresiune a fost precedata de un boom pe piata creditului de consum (de ex. cea mai mare parte a creditelor pentru automobile erau achizitionate pe credit) si pentru investitii la bursa (fapt ce a condus la cresterea apetitului pentru speculatii si la un impresionant volum tranzactionat la New York Stock Exchange). Cresterea apetitului pentru speculatii (populatia care detinea economii prefera sa le foloseasca pentru speculatii la bursa in detrimentul economiilor la banci) a determinat banca federala americana sa mareasca dobanda de referinta pana la 6%. Insa decizia FED (Grup de Banci cu rol de Banca Centrala ) a dus la restrangerea masei monetare din economie, ceea ce a condus la o criza de lichiditate pe termen scurt. Punctul critic al crizei a coincis cu luna de plata a dividendelor (octombrie 1929,marca un nou an financiar in America), companiile avand nevoie de lichiditati pentru plata acestora. Urmarea: In numai patru ani, intre 1929 si 1933, productia industriala in Statele Unite ale Americii a scazut cu 50%. Veniturile reale ale americanilor s-au micsorat cu 28%. Pretul actiunilor pe bursa s-a prabusit la o zecime din valoarea lor dinaintea crahului. Numarul de someri s-a majorat de la 1,6 milioane in 1929 la 12,8 milioane in 1933. Unul din patru muncitori a ramas fara slujba in momentul de varf al crizei. 24 octombrie 1929, ziua cunoscuta ca Joia Neagra: New York Stock Exchange, cea mai importanta bursa din lume, e lovita de un cutremur, pretul actiunilor se prabuseste. Urmeaza o reactie in lant ca urmare a lipsei de incredere a populatiei in economia americana. Consumul populatiei se micsoreaza, iar criza este exportata in toate colturile lumii. Milton Friedman considera ca „evenimentele de pe bursa din 1929 au jucat un rol important in criza initiala", schimband sentimentele si anticiparile referitoare la viitor, inversand trendul acestora de la pozitiv la negativ, cu un efect dezastruos asupra investitiilor si a afacerilor in general. Totusi, datele arata ca Joia Neagra a fost mai degraba un efect decat o cauza a depresiunii. Marea Criza nu a fost o afacere de o zi. Inca de pe 5 septembrie, valoarea actiunilor scadea, dupa ce in urma cu doua zile atinsese un nivel maxim(manipulare?). Alte scaderi au avut loc la inceputul lunii octombrie, depreciere descrisa in „Wall Street Journal"-ul acelor timpuri drept o „corectie bine-venita, in conditiile in care unele actiuni cresc, iar altele scad". Iar "monetaristul" timpului, Irving Fisher, mare investitor la bursa, era, la randul lui, cuprins de un optimism debordant: „Pretul actiunilor a atins un nivel ridicat ce pare ca se va permanentiza". Nici John Maynard Keynes, alt jucator inrait, nu era de alta parere. A fost o eroare de politica monetara, FED trebuind sa anticipeze ca o crestere a dobanzii va duce de fapt la aceasta criza de lichiditate, cei care detineau pozitii deschise pe bursa, care atingea maxime istorice, nereusind sa gaseasca contrapartida pentru a-si inchide pozitiile. Criza pe bursa, ce a fost determinata de o greseala de politica monetara, a fost prelungita de o greseala a administratiei Hoover in anul 1930 care a semnat o lege protectionista a productiei interne (au fost majorate tarifele vamale), ce a determinat in lant aplicarea acelorasi practici si de alte tari si in final a dus la scaderea comertului international si la o lunga perioada de depresiune, atat in SUA, cat si in restul tarilor din lume. Istoria are multe invataminte pentru prezent. Oare analiza crizei din 1929-1933 ar putea sa-i ajute pe responsabilii actuali in intelegerea evenimentelor prezente?. Valoarea banilor, deteriorarea creditelor si politicile bancilor centrale sunt elementele comune Marii Crize si evenimentelor actuale de pe piata creditelor ipotecare din SUA si a burselor mondiale.

Criza -partea I,inceputul.

Enigma lichiditatii Unde si cum au " disparut" banii? De ce e criza financiara(de lichiditati)? La facultate te invata ca lichiditatea este masurata( in mod traditional) prin intermediul agregatelor monetare (M1, M2, M3 si L) si este generata de bancile centrale ce urmaresc indeplinirea anumitor obiective de politica monetara. Ce sunt agregatele monetare? Agregatele monetare cuprind atît mijloacele de plata (moneda efectiva depunerile în conturi de vedere) detinute de agentii nefinanciari rezidenti, cît si acele plasamente financiare susceptibile de a fi transformate cu usurinta si rapiditate în instrumente de plata, fara riscul pierderilor de capital. Definitii: Agregatul M1 regrupeaza toate mijloacele de plata sub forma monedei efective (bilete de banca si moneda divizionara ) si a depunerilor în conturi curente nepurtatoare de dobînzi si care reprezinta partea cea mai activa a masei monetare sau lichiditatea primara. M2 – include, în plus de M1, un ansamblu de plasamente la termen în vederea economisirii, susceptibile de a fi mobilizate si transformate în lichiditati prin emisiune de cecuri cu preaviz, denumita „quasimoneda” sau ”lichiditatea secundara”. Bancile centrale furnizeaza lichiditati bancilor comerciale, ce la randul lor injecteaza bani in economie prin intermediul creditelor. Cam aceasta este acceptiunea traditionala a circuitului banilor in economie, acceptiune specifica mai ales anilor `30-`40. In economia reala moneda este detinuta si de agentii nefinanciari, gospodarii familiare, societati industriale si comerciale, intr-un cuvînt de toti cei care intervin pe piata bunurilor si serviciilor. Desi principiile de baza au ramas nemodificate, totusi, în ultimii ani sfera monetara a cunoscut importante modificari, ale carora incidente asupra comportamentului agentilor economici au facut necesara delimitarea între formele clasice ale monedei si noile tipuri de plasamente monetare. M3- cuprinde, mai mult de cît M2, si alte active cu grade diferite de lichiditate si în structura carora pot fi incluse certificate de depozit, bonuri de casa, conturi de economii pe termen mediu, alte tipuri emise de agentii economici pe piata financiar-monetara. si insfarsit, L, regrupat cu M3, înglobeaza titluri emise pe termen mediu si lung negociabile si care pot fi transformate mai rapid sau mai lent în mijloace de plata, respectiv în lichiditati. Teoria moderna spune insa ca lichiditatea este vazuta ca o functie de risc,(de lacomie,nesabuinta,indolenta si viclenia speculei) aceasta depinzand de raportul dintre cererea si oferta de bani (cei care detin economii ofera sau nu, in functie de cresterea sau descresterea aversiunii fata de risc, bani celor care investesc in diferite active sau instrumente financiare specifice perioadei la care ne raportam). Totul a inceput de aici: -in SUA institutiile financiare pot fi impartite in doua categorii: 1.banci traditionale ce se supun reglementarilor si ofera asigurare pentru depozitele atrase (plafon 100.000 $) si 2.institutii financiare supranumite "shadow banks” ce furnizeaza lichiditate aditionala in economii, nu se supun acelorasi reguli stricte, nu ofera asigurare pentru banii atrasi si care isi constituie capitalul pentru investitii prin operatiuni de vanzari reversibile (reverse repo, banca ofera ca si colateral instrumente financiare pentru a obtine capital) si imprumuturi garantate prin alte active financiare (asset backed commercial paper, ce sunt imprumuturi cu maturitate cuprinsa intre 45 si 90 de zile). In categoria shadow banks pot fi incadrate: a) fondurile de hedging(acoperire a riscului); b) emitenti de produse structurate (structured investments); c) trusturi de investitii in proprietati imobiliare (REITs - Real Estate Investment Trusts); d) Collateralized Debt Obligation (instrumente financiare structurate avand in spate active derivate din domeniul imobiliar sau obligatiuni riscante) e) Collateralized Loan Obligation (instrumente financiare complexe care reimpacheteaza diverse active, in general credite bancare sub diverse forme) si altele In perioada de boom a creditarii, precursoare crizei actuale, aceste institutii au beneficiat de ratinguri foarte bune din partea agentiilor Moody’s, Standard and Poor’s si Fitch si in ciuda cresterii gradului de indatorare, a transparentei reduse, acestea s-au bucurat de finantari la rate de dobanda scazute(lacomia bancilor),reusind sa genereze rezultate foarte bune si sa creasca in dimensiune. Fenomenul este urmatorul: in perioade de crestere a aversiunii fata de risc, de criza, „shadow banks” se confrunta cu o scadere a lichiditatii cauzate de retragerea investitorilor, fapt ce in cazul lichiditatilor atrase de bancile traditionale nu se intampla (sunt garantate intr-un anumit plafon de FED). Aceasta crestere a lichiditatii „shadow banks” a continuat pana in primavara anului 2007, moment in care au inceput problemele pe piata imobiliara americana, iar aceste institutii financiare au inceput a intampina in cascada probleme de retragere a lichiditatilor din partea investitorilor. Astfel, pe masura ce aversiunea fata de risc a crescut, investitorii au inceput sa vanda instrumentele financiare emise de shadow banks si au refuzat sa le mai finanteze activitatea. Cum s-a ajuns la aceste probleme? Ce anume a declansat aceasta criza? Majoritatea celor care achizitionau locuinte, dar care nu indeplineau criterii specifice de bonitate, au apelat in perioada 2004 – 2006 la credite numite „2/28 adjustable rate subprime mortgages” . Acestea nu cereau avans, prezentau in primii doi ani rate de dobanda promotionala, dupa care acestea se ajustau la aproape cinci procente. Plata in totalitate a ratelor de dobanda era optionala si la discretia celui care imprumuta banii, sumele datorate acumulandu-se. Cei care se implicau in aceste tipuri de credite speculau ca valoarea proprietatilor achizitionate va creste si ca ratele de dobanda nu vor urca. Cumparatorul locuintei se baza pe faptul ca un alt cumparator ii va cumpara practic locuinta in viitor la un pret si mai mare, reusind astfel sa inapoieze banii imprumutati (dobanda neplatita si principalul). Cresterea aversiunii fata de risc a investitorilor in actiuni de tip „shadow banks” a dus inevitabil la prabusirea Burselor americane si implicit a pietei imobiliare din SUA (si invers),fapt care a condus la incapacitatea de plata a debitorilor implicati in astfel de credite si la colapsul institutiilor implicate in acest proces.,bancile, care sub efectul de domino a dus la o criza de lichiditati generalizata.