Evenimente ulterioare datei bilanţului

Standardul Internaţional de Contabilitate nr. 10 (IAS 10) - Evenimente ulterioare datei bilanţului A. Obiectiv

Obiectivul acestui standard este de a stabili următoarele:

a) Momentul în care o entitate trebuie să-şi ajusteze situaţiile financiare pentru evenimente ulterioare datei bilanţului;

b) Informaţiile pe care o entitate trebuie să le prezinte referitoare la data la care situaţiile financiare sunt autorizate pentru publicare, precum şi la evenimentele ulterioare datei bilanţului.

De asemenea, acest standard solicită ca o entitate să nu îşi pregătească situaţiile financiare pe baza principiului continuităţii activităţii atunci când evenimentele ulterioare datei bilanţului indică faptul că acest principiu nu mai este valabil în cazul entităţii respective. B. Aria de aplicabilitate

IAS 10 se aplică în contabilizarea şi prezentarea informaţiilor referitoare la evenimentele ulterioare datei bilanţului. C. Definiţii

Evenimentele ulterioare datei bilanţului sunt acele evenimente, atât favorabile cât şi nefavorabile, care au loc între data bilanţului şi data la care situaţiile financiare sunt autorizate pentru publicare.

Sunt identificate două tipuri de evenimente ulterioare datei bilanţului, după cum urmează:

• care fac dovada unor condiţii / circumstanţe existente la data bilanţului (evenimente ulterioare datei bilanţului care necesită ajustare);

• care indică circumstanţe ce au apărut ulterior datei bilanţului (evenimente ulterioare datei bilanţului care nu necesită ajustare). Exemplu : O societate pregăteşte situaţii financiare anuale pentru exerciţiul încheiat la 31 decembrie N,Consiliul de Administraţie al societăţii aprobă aceste situaţii financiare pe data de 22 februarie n+1. Pe 23 februarie sunt făcute publice anumite informaţii din aceste situaţii financiare (inclusiv profitul obţinut în N).

Situaţiile financiare sunt apoi distribuite acţionarilor începând cu 3 martie N+1 şi sunt aprobate în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) din data de 28 martieN+1.

Situaţiile financiare aprobate de AGA, însoţite de decizia de aprobare, sunt depuse la Administraţia Financiară pe 25 aprilie N+1

În acest caz, data autorizării pentru publicare este 22 februarie N+1. Evenimentele ulterioare datei bilanţului sunt acele evenimente survenite între 31 decembrie N6 şi 22 februarie N+1. D. Aspecte principale

a. Evenimente ulterioare datei bilanţului care necesită ajustare Entitatea va ajusta sumele recunoscute în situaţiile financiare pentru a reflecta evenimentele ulterioare datei bilanţului care necesită ajustare.

Exemple de evenimente care necesită ajustare:

- soluţionarea la un moment ulterior datei bilanţului a unui litigiu, care confirmă că entitatea avea o obligaţie la data bilanţului; - obţinerea ulterior datei bilanţului a unor informaţii care indică faptul că anumite elemente de activ trebuiau depreciate la data bilanţului;

Exemple: o falimentul unui client, survenit ulterior datei bilanţului, dar care confirmă existenţa la data bilanţului a unei pierderi aferente creanţei faţă de clientul respectiv, şi care astfel necesită ajustare la data bilanţului, o vânzarea stocurilor ulterior datei bilanţului poate fi o probă a valorii realizabile nete de la data bilanţului.

- descoperirea de fraude sau erori ce arată ca situaţiile financiare sunt incorecte; - determinarea, ulterioară datei bilanţului, a costului unor active achiziţionate înainte de data bilanţului, pentru care costul de achiziţie nu a putut fi determinat cu suficientă exactitate până la data bilanţului.

b. Evenimente ulterioare datei bilanţului care nu necesită ajustare Entitatea nu va ajusta sumele recunoscute în situaţiile financiare care reflectă evenimentele ulterioare datei bilanţului care nu necesită ajustare. Exemplu de evenimente ce nu necesită ajustarea: declinul în valoarea de piaţă a participaţiilor în intervalul de timp dintre data bilanţului şi data la care situaţiile financiare sunt autorizate pentru publicare. Entitatea nu va ajusta valoarea investiţiilor prezentate în bilanţ deoarece scăderea valorii de piaţă nu se referă la condiţiile în care s-au făcut investiţiile la data bilanţului, ci reflectă circumstanţe ce au apărut în perioada următoare.

c. Dividende Dacă dividendele deţinătorilor de instrumente de capital sunt declarate după data bilanţului, o entitate nu trebuie să recunoască acele dividende ca datorie la data bilanţului.

Valoarea dividendelor ce au fost declarate după data bilanţului contabil, dar înainte ca situaţiile financiare să fie autorizate pentru depunere, trebuie prezentate în conformitate cu IAS 1 (în notele la situaţiile financiare).

d. Continuitatea activităţii O entitate nu trebuie să-şi întocmească situaţiile financiare pe baza principiului continuităţii activităţii dacă managementul determină după data bilanţului:

• fie că intenţionează din proprie iniţiativă să lichideze entitatea sau să înceteze activitatea acesteia,

• fie că este forţat să recurgă la una din aceste două soluţii pentru că nu are nici o altă variantă realistă în afara acestora.

În acest caz, prezentarea în situaţiile financiare se va face conform prevederilor IAS 1. Prezentarea informaţiilor

Entitatea trebuie să prezinte data la care situaţiile financiare au fost autorizate pentru publicare, precum şi cine a dat această autorizare.

Comunicarea acestei date este foarte importantă pentru utilizatorii situaţiilor financiare, pentru că ea indică şi faptul că evenimentele ulterioare acestei date nu sunt reflectate în respectivele situaţii financiare.

În cazul în care entitatea primeşte după data bilanţului informaţii despre circumstanţe care existau la data bilanţului, va trebui sa actualizeze prezentarea acestor circumstanţe în situaţiile financiare conform noilor informaţii.

În cazul în care evenimentele ulterioare datei bilanţului care nu necesită ajustare au o importanţă semnificativă, neprezentarea lor ar putea afecta capacitatea utilizatorilor situaţiilor financiare de a face evaluări şi de a lua decizii corecte pe baza acestor situaţii.

O entitate trebuie să prezinte următoarele informaţii pentru fiecare categorie semnificativă de evenimente ulterioare datei bilanţului care nu necesită ajustare:

• natura evenimentului;

• o estimare a efectului financiar sau o declaraţie conform căreia o astfel de estimare nu poate să fie făcută.

Exemple de evenimente ulterioare datei bilanţului care nu necesită ajustare, ce pot avea o asemenea importanţă încât neprezentarea lor ar afecta capacitatea utilizatorilor de situaţii financiare de a face evaluări sau de a lua decizii:

- modificări neobişnuit de mari în preţurile activelor sau în cursurile de schimb valutar; -modificări ale ratelor de impozitare sau ale legislaţiei fiscale care au un impact semnificativ asupra creanţelor sau datoriilor privind impozitul amânat sau pe cel curent (IAS 12); - emiterea de garanţii semnificative; - combinarea de societăţi (fuziuni/achiziţii) sau înstrăinarea unei filiale importante; - anunţarea unui plan de întrerupere a unei activităţi; - achiziţionări sau cedări majore de active sau exproprierea de către guvern a unor active importante; - distrugerea unei secţii de producţie în urma unui incendiu / cutremur survenit ulterior datei bilanţului; - anunţarea sau începerea implementării unei restructurări majore (IAS 37); - tranzacţii importante sau potenţiale cu acţiunile entităţii; - începerea unui litigiu major generat în exclusivitate de evenimentele ulterioare datei bilanţului. E. Data aplicării Acest standard se aplică situaţiilor financiare care acoperă perioade începând cu 1 ianuarie 2005.

Noţiunea de control fiscal

Provine din latinescul contra rolus. Controlul fiscal, ca parte a controlului financiar, constituie acţiunea de stabilire a exactităţii operaţiunilor legate de aşezarea şi încasarea creanţelor fiscale în cadrul termenelor legale.

Acesta constituie un mijloc de constatare şi corectare a actelor şi faptelor ilegale, de identificare a deficienţelor şi de restabilire a legalităţii, prin măsuri coercitive de natură pecuniară, iar în situaţii grave, privative de libertate.

Controlul fiscal urmăreşte prevenirea şi constatarea şi înlăturarea cazurilor de sustragere de la calcularea, evidenţa şi plata sumelor datorate, potrivit legii, bugetului de stat şi bugeturilor locale, precum şi a oricăror alte sume care constituie venituri de natură fiscală, a căror administrare revine Ministerului de Finanţe. Funcţiile controlului fiscal: Controlul fiscal îndeplineşte următoarele funcţii: • de informare • de evaluare • de corectare • de recuperare • educaţională.

Reglementarea puterilor în stat, a raporturilor dintre acestea, organizarea administraţiei au contribuit la apariţia primelor forme de control. Ulterior, evoluţia sistemelor de impunere a diferitelor forme de manifestare a veniturilor şi instituirea unui sistem regulat de contabilitate, va influenţa asupra modalităţilor de organizare a controlului fiscal.

Sistemele fiscale moderne se bazează în mod esenţial pe regimul declarativ.

Acesta presupune că toţi contribuabilii dau dovadă de sinceritate şi de bună credinţă, întocmind declaraţii corecte şi complete, asumându-şi întreaga responsabilitate pentru actele întocmite şi faptele comise.

Aceştia trebuie să fie în măsură să justifice elementele declarate cu ocazia controlului exercitat de administraţia fiscală.

La rândul său aceasta are dreptul şi obligaţia de a analiza elementele declarate în vederea aşezării şi încasării impozitelor şi să identifice persoanele care se sustrag de la plată.

În principiu, administraţiei fiscale îi revine sarcina de a dovedi omisiunile şi inexactităţile din documente şi să motiveze corecţiile pe care le face.

În intervalul prevăzut de lege administraţia fiscală corectează lipsurile, omisiunile şi erorile existente, prin mai multe forme de control, care sunt complementare între ele.

Formele controlului fiscal

Controlul formal Acesta constă într-o examinare a calităţii formale a elementelor declarate în vederea sesizării eventualelor erori. Prin acesta nu se verifică exactitatea datelor în ceea ce priveşte conţinutul lor, ci modul în care sunt declarate.

Controlul formal se realizează în cadrul unor compartimente specializate cu ocazia primirii documentelor de la contribuabili. Eventualele erori care se identifică cu această ocazie sunt corectate. Aceasta se efectuează sistematic asupra declaraţiilor fiscale privind impozitul pe societate, impozitul pe venitul global, taxa pe valoare adăugată, impozitul pe închirieri şi este independentă de celelalte forme de control.

Controlul ulterior al documentelor Se efectuează la sediul administraţiei fiscale de servicii specializate ale acesteia, constatările făcute putând determina declanşarea unui control extern.

Acesta se efectuează fără avertizarea contribuabililor şi constă într-o examinare critică a declaraţiilor fiscale, cu ajutorul documentelor din dosarele administrate de fisc (ridicări de salarii, ridicări de onorarii, acte privind vânzările de imobile, declaraţiile de succesiune etc.). prin compararea elementelor cuprinse în declaraţii cu informaţiile din dosarele contribuabililor, se controlează sinceritatea acestora şi se caută contribuabilii care nu au făcut declaraţii fiscale.

Administraţia fiscală poate solicita clarificări sau justificări de la contribuabili, iar când constată lipsuri sau erori declanşează procedura de corectare şi informare a contribuabililor. Constatarea unor incoerenţe între documentele atrage decizia administraţiei de a proceda la un control extern la domiciliul sau sediul contribuabililor.

Controlul extern

Controlul extern la domiciliul contribuabililor survine după controlul contabilităţii societăţii, pentru a se verifica situaţia personală a unui manager, asociat sau partener. Se urmăreşte astfel ansamblul situaţiei fiscale personale a contribuabilului. Practic se verifică coerenţa dintre veniturile declarate şi situaţia patrimonială, financiară şi standardul de viaţă al familiei contribuabilului. Sunt urmărite nu numai veniturile provenite din activitatea profesională, ci ansamblul veniturilor acestuia, analizându-se minuţios fluctuaţiile înregistrate în conturile bancare.

Controlul extern la sediul societăţii unde contribuabilul îşi are organizată activitatea sa economică, urmăreşte verificarea regularităţii şi sincerităţii declaraţiilor fiscale, cu înregistrările şi documentele contabile sau de orice altă natură.

Verificarea documentelor care au stat la baza întocmirii declaraţiilor fiscale se face sub trei aspecte: verificarea formală, cifrică şi de fond. Scopul verificării formale este de a constata dacă documentele justificative utilizate:

• corespund cu cele stabilite de Ministerul de Finanţe, ministere, asociaţii profesionale sau de unitatea patrimonială, corespund naturii operaţiilor consemnate

• sunt completate corect, cu toate elementele necesare pentru reflectarea integrală a operaţiunilor economice

• conţin corecturi certificate corect

• conţin semnăturile necesare

Exactitatea calculelor aritmetice face obiectul verificării cifrice a documentelor justificative, activitate deosebit de importantă, căci poate conduce la identificarea unor erori care denaturează baza impozabilă.

Verificarea de fond a documentelor de organele administraţiei fiscale se adaugă controlului operaţiilor înregistrate în contabilitate de către persoanele care execută controlul financiar preventiv, controlul financiar de gestiune şi cenzorilor. Prin aceasta se urmăreşte realitatea, necesitatea, oportunitatea şi legalitatea operaţiilor economice înscrise în contabilitatea contabilă.

Controlul de fond al documentelor urmăreşte verificarea modului de înregistrare în contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor aferente operaţiilor economice şi a concordanţei cu prevederile legale, pentru identificarea cazurilor de fraudă fiscală prin supradimensionarea cheltuielilor şi diminuarea veniturilor.

Controlul extern, poate fi anunţat sau inopinat. Administraţia fiscală are obligaţia informării contribuabilului printr-un aviz de verificare asupra: zilei şi orei începerii verificării, impozitelor şi taxelor fiscale care fac obiectul verificării, anii supuşi verificării, acceptul ca în timpul verificării contribuabilul să beneficieze de consultanţă.

Excepţie o constituie cazurile când se decide un control inopinat. În acest caz avizul de verificare se înmânează contribuabilului la începutul demarării controlului. Scopul controlului inopinat este de a efectua constatări materiale. Acesta începe cu inventarierea documentelor, valorilor din casierie, ridicarea preţurilor practicate, stabilirea stocurilor şi continuă cu verificarea contabilităţii.

Indiferent dacă obiectul controlului extern este avizat sau nu, verificarea contabilităţii presupune existenţa a două etape.

Mai întâi inspectorul-verificator se informează asupra metodelor de contabilitate utilizate, face inventarul documentelor şi încearcă să cunoască societatea, după care procedează la operaţiunea de verificare propriu zisă.

În această etapă se verifică regularitatea documentelor şi se examinează aprofundat conturile.

În cadrul verificării conturilor se urmăreşte: realitatea operaţiunilor înregistrate, soldurile conturilor şi modul de întocmire a bilanţului pe baza informaţiilor contabile.

În mod excepţional şi numai la cererea scrisă şi semnată de contabil, verificarea contabilităţii poate să se efectueze la contabil (în cazul micilor societăţi) sau în biroul inspectorului verificator.

În acest ultim caz, verificatorul trebuie să urmărească respectarea strictă a următoarelor condiţii: să întocmească o listă detaliată cu documentele necesare pe care să o remită contribuabilului, să restituie documentele contabile la expirarea perioadei de verificare şi să solicite descărcarea de documentele restituite din partea contribuabililor.

Indiferent dacă controlul contabil se efectuează la sediul agentului economic, al contribuabilului sau al verificatorului, între acesta şi contribuabilul asistat sau nu de un consilier, are loc un dialog asupra operaţiunilor economice verificate, care face parte integrantă din procedura de control.

Se impune ca toate activităţile de control să se deruleze astfel încât să nu influenţeze desfăşurarea normală a activităţii societăţii în cadrul termenelor legale.

Controlul cu caracter programat la sediul contribuabililor urmăreşte: verificarea operaţiunilor economice pe baza documentelor justificative din contabilitate, stabilirea corectă a cuantumului prelevărilor fiscale şi plata la temenele legale a acestora.

Calculul Impozitului pe profit

CALCULUL IMPOZITULUI PE PROFIT formula ,impozit pe profit=profit impozabil x cota de impozitare(vezi si rezultatul contabil vs rezultatul fiscal)

profit impozabil= se calculeaza si se evidentiaza lunar,cumulat de la inceputul exercitiului financiar,astfel incat sa se incadreze in dispozitiile legale in viguare.

Aici se impune contabilitatii o norma fiscala. Datorita impunerii regulii(normelor) fiscale in detrimentul celei contabile,in practica pot exista cazuri cand:

1.deficitul contabil(pierderea contabila) se transforma in profit fiscal(ca urmare a cheltuielilor nedeductibile fiscal in totalitate sau partial)si ca urmare se impoziteaza PIERDERA.

Acest fapt inseamna ca ori de cate ori suma pierderilor contabile si a reducerilor fiscale diminuata de suma elementelor nedeductibile este mai mare ca zero,pierderea contabila se transforma in profit fiscal si deci la nasterea datoriei fata de buget.

ex.sold debitor ct.121 (pierdere) - venituri neimpozabile + cheltuieli nedeductibile fiscal

In cazul in care reducerile fiscale sunt mult superioare elementelor nedeductibile ,cumulata cu profitul contabil ,se poate intampla cazul ca profitul contabil sa se transforme in deficit fiscal. In aceasta situatie,impozitul pe profit este ZERO si toate cheltuielile cu acesta pana la data de raportare se STORNEAZA IN ROSU Pierderea anuala declarata de contribuabil prin declaratia de impozit pe profit(decl 101) se recupereaza din profitul impozabil din anii urmatori ( 5 ani)

Contribuabilii care pe o perioada de 3 ani CONSECUTIVI au realizat numai pierderi ,intra automat in obiectivul de control al organismului fiscal pentru constatarea cauzelor care au dus la nerealizarea de profit. Nu se recupereaza pierderea fiscala inregistrata de persoana juridica in cazul in care are loc DIVIZAREA sau FUZIUNEA intreprinderii.

Recupararea pierderilor se va efectua in ordinea inregistrarii acestora ,la fiecare termen de plata a impozitului pe profit. Norma internationala privind impozitul pe profit .

In acceptiunea organismului international de normalizare contabila ,profitul impozabil este definit ca rezultatul exercitiului stabilit pe baza regulilor fixate de administratia fiscala si care serveste pentru calculul impozitului exigibil.

exigibil = impozit de platit pe termen foarte scurt aferent profitului impozabil al exercitiului. Diferentele care apar intre REZULTATUL CONTABIL si cel FISCAL se delimiteaza in :

1.Diferente permanente.

2.Difrente temporare. 1.diferentele permanenete sunt ,dupa tipul de venit sau cheltuiala: 1.ch.nedeductibile fiscal 2.venituri neimpozabile 3.degrevarile fiscale 1.ch.nedeductibile dpv fiscal pentru care nedeductibilitatea este definitiva ( ireversibila) si sunt considerate ch.nedeductibile definitiv ,acele cheltuieli pe care fiscul le CONSIDERA a fi exagerate sau cele care NU sunt NECESARE pentru activitatea intreprinderii ,ex.acordarea de remuneratii excesive managerilor,cheltuieli efectuate in favoarea si folosul exclusiv al managerilor,sau personalului,etc. (vezi si Cheltuieli deductibile si nedeductibile)

2.Venituri pe care fiscul renunta sa le impoziteze definitiv datorita faptului ca ele provin din rezultate deja impozitate(in tara sau strainatate),ex.dividende primite de la o alta persoana juridica.

3.Degrevarile fiscale acordate in scopul incurajarii anumitor actiuni economice promovate de stat (ca politica ) O alta categorie de diferente sunt cele care regula se RESORB in cursul unui exercitiu,ulterior aceste diferente sunt denumite diferente temporare si provin din DECALAJUL in timp intre momentul contabilizarii unui element si includerea sa in rezultatul fiscal.

Avand in vedere faptul ca diferentele temporare reprezinta diferente intre VALOAREA CONTABILA si cea FISCALA a unui ACTIV sau a unei DATORII ,norma IAS 12 prezinta 2 tipuri de diferente temporare:

1.Diferente temporare impozabile = vor genera sume impozabile in determinarea beneficiului impozabil al exercitiilor viitoare,atunci cand valoarea contabila a unui activ va fi incasata sau platita.

2.Diferente temporare deductibile care vor genera sume deductibile in detrimentul beneficiului impozabil al exercitiilor viitoare. Relatia cu principiul " INDEPENDENTEI EXERCITIULUI "

Privite in raport cu acest principiu diferentele dintre rezultatul contabil si cel fiscal se divid in 2 categorii:

a) diferente care NU au incidente asupra impozitelor exercitiilor viitoare.

b) diferente susceptibile sa modifice impozitul unui exercitiu ulterior(in viitor)

Din prima categorie,cele care nu au incidenta in exercitiile viitoare,diferentele permanente si tempoarare constatate anterior ,pentru care s-a stabilit un termen si nu ridica probleme privind contabilizarea si deductibilitatea.

Probleme apar in la categoria 2 care intra in CONTRADICTIE cu principul contabilitatii de mai sus ,cazul diferentelor temporare care nu au fost resorbite si a pierderilor reportate. Pentru rezolvarea acestor probleme s-au conturat 2 metode:

a) impozitul exigibil

b) reportul de impozit a) metoda impozitului exigibil= are la baza conceptia potrivita careia marimea cheltuielilor fiscale aferente unui exercitiu ,trebuie sa corespunda cu impozitul efectiv pentru acel exercitiu.

Ca urmare,diferentele temporare si deficitele reportabile NU sunt luate in calculul PROVIZIOANELOR.

Norma IAS spune,insa,ca la stabilirea cheltuielilor fiscale a unui exercitiu TREBUIE sa se tina seama de TOATE elementele aparute in cursul acelui exercitiu si deci RESPINGE aceasta abordare.

b) metoda reportului de impozit,este o metoda de stabilire a cheltuielii fiscale a exercitiului insusita si de organismele internationale de normalizare contabila in IAS 12.

Se considera impozitul pe profit mai mult ca o cheltuiala a intreprinderii decat ca o distribuire de rezultat (fiscului si pentru sine) si este o consecinta a pricipiului conectarii cheltuielilor la venituri si la pricipiul independentei exercitiilor.

Partea de cheltuiala ajunsa la scadenta este o cheltuiala definitiva,cea neajunsa la scadenta este un ACTIV

Cheltuiala necuplata la un venit este in fapt o pierdere. CONTABILIZAREA IMPOZITULUI AMANAT. Diferentele temporare si reportari ale impozitului ,caz in care cheltuiala fiscala a exercitiului cuprinde:

a) volumul impozitelor exigibile.

b)Incidenta diferentelor temporare provenind din exercitiile anterioare sau reportate asupra exercitiilor viitoare.

c) ajustarea soldurilor de impozit reportate care,figurand in BILANT,genereaza modificari ale procentelor de impozitare sau crearea de noi impozite.

Urmarirea impozitelor exigibile si impozitelor amanate se realizeaza prin urmatoarele cazuri de inregistrari:

1) cheltuieli cu impozitul amanat = impozit amanat la plata,diferente tempoarare ,in cazul unui impozit amanat(activ) 2)creante din impozitul amanat = cheltuieli cu impozitul amanat (stornare)provizioane ptr impozite amanate ,atasate subventiilor pentru investitii. 3)subventii pentru investitii inscrise in impozitul amanat = impozitul amanat la plata,provizioane pentru impozitele amanate atasate unor provizioane reglementate 4)provizioane reglementate inscrise in impozitul amanat = impozitul amanat la plata

Evaluarea structurilor situatiilor financiare

Evaluarea este procesul prin care se determina valorile la care structurile situatiilor financiare vor fi recunoscute in bilant si in contul de profit si pierdere. Aceasta presupune alegerea unei anumite baze de evaluare.

Bazele de evaluare sunt diverse fiind utilizate in situatiile financiare in multiple combinatii si grade de utilizare. Ele includ urmatoarele:

a) Costul istoric.

Conform acestei baze de evaluare rezulta ca:

Activele sunt inregistrate la suma in numerar sau echivalent de numerar platita in momentul cumpararii lor sau la valoarea justa a sumei platite in momentul cumpararii.

Datoriile sunt inregistrate la valoarea echivalentelor obtinute in schimbul obligatiei sau, in anumite imprejurari, la valoarea ce se asteapta sa fie platita in numerar sau echivalent de numerar pentru a stinge datoriile, in cursul normal al afacerilor.

b) Costul curent.

Conform acestei baze de evaluare rezulta ca:

Activele sunt inregistrate la suma in numerar sau echivalent in numerar care ar trebui platita, daca acelasi activ sau unul asemanator ar fi achizitionat in prezent.

Datoriile sunt inregistrate la valoarea neactualizata a numerarului sau echivalentului de numerar, necesara pentru a deconta in prezent obligatia.

c) Valoarea realizabila (de decontare).

Conform acestei baze de evaluare rezulta ca:

Activele sunt inregistrate la suma in numerar sau echivalent de numerar, care poate fi obtinuta in prezent prin vanzarea normala a activelor. Datoriile sunt inregistrate la valoarea lor de decontare; aceasta reprezinta valoarea neactualizata in numerar sau echivalent de numerar, care trebuie platita pentru a achita datoriile in cursul normal al afacerilor.

d) Valoarea actualizata.

Conform acestei baze de evaluare rezulta ca: Activele sunt inregistrate la valoarea actualizata a viitoarelor intrari nete de numerar, care urmeaza a fi generate in derularea normala a activitatii intreprinderii.

Datoriile sunt inregistrate la valoarea actualizata a viitoarelor iesiri de numerar, care se asteapta sa fie necesare pentru a deconta datoriile, in cursul normal al afacerilor.

Baza de evaluare cel mai frecvent adoptata de intreprinderi in evaluarea situatiilor financiare este costul istoric.

Componente ale situatiei financiare

Un set complet de situatii financiare include urmatoarele componente:

a) bilantul;

b) contul de profit si pierdere;

c) o situatie care sa reflecte fie: - toate modificarile capitalurilor proprii; fie - modificarile capitalurilor proprii, altele decat acelea provenind din tranzactii de capital cu proprietarii si distribuiri catre proprietari;

d) situatia fluxurilor de numerar;

e) politicile contabile si notele explicative.

Intreprinderile pot sa prezinte, in afara situatiilor financiare, o analiza financiara efectuata de conducere care descrie si explica caracteristicile principale ale performantei financiare si pozitiei financiare ale intreprinderii, precum si principalele incertitudini cu care se confrunta.

Un astfel de raport poate include o analiza a:

a) principalilor factori si influente care determina performanta, inclusiv a modificarilor mediului in care intreprinderea isi desfasoara activitatea, reactiei intreprinderii la modificarile respective si efectul acestora, precum si a politicii de investitii pentru a mentine si imbunatati aceste performante, inclusiv politica de dividende;

b) surselor de finantare ale intreprinderii, politicii de indatorare si politicilor de gestionare a riscului;

c) punctelor forte si resurselor intreprinderii a caror valoare nu este reflectata in bilant conform Standardelor Internationale de Contabilitate.

Situatiile financiare trebuie sa indeplineasca si sa respecte anumite rigori si caracteristici cum ar fi:

a) Situatiile financiare trebuie sa prezinte fidel pozitia financiara si fluxurile de numerar ale unei intreprinderi. Prezentarea fidela este realizata prin conformitate cu Standardele Internationale de Contabilitate aplicabile, sub toate aspectele semnificative.

O prezentare fidela solicita:

- alegerea si aplicarea politicilor contabile adecvate;

- prezentarea informatiilor, inclusiv a politicilor contabile intr-o maniera care ofera informatii relevante, credibile, comparabile si inteligibile;

- furnizarea de informatii suplimentare atunci cand este cazul.

b) Conducerea trebuie sa aleaga si sa aplice politicile contabile ale unei intreprinderi, astfel incat situatiile financiare sa fie conforme cu toate cerintele fiecarui Standard International de Contabilitate aplicabil.

Atunci cand nu exista cerinte specifice, conducerea trebuie sa adopte politici care sa asigure furnizarea de informatii de catre situatiile financiare, informatii care sa fie: -relevante pentru nevoile utilizatorilor la luarea deciziilor; -credibile in sensul ca:

a) reprezinta fidel rezultatele si pozitia financiara a intreprinderii;

b) reflecta substanta economica a evenimentelor si tranzactiilor si nu doar forma juridica;

c) sunt neutre, adica nepartinitoare;

d) sunt prudente;

e) sunt complete sub toate aspectele semnificative.

La intocmirea situatiilor financiare, conducerea trebuie sa evalueze capacitatea intreprinderii de a-si continua activitatea. Situatiile financiare trebuie intocmite pe baza continuitatii activitatii, cu exceptia cazului in care conducerea fie intentioneaza sa lichideze intreprinderea sau sa inceteze activitatea, fie nu are o alta alternativa.

Atunci cand, la efectuarea evaluarii, conducerea are cunostinta de incertitudini semnificative legate de evenimente sau conditii care pot cauza indoieli semnificative asupra capacitatii intreprinderii de a-si continua activitatea, incertitudinile respective trebuie evidentiate. Intreprinderea trebuie sa-si intocmeasca situatiile financiare folosind contabilitatea de angajamente, cu exceptia informatiilor privind fluxurile de numerar. In baza contabilitatii de angajamente, tranzactiile si evenimentele sunt recunoscute atunci cand apar (si nu pe masura ce numerarul sau echivalentele de numerar sunt incasate sau platite), sunt inregistrate in evidentele contabile si sunt raportate in situatiile financiare ale perioadelor la care se refera.

Consecventa prezentarii.

Modul de prezentare si clasificare a elementelor in situatiile financiare trebuie mentinut de la o perioada la alta cu exceptia cazului cand:

- o schimbare semnificativa in natura activitatii intreprinderii sau o analiza a prezentarii situatiilor financiare demonstreaza ca schimbarea respectiva va avea ca rezultat o prezentare mai adecvata a evenimentelor si tranzactiilor;

- o schimbare a prezentarii este ceruta de un Standard International de Contabilitate.

Prag de semnificatie si agregare.

Fiecare element semnificativ trebuie prezentat separat in situatiile financiare. Valorile nesemnificative trebuie agregate cu valorile de natura sau functie similara si nu trebuie prezentate separat.

Compensare.

Activele si datoriile nu trebuie compensate, cu exceptia cazului in care compensarea este ceruta sau permisa de un alt Standard International de Contabilitate. Elementele de venituri si cheltuieli trebuie compensate atunci si doar atunci cand: - un Standard International de Contabilitate cere sau permite acest lucru; - castigurile, pierderile si cheltuielile aferente provenind din aceeasi tranzactie sau eveniment sau din tranzactii si evenimente similare nu sunt semnificative. Astfel de valori trebuie agregate.

Situatiile financiare

Situatiile financiare descriu rezultatele financiare ale tranzactiilor si ale altor evenimente, grupandu-le in categorii corespunzatoare conform caracteristicilor economice.

Aceste categorii sunt numite "structurile situatiilor financiare".

Astfel, structurile bilantului direct legate de evaluarea pozitiei financiare sunt: - activele; - datoriile; - capitalurile proprii.

La randul lor, structurile contului de profit si pierdere legate in mod direct de evaluarea performantelor sunt: - veniturile; - cheltuielile; Prezentarea acestor structuri in bilant si in contul de profit si pierdere implica un proces de subclasificare. De exemplu, activele si datoriile pot fi clasificate dupa natura sau functia lor in activitatea intreprinderii, cu scopul De a prezenta informatii in cea mai folositoare maniera pentru utilizatori, pentru a-si fundamenta deciziile economice.

Structurile legate direct de evaluarea pozitiei financiare sunt definite dupa cum urmeaza:

Active.

Un activ reprezinta o resursa controlata de catre intreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute si de la care se asteapta sa genereze beneficii economice viitoare pentru intreprindere.

Beneficiile economice viitoare incorporate in active reprezinta potentialul de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de numerar si echivalentele in numerar catre intreprindere.

Acest potential poate fi: - unul productiv, fiind parte a activitatilor de exploatare ale intreprinderii; - sau unul generat de un proces alternativ de productie, care micsoreaza costurile.

Beneficiile economice viitoare incorporate in active pot intra in intreprindere in mai multe moduri. De exemplu, un activ poate fi: a) utilizat separat sau impreuna cu alte active pentru prestarea de servicii sau productia de bunuri destinate vanzarii de catre intreprindere; b) schimbat cu alte active; c) utilizat pentru decontarea unei datorii; d) repartizat actionarilor intreprinderii;

Observatie. Multe active, de exemplu, imobilizarile corporale, au o forma fizica. Cu toate acestea, forma fizica nu este esentiala pentru existenta unui activ (Ex. Brevetele si drepturile de autor sunt active daca se asteapta sa genereze beneficii economice viitoare intreprinderii si daca sunt controlate de aceasta).

Multe active, de exemplu, creantele si proprietatile imobiliare sunt asociate cu drepturi legale, inclusiv cu dreptul de proprietate.

Dreptul de proprietate nu este esential pentru determinarea existentei unui activ. De exemplu, know-how-ul obtinut dintr-o activitate de dezvoltare poate satisface dorinta unui activ atunci cand intreprinderea controleaza beneficiile acestui know-how, tinandu-l secret.

Activele unei intreprinderi rezulta din tranzactii sau alte evenimente anterioare.

Tranzactiile sau evenimentele ce sunt asteptate in viitor nu genereaza prin ele insele active, de aceea, de exemplu, intentia de a cumpara un bun nu satisface, prin ea insasi, definitia unui activ.

Exista o legatura stransa intre iesirile de numerar si generarea de active, dar nu este neaparat necesar ca cele doua sa coincida. De aceea, in momentul in care se produce o iesire de numerar, aceasta poate insemna ca se urmareste obtinerea de beneficii economice viitoare, dar nu este o dovada concludenta ca elementul obtinut corespunde definitiei unui activ.

Similar, absenta unei iesiri de numerar nu exclude posibilitatea ca un element sa satisfaca definitia unui activ si care poate fi recunoscut in bilant, de exemplu, elemente care au fost donate unei intreprinderi pot satisface definitia unui activ.

Datorii.

O datorie reprezinta o obligatie actuala a intreprinderii ce decurge din evenimente trecute si prin decontarea careia se asteapta sa rezulte o iesire de resurse care incorporeaza beneficiile economice.

Rezulta din definitia de mai sus, ca o caracteristica esentiala a unei datorii este faptul ca intreprinderea are o obligatie actuala. O obligatie reprezinta un angajament sau o responsabilitate de a rationa intr-un anumit fel.

Trebuie facuta distinctia intre o obligatie actuala si un angajament viitor.

Decizia conducerii unei intreprinderi de a achizitiona active in viitor nu reprezinta, prin ea insasi, o obligatie prezenta. In mod normal, obligatia apare numai in momentul livrarii activului sau in momentul in care intreprinderea are un acord irevocabil de cumparare al activului.

Stingerea unei obligatii prezente implica, de obicei, renuntarea intreprinderii la anumite resurse care incorporeaza beneficii economice, in scopul satisfacerii cerintelor celeilalte parti. Stingerea unei obligatii prezente se poate face in mai multe moduri, de exemplu, prin:

a) plata in numerar; b) transferul altor active; c) prestarea de servicii; d) inlocuirea respectivei obligatii cu alte obligatii; e) transformarea obligatiei in capitaluri proprii.

Observatie. O obligatie poate fi stinsa si prin alte mijloace, cum ar fi renuntarea de catre creditor la drepturile sale.

Capitaluri proprii, reprezinta interesul rezidual al actionarilor in activele unei intreprinderi dupa deducerea tuturor datoriilor sale.

Interesul rezidual al actionarilor este prezentat in bilant pe diversele sale componente, cum ar fi: contributiile actionarilor, rezultatele nedistribuite, rezervele care reprezinta distribuirea rezultatului si rezervele ce reprezinta ajustari pentru mentinerea capitalului. Aceste clasificari pot fi relevante utilizatorilor situatiilor financiare in procesul de luare a deciziilor, Atunci cand exista restrictii legale sau de alta natura privind capacitatea unei intreprinderi de a distribui sau de a utiliza intr-un alt mod capitalurile sale proprii.

Observatie. Constituirea rezervelor este ceruta uneori de lege, de statut sau de alte acte normative, in scopul asigurarii unei masuri suplimentare de protectie impotriva efectelor pierderilor pentru intreprindere si creditorii acesteia. Existenta si marimea unor asemenea rezerve legale, statutare si fiscale constituie o informatie ce poate fi relevanta pentru utilizatori in luarea deciziilor. Transferurile catre asemenea rezerve sunt mai degraba alocari ale rezultatului reportat, decat cheltuieli.

Suma cu care sunt inregistrate capitalurile proprii in bilant depinde de evaluarea activelor si datoriilor. In mod normal, suma cumulata a capitalurilor proprii nu poate corespunde decat din intamplare cu valoarea de piata a activelor intreprinderii sau cu suma care ar putea fi obtinuta prin vanzarea pe bucati a activului net sau a intreprinderii in intregime, presupunand continuitatea activitatii.

Evaluarea performantei.

Profitul este frecvent utilizat ca o masura a performantei sau ca baza de referinta pentru alti indicatori, cum ar fi rentabilitatea sau rezultatul pe actiune. Veniturile si cheltuielile constituie structuri direct legate de marimea profitului. Aceste concepte sunt definite dupa cum urmeaza:

Veniturile constituie cresteri ale beneficiilor economice pe parcursul perioadei contabile sub forma de intrari sau cresteri ale activelor sau descresteri ale datoriilor, care se concretizeaza in cresteri ale capitalurilor proprii, altele decat cele rezultate din contributii ale actionarilor. Observatie. Definitia veniturilor include atat venituri din activitatile curente, cat si castiguri din orice alte surse.

Veniturile din activitatile curente se pot regasi sub diferite denumiri, cum ar fi vanzari, comisioane, dobanzi, dividende, redevente si chirii.

Castigurile reprezinta alte elemente care corespund definitiei veniturilor si pot aparea sau nu ca rezultat al activitatii curente a intreprinderii. Castigurile reprezinta cresteri ale beneficiilor economice si, din acest punct de vedere, nu difera ca natura de veniturile din activitatea curenta. Prin urmare, castigurile nu sunt privite ca structuri separate. Castigurile includ, de exemplu, sumele rezultate in urma cedarii activelor imobilizate. Definitia veniturilor include, totodata si castigurile nerealizate, de exemplu, cele rezultate din reevaluarea titlurilor de plasament si cele rezultate din cresterea valorii contabile a activelor imobilizate. Prezentarea castigurilor in contul de profit si pierdere se realizeaza, de obicei, distinct,

Deoarece cunoasterea existentei acestora este importanta pentru procesul decizional. Castigurile sunt prezentate, de regula, la valoarea neta, exclusiv cheltuielile aferente.

Veniturile pot fi utilizate pentru achizitionarea de active sau pentru cresterea valorii diferitelor tipuri de active, cum ar fi numerarul, creantele, bunurile si serviciile primite in schimbul bunurilor si serviciilor furnizate. Veniturile pot rezulta, de asemenea, din lichidarea datoriilor. De exemplu, o intreprindere poate furniza bunuri si servicii unui creditor, in scopul lichidarii unei datorii legate de un credit in derulare.

Cheltuielile constituie diminuari ale beneficiilor economice inregistrate pe parcursul perioadei contabile, sub forma de iesiri sau scaderi ale valorii activelor sau cresteri ale datoriilor, care se concretizeaza in reduceri ale capitalurilor proprii, altele decat cele rezultate din distribuirea acestora catre actionari. Observatie. Definitia cheltuielilor include pierderile, precum si acele cheltuieli care apar in procesul desfasurarii activitatilor curente ale intreprinderii. De exemplu, cheltuielile ce apar in cursul activitatilor curente ale intreprinderii includ costul vanzarilor, salariile si amortizarea. Ele se regasesc, de obicei, sub forma iesirilor sau scaderii valorii activelor, cum ar fi numerarul sau echivalentele de numerar, stocurile si imobilizarile corporale.

Pierderile reprezinta, la randul lor, alte elemente care corespund definitiei cheltuielilor si care pot aparea sau nu pe parcursul desfasurarii activitatilor curente ale intreprinderii. Pierderile reprezinta diminuari ale beneficiilor economice si, din acest punct de vedere, nu difera ca natura de alte tipuri de cheltuieli.

In contul de profit si pierdere, prezentarea pierderilor se efectueaza distinct, datorita importantei cunoasterii existentei si valorii acestora in procesul decizional. Pierderile sunt raportate, de regula, la valoarea neta, exclusiv veniturile aferente.

Acoperirea pierderii contabile

1. Potrivit art. 18 alin. (4) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, pierderea contabilă se acoperă din profitul exerciţiului financiar şi cel reportat, din rezerve, capital social şi din alte resurse financiare proprii, potrivit hotărârii adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor.

2. Reflectarea în contabilitate a operaţiunii privind acoperirea pierderii contabile se efectuează pe baza aprobării acesteia de către adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor sau de către consiliul de administraţie, după caz.

3. În cazul acoperirii pierderii contabile din rezerve, altele decât cele constituite din profitul net, se vor avea în vedere şi prevederile legislaţiei fiscale.

I. Acoperirea pierderii contabile la persoanele juridice care aplică Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 94/2001, cu modificările şi completările ulterioare

4. Pierderea contabilă a exerciţiului curent este evidenţiată în soldul debitor al contului 121 "Profit şi pierdere" care, după aprobarea situaţiilor financiare anuale de către adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor, respectiv de către consiliul de administraţie, se preia în exerciţiul următor în rezultatul reportat, efectuându-se articolul contabil: 1171 = 121 5. Pierderea contabilă înregistrată de persoanele juridice în exerciţiile precedente şi reflectată în rezultatul reportat se acoperă din sursele prevăzute de lege, efectuându-se următoarele articole contabile: a) Pentru pierderea acoperită din profitul exerciţiului financiar: 129 = % 1171 1172 1173 1174 b) Pentru pierderea acoperită din rezerve constituite din profituri nete: 1068 = % 1171 1172 1173 1174 c) Pentru pierderea acoperită din capitalul social, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: 101 = % 1171 1172 1173 1174 6. În cazul persoanelor juridice care aplică Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 94/2001, cu modificările şi completările ulterioare, acoperirea pierderii se efectuează pentru fiecare cont sintetic de gradul II al contului 117 "Rezultatul reportat".

7. Soldul creditor al unui cont sintetic de gradul II al contului 117 "Rezultatul reportat" poate fi utilizat pentru acoperirea pierderii reflectate într-un alt cont sintetic de gradul II al acestui cont (Exemplu: 1171 "Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat, respectiv pierderea nerecuperată" = 1172 "Rezultatul reportat provenit din aplicarea pentru prima dată a IAS, mai puţin IAS 29").

8. În situaţia în care în contul 1172 "Rezultatul reportat provenit din aplicarea pentru prima dată a IAS, mai puţin IAS 29" au fost transferate cu ocazia retratării situaţiilor financiare sume reprezentând rezerve brute (neimpozitate), inclusiv rezervele create din facilităţi fiscale, acestea trebuie să fie regăsite în soldul creditor al unui analitic distinct al acestui cont. În această situaţie, persoana juridică va acoperi pierderea contabilă înregistrată în debitul contului 1172 "Rezultatul reportat provenit din aplicarea pentru prima dată a IAS, mai puţin IAS 29", neluând în calcul sumele din creditul contului care provin din sume neimpozitate, inclusiv rezervele create din facilităţi fiscale.

Acoperirea pierderii contabile evidenţiate în soldul debitor al contului 1172 "Rezultatul reportat provenit din aplicarea pentru prima dată a IAS, mai puţin IAS 29", determinată ca diferenţă între sumele debitoare şi sumele creditoare reprezentând rezerve brute, conduce la impunerea rezervelor şi a altor sume care au fost deductibile la calculul profitului impozabil, conform dispoziţiilor Legii nr. 414/2002 şi ale art. 22 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Înregistrarea datoriei cu impozitul pe profit amânat în relaţia cu sumele evidenţiate în conturi de rezerve şi rezultat reportat care reprezintă facilităţi fiscale (106 "Rezerve", 117 "Rezultatul reportat" = 4412 "Impozit pe profit amânat") nu se consideră utilizare a rezervei.

Pentru ca sumele reprezentând facilităţi fiscale evidenţiate în conturi de rezerve şi rezultat reportat să nu fie diminuate cu datoria cu impozitul pe profit amânat aferent, această datorie se va reflecta în contul 1173 "Rezultatul reportat provenit din modificările politicilor contabile". Persoanele juridice care au evidenţiat datoria cu impozitul pe profit amânat prin debitul conturilor de rezerve şi rezultat reportat vor repune această operaţiune prin articolul contabil 1173 "Rezultatul reportat provenit din modificările politicilor contabile" = 106 "Rezerve", 117 "Rezultatul reportat".

9. Contul 1175 "Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare" evidenţiază în creditul său surplusul din reevaluare realizat fie la cedarea sau casarea imobilizării corporale reevaluate, fie pe măsura amortizării acesteia, conform politicii contabile adoptate. Soldul creditor al acestui cont poate fi utilizat cu aprobarea adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor sau a consiliului de administraţie, după caz.

10. Din punct de vedere fiscal, sumele reprezentând surplusul din reevaluare realizat şi reflectat în creditul contului 1175 "Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare", corespunzător sumelor care au fost deduse, se impozitează la momentul modificării destinaţiei rezervei, distribuirii rezervei către participanţi sub orice formă, lichidării, divizării, fuziunii contribuabilului sau a oricărui alt motiv, inclusiv la folosirea acesteia pentru acoperirea pierderilor contabile.

II. Acoperirea pierderii contabile la persoanele juridice care aplică Reglementările contabile simplificate, armonizate cu directivele europene.

11. Pierderea contabilă a exerciţiului curent este evidenţiată în soldul debitor al contului 121 "Profit şi pierdere" care, pe baza aprobării situaţiilor financiare anuale de către adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor, respectiv de către consiliul de administraţie, se preia în exerciţiul următor în rezultatul reportat, efectuându-se articolul contabil: 117 = 121 12. Pierderea contabilă înregistrată de persoanele juridice în exerciţiile precedente şi reflectată în rezultatul reportat se acoperă din sursele prevăzute de lege, efectuându-se următoarele articole contabile: a) Pentru pierderea acoperită din profitul exerciţiului financiar: 129 = 117 b) Pentru pierderea acoperită din rezerve constituite din profituri nete: 106 = 117 c) Pentru pierderea acoperită din capitalul social, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: 101 = 117 13. În contul 1068 "Alte rezerve" se evidenţiază în creditul unui cont analitic distinct surplusul din reevaluare realizat la cedarea sau casarea imobilizărilor corporale reevaluate. Soldul creditor al acestui cont poate fi utilizat cu aprobarea adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor ori a consiliului de administraţie, după caz.

14. Din punct de vedere fiscal, sumele reprezentând surplusul din reevaluare realizat şi reflectat în creditul contului 1068 "Alte rezerve" se impozitează la momentul modificării destinaţiei rezervei, distribuirii rezervei către participanţi sub orice formă, lichidării, divizării, fuziunii contribuabilului sau a oricărui alt motiv, inclusiv la folosirea acesteia pentru acoperirea pierderilor contabile

Contabilitatea rezultatului reportat

Contabilitatea rezultatului reportat. In categoria capitalurilor proprii se include si rezultatele reportate din exercitiile precedente a caror decizie de repartizare a fost amanata de Adunarea generala a asociatilor.

Profitul figureaza ca sursa proprie de finantare pana in momentul distribuirii sale pe destinatiile stabilite prin lege si statutul intreprinderii societare, iar pierderea pana la acoperirea sa din rezultatul exercitiului urmator sau din rezervele destinate in acest sens.

Rezultatul sub forma de profit sau pierdere obtinut in exercitiile anterioare a carui decizie de repartizare a fost amanata pentru exercitiile urmatoare se inregistreaza in contul 117 “rezultatul reportat”.

Se crediteaza cu rezultatul reportat sub forma de profit, se debiteaza cu rezultatul reportat sub forma de pierdere.

Ulterior, cu ocazia admiterii deciziei de repartizare a rezultatului, contul se crediteaza cu acoperirea pierderii din profitul realizat in perioada curenta, din rezervele constituite sau prin decontare asupra capitalului social.

Se debiteaza cu profitul reportat destinat prin repartizare cresterii rezervelor sau capitaluilui social. Soldul debitor reprezinta pierderea nerepartizata, iar soldul creditor, profitul nerepartizat.

Tipurile de inregistrari contabile privind rezultatul reportat sunt:

a). inregistrarea profitului nerepartizat la inchiderea exercitiului financiar, inregistrare la dechiderea exercitiului urmator: 121 = 117 b). inregistrarea profitului repartizat pentru dividende, varsaminte la buget si participarea salariatilor la profit, distribuiri propuse sau declarate dupa data bilantului: 129 = 117 Urmand ca dupa aprobarea de catre Adunarea generala a actionarilor, aceste distribuiri sa fie reflectate in conturile de datorii, respectiv: 117 = 457,424 si respectiv: 121 = 129

c). pierderile contabile ale exercitiilor precedente acoperite din profitul exercitiului curent: 129 = 117 Iar pentru pierderile contabile realizate in exercitiul precedent raportate in bilant ca sold debitor al contului 121 “profit si pierdere”. 117 = 121 d). pierderile exercitiilor precedente acoperite din rezerve: 106 = 117 iar daca sunt acoperite din capitalul social: 1012 = 117 e). rezultatul favorabil provenit din schimbarea politicilor contabile si corectarea erorilor contabile se inregistreaza in debitul conturilor de active si datorii si in creditul contului 117 “rezultatul reportat”, iar cele nefavorabile in debitul aceluiasi cont.

Inchiderea exercitiului financiar

Lucrari contabile de inchidere a exercitiului financiar Definire si ierarhizare Intocmirea bilantului cu intreaga sa formatie de documente de sinteza reprezinta un proces complex de agregare a datelor in vederea construirii indicatorilor economico-financiari privind situatia patrimoniului si rezultatele obtinute. Derularea acestui proces se concretizeaza intr-o suita de lucrari, dintre care unele cu caracter preliminar, iar altele referitoare la redactarea sau completarea propriu-zisa a bilantului.

Lucrarile preliminare sunt denumite lucrari contabile de inchidere a exercitiului, fiind structurate astfel: 1) Stabilirea balantei conturilor inainte de inventariere; 2) Inventarierea generala a patrimoniului; 3) Contabilitatea operatiilor de regularizare privind: a) diferentele de inventar; b) amortizarile; c) provizioanele pentru depreciere; d) provizioanele pentru riscuri si cheltuieli; e) delimitarea in timp a cheltuielilor si a veniturilor; 4) Stabilirea balantei conturilor dupa inventariere; 5) Determinarea profitului sau finantarea pierderii; 6) Redactarea bilantului contabil.

In cazul determinarii lunare a rezultatului contabil, nu se poate ridica problema realizarii tuturor lucrarilor de inchidere a exercitiului financiar. Din spectrul lucrarilor prezentate mai inainte, lipsesc cele privind inventarierea patrimoniului, regularizarea operatiilor privind diferentele de inventar, contabilizarea regularizarilor privind provizioanele pentru deprecieri, provizioanele pentru riscuri si cheltuieli si delimitarea in timp a cheltuielilor si veniturilor. Aceleasi lucrari lipsesc si in cazul in care bilantul contabil se intocmeste trimestrial.

O alta problema se refera la nevoia inchiderii lunare a conturilor de cheltuieli si venituri prin contul de profit si pierdere. O asemenea lucrare contabila se justifica deoarece profitul impozabil se calculeaza lunar cumulat de la inceputul anului. Intocmirea balantei conturilor inainte de inventariere

Pentru centralizarea si controlul exactitatii datelor inregistrate in conturi se intocmeste balanta de verificare inainte de inventariere a patrimoniului. Balanta pregateste datele de referinta necesare compararii soldurilor din inventarul contabil si inventarul faptic. Balanta conturilor inainte de inventariere poate fi abordata ca un inventar contabil.

Relatiile de control proprii balantei sunt cele dintre debitul si creditul conturilor, inregistrarea cronologica si sistematica, inregistrarea sintetica si analitica. Dintre acestea, cea care ofera informatia de control privind inregistrarea in conturi a tuturor documentelor justificative este aceea ca: -totalul rulajelui debitor sau creditor din balanta trebuie sa fie egal cu totalul rulajului calculat in registrul-jurnal general Inventarierea generala a patrimoniului

Nota: a se vedea si Inventarierea generala a patrimoniului Aceasta reprezinta lucrarea preliminara prin care se stabileste situatia reala a patrimoniului. Determinativul real se refera atat la constatarea marimii faptice a elementelor patrimoniale, cat si la evaluarea lor la nivelul valorii actuale, care devine valoare de inventar.

Nu se poate concepe un bilant, adica nu se poate determina patrimoniul situatiei financiare si rezultatele intreprinderii la un anumit moment si pe o anumita perioada de timp, fara sa se alcatuiasca in prealabil inventarul. Numai printr-un bilant alcatuit pe baze reale, intreprinzatorul se poate orienta si mentine intr-o economie insotita de variatia preturilor si a puterii de cumparare a banului.

Relatia proprie a inventarului prin care se determina situatia reala a patrimoniului la un moment dat este de forma: Situatia neta a patrimoniului = Activul inventariat la valoarea actuala – Datoriile inventariate la valoarea actuala

Constatarea existentei elementelor inventariate se face prin observarea directa (prin numarare, cantarire, masurare, cubare si calcule tehnice dupa caz) pentru bunurile corporale (materiale), pe baza de registre sau de documente justificative (extrase de cont) confirmate de terti pentru bunurile incorporale (nemateriale), creante si datorii.

In ceea ce priveste evaluarea elementelor patrimoniale inventariate se face la nivelul valorii actuale, denumita valoarea de inventar.

Toate bunurile ce se inventariaza se inscriu in listele de inventariere, care poate fi distincte sau reprezinta prima parte a registrului de inventar, diferentiate in raport de felul si natura activelor si pasivelor constatate efectiv pe teren (active imobilizate, stocuri, productie in curs de fabricatie etc.).

Rezultatele inventarierii si modul lor de regularizare se consemneaza intr-un proces-verbal de inventariere, in care se inscriu, in principal: perioada de gestiune inventariata; persoanele care au facut inventarierea; plusurile si minusurile constatate; compensarile efectuate; bunurile depreciate; creantele si datoriile incerte si in litigii; creantele; datoriile si lichiditatile in devize; constituirea si regularizarea provizioanelor; regularizarea amortizarilor; alte elemente specifice inventarierii.

Listele de inventariere pot fi tratate si ca documente distincte de registrul-inventar, urmand ca prin continutul sau acesta sa fie circumscris numai la recapitulatia elementelor inventariate.

Registrul-inventar reprezinta o recapitulatie a elementelor inventariate grupate in functie de natura lor, conform postului din bilantul contabil. In cadrul registrului-inventar fiecare pozitie de activ si pasiv se dezvolta la nivelul posturilor bilantiere.

_______________________________________ Contabilitatea operatiilor de regularizare

Operatii privind regularizarea plusurilor si a minusurilor de inventar

O data stabilite rezultatele inventarierii, plusurile si minusurile de inventar, se procedeaza la inregistrarea si decontarea lor gestionara. A efectua aceasta operatie inseamna a regulariza rezultatul inventarierii.

In principiu, plusurile se inregistreaza ca intrari in patrimoniul intreprinderii, iar minusurile se imputa. Daca lipsurile constatate la inventariere nu se datoresc vinei cuiva, se deconteaza, dupa caz, asupra cheltuielilor sau veniturilor intreprinderii.

De asemenea, se pot admite compensari cantitative ale lispsurilor cu plusurile, in cazurile in care exista riscul de confuzie intre sorturile aceluiasi produs, fara a se diminua patrimoniul unitatii. Compensarea se admite, de regula, numai pentru aceeasi perioada de gestiune si la acelasi gestionar.

Pentru bunurile materiale la care sunt prevazute norme legale de pierderi, se acorda scazaminte fara a depasi valoarea constatata in minus.

De asemenea, pentru aceste valori, in cazul compensarii lispurilor cu plusurile stabilite la inventariere, scazamintele se calculeaza numai in situatia cand cantitatile lipsa sunt mai mari decat cantitatile in plus. Diferenta stabilita in minus in urma compensarii si aplicarii tuturor cotelor legale de perisabilitate, reprezentand un prejudiciu pentru patrimoniu se recupereaza de la persoanele vinovate, in conformitate cu dispozitiile legale.

_______________________________________ Amortizarea activelor imobilizate reprezinta in principiu, o cheltuiala calculata si inregistrata la inchiderea exercitiului financiar. In acest scop, amortizarea calculata in planul de amortizare sau fisa mijloacelor fixe se compara cu deprecierea determinata in listele de inventariere ca diferenta intre valoarea contabila de intrare si valoarea de inventar. Cele doua marimi sunt, in principiu, egale.

______________________________________

Operatii privind provizioanele pentru depreciere

Provizioanele pentru depreciere vizeaza acele elemente de activ neamortizabile a caror valoare de inventar la data inchiderii exercitiului este mai mica decat valoarea contabila de intrare.

In principiu, inregistrarea provizioanelor este tratata ca o crestere a cheltuielilor (+A) si concomitent, o crestere a posturilor rectificative de pasiv denumite provizioane pentru deprecierea valorii activelor (+P). Intrucat aceste micsorari de valoare au un caracter reversibil, in consecinta ele sunt regularizate la inchiderea exercitiului.

In acest scop, se procedeaza astfel: a) In situatia in care deprecierea calculata pe baza inventarului (valoarea contabila – valoarea de inventar) este superioara provizionului constituit (soldul creditor al conturilor de provizioane pentru deprecieri), se constituie un provizion suplimentar, iar inregistrarea de principiu este:

„Conturile de cheltuieli cu amortizarile si = „Conturile de provizioanele" provizioane pentru deprecieri”

(+A) =(+P)

b) In cazul in care deprecierea constatata pe baza inventarului este inferioara provizionului constituit, se diminueaza provizionul constituit cu diferenta corespunzatoare facandu-se inregistrarea de principiu: „Conturile de provizioane pentru depreciere” = „Conturile de venituri din provizioane”

(-P)=(+)P

b) Prin creditul conturilor de venituri, cand provizionul trebuie diminuat sau anulat, respectiv acesta devine total sau partial fara obiect: „Provizioanele pentru riscuri si = „Conturile de venituri cheltuieli" din provizioane” (-P)= (+P) Operatii privind delimitarea in timp a cheltuielilor si a veniturilor

Pentru a stabili corect rezultatul exercitiului este necesar separarea in timp a cheltuielilor si a veniturilor inregistrate in cursul exercitiului sau preluate ca sold din exercitiul precedent. Operatiile de regularizare a cheltuielilor si a veniturilor genereaza urmatoarele tipuri de inregistrari contabile:

a) Cheltuieli constatate la inchiderea exercitiului ca fiind aferente exercitiului urmator sau de repartizat pe parcursul mai multor exercitiii: „Cheltuieli inregistrate in avans” = „Conturi de cheltuieli” (+A) = (-A)

b) Cota scadenta de cheltuieli preluate in exercitiul curent din exercitiul precedent, inregistrate efectuate pe baza scadentelor: „Conturile de cheltuieli” = „Cheltuieli inregistrate in avans” (+A) = (-A)

c) Veniturile inregistrate in avans direct in conturile de venituri si transferate la incheierea exercitiului asupra conturilor de regularizare: „Conturile de venituri” = „Venituri inregistrate in avans” (-P) = (+P)

d) Cota scadenta de venituri preluate in exercitiul curent din exercitiul precedent, inregistrare efectuata pe baza de scadenta: „Veniturile inregistrate in avans” = „Conturile de venituri” (-P)= (+P)

In sfera delimitarilor in timp mai intra si contabilizarea diferentelor de conversie la cursul zilei (31.XII N) a creantelor si datoriilor in devize, diferentele de curs valutar favorabile sau nefavorabile privind lichiditatile in devize calculate la cursul zilei (31.XII N). Intocmirea balantei conturilor dupa inventariere

Pentru a pregati informatia necesara inchiderii conturilor de bilant si a celor de venituri si cheltuieli, se intocmeste balanta conturilor dupa inventariere. Aceeasi balanta furnizeaza si informatia necesara completarii bilantului contabil.

Profitul reinvestit

In Monitorul Oficial nr. 761 din 9 noiembrie 2009 s-a publicat Legea nr. 329 din 05/11/2009 ,potrivit legii, profitul investit in productia si/sau achizitia de echipamente tehnologice (masini, utilaje si instalatii de lucru), astfel cum sunt prevazute in subgrupa 2.1 din Catalogul privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, folosite in scopul obtinerii de venituri impozabile, este scutit de impozit pe profit.

Profitul investit reprezinta soldul contului de profit si pierdere, mai exact profitul contabil cumulat de la inceputul anului si care este utilizat in anul efectuarii investitiei. Scutirea de impozit se acorda in limita impozitului pe profit datorat pentru perioada respectiva.

Exemplu : Un contribuabil a inregistrat in anul 2009 un profit contabil (sold creditor cont 121) in valoare de 15.000 lei si in luna noiemebrie 2009 a cumparat utilaje ce pot fi incadrate in grupa 2.1 din Catalogul mijloacelor fixe in valoare de 7.000 lei. Potrivit prevederilor Legii 329/2009 contribuabilul poate deduce din baza impozabila doar pana la nivelul profitului inregistrat in perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2009. Profitul contabil pentru aceasta perioada se va determina prin scaderea din profitul contabil al intregului an a profitului contabil inregistrat in perioada 1 ianuarie 2009 – 30 septembrie 2009. In ceea ce priveste aplicarea facilitatii privind scutirea de impozit a profitului reinvestit, putem avea urmatoarele situatii: * in perioada 1 octombrie 2009 – 31 decembrie 2009 s-a realizat un profit contabil mai mare de 7.000 lei In acest caz, din profitul exercitiului se va scadea intreaga valoare a investitiei si se va calcula impozit pe profit 16% la diferenta rezultata. Totodata, pentru ca s-a beneficiat de deducere la calculul impozitului pe profit pentru intreaga valoare a utilajului, valoarea fiscala a acestuia va fi 0. Astfel, cheltuiala cu amortizarea acestui mijloc fix va fi “nedeductibila” la calculul impozitului pe profit (contribuabilul va inregsitra doar amortizare contabila, nu si fiscala). La sfarsitul anului contribuabilul nu va putea distribui pe dividende intregul profit realizat, acesta fiind obligat sa constituie o rezerva din facilitati fiscale in valoare de 7.000 lei, adica valoarea dedusa la calculul impozitului pe profit. * in perioada 1 octombrie 2009 – 31 decembrie 2009 s-a realizat un profit contabil mai mic de 7.000 lei; spre exemplu profitul contabil inregistrat in aceasta perioada a fost de 3.000 lei In acest caz, din profitul impozabil se vor scadea maximum 3.000 lei, cota de impozit de 16% aplicandu-se la diferenta rezultata. Pentru ca nu s-a dedus intreaga valoare a utilajului, valoarea fiscala a acestuia va fi la nivelul valorii nededuse la calculul impozitului pe profit, adica 4.000 de lei. Practic, amortizarea contabila se va calcula la valoarea de intrare de 7.000 de lei iar amortizarea fiscala se va calcula la valoarea fiscala de 4.000 lei. La sfarsitul anului contribuabilul nu va putea distribui pe dividende intregul profit realizat, acesta fiind obligat sa constituie o rezerva din facilitati fiscale in valoare de 3.000 lei, adica valoarea dedusa la calculul impozitului pe profit. * in perioada 1 octombrie 2009 – 31 decembrie 2009 se inregistreaza pierdere, insa, pe total an, compania inregistreaza profit – in aceasta situatie nu se poate beneficia de deducere, contribuabilul fiind obligat sa plateasca impozit 16% la intregul profit fiscal. Impozitul pe profit se calculeaza prin aplicarea cotei de 16% asupra rezultatului fiscal. Profitul fiscal (impozabil) se calculeaza ca diferenta intre veniturile realizate din orice sursa si cheltuielile efectuate in scopul realizarii de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile si la care se adauga cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau in calcul si alte elemente similare veniturilor si cheltuielilor potrivit normelor de aplicare a Codului fiscal. Profitul contabil se determina ca diferenta intre totalul veniturilor si totalul cheltuielilor inregistrate in contabilitate in cursul unui an fiscal.

Scutirea de impozit se aplica doar pentru activele considerate noi, in acest sens intelegandu-se ca nu au fost utilizate anterior intrarii in vigoare a prezentelor prevederi. Contribuabilii care beneficiaza de aceste facilitati au obligatia sa pastreze in patrimoniu activele respective cel putin o perioada egala cu jumatate din durata lor normala de functionare, stabilita potrivit Catalogului privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe.

In cazul nerespectarii acestei conditii, pentru sumele respective se recalculeaza impozitul pe profit si se stabilesc majorari de intarziere, de la data aplicarii facilitatii, potrivit legii. Nu intra sub incidenta acestor prevederi activele transferate in cadrul operatiunilor de reorganizare in cazul in care societatea beneficiara preia rezerva aferenta profitului scutit, asumandu-si astfel drepturile si obligatiile societatii cedente, precum si activele instrainate in cadrul procedurii de lichidare/faliment, potrivit legii. In cazul in care, ca urmare a aplicarii acestei facilitati, impozitul pe profit este sub nivelul impozitului minim, contribuabilii vor fi obligati la plata impozitului minim in conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) din Codul fiscal. Totodata, valoarea fiscala, respectiv valoarea de intrare a activelor pentru care s-a beneficiat de scutire la impozit va fi determinata prin scaderea din valoarea de productie si/sau de achizitie a sumei pentru care s-a aplicat facilitatea prevazuta de prezenta lege. De asemenea, contribuabilii care aplica prevederile prezentului articol nu pot beneficia de rambursarea profitului reinvestit prevazuta la art. 261 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, cu modificarile si completarile ulterioare. Aceasta facilitate fiscala se va putea aplica pana la data de 31 decembrie 2010 inclusiv.

______________________

a se vedea si Scutirea de impozit in cazul profitulului reinvestit

Ce mai face un contabil...(part.2)

DECLARATII FISCALE (dupa caz – lunar, trimestrial, semestrial sau anual):

1- Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat general consolidat – Declaratia 100 2- Declaratia 101 – anuala 3- Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale – Declaratia 102 4- Declaraţia privind accizele – Declaratia 103 5- Declaratia informativa privind Impozitul pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal – Declaratia 208 (numai notarii) 6- Decontul de taxa pe valoarea adăugată – Declaratia 300 7- Decontul special de taxa pe valoarea adăugată – Declaratia 301 8- Declaraţia recapitulativa privind livrările / achiziţiile intracomunitare de bunuri VIES – Declaratia 390 (trimestru) 9- Declaratia informativa privind livrarile de bunuri si prestarile de servicii – Declaratia 392 (anual) 10- Declaratia informativa privind veniturile obtinute din vanzarea de bilete pentru transportul rutier international de persoane, cu locul de plecare din Romania – Declaratia 393 (anual) 11- Declaratie informativa privind livrarile/prestarile si achizitiile efectuate pe teritoriul national – Declaratia 394 (semestru)

_______________________________________ DECLARATII PENTRU SALARIATI (in fiecare luna): 1- declaratii la CNPAS – create cu ajutorul aplicatiei lor – ANEXELE 1.1 SI 1.2 2- declaratii la CAS – create cu ajutorul aplicatiei lor – ANEXELE a, a*, b si c, dar si DECLARATIA DE CONCEDII SI INDEMNIZATII (anexa 1 si 2) 3- declaratii la ANOFM – create cu ajutorul aplicatiei lor – CAPITOLELE 1 SI 2 4- declaratia pentru ITM – create cu ajutorul aplicatiei lor (sau depunere on-line) _________________________________________ - firmele care sunt la primele declaratii, trebuie sa aiba o copie a CUI-ului pentru fiecare institutie de mai sus, atunci cand merg cu declaratiile. - pentru firmele care sunt la primele declaratii, a nu se uita de declaratia ce trebuie depusa la Casa de Pensii pentru accidente de munca si boli profesionale (fisier excel si declaratie).

A se vedea si Ce mai face un contabil...

Declaratia 101

De anul viitor, firmele trebuie sa ia avizul unui consultant fiscal pentru declaratiile anuale pe profit, chiar daca acestea au fost intocmite sau verificate, in prealabil, de un expert contabil sau de contabilul cu studii superioare (economist) angajat al firmei conform fisei postului. Din 2010, potrivit modifi­ca­rilor aduse Codului de pro­cedura fiscala prin Le­gea nr. 52 din 2009,publicata in Monitorul Oficial 224 din 7 aprilie 2009 prin care se aproba Ordonanta Guvernului nr 47 din 28 august 2007 referitoare la reglementarea unor masuri financiar-fiscale. Codul de procedura fiscala prevede sanctiuni pentru companiile care nu depun declaratiile, nu insa si pentru lipsa certificarii. Dar este posibil ca, la depunere, organele fiscale sa respinga formularele fara avize. Pe de alta parte, reprezentantii Fiscului spun ca, in acest moment, sunt necesare clarificari si proceduri de lucru referitoare la certificarea declaratiilor fiscale, precum si la raspunderea consultantului fata de informatiie contabile pe care le preia atunci cand recalculeaza obligatiile fiscale. O dată cu raportarea privind anul fiscal 2009, plătitorii de impozit pe profit au de acum la dispoziţie un nou model de Declaraţie 101, cu termen de depunere pînă la 25 aprilie 2010. În Monitorul Oficial, Partea I, nr. 757 din 5 noiembrie 2009 a fost publicat Ordinul ANAF nr.1607/2009 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, conform căruia declaraţia privind impozitul pe profit se completează şi se depune anual de către plătitorii de impozit pe profit pînă la data de 25 aprilie inclusiv, a anului următor. Potrivit actului legislativ, contribuabilii (alţii decît societăţile comerciale bancare, persoane juridice române şi sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine) care definitivează pînă la data de 25 februarie închiderea exerciţiului financiar anterior, organizaţiile nonprofit, precum şi contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor şi a plantelor tehnice, din pomicultură şi viticultură au obligaţia să completeze şi să depună declaraţia privind impozitul pe profit pînă la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.

Inventarierea generala a patrimoniului

Inventarierea elementelor de activ si de pasiv. In Monitorul oficial nr. 704 / 2009 a fost publicat Ordinul MFP nr. 2861 /2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii. Prevederile Ordinului MFP nr. 2861 / 2009 intra in vigoare in data de 4 noiembrie 2009, cand se abroga Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1.753/2004 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de activ si de pasiv, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.174 din 13 decembrie 2004. Potrivit acestui ordin, au obligatia sa efectueze inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii urmatoarele persoane juridice prevazute la art. 1 din Legea contabilitatii nr. 82/1991: - societatile comerciale, societatile/companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, societatile cooperatiste si celelalte persoane juridice care au obligatia sa organizeze si sa conduca contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiara; - institutiile publice, asociatiile si celelalte persoane juridice cu si fara scop patrimonial. Aceste persoane sunt obligate sa emita proceduri proprii privind inventarierea, in baza normelor prevazute de Ordinul MFP nr. 2861 / 2009, aprobate de administratorul, ordonatorul de credite sau alta persoana care are obligatia gestionarii entitatii. Totodata entitatile autorizate, reglementate si supravegheate de Banca Nationala a Romaniei, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private si Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare pot aplica, pe langa prevederile Ordinului nr. 2861 / 2009, si reglementari specifice cu privire la organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, emise de institutiile de reglementare, in functie de specificul activitatii. Raspunderea pentru buna organizare a lucrarilor de inventariere, potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, si in conformitate cu reglementarile contabile aplicabile, revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii entitatii. In temeiul prevederilor Legii contabilitatii nr. 82/1991, persoanele juridice au obligatia sa efectueze inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii detinute, la inceputul activitatii, cel putin o data in cursul exercitiului financiar pe parcursul functionarii lor, in cazul fuziunii sau incetarii activitatii, precum si in urmatoarele situatii: a) la cererea organelor de control, cu prilejul efectuarii controlului, sau a altor organe prevazute de lege; b) ori de cate ori sunt indicii ca exista lipsuri sau plusuri in gestiune, care nu pot fi stabilite cert decat prin inventariere; c) ori de cate ori intervine o predare-primire de gestiune; d) cu prilejul reorganizarii gestiunilor; e) ca urmare a calamitatilor naturale sau a unor cazuri de forta majora; f) in alte cazuri prevazute de lege. Inventarierea se organizeaza si se efectueaza potrivit normelor aprobate de OMFP nr. 2861 / 2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii. _______________________________________ Registrul inventar (cod 14-1-2): 1. Serveşte ca document contabil obligatoriu de înregistrare a rezultatelor inventarierii elementelor de activ şi de pasiv. 2. Se întocmeşte de către persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, într-un singur exemplar, după ce a fost numerotat, şnuruit, parafat şi înregistrat în evidenţa unităţii. Se completează la începutul activităţii, la sfârşitul exerciţiului financiar sau cu ocazia încetării activităţii, fără ştersături şi fără spaţii libere, pe baza datelor cuprinse în listele de inventariere şi respectiv în procesele-verbale de inventariere a elementelor de activ şi de pasiv, prin gruparea acestora pe conturi sau grupe de conturi, după caz. Registrul-inventar se completează pe baza inventarierii faptice a elementelor de activ şi de pasiv grupate după natura lor, conform posturilor din bilanţ. În cazul în care inventarierea are loc pe parcursul anului, datele rezultate din operaţiunea de inventariere se actualizează cu intrările şi ieşirile din perioada cuprinsă între data inventarierii şi data încheierii exerciţiului financiar, datele actualizate fiind apoi cuprinse în registrul-inventar. Operaţiunea de actualizare a datelor rezultate din inventariere se va efectua astfel încât la sfârşitul exerciţiului financiar să fie reflectată situaţia reală a elementelor de activ şi de pasiv. Creanţele şi obligaţiile faţă de terţi sunt supuse inventarierii pe baza confirmării extraselor soldurilor conturilor analitice debitoare şi creditoare, sau a punctajelor reciproce, în funcţie de necesităţi. În cazul încetării activităţii, registrul-inventar se completează cu valoarea elementelor de activ şi de pasiv inventariate faptic la acea dată. În cazul în care o unitate are subunităţi dispersate teritorial care conduc contabilitatea până la nivel de balanţă de verificare, registrul-inventar se poate conduce de către subunităţi, în condiţiile înregistrării acestuia în evidenţa subunităţii. -În coloana 1 se înscrie numărul curent al fiecărei operaţiuni înregistrate în ordine cronologică, de la deschiderea acestuia până la epuizarea filelor sau încetarea activităţii. -În coloana 2 vor fi recapitulate elementele inventariate, detaliat pe fiecare cont de activ şi de pasiv, conturile de valori materiale putând fi defalcate pe gestiuni. -În coloana 3 se înscrie valoarea contabilă a elementelor inventariate. -În coloana 4 se înscrie valoarea de inventar a elementelor de activ şi de pasiv, stabilită de membrii comisiei de inventariere (pe baza listelor de inventariere şi a proceselor-verbale de inventariere). -În coloana 5 se trec diferenţele din evaluare, calculate ca diferenţă între valoarea contabilă şi valoarea de inventar. -În coloana 6 se menţionează cauzele diferenţelor (deprecieri, dezmembrări, dezasortări, calamităţi, terţi neidentificaţi etc.). 3. Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă a rezultatelor inventarierii. 4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, împreună cu documentele justificative care au stat la baza întocmirii lui. _____________________________________ In practica (procedura) 1. Comisia de inventariere Inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii se efectueaza de catre comisii de inventariere, numite prin decizie scrisa, emisa de catre conducerea unitatii. In decizia de numire se mentioneaza in mod obligatoriu componenta comisiei (numele presedintelui si membrilor comisiei), modul de efectuare a inventarierii, metoda de inventariere utilizata, gestiunea supusa inventarierii, data de incepere si de terminare a operatiunilor. La entitatile al caror numar de salariati este redus, inventarierea poate fi efectuata de catre o singura persoana. In aceasta situatie, raspunderea pentru corectitudinea inventarierii revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii entitatii respective. Comisiile de inventariere sunt coordonate, acolo unde este cazul, de catre o comisie centrala, numita prin decizie scrisa. Comisia centrala de inventariere are sarcina sa organizeze, sa instruiasca, sa supravegheze si sa controleze modul de efectuare a operatiunilor de inventariere. Comisia centrala de inventariere raspunde de efectuarea tuturor lucrarilor de inventariere, potrivit prevederilor legale. 2. Componenta comisiei Pentru desfasurarea in bune conditii a operatiunilor de inventariere, in comisiile de inventariere vor fi numite persoane cu pregatire corespunzatoare economica si tehnica, care sa asigure efectuarea corecta si la timp a inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, inclusiv evaluarea lor conform reglementarilor contabile aplicabile. 3. Externalizarea inventarierii Inventarierea si evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii se pot efectua atat cu salariati proprii, cat si pe baza de contracte de prestari de servicii incheiate cu persoane juridice sau fizice cu pregatire corespunzatoare. 4. Participarea contabililor ,auditori Din comisia de inventariere nu pot face parte gestionarii depozitelor supuse inventarierii, contabilii care tin evidenta gestiunii respective si nici auditorii interni sau statutari. Prin proceduri interne, entitatile pot stabili ca la efectuarea operatiunilor de inventariere sa participe si contabilii care tin evidenta gestiunii respective, fara ca acestia sa faca parte din comisie. Membrii comisiilor de inventariere nu pot fi inlocuiti decat in cazuri bine justificate si numai prin decizie scrisa, emisa de catre cei care i-au numit. In conditiile in care entitatile nu au niciun salariat care sa poata efectua operatiunea de inventariere, aceasta se efectueaza de catre administratori. In vederea bunei desfasurari a operatiunilor de inventariere, administratorii, ordonatorii de credite sau alte persoane care au obligatia gestionarii entitatii trebuie sa ia masuri pentru crearea conditiilor corespunzatoare de lucru comisiei de inventariere. 5. Arhivarea documentelor Documentele intocmite de comisia de inventariere raman in cadrul gestiunii inventariate in locuri special amenajate (fisete, casete, dulapuri etc.), incuiate si sigilate. Presedintele comisiei de inventariere raspunde de operatiunea de sigilare; 6. Afisarea programului de inventariere Pe toata durata inventarierii, programul si perioada inventarierii se afiseaza la loc vizibil. 7. Alte mentiuni Toate bunurile ce se inventariaza se inscriu in listele de inventariere, care trebuie sa se intocmeasca pe locuri de depozitare, pe gestiuni si pe categorii de bunuri. Bunurile existente in entitate si apartinand altor entitati (inchiriate, in leasing, in concesiune, in administrare, in custodie, primite in vederea vanzarii in regim de consignatie, spre prelucrare etc.) se inventariaza si se inscriu in liste de inventariere distincte. Listele de inventariere pentru aceste bunuri trebuie sa contina informatii cu privire la numarul si data actului de predare-primire si ale documentului de livrare, precum si alte informatii utile. Listele de inventariere cuprinzand bunurile apartinand tertilor se trimit si persoanei fizice sau juridice, romane ori straine, dupa caz, careia ii apartin bunurile respective, in termen de cel mult 15 zile lucratoare de la terminarea inventarierii, urmand ca proprietarul bunurilor sa comunice eventualele nepotriviri in termen de 5 zile lucratoare de la primirea listelor de inventariere. In caz de nepotriviri, entitatea detinatoare este obligata sa clarifice situatia diferentelor respective si sa comunice constatarile sale persoanei fizice sau juridice careia ii apartin bunurile respective, in termen de 5 zile lucratoare de la primirea sesizarii. Important referitor la disponibilitatile din conturile bancare Disponibilitatile aflate in conturi la banci sau la unitatile Trezoreriei Statului se inventariaza prin confruntarea soldurilor din extrasele de cont emise de acestea cu cele din contabilitatea entitatii. In acest scop, extrasele de cont din ziua de 31 decembrie sau din ultima zi bancara, puse la dispozitie de institutiile de credit si unitatile Trezoreriei Statului, vor purta stampila oficiala a acestora. Pentru toate celelalte elemente de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, cu ocazia inventarierii, se verifica realitatea soldurilor conturilor respective, iar pentru cele aflate la terti se fac cereri de confirmare, care se vor atasa la listele respective dupa primirea confirmarii. Listele de inventariere se semneaza pe fiecare fila de catre presedintele si membrii comisiei de inventariere, de catre gestionar, precum si de catre specialisti solicitati de catre presedintele comisiei de inventariere pentru participarea la identificarea bunurilor inventariate. In cazul gestiunilor colective (cu mai multi gestionari), listele de inventariere se semneaza de catre toti gestionarii, iar in cazul predarii-primirii gestiunii, acestea se semneaza atat de catre gestionarul predator, cat si de catre cel primitor. Completarea listelor de inventariere se efectueaza fie folosind sistemul informatic de prelucrare automata a datelor, fie prin inscrierea elementelor de active identificate, fara spatii libere si fara stersaturi, conform procedurilor interne aprobate. Despre procesul verbal final Rezultatele inventarierii se inscriu de catre comisia de inventariere intr-un proces-verbal. Procesul-verbal privind rezultatele inventarierii trebuie sa contina, in principal, urmatoarele elemente: data intocmirii, numele si prenumele membrilor comisiei de inventariere, numarul si data deciziei de numire a comisiei de inventariere, gestiunea/gestiunile inventariata/inventariate, data inceperii si terminarii operatiunii de inventariere, rezultatele inventarierii, concluziile si propunerile comisiei cu privire la cauzele plusurilor si ale lipsurilor constatate si persoanele vinovate, precum si propuneri de masuri in legatura cu acestea, volumul stocurilor depreciate, fara miscare, cu miscare lenta, greu vandabile, fara desfacere asigurata si propuneri de masuri in vederea reintegrarii lor in circuitul economic, propuneri de scoatere din functiune a imobilizarilor corporale, respectiv din evidenta a imobilizarilor necorporale, propuneri de scoatere din uz a materialelor de natura obiectelor de inventar si declasare sau casare a unor stocuri, constatari privind pastrarea, depozitarea, conservarea, asigurarea integritatii bunurilor din gestiune, precum si alte aspecte legate de activitatea gestiunii inventariate. Propunerile cuprinse in procesul-verbal al comisiei de inventariere se prezinta, in termen de 7 zile lucratoare de la data incheierii operatiunilor de inventariere, administratorului, ordonatorului de credite sau persoanei responsabile cu gestiunea entitatii. Acesta, cu avizul conducatorului compartimentului financiar-contabil si al conducatorului compartimentului juridic, decide asupra solutionarii propunerilor facute, cu respectarea dispozitiilor legale.